Florin Răvdan

Florin Răvdan

SESIZEAZĂ CITITORII ”Vieții libere”/ PERICOL de electrocutare de la stâlpii stradali

Miercuri, 06 Iulie 2016 18:00 | Publicat în EVENIMENT
Pe adresa redacţiei a venit o sesizare de la un cititor care ne anunţa că pe strada Mihai Bravu, la unul dintre stâlpii de iluminat recent montaţi, a fost demontată uşiţa panoului de control, astfel că toate firele sunt la vedere, motiv pentru care curioşii s-ar putea electrocuta cu uşurinţă. În încercarea de a afla cine trebuie să rezolve problema, am sunat la firma Total Strada, care se ocupă de mentenanţa acestora. Reprezentanţii firmei respective ne-au îndrumat către se ...

Dulăul Andreei Marin, pe canapea de emisiune

Joi, 07 Iulie 2016 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Pur şi simplu, nu ne putem abţine. De la scânteia lansată de Andreea Marin, cu privire la maidanezii care ar fi atacat-o, până la o telenovelă în toată regula, nu a fost decât un pas. Ca să înţelegem cu toţii cât de disperaţi sunt cei din televiziune după audienţă, la WowBiz a fost invitat.... dulăul care a atacat-o pe zână. Ei, aşa e că nu vă aşteptaţi la asta? Numai că dulăul e de fapt femelă şi are şi stăpân, pe numele lui Marius Chircu. "Doi sunt la mine, ...

ATENȚIE! Roaming-ul se activează automat în 19 localităţi din judeţul Galați

Miercuri, 06 Iulie 2016 13:00 | Publicat în SOCIETATE
Utilizatorii de telefonie şi internet mobil care au serviciul de roaming activat şi se află în ţară, dar în apropiere de graniţă, sunt atenţionaţi de Autoritatea Naţionala pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) că este posibil ca telefonul sau tableta pe care le folosesc să se conecteze automat la o reţea din ţara vecină şi să folosească serviciile de comunicaţii la tarife de roaming, plătind costuri suplimentare, inclusiv pentru apelurile pe care l ...

INFRASTRUCTURĂ cu vicii de proiectare. Lucrările din GARA GALAȚI, între modernizare şi nemulţumiri

Miercuri, 06 Iulie 2016 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Călătorii reclamă diferenţa mare de nivel dintre peroane şi vagoane După ani buni în care primele două linii ale gării CFR Galaţi au fost închise pentru refacere, accesul pe acestea a fost, în sfârşit, deschis publicului, dar şi garniturilor de tren. Pentru călători, sunt câteva lucruri bune: covor asfaltic nou, pasarele pentru ocolire, lifturi pentru persoanele cu dizabilităţi, pentru mamele cu copii în cărucior ori bătrâni. Pe de altă parte,  noile peroane ale găr ...

”Mă doare-n c*r de garanţia dumneavoastră”

Miercuri, 06 Iulie 2016 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Zâna s-a dat în spectacol din nou la Teo Show, acolo unde a vorbit despre maidanezii care au sărit să o muşte prin Bucureşti. Şi, pentru că la televizor nu mai e ca pe stradă, doamna Marin nu a mai putut să simtă dureri... dorsale. Poate doar metaforice. "Eu nu vreau ca cineva să se teamă să treacă pe stradă. Eu am chemat autorităţile şi a venit această maşină. Nu m-a interesat de unde e. Nu văd de ce se ia toată lumea de mine. Am greşit că am sunat la autorităţi? T ...

ATENȚIE, trecători! Se TAIE COPACI pe Strada Traian

Marți, 05 Iulie 2016 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Pe adresa redacţiei a venit o sesizare din partea unui cititor, nemulţumit că pe Strada Traian, porţiunea cuprinsă între străzile Vultur şi Basarabiei, se tăiau copacii luni după-amiază, 4 iulie. Conform reprezentanţilor Agenţiei de Mediu din Galaţi, tăierea copacilor este limitată şi face parte din proiectul de modernizare a străzii Traian. "Ne-am dat acordul pentru tăierea unui număr de 18 copaci din acel tronson de stradă, o parte dintre ei uscaţi, o parte cu rădăcinil ...

