TRAFIC - Viaţa Liberă Galaţi

La volan, fără permis de conducere

Scris de Luni, 10 Iunie 2024
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Galați efectuează cercetări pentru încredinţarea conducerii unui autoturism, cu bună ştiință, unui bărbat care nu deţinea permis de conducere Astfel, la începutul acestei săptămâni, pe timpul desfăşurării unei misiuni de supraveghere şi control, un echipaj din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galați a oprit…

Accident cu cinci răniți și mai multe tiruri, produs de un șofer gălățean

Scris de Vineri, 07 Iunie 2024
Un eveniment rutier în care au fost implicate mai multe vehicule de mare tonaj și au fost rănite cinci persoane, a avut loc vineri pe DN 2B, în județul Brăila, între localitățile Oprișenești și Silistraru. Potrivit primelor cercetări, s-a stabilit că un bărbat de 43 de ani, din Galați, în…

Impact între o cisternă încărcată cu benzină și un autoturism

Scris de Miercuri, 05 Iunie 2024
O cisternă încărcată cu benzină și un autoturism au fost implicate, miercuri, într-un accident pe DN 2B, în județul Brăila. Ambele mașini au luat foc, informează Mediafax. Potrivit IPJ Brăila, accidentul a avut loc între localitățile Lacu-Sărat și Silistraru."Din primele date obținute, se pare că șoferul unui autoturism ce se…

Și-au riscat permisele și libertatea pentru alcool

Scris de Luni, 03 Iunie 2024
Trei tineri din județul Galați, dintre care doi posesori de permis de conducere, s-au jucat cu focul și cu legile, urcându-se la volan în stări total incompatibile cu șofatul. Doi dintre ei, unul de 32 de ani, din Galați și unul de 20 de ani, din Tecuci, riscă între 1…

Doi răniți, după ce maşina le-a fost lovită de o autoutilitară

Scris de Vineri, 31 Mai 2024
Doi gălățeni au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au fost victimele unui accident rutier produs în comuna Brăhășești. Pe 30 mai 2024, în jurul orei 14.20, polițiștii au fost solicitați să intervină, în localitatea Brăhășești, pe DJ 241G, unde se produsese un accident rutier soldat cu rănirea a…

Anchetați pentru conducere cu permisul suspendat

Scris de Luni, 27 Mai 2024
Trei șoferi din Galați, care în trecut și-au pierdut temporar permisele pentru că au comis abateri de la regimul rutier, sunt cercetați penal deoarece s-au urcat din nou la volan, înainte să-și recupereze permisele auto Este vorba despre un bărbat de 55 de ani, din Munteni, oprit în trafic în…

Două tiruri s-au ciocnit pe DN 25

Scris de Luni, 27 Mai 2024
Un nou accident de circulație s-a petrecut pe DN 25, la intrarea în Piscu, după tragedia care s-a soldat, sâmbătă, cu moartea unei femei și rănirea gravă a alteia. Luni dimineață, două TIR-uri care se deplasau în aceeași direcție, unul în spatele celuilalt, s-au ciocnit pe DN 25, în curba…

Motociclist accidentat de un șofer grăbit

Scris de Joi, 23 Mai 2024
Un tânăr de 17 ani din Galați a ajuns la spital după ce a fost lovit de o mașină al cărei șofer s-a grăbit să facă un viraj, fără a ține cont de regulile de prioritate. Băiatul se deplasa pe o motocicletă pe strada Ana Ipătescu. În dreptul intersecției cu…

Ciocnire cu viteză, în intersecție

Scris de Marți, 21 Mai 2024
Două mașini au fost avariate, un șofer rănit și traficul perturbat într-una dintre cele mai circulate intersecții din Galați. Un taxi și un SUV s-au ciocnit violent în fața Inspectoratului Județean de Poliție, după ce unul dintre șoferi nu a respectat regulile de prioritate. Ceea ce au putut stabili polițiștii…

Șoferul la volan, permisul la poliție

Scris de Luni, 20 Mai 2024
Un bărbat în vârstă de 40 de ani din județul Galați este cercetat penal după ce a nesocotit o măsură luată de poliție împotriva lui pentru că a încălcat o regulă rutieră. Omului îi fusese suspendat dreptul de a conduce, dar asta nu l-a oprit să se urce din nou…

