Mai mult de-atâta nu se poate!/... chiar şi atâta e destul!...
şi chiar şi-aşa se poate spune/ c-am fost hulpav, viclean, fudul,
că am pândit (la drumul mare)/ caleşti cu zâne fără rost,
să le dau timp, să le dau farmec,/ pâine şi sare şi-adăpost...
şi să le fac şi jucărele.../ o mie şi-una!... e-hei! hei!...
ce strâmbă-i lumea fără zâne/ şi feţi-frumoşi şi cai şi zmei!
Chiar şi aşa se poate spune/ c-am fost şi straşnic, şi naiv,
şi dat exemplu de tândală,/ şi pus în frunte, şi împins
pe toate scările tandreţii,/ şi consemnat în catastif
drept pretendent la-mpărăţie,/ drept cavaler mereu învins
de regi analfabeţi, drept suflet/ de cititor în stele mari...
drept cel mai drept dintre toţi strâmbii/ (para)onirici şi hoinari!
Chiar şi aşa se poate spune:/ încă-ţi mai scriu să-ţi mulţumesc
pentru destulele acestea,/ pe care le tot românesc
şi-ncă le port în trup şi-n suflet/ şi le slujesc!... (n)-ar fi păcat
să-ngenunchez la veşnicie/ şi să pierd tot ce mi s-a dat?!
Destul! [(para)oniric tangou] Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