ŞCOALA DE UCENICI a ArcelorMittal, la a treia ediţie. IATĂ când încep ÎNSCRIERILE

Marți, 05 Iulie 2016 05:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Cu sloganul "Fă primul pas către viitorul tău", a treia ediţie a şcolii de ucenici organizată de ArcelorMittal îşi deschide listele de înscrieri pe data de 29 iulie, la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Galaţi, strada Domnească nr. 191, între orele 10,00 şi 12,00. Pe durata programului de ucenicie, cei selectaţi vor lucra cot la cot cu specialiştii, vor participa la sesiuni de pregătire tehnică şi de dezvoltare a aptitudinilor şi, de asemene ...

La mare, la soare, margheritele sunt... goale

Marți, 05 Iulie 2016 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Plecaţi în sfârşit fără părinţi în vacanţă, copiii Clejanilor s-au dat în spectacol. Ce e drept, era şi ciudat ca la 20 şi ceva de ani, cât au ei, să se mai ducă împreună cu mami şi tati pe litoral, că na, mai fac şi ei un topless, mai agaţă ceva, după caz. Şi, dacă te gândeşti că Margherita a fost şi protagonista unei emisiuni unde s-au bătut bărbaţii pentru inima ei, nici nu se mai pune problema de făcut griji. Dar, pentru că aşa e în familiile de lăuta ...

Miroase frumos a c**a

Luni, 04 Iulie 2016 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Invitat la "Răi da' Buni", Radu Vâlcan, soţul Adelei Popescu, a dat din casă după prima săptămână ca tătic, că aşa e între vedete. "Sunt cel mai fericit tătic din lume şi cel mai spiritual vărsător. Am venit de pe insula iubirii şi am ajuns pe insula împlinirii. Să fii părinte este ceva absolut extraordinar. Dacă e să vorbim de bomba atomică a bebeluşului, adică de momentul când face caca, este cel mai plăcut şi frumos mirositor caca pe care l-am simţit vreodată" ...

Din proprietate în chirie. NEPLATA RATELOR ar putea să nu mai însemne EVACUAREA

Luni, 04 Iulie 2016 08:00 | Publicat în SOCIETATE
Potrivit unui proiect de lege iniţiat de deputatul Daniel Zamfir, principalul promotor al legii "dării în plată", cei care au cumpărat o casă prin programul de creditare "Prima Casă" şi au ajuns în situaţia de a fi executaţi silit nu vor mai fi daţi afară din case. Conform acestui proiect, statul ar urma să cumpere casa de la respectivul datornic, urmând ca între acesta şi statul român să se încheie un contract de chirie, pe o durată de cinci ani, la un preţ stabilit de Guv ...
Pagina 137 din 220

Ziua Inginerului Român, sărbătorită la Galați prin povești de familie

Ziua Inginerului Român va fi sărbătorită luni, 14 septembrie, la Galați, printr-un eveniment dedicat ...

În plină toamnă, o nouă dezinsecţie în Galaţi

Luni, 14 septembrie 2026, în intervalul orar 06:00 – 12;00, se va desfășura acțiunea de larvicidare ...

Pozele zilei. Istorie pe patru roţi - maşini retro pe strada Domnească

Galați Auto Show (GAS), salonul auto care se desfăşoară pe Faleza Superioară, are parte de concurenţ ...

„Nu vom uita niciodată”. Statele Unite au comemorat victimele atentatelor din 11 septembrie 2001

La 25 de ani de la evenimentele din 11 septembrie 2001 din SUA, președinți americani, atât cel în fu ...

A ieșit cu mopedul la plimbare, fără permis

Un tânăr de 27 de ani din Umbrărești s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins, în weekend, la vo ...

Summitul Național al Porumbului, încheiat cu concursul „Mămăliga de Aur”

Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (APPR) organizează, pe 22 septemb ...

Câteva ore de toamnă la Galați. Cod galben de averse și instabilitate atmosferică până duminică dimineață

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben de vreme instabilă și a ...

Primăria Smârdan anunță măsuri dure pentru cetățenii care aruncă ilegal deșeuri, după controlul Gărzii de Mediu

Un control al Gărzii Naționale de Mediu a pus din nou pe masă problema deșeurilor aruncate la întâmp ...

Cine nu îşi prelungeşte abonamentul pierde locul de parcare

Începând din 23 septembrie 2026, ora 08:00, până pe 4 octombrie 2026, ora 24:00, se va desfășura ses ...

Grădina de Vară „Central” a scăpat din „jungla urbană”

De nerecunoscut, aşa ni s-a părut Grădina de Vară „Central” sau… ce-a mai rămas din ea. Dovadă imagi ...