Alcoolul și neștiința la volan, omniprezente în trafic

Scris de Luni, 20 Mai 2024
Mai multe persoane au fost depistate la finele săptămânii trecute pe drumurile din Galați în timp ce conduceau mașini în situații total incompatibile cu șofatul. Unii dintre cei care au acum probleme cu legea se aflau sub influența alcoolului, alții nu dețineau permis, iar alții combinau cu ”succes” cele două…

La frontieră, cu permis de conducere fals

Scris de Vineri, 17 Mai 2024
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au descoperit, din nou, o persoană care solicita să iasă din țară, având un permis de conducere polonez, care s-a dovedit a fi fals. Bărbatul, șofer al unui autoturism, l-a prezentat la controlul de frontieră oamenilor legii, solicitându-le acestora…

Un șofer beat a făcut accident și s-a ”transformat” în pieton

Scris de Vineri, 17 Mai 2024
Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Drăgănești, este cercetat penal și va fi atent monitorizat de poliție în următoarele două luni după ce, băut fiind, a accidentat o femeie și a fugit de la locul faptei Accidentul s-a petrecut pe DN 25, la intersecția cu un drum…

Permis de conducere polonez fals, la trecerea frontierei, la Oancea

Scris de Marți, 14 Mai 2024
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au descoperit un permis de conducere cu caracteristicile unui document polonez, care s-a dovedit a fi fals, pe care un bărbat, șofer al unui autoturism, l-a prezentat la controlul de frontieră. Astfel, la sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de…

La plimbare cu un autoturism radiat din circulație

Scris de Marți, 14 Mai 2024
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea, pe drumurile publice, un autoturism radiat din circulație de către autoritățile din Danemarca. Descoperirea a fost făcută pe 13 mai a.c., în jurul orei 21,00, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice…

Băutura l-a lăsat fără permis

Scris de Vineri, 10 Mai 2024
Un șofer în vârstă de 28 de ani a rămas pieton și este pasibil de pușcărie după ce a fost prins băut la volan. Starea avansată de ebrietate a tânărului originar din Piscu a fost constatată de polițiștii de la Braniștea, care l-au oprit pe o stradă din comună. Testarea…

Permis de conducere polonez fals, obținut scump, descoperit la Oancea

Scris de Joi, 09 Mai 2024
Sfidând vigilența oamenilor legii de la frontieră, un cetățean moldovean a încercat să intre în România la volanul unui autoturism, prezentând un permis de conducere fals. Așadar, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au descoperit un permis de conducere cu caracteristicile unui document polonez, care…

Cu permisul suspendat, s-a urcat din nou la volan

Scris de Joi, 09 Mai 2024
Un tânăr de 26 de ani din Independența s-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat la volanul mașinii în condițiile în care abia fusese sancționat pentru o altă abatere la regimul rutier. Polițiștii îi reținuseră permisul ca măsură administrativă, numai că șoferul nu s-a putut abține să conducă…

Asigurare auto obligatorie falsă

Scris de Marți, 07 Mai 2024
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Oancea efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean român care a prezentat la control, pentru autoturismul condus, o poliță de asigurare obligatorie falsă. Oamenii legii de la frontieră au descoperit acest lucru cu ajutorul aplicației eDAC. Astfel, pe 3 mai, în jurul…

Cinci răniți într-un impact la benzinăria de la Șendreni

Scris de Joi, 02 Mai 2024
Cinci persoane, printre care și doi copii, au fost rănite, joi după-amiază, după ce două autoturisme s-au ciocnit, cel mai probabil din cauza neacordării de prioritate, în intersecția din dreptul benzinărei de la intrarea în Șendreni. La fața locului au fost trimise echipaje de la SMURD, Ambulanță și Poliția Rutieră.…

Pe scuter, fără permis de conducere

Scris de Luni, 29 Aprilie 2024
Un tânăr de 19 ani va da socoteală în fața legii pentru că a pornit la plimbare cu scuterul în localitatea de domiciliu fără a avea permis de conducere și fără ca vehiculul să aibă plăcuțe de înmatriculare. Ghinionul lui a fost ca un echipaj de poliție din cadrul Secției…

