Sonia Baciu

Sonia Baciu

EXCLUSIV VL/ Simona Halep la Galaţi: Află cât costă şi de unde poţi lua bilete

Sâmbătă, 08 Noiembrie 2014 07:00 | Publicat în SPORT
Federaţia Română de Tenis a oferit Galaţiului ocazia să găzduiască meciul România - Spania din Cupa Federaţie, de la începutul anului viitor, pentru că Galaţi este un oraş surescitat în ceea ce priveşte tenisul. După o lungă perioadă în care aici nu a existat nicio competiţie naţională, iată că, în acest an, Florin Şipoş, managerul sportiv al bazei Viva Tenis, cu sprijinul autorităţilor locale, a reuşit să aducă în zonă evenimente ITF, astfel că au avut loc nu ...

"OŢELARII" sunt încrezători în potenţialul echipei

Sâmbătă, 08 Noiembrie 2014 06:00 | Publicat în SPORT
* Formaţia gălăţeană se află pe ultimul loc în clasamentul Ligii I, dar starea de spirit a jucătorilor şi a celor din conducere este una pozitivă * Bryan Ottenhoff a devenit „gălăţean" pentru doi ani şi jumătate FC Oţelul se prezintă, mâine, cu optimism la startul partidei cu Astra. După ultimele meciuri, starea de spirit din vestiare este mai bună, jucătorii având mai multă încredere în ei, iar acest lucru poate duce la câştigarea a cel puţin un punct. "Am creat ...

BASCHET FEMININ: Noi transferuri pentru Phoenix "U" (VIDEO)

Vineri, 07 Noiembrie 2014 06:00 | Publicat în SPORT
Echipa de baschet feminin Phoenix "U" le-a oferit o surpriză fanilor în partida cu CSM Târgovişte - lidera clasamentului. Conducerea clubului a perfectat încă două transferuri importante, semnând contractele cu Sakellie Daniels, devenită astfel a cincea americancă din lot, şi cu Adelina Ştefan.Sakellie Daniels are 30 de ani, 1,70 m înălțime. A evoluat pe postul de coordonator de joc la echipa Charlotte 49ers, SUA, din 2003 până în 2006. „Sakellie este o jucătoare foarte r ...

Atât Oţelul, cât şi Astra au ŞANSE DE VICTORIE în meciul de duminică

Vineri, 07 Noiembrie 2014 08:00 | Publicat în SPORT
Antrenorul secund al FC Oţelul, Valentin Sinescu, a făcut o scurtă analiză a partidei cu Astra, grupare de care s-a despărţit cu ceva vreme în urmă Ca un cunoscător al echipei Astra, Sinescu consideră că structura fostei sale grupări s-a schimbat fundamental. „Au apărut jucători noi, cu care nu am avut plăcerea să lucrez. Astra, astăzi, înseamnă ceva pentru fotbalul românesc. Este o echipă puternică, importantă pentru campionatul intern, dar ca în orice întâlnire spo ...

Phoenix ”U” a pierdut în fața campioanei

Joi, 06 Noiembrie 2014 02:59 | Publicat în SPORT
Echipa de baschet feminin Phoenix ”U” a pierdut, miercuri seară, partida cu CSU  Târgoviște, scor 48-81 (21-42), din cadrul etapei a noua din Liga Națională. Realizatoarele echipei gălățene din acest meci au fost: Ivory James – 15 puncte și 4 recuperări, Chelsey Lee – 14 puncte și 10 recuperări, Nicole Hamilton – 10 puncte și 4 recuperări, Romina Filip – 4 puncte, Gabriela Cursaru și Gabriela Necula – câte 2 puncte, Trudy Armstead un punct. Au mai jucat: Andreea C ...

FR Baschet: Chelsey Lee, jucătoarea etapei a opta

Miercuri, 05 Noiembrie 2014 05:00 | Publicat în SPORT
Federaţia Română de Baschet a desemnat-o pe americanca Chelsey Lee, de la Phoenix "U" Galaţi, drept jucătoarea etapei a opta a LNBF ca urmare a prestaţiei sale foarte bune în meciul câştigat luni seară, în deplasare, cu Universitatea Cluj, scor 86-63. Chelsey Lee a bifat cu această ocazie cel de-al cincilea "double-double" din sezonul regulat, cu 20 de puncte şi 16 recuperări.  Baschetbalistele de la Phoenix „U” vor juca în această seară, de la ora 18,30, la Sala Sporturil ...

