1.
Vor mori de vânt să-mi locuiască ţeasta.
Vor trenuri lungi să-mi ţină de urât.
Mlaştini adânci, cerşetoresc iertare!
Mi-i funia (şi Luna) până-n gât!
2.
Nu trebuia să-nvăţ rostogolirea
prin marile minciuni universale.
Doar trebuia să ştiu că Infinitul
stă-n răscolirea mânurilor tale!
3.
Nu pot muri. Nu. Nu mă lasă mama.
Cică să caut capătul la roţi,
să caut leac la dor şi la iubire.
Ea a murit, sărmana, pentru toţi!
4.
Nu mă uita! - i-am spus (odată) mamei,
când am plecat...şi m-am întors târziu -
Plecase să-mi culeagă miozotis,
ca să n-o uit în veci... şi să mai fiu!
Catrene (I) (ca...trenuri de Bârlad) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