Drogați și vitezomani, la volanul autoturismelor

Scris de Luni, 29 Aprilie 2024
Trei șoferi din Galați, care au apăsat pedala de accelerație prea tare, au fost depistați de polițiști în timp ce goneau cu mașinile pe drumurile publice din oraș și județ. Astfel, pe 26 aprilie, în jurul orei 16.30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați au depistat cu aparatul radar, în…

Poliță de asigurare falsă, descoperită la frontieră

Scris de Miercuri, 24 Aprilie 2024
Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați Rutier au descoperit la controlul de frontieră un cetăţean român care a prezentat o poliță de asigurare obligatorie falsă pentru automarfarul condus. Bărbatul, în vârstă de 42 de ani, s-a prezentat pe 23 aprilie, în jurul orei 12.00, pentru efectuarea formalităților…

Sfidând legea, au urcat la volan fără permis de conducere

Scris de Luni, 22 Aprilie 2024
Conducerea fără permis este una dintre infracțiunile cu care se confruntă zilnic oamenii legii de la Poliţia Rutieră. Deși fapta se pedepsește cu dosar penal, vigilența oamenilor legii este adesea ignorată de șoferii inconștienți care urcă la volan pe drumurile publice deși nu au legal acest drept.Numai în acest weekend,…
Pagina 4 din 19

Cu ce „scor” s-au votat finanţările nerambursabile pentru cluburi sportive

Câte 32 de voturi „pentru” şi o abţinere, acesta a fost, de patru ori la rând, „scorul” cu care au f ...

Scurtmetraje româneşti premiate, la Teatru pe Ţeavă

O seară dedicată cinematografiei românești contemporane va fi găzduită vineri, 7 august, începând cu ...

Biserica Greacă – prin obiectivul unuia dintre cei mai importanți fotografi ai Galațiului

O imagine-simbol a artei fotografice, realizată în 1906 de renumitul fotograf gălățean George Maksay ...

Primăria anunţă ultimul weekend cu acces liber pe Faleză, înainte de şantier. Gălăţenii strâng semnături pentru revizuirea proiectului de modernizare

În vreme ce Primăria a anunţat că acesta este ultimul weekend cu acces liber pe Faleza Dunării, pent ...

Șofer cu permisul suspendat, oprit la frontieră

Joi după-amiază, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat pentru efectuarea actelor ...

Inteligența artificială, tot mai des folosită în escrocherii online. Avertismentul DNSC

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenția că, odată cu dezvoltarea rapid ...

Primul primar din judeţul Galaţi care anunţă măsuri de economisire a energiei electrice

Primarul municipiului Tecuci, liberalul Lucian Costin, a anunţat, în această seară, măsuri de econom ...

Peste 130 de copii cu dizabilități din Galați vor beneficia de terapii și servicii de recuperare printr-un nou proiect

Un nou proiect destinat copiilor cu dizabilități din județul Galați își propune să aducă mai aproape ...

Accesul pe Faleza Dunării, restricţionat. De când se aplică măsura

Începând de luni, 3 august 2026, pentru siguranța tuturor, accesul pe Faleza Inferioară a Dunării va ...

Două asocieri de firme îşi dispută Valea Ţiglinei

„Cel mai bun raport calitate – preţ” va da câştig de cauză uneia dintre cele două oferte depuse pent ...

UPDATE. Plaja „Dunărea”, în criză de clienţi. Tarifele pentru luna august, votate de aleşii locali

Aleşii locali au aprobat noile tarife cerute de administratorul Plajei „Dunărea”, societatea Gospodă ...

Licitaţii. Interes scăzut, concurenţă mică pentru locuri de parcare

„Jumătate dintre cererile pentru locuri de parcare rezidenţiale au fost, din nou, respinse”, aflaţi ...

Analiza financiară. Euro a crescut cu un ban

Leul a pierdut toate câștigurile din ședințele precedente, după creșterea cererii de valută ceea ce ...

Amenzi de la inspectorii de muncă gălățeni, după controale în unități alimentare din județ

În perioada 20-24 iulie, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați a derulat acțiuni de control ...