BASCHET FEMININ/ A şasea VICTORIE pentru Phoenix „U”

Luni, 03 Noiembrie 2014 18:30 | Publicat în SPORT
Echipa de baschet feminin Phoenix „U” Galaţi a câştigat, luni după-amiază, partida din deplasare cu Universitatea Cluj, scor 86-63 (23-15, 19-18, 18-15, 26-15), din cadrul etapei a opta din Liga Naţională. Realizatoarele echipei gălăţene din această partidă au fost: Chelsey Lee – 20 puncte şi 16 recuperări, Trudy Armstead – 17 + 13, Ivory James - 15 + 4, Romina Filip - 16 + 6, Nicole Hamilton – 12 + 8, Gabriela Cursaru, Andreea Creţu şi Bianca Fota – câte 2 puncte. ...

Un gălăţean, VICECAMPION MONDIAL la dans sportiv!

Duminică, 02 Noiembrie 2014 16:00 | Publicat în SPORT
Perechea formată din gălăţeanul Mihai Paraschiv (Fantezia) şi Diandra Illeş (Authentic Bacău) a obţinut medalia de argint la Campionatele Mondiale de 10 Dansuri pentru Tineret şi Adulţi, desfăşurate la Riga (Letonia).Pentru al doilea an consecutiv clasată pe locul doi la Mondiale, perechea Paraschiv - Illeş şi-a încheiat evoluţiile la categoria Tineret. „Acesta a fost ultimul an în care puteam spera la un aur mondial, care ne lipsea din palmares. Din sezonul următor, Mihai ...

BASCHET/ Phoenix „U” a CÂŞTIGAT derbiul ligii secunde

Sâmbătă, 01 Noiembrie 2014 05:00 | Publicat în SPORT
Echipa de baschet masculin Phoenix „U” Galaţi a jucat vineri, 31 octombrie, în cadrul etapei a cincea din eşalonul secund, în deplasare, cu Politehnica Iaşi, scor 101-74 (46-33). Aceasta este a cincea victorie consecutivă, din tot atâtea meciuri disputate, şi totodată al patrulea joc în care echipa gălăţeană înscrie mai mult de o sută de puncte. Antrenorul Florin Nini a rulat întregul lot care a făcut deplasarea la Iaşi: Cornel Cioacătă - 28 de puncte, Roland Brown - 16 ...

Phoenix a CÂŞTIGAT derbiul cu Brașovul, după un final incendiar (FOTO)

Duminică, 26 Octombrie 2014 09:00 | Publicat în SPORT
Echipa de baschet feminin Phoenix Galaţi a câștigat, sâmbătă seară (25 octombrie), în faţa formaţiei CSU Olimpia Brașov, scor 70-66 (38-36), într-un meci contând pentru etapa a șaptea din Liga Națională. Partida, disputată la Galaţi, a avut o ultimă parte de mare spectacol, de un dramatism rar generat de răsturnări incredibile de scor. Primele două sferturi ale meciului au fost caracterizate de joc echilibrat, întrându-se la pauza mare cu avantaj de numai două puncte ...
Pagina 183 din 201

Poza zilei. Dunăre, Dunăre... mal plin de gunoaie

„Dunăre, Dunăre, drum fără pulbere” – versul din tulburătorul cântec popular al Ilenei Constantinesc ...

PROGRAM. Științescu Galați caută idei pentru proiecte care îi apropie pe copii de știință

Profesorii, specialiștii din domenii tehnice, antreprenorii, studenții sau pasionații de știință car ...

Finanţare pentru becuri LED, pe mai mult de 50 străzi din Galați

Datorită unui nou contract de finanțare, semnat cu Administrația Fondului pentru Mediu, Primăria mun ...

RO-Alert din nou în Tulcea. O țintă aeriană a fost detectată în apropiere de Sulina

Locuitorii din nord-estul județului Tulcea au primit, luni dimineață, un mesaj RO-Alert prin care au ...

De ce s-au întrunit parlamentarii în sesiune extraordinară. Legile de care depind peste 4 miliarde de euro din PNRR

Parlamentarii au început luni, 27 iulie, o sesiune extraordinară de cinci zile. Au la dispoziție o s ...

O aventură pentru natură, alături de cei mici

În ultimii ani, activitățile recreative desfășurate cu ATV-uri au fost adesea asociate cu un impact ...

Clubul umoriștilor gălățeni, în „VERVĂ” la 50 de ani. Antologie umoristică aniversară, lansată la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor

Recent, sub egida Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Galați și a Clubului Umoriștilor „VERVA” ...

Un bărbat bolnav de cancer are nevoie de ajutor financiar pentru a ajunge la Iași

Un bărbat de 66 de ani din Galați are nevoie urgent de ajutorul nostru, al tuturor. Gheorghiță Șerb ...