Trasee de transport deviate și restricții de trafic pe două artere importante

Restricții temporare de circulație vor fi instituite pe bulevardul Marea Unire și pe strada Domneasc ...

După renovare... lucrări de reparaţii curente la Biblioteca „V.A. Urechia”

Nu mai puţin de 7.718.200 de lei inclusiv TVA, aceasta este valoare finală a investiţiei de care a b ...

Mașinile care își pierd cel mai repede valoarea în România. Studiu carVertical

Atunci când se decid să facă o investiție importantă și cumpără o mașină, mulți șoferi nu iau întotd ...

ANALIZĂ. Lipsă de interes pentru titlurile de stat românești

Joia aceasta, s-a desfășurat ședința de politică monetară a BCE, unde s-a decis majorarea dobânzii l ...

Negocierile pentru vânzarea Liberty vor începe de la prețul de lichidare

După eșecul celor două licitații organizate pentru vânzarea activelor combinatului siderurgic Libert ...

Modernizarea infrastructurii de irigații din județul Galați, la zi

 Filiala Teritorială de Îmbunătățiri Funciare Galați (FTIF) din cadrul ANIF continuă programul de mo ...

Weekend plin de fotbal pentru echipele gălățene

Acest sfârșit de săptămână aduce noi meciuri pentru echipele gălățene. Programul competițional cupri ...

31 de goluri în etapa de debut a Ligii a IV-a la fotbal

Campionatul Județean de fotbal a debutat cu meciurile Ligii a IV-a, în care s-au înregistrat rezulta ...

Rugbiștii gălățeni, la startul returului

Echipele participante în Divizia Națională de seniori (al doilea eșalon de rugby) se întorc la meciu ...

Selecționata României, înfrângere în grupele CE la volei masculin

În perioada 9-16 septembrie sunt programate meciurile din grupe ale Campionatului European de volei ...

Fosta directoare a Liceului Tehnologic Nr. 1 Corod îl acuză de hărţuire pe primarul comunei

Început de an școlar cu scandal la Liceul Tehnologic Nr. 1 din comuna Corod, județul Galați. Prof. A ...

Un nou început, la Seminarul Teologic „Sfântul Andrei” - Galați

535 de elevi s-au întâlnit, luni -  7 septembrie 2026, la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei ...

Cum a fost, la Galaţi, prima zi din anul şcolar 2026-2027

Emoțiile unui nou început sau bucuria revederii, cam așa poate fi definită ziua de luni, 7 septembri ...

Bursele elevilor în anul școlar 2026-2027. Câți bani primesc și cine poate beneficia

Elevii ar urma să primească și în anul școlar 2026-2027 burse după aceleași reguli ca anul trecut. M ...

Gălăţeni, la capătul răbdării: „Nu mai putem tolera îngrămădirea pe rutele ocolitoare, lungi și costisitoare”

„Conștienți de eforturile de modernizare pe care le face municipalitatea, am așteptat, cu înțelegere ...

Poveste poliţistă în Cartierul Dunărea. O gălăţeancă a câştigat concursul organizat de Ministerul de Interne

Aurelia Ledaru, plutonier în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, a fost desemn ...

„Loggia di Galazzi”, prima lojă masonică din spațiul românesc. Aspecte istorice ale francmasoneriei la Dunărea de Jos

Dintr-o perspectivă ştiinţifică, francmasoneria reprezintă și acum o latură a istoriei autohtone și ...

Din Jorăşti, la performanţa sportivă şi şcolară. Povestea de succes a Larisei şi a lui Roberto Tufă

„Larisa Tufă este o tânără handbalistă care a fost remarcată pentru calitățile sale la nivel naționa ...

„Mădălinii”, din Piscu şi Focşani, în lumea largă. Povestea familiei de vloggeri din „Călătorind pe Roți”

Nu mai puţin de 30.000 de abonaţi au sărbătorit, în urmă cu doar câteva zile, Mădălina şi Mădălin Al ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Recensământul câinilor cu stăpân din zona Parc CFR. Microcipare şi sterilizare gratuită a patrupedelor

Recensământul câinilor cu stăpân și informarea cetăţenilor despre obligația de a-și microcipa și ste ...

Fundația „Fapte Bune” a început construcția unei case pentru o mamă care creşte singură doi copii

Adina este o mamă greu încercată de viață, dintr-o comună gălățeană. Femeia își crește singură cei d ...