ANALIZĂ. Euro a crescut după șase ședințe de scădere

În așteptarea deciziei de politică a Rezervei Federale americane, investitorii au luat poziții de pr ...

„Acolo unde profitul realizat în România este diminuat artificial, statul are obligația să acționeze”. Ce face ANAF

Statul începe să se uite mai atent la profiturile care se fac în România, dar ajung să fie raportate ...

Oțelul - Dinamo 1-1. Patrick și Pedro Nuno continuă startul excelent de sezon

Oțelul a rămas neînvinsă și după etapa a treia a Superligii, remizând, scor 1-1, pe teren propriu, c ...

Viorel Tănase, un antrenor mulțumit. Cantonamentul montan și-a atins scopul pentru gălățenii de la Oțelul II

Conducerea clubului Oțelul s-a dovedit a fi inspirată când a ales localitatea Tărlungeni ca loc de p ...

Fanii Oțelului, invitați să vină îmbrăcați în alb la duelul cu Dinamo

Oțelul revine pe teren propriu pentru unul dintre cele mai atractive şi importante meciuri ale încep ...

Șahiști gălățeni la Brașov și Alba Iulia

O parte dintre șahiștii CSM Galați se află la concursul ce se desfășoară la Brașov. Este un turneu i ...

Cât valorează o diplomă

Tânărul cu diplomă care livrează mâncare sau conduce pe Uber a devenit o figură atât de obișnuită în ...

CATEDRA. Povestea de succes care continuă: Școala Gimnazială Nr. 16, pe podium şi la Boovie 2026

„CATEDRA”, rubrica în care le oferim cadrelor didactice şi instituţiilor de învăţământ posibilitatea ...

Universitatea „Dunărea de Jos” prelungește înscrierile la masterat

Vești bune pentru absolvenții interesați să urmeze un masterat. Universitatea „Dunărea de Jos” din G ...

Galațiul, locul I național la Definitivat 2026, înainte de contestații

După afișarea, marți, a rezultatelor inițiale ale Examenului Național de Definitivare în Învățământ, ...

Rochii de poveste, printre opere de artă din patrimoniul gălăţean

Veritabile opere de artă – materializate în rochii – au putut fi admirate printre valoroase lucrări ...

Grădina Sfântului Ilie din cartierul gălăţean Ada Marinescu. Comunitatea, expresie a speranţei, credinţei şi dragostei

În 20-a zi a lui Cuptor, curtea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie” din Galați s-a transfigurat într-o g ...

Cum a fost prima ediţie D’n’Bike & Run Galați

Energie, ritm şi o comunitate în mişcare. Pe două roţi, pe trotinete sau în pantofi sport, peste 200 ...

UPDATE. Trafic îngreunat pe strada Brăilei din cauza unui accident de teren

Echipe ale operatorului Apă Canal şi ale Primăriei municipiului Galaţi intervin în continuare la acc ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

Începe postul Adormirii Maicii Domnului

Mâine, 31 iulie, începe postul Adormirii Maicii Domnului (Uspenia, în slavă), o perioadă frumoasă și ...

Continuă protestele în spitale

Reprezentanții Uniunii Sindicale Sanitas Galați anunță că, deși două dintre doleanțele lor par să se ...

Pregătiri de şantier. Şi Faleza Superioară va rămâne fără bănci

Faleza Inferioară a Dunării a fost „debarasată” de bănci, coşuri de gunoi şi de aparatele de fitness ...

Reducere de 50% la transport pentru pensionari. Cum se folosesc taloanele de călătorie

Pensionarii din România au dreptul, în fiecare an, la șase călătorii interne cu reducere de 50% la t ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Gălăţeancă absolventă de Harvard, pe scenă în opera „Nunta lui Figaro”. De la fizică şi matematică, la pian, cor şi canto clasic

Ce legătură ar putea exista între studiile de licență în matematică și fizică, plus un masterat în f ...

Zborul infinit al Luizei şi al lui Momo. Viziunea lui Brâncuși, onorată la Galați (FOTO)

„Sărutul”, „Zbor” şi „Coloana fără sfârșit” - trei dintre operele-simbol ale lui Constantin Brâncuși ...