Facilităţi pentru elevi, studenţi şi pensionari, la Plaja „Dunărea”

Administratorii Plajei „Dunărea” anunţă că luni, 27 iulie, baza de agrement va fi deschisă. Iar ziua ...

Jumătate dintre cererile pentru locuri de parcare rezidenţiale au fost, din nou, respinse

Ori interesul gălăţenilor pentru locurile de parcare de domiciliu/reședință a devenit mai modest, or ...

Locul unde seniorii Galaţiului descoperă „Tinereţea fără bătrâneţe”. Cât a durat şi cât a costat realizarea lui

„Primăria municipiului Galaţi îşi doreşte «Tinereţe fără bătrâneţe», cu fonduri europene” anunţam în ...

Restricţii de trafic şi trasee deviate la final de săptămână

Strada Domnească devine din nou pietonală în următoarele două weekenduri, însă doar pe tronsonul cup ...

146 de locuri vacante, prin AJOFM Galați. Este nevoie de muncitori în construcții

146 este numărul locurilor de muncă declarate vacante la AJOFM Galați de agenții economici din județ ...

ANIF Galați, noi pași în dezvoltarea infrastructurii agricole și a celei de apărare împotriva inundațiilor

Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare (ANIF) – Filiala Teritorială Galați a emis ordinu ...

Drumul Expres Brăila - Galați, în proporție de 97 la sută gata. NU va avea bandă de urgență

Stadiul fizic al construirii Drumului Expres Brăila - Galați (DEx6), cu o lungime totală de 10,76 km ...

LIBERTY. Statul român nu mai are bani, și nici cadrul legal, pentru plata garantată a unor noi salarii ale siderurgiștilor

O delegație Liberty, formată din membri ai conducerii combinatului gălățean, administratori concorda ...

Pregătiri pentru noul sezon. „Satelitul“ Oțelului, în cantonament la munte

Echipele gălățene din Liga a III-a se află în plină perioadă de pregătire pentru startul noului sezo ...

UTA - Oțelul 2-2. Gălățenii au scăpat victoria printre degete în prelungiri

Oțelul a obținut un punct dintr-o deplasare dificilă, scor 2-2, cu UTA Arad, însă gălățenii au toate ...

Încă un voleibalist mexican în lotul CSM Arcada

Conducerea Clubului Arcada Galaţi a perfectat un al treilea contract cu un jucător de peste hotare. ...

Foștii baschetbaliști de la CSM Galați și-au găsit noi echipe

Lotul cu care CSM Galați a încheiat sezonul trecut trece prin schimbări importante, o mare parte din ...

Galațiul, locul I național la Definitivat 2026, înainte de contestații

După afișarea, marți, a rezultatelor inițiale ale Examenului Național de Definitivare în Învățământ, ...

Titularizare la Galaţi. 773 de candidați și doar 89 de posturi didactice pe durată nedeterminată

După ce absolvenții de gimnaziu și liceu au trecut prin emoțiile examenelor de final de ciclu, a ven ...

Gălăţeanca Daria Andreea Onișor, bursieră în Germania. Elevă pentru trei săptămâni în Mönchengladbach

În timp ce colegii ei se bucurau deja de vacanţă, Daria Andreea Onișor, elevă în clasa a XI-a la Col ...

S-a stins din viaţă o personalitate marcantă a învățământului economic gălățean

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi i-a dedicat un amplu articol in memoriam. Instituţia de în ...

Grădina Sfântului Ilie din cartierul gălăţean Ada Marinescu. Comunitatea, expresie a speranţei, credinţei şi dragostei

În 20-a zi a lui Cuptor, curtea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie” din Galați s-a transfigurat într-o g ...

Cum a fost prima ediţie D’n’Bike & Run Galați

Energie, ritm şi o comunitate în mişcare. Pe două roţi, pe trotinete sau în pantofi sport, peste 200 ...

UPDATE. Trafic îngreunat pe strada Brăilei din cauza unui accident de teren

Echipe ale operatorului Apă Canal şi ale Primăriei municipiului Galaţi intervin în continuare la acc ...

Băiatul de la „Cuza”. Virgil Tănase – aşa cum l-am cunoscut

Veche colaboratoare a „Vieţii libere”, doamna profesoară Ioana Stoian ne-a propus să ne amintim de c ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

Nu ești acasă când vine poștașul cu pensia? Ce trebuie să faci ca să îți primești banii

Pensionarii care nu sunt găsiți acasă în ziua în care poștașul aduce pensia nu pierd banii care li s ...

Modificări în programul de circulaţie pe un traseu aglomerat

Transurb, compania publică de transport local, a anunţat modificări în programul de circulaţie al un ...