Medicina de urgență își dă întâlnire la Galați. Patru zile de prezentări și workshopuri

Profesioniști din medicina de urgență se întâlnesc la Galați, în cadrul EMERGal, o conferință dedica ...

Aria tematică „PermaZumzăit”, inaugurată, miercuri, la Grădina Botanică

Asociația Parteneriatul Global al Apei din România și Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan ...

Proiectul-unicat al Galațiului care poate „repara” Dunărea navigabilă. „Hub-ul” gălățean de la malul fluviului, ignorat de autorități

Fără nicio îndoială, Galațiul are cea mai mare concentrație din țară de specialiști în navigație, în ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Scena gălățeană, în doliu. S-a stins din viață artistul Mihail Anton

S-a stins din viață Mihail Anton, un artist care și-a legat o parte importantă a vieții și carierei ...

Salonul de toamnă, o expoziție sub semnul lirismului

Așteptat cu interes de publicul iubitor de artă de la Dunărea de Jos, Salonul de toamnă al Filialei ...

Diversitate artistică la Galeria „Nicolae Mantu”: Salonul de Toamnă al UAPR - Filiala Galaţi

Noua ediție a „Salonului de Toamnă” adună pe simezele Galeriei de Artă „Nicolae Mantu” din Galați 39 ...

Artist gălăţean, premiat de Ministerul Culturii din Republica Moldova

Pentru lucrarea „Despre rocadă”, artistului plastic gălăţean Constantin-Adrian (Cornel) Corcăcel i-a ...

O grădină de bloc și șase polițiști locali. Reclamaţii de hărţuire şi abuz privind spaţiile verzi

În aceeaşi zi de 13 august, la interval de numai o oră, o gălăţeancă din cartierul I.C Frimu s-a tre ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Femeie din Galați, prinsă când ridica un colet în care era o armă

O femeie de 40 de ani, din comuna Gohor, județul Galați, a fost prinsă de polițiști în timp ce ridic ...

Bărbat acuzat de pedofilie după ce ar fi violat și bătut o minoră din Galați

Un bărbat de 34 de ani, din Nănești, județul Vrancea, a ajuns în arest preventiv după ce ar fi agres ...

Control judiciar pentru gălățeanul care și-a urmărit cumnatul, cu un cuțit, în trafic

Bărbatul de 44 de ani, din Pechea, reținut după scandalul izbucnit în trafic, la Cuza Vodă, a fost p ...

Tânăr prins beat la volan în miez de noapte

Un tânăr de 25 de ani din județul Vaslui a fost prins în noaptea de 7 septembrie, în timp ce conduce ...

Peste 1,6 milioane de vizitatori unici au ales să citească „Viața liberă” în luna august

Potrivit statisticilor de pe Trafic.ro, site-ul „Vieții libere” a înregistrat, pe parcursul lunii au ...

„Hoinari prin Munți” ajunge la Galați. Povestea aventurierilor care sfidează vârsta

Gălățenii vor putea vedea, din 11 septembrie, documentarul „Hoinari prin Munți”, povestea lui Dinu ș ...

Poza zilei. Dunărea continuă să scadă la Galați

Este a treia lună consecutivă în care Dunărea înregistrează debite aflate mult sub normalul perioade ...

Surorile Cristina şi Alexandra din Galaţi au întors patru scaune şi inimile tuturor celor de acasă, la „Vocea României” (VIDEO)

Surorile Cristina Boghici şi Alexandra Bordei, din Galaţi, au oferit finalul de senzaţie al primei e ...

Bijuteriile din argint rămân poate cel mai bun accesoriu pe care îl poți purta oricând

Există materiale care traversează epoci fără să-și piardă semnificația, iar argintul este, fără îndo ...

Boom-ul delivery-ului transformă industria ambalajelor din România

Comenzile de mâncare livrată la domiciliu au crescut constant în ultimii ani în România, iar acest t ...

Presiunea diferită între punți, detaliul care încurcă anvelopele de iarnă între sezoane

Schimbi roțile, pleci din vulcanizare și mașina pare brusc mai rigidă sau mai nesigură în viraje. De ...

Implant dentar Straumann și adiție osoasă: când pot fi necesare ambele proceduri

Un implant are nevoie de os suficient în poziția în care urmează să fie inserat, însă pierderea unui ...