Săptămâna bunelor maniere, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

După „Ştiinţă distractivă”, „Sport, nutriţie şi sănătate”- temele săptămânilor anterioare - Bibliote ...

Fiică a meleagurilor gălățene, pe o monedă de argint emisă de BNR

Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 27 iulie, o m ...

Încă un spectacol gălățean selectat pentru Festivalul Național de Teatru

După „A douăsprezecea noapte” a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, un alt spectacol gălăţean, pus în ...

„O vară zvăpăiată”, la Complexul Muzeal de Științele Naturii

Lansarea cărţii „O vară zvăpăiată”, semnată de autoarea gălățeană Alina Diaconu și ilustrată de Geor ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Ce nu are acum Faleza Dunării şi ar putea avea în 2028. O tiroliană, pe lista dorinţelor

O Faleză a Dunării modernizată şi accesibilă, stabilă şi ferită de inundaţii, cu o zonă pietonală „u ...

UPDATE. Sălile de jocuri de noroc rămân în oraş. Vot final în Consiliul Local

Cu 14 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi 4 abţineri, Regulamentul privind autorizarea, amplasarea și ...

„Găurile negre” din Spitalul Județean de Urgență. Cele mai grave probleme din domeniul medical, semnalate de gălățeni

Publicarea sondajului „Vieții libere” despre schimbările pe care gălățenii le-ar dori la Spitalul Cl ...

Primele arestări în dosarul fraudelor cu pensii care a vizat și Galațiul. Gaură de peste 12 milioane de lei în banii publici

Trei dintre inculpații din dosarul în care ani de muncă ar fi fost „fabricați” pe hârtie pentru pens ...

30 de ani de închisoare pentru criminalul care a ucis o gălățeancă pentru banii de înmormântare

Tânărul care a ucis cu o secure o femeie de 80 de ani din Băleni, după care i-a furat banii puși deo ...

UPDATE: Gălățeanul care și-a împușcat rivalul după un scandal la bar a fost arestat preventiv

UPDATE: Tânărul de 22 de ani care a împușcat un bărbat cu o armă cu aer comprimat a fost arestat pre ...

8 ani de închisoare pentru soțul piroman care a terorizat două localități. Mașini lovite și incendiate după un conflict în familie

Bărbatul din Barcea care, în ianuarie 2024, a declanșat un adevărat scandal în două localități din j ...

Când Viena câştigă în faţa Las Vegasului. La numai 7 ani, gălăţeanca Iliana Ioana Stanciu cucereşte lumea cu acorduri de pian

La numai 7 ani, Iliana Ioana Stanciu, elevă în clasa a II-a la Școala Gimnazială Nr. 28 din Galați, ...

Alina Diaconu și „O vară zvăpăiată”, întâlnire cu cititorii la Galați

Copii, părinți și iubitori ai lecturii s-au întâlnit la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsva ...

Eleganță, muzică și bune maniere, într-o seară regală la Grădina Müller din Galați

Gălățenii au avut parte, recent, de o seară dedicată eleganței, muzicii clasice și bunelor maniere, ...

Actriţa Adela Mărculescu s-a stins din viaţă. Va fi înmormântată la Cimitirul Bellu

S-a stins din viață marea actriță Adela Mărculescu, o figură de o distincție aparte, ale cărei elega ...

Pastile slăbit - cât de mult ajută într-o dietă VLCD?

Mulți oameni ajung la un moment dat să caute o scurtătură - ceva discret, simplu, care să rezolve pr ...

All inclusive în Turcia: cele mai frumoase locuri de vizitat și stațiuni pentru 2026

Turcia are un avantaj pe care puține destinații din jurul Mediteranei îl mai păstrează: reușește să ...

Oboseală inexplicabilă sau fluctuații de greutate: Află cum îți controlează tiroida întregul organism

Ritmul alert al vieții moderne ne face adesea să ignorăm semnalele subtile pe care corpul ni le tran ...

Dr. Jakub Wiącek explică: ce este microbiomul intestinal și de ce influențează sănătatea?

Termenul „microbiom” desemnează totalitatea microorganismelor care trăiesc într-un anumit mediu, împ ...