Restricții de trafic pentru remedierea unor accidente de teren

Începând din 23 iulie 2026, se închide traficul rutier pe strada Serei, pe tronsonul cuprins între s ...

Cum au intervenit forțele speciale într-un scenariu cu ostatici din Galați

Un scenariu de criză a fost pus în aplicare, marți, într-un liceu din municipiul Galați, unde poliți ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Gălăţeancă absolventă de Harvard, pe scenă în opera „Nunta lui Figaro”. De la fizică şi matematică, la pian, cor şi canto clasic

Ce legătură ar putea exista între studiile de licență în matematică și fizică, plus un masterat în f ...

Zborul infinit al Luizei şi al lui Momo. Viziunea lui Brâncuși, onorată la Galați (FOTO)

„Sărutul”, „Zbor” şi „Coloana fără sfârșit” - trei dintre operele-simbol ale lui Constantin Brâncuși ...

Fiică a meleagurilor gălățene, pe o monedă de argint emisă de BNR

Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 27 iulie, o m ...

Încă un spectacol gălățean selectat pentru Festivalul Național de Teatru

După „A douăsprezecea noapte” a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, un alt spectacol gălăţean, pus în ...

„Purul”, ultimul episod din această stagiune, la Daily Pub

După șapte seri de storytelling live, desfășurate în episoade săptămânale, „Purul” ajunge la ultima ...

Gălăţeanca Doina Maravela Moss din Marea Britanie, pentru prima dată cu o expoziție personală în oraşul natal

Cunoscută iubitorilor de frumos din Saloanele Filialei locale a Uniunii Artiștilor Plastici din Româ ...

Ce nu are acum Faleza Dunării şi ar putea avea în 2028. O tiroliană, pe lista dorinţelor

O Faleză a Dunării modernizată şi accesibilă, stabilă şi ferită de inundaţii, cu o zonă pietonală „u ...

UPDATE. Sălile de jocuri de noroc rămân în oraş. Vot final în Consiliul Local

Cu 14 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi 4 abţineri, Regulamentul privind autorizarea, amplasarea și ...

„Găurile negre” din Spitalul Județean de Urgență. Cele mai grave probleme din domeniul medical, semnalate de gălățeni

Publicarea sondajului „Vieții libere” despre schimbările pe care gălățenii le-ar dori la Spitalul Cl ...

SONDAJ. Ce ar schimba gălățenii în Spitalul Județean de Urgență

În ultimii ani, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” a devenit unul dintre subie ...

Un gălățean a fost arestat după ce și-a bătut soția într-un loc public

Un gălățean de 29 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce și-ar fi bătut soția. D ...

Șoferul beat care a fugit după accidentul de pe DN 26 și a furat o mașină a fost arestat

Un gălățean de 34 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după accidentul produs sâmbătă ...

Călăul femeii din Barcea a ajuns, din nou, după gratii

Anchetatorii gălățeni au reușit să facă lumină în cazul femeii de 59 de ani din comuna Barcea, județ ...

Grup de vandali din Micro 40, anihilat de poliție

Patru gălățeni, cu vârste cuprinse între 26 și 35 de ani, au fost trimiși în arest preventiv pentru ...

Actriţa Adela Mărculescu s-a stins din viaţă. Va fi înmormântată la Cimitirul Bellu

S-a stins din viață marea actriță Adela Mărculescu, o figură de o distincție aparte, ale cărei elega ...

Prezentare de modă la Muzeul de Artă Vizuală din Galați

Muzeul de Artă Vizuală din Galați va fi gazda unui eveniment spectaculos – prezentarea unei colecții ...

Concerte și stand-up comedy în aer liber, la Shopping City Galați

Gălățenii sunt așteptați, în zilele următoare, la două evenimente organizate pe terasa Shopping City ...

Strada Domnească, din nou pietonală în acest weekend. Restricţii de trafic şi trasee de transport deviate

Strada Domnească devine pietonală şi în acest weekend, găzduind activități sportive, paradă de costu ...

Antrenament tactic autentic și airsoftul — cum se antrenează profesioniștii în timpul liber

Există o diferență fundamentală între a ști cum să reacționezi și a reacționa corect în mod instinct ...

Cumpărături online fără regrete: ce verifică mai întâi cumpărătorii inteligenți de divertisment

O abordare atentă a achizițiilor online de divertisment a devenit parte din viața de zi cu zi. Oamen ...

Pavilionul de grădină schimbă felul în care folosim curtea

Pavilionul de grădină este o structură acoperită, temporară sau permanentă, folosită pentru a crea o ...

5 echipamente indispensabile pentru firmele de curățenie cu activitate extinsă

Pentru o firmă de curățenie cu activitate extinsă, echipamentele de curățenie sunt resurse operațion ...