
Anca Melinte
Galațiul, prima destinație a Caravanei „Românii au talent”
Miercuri, 03 August 2022 14:00 | Publicat în EVENIMENT
”Caravana Românii au talent pleacă în căutarea eroilor sezonului 13!”, anunță Pro Tv. Iar Galațiul va fi primul popas: „În luna septembrie, caravana preselecțiilor va trece prin toată țara în căutarea curajoșilor care vor să fie cunoscuți de cei de acasă: 9 septembrie, Galați (Hotel Ibis Styles Dunărea), 11 septembrie, Iași (Hotel Unirea), 16 septembrie, Cluj (Hotel Golden Tulip Ana Dome), 18 septembrie, Timișoara (Hotel Ibis Timișoara City Center), 20 septembrie, Bra ...
Dosarul Revoluției, retrimis în instanță. Ion Iliescu, inculpat
Miercuri, 03 August 2022 12:33 | Publicat în Regional
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat miercuri, 3 august 2022, că a retrimis instanței dosarul Revoluției, în care sunt urmăriți penal pentru infracțiuni contra umanității fostul președinte Ion Iliescu, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu și generalul Iosif Rus, fost șef al Aviației Militare.
Potrivit comunicatului de presă, prin rechizitoriul Secției parchetelor militare nr. 11/P/2014 din data de 29 iulie 2022, în dosarul penal intitul ...
Gălățeni care și-au pierdut dreptul asupra locului de parcare
Miercuri, 03 August 2022 11:42 | Publicat în EVENIMENT
Potrivit Primăriei Galați, cinci gălățeni și-au pierdut dreptul asupra locurilor de parcare atribuite întrucât nu au îndeplinit condiția achitării tarifului abonamentului de parcare. Este vorba despre solicitanții locurilor de parcare având codurile: 4D212, 9C162, 1B155, 10A025 și 10A115.
„De asemenea, participantul având codul 15A064 care a câștigat licitația organizată în perioada 13 iulie 2022 – 15 iulie 2022 pentru atribuirea unui loc de parcare dar nu a achitat su ...
Galațiul, la Starea Nației de vacanță
Miercuri, 03 August 2022 07:05 | Publicat în TV MANIA
* În prime-time la Prima Tv. Mda, ar fi fost de râs dacă era vorba de alții, nu de Galați. Bine, și publicitatea negativă tot reclamă este, important e să-ți scrie numele corect și cu literă mare, după cum spunea un bătrân politician de pe meleagurile noastre. Galațiul a fost „vedetă” în deschiderea primei ediții din acest nou sezon al emisiunii ”Starea Nației de vacanță” cu Ștefania Cîrcu. Da, găzdoiul emisiunii, Dragoș Pătraru e plecat în vacanță în Suedi ...
UPDATE Proiect de reamenajare a piațetei de la Biserica Greacă, pe masa aleșilor locali (FOTO)
Marți, 02 August 2022 19:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
UPDATE. O fântână arteziană încastrată în pavimentul de granit, cu cel puțin nouă jeturi de apă verticale, iluminate cu LED-uri de culoare albă, ar urma să ia locul actualei arteziene, din piațeta de la Biserica Greacă. De altfel, potrivit proiectului de hotărâre care a ajuns pe masa aleșilor locali, întregul ansamblu arhitectonic, al cărui autor este arhitectul Radu Drişcu și care cuprinde Fântâna cu coloane, Pergola evantai, Pergola scară şi Grădina în trepte, ar urm ...
Când va prelua Primăria fostul sediu BCR
Luni, 01 August 2022 20:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Potrivit hotărârii Consiliului Local, până la 30 iunie anul acesta, Primăria municipiului Galați ar fi trebuit să preia fostul sediu al BCR de pe strada Brăilei nr. 35. Potrivit datelor furnizate la solicitarea noastră, municipalitatea a plătit deja 35 la sută din preț, adică 455.000 euro, dar termenul pentru intrarea în posesie a fost prelungit la solicitarea vânzătorului. Cel mai probabil, în toamnă imobilul va aparține Primăriei, care a lansat deja o licitație pentru reno ...
Repetenți la viața sexuală
Marți, 02 August 2022 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Amintiri. "Mai țineți minte cum ați cucerit prima fată?", a fost întrebat Mircea Dinescu la "Insider Politic", duminică dimineață, la Prima Tv. Poetul povestise cum, în clasa a IX-a, se îndrăgostise fulgerător de Elena Talagai, o elevă cu ochi de tătăroaică din clasa a X-a, dar n-a avut curajul nici măcar să încerce să intre în vorbă cu ea. Îi scria poezii pe care un coleg i le strecura fetei în buzunarul paltonului, până când l-a prins un profesor și a citit versu ...
Proiecte-tip pentru un singur nivel de subsol. Parcările subterane ar putea fi adâncite cu încă un nivel?
Luni, 01 August 2022 21:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Obișnuiți să li se promită mult, dar să primească mai puțin, gălățenii se întreabă dacă parcările subterane votate de Consiliul Local nu ar putea fi adâncite cu încă un nivel. În felul acesta s-ar suplimenta numărul de locuri de parcare iar, în caz de nevoie, spațiul subteran ar putea fi folosit ca adăpost de apărare civilă, în contextul în care războiul din Ucraina se prelungește, iar situația poate degenera.
Așa cum ați putut afla din ziarul "Viața liberă", co ...
Câţi bani a câștigat Primăria Galați din locurile atribuite în parcările rezidențiale. Un an de când se fac abonamente
Duminică, 31 Iulie 2022 22:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Sume de 6.510 lei, 3.010 lei, 2.710 lei, 2.610 lei sau 2.500 de lei sunt cele mai mari "scoruri" cu care au fost atribuite, în urma licitaţiilor, locuri în parcările rezidenţiale din municipiul Galaţi, bani care, spune Primăria Galaţi, au fost şi plătiţi. Suma totală încasată de administraţia locală din atribuirea locurilor de parcare din cartiere, începând din 2021 și până în prezent, se ridică la 287.109 lei.
Peste numai o săptămână, pe 8 august 2022, se împlineșt ...
Morţii cu morţii, viii cu piscina
Luni, 01 August 2022 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Scăldătoare-n cimitir. Românul e inventiv, se ştie. Câtă ingeniozitate i-ar trebui să transforme o lucrare funerară în… piscină. Şi, evident, să se şi bucure de bălăceală răcoritoare printre cruci şi morminte. Dacă n-aţi văzut deja ştirea, vă povestesc eu. „Printre morminte şi cruci, trei bărbaţi au găsit o soluţie cât se poate de macabră prin care să se răcorească într-o zi toridă. Au umplut un cavou cu apă şi s-au răcorit mai ceva ca într-un jacuzzi ...