Iasmina Ungureanu

Iasmina Ungureanu

O casetă de bijuterii care a aparţinut Reginei Elisabeta, exponatul lunii septembrie, la Muzeul de Istorie

Miercuri, 02 Septembrie 2015 12:00 | Publicat în CULTURA
Exponatul lunii septembrie la Muzeul Judeţean de Istorie „Paul Păltănea” este „Casetă a Zulniei Negri-Sturdza (Dăruită de Regina Elisabeta a României), un bun muzeistic cu valoare memorială deosebită din patrimoniul instituţiei. Valoarea obiectului este conferită de faptul că are o dedicaţie manuscris (în limba franceză, datată în martie 1892) a Reginei Elisabeta a României, pentru Zulnia Negri- Sturdza, una din primele sale doamne de onoare, care i-a fost alături şi ...

"Viaţa ca literatură, literatura ca viaţă", la Muzeul de Istorie din Galaţi

Miercuri, 26 August 2015 18:00 | Publicat în CULTURA
Muzeul de Istorie „Paul Păltănea”, în parteneriat cu Biblioteca „V. A. Urechia”, organizează joi, 27 august, începând cu ora 10,00, manifestarea culturală „Viaţa ca literatură, literatura ca viaţă”, dedicată doamnei literelor române, Hortensia Papadat-Bengescu, de la a cărei trecere în eternitate s-au împlinit, 60 de ani. Prozatoare, poetă, dramaturg şi personalitate de excepţie în literatura feminină, Hortensia Papadat-Bengescu va fi readusă în ateţia public ...

APEL UMANITAR/ Ajutaţi o mamă disperată să îşi salveze fiul

Miercuri, 26 August 2015 17:20 | Publicat în SOCIETATE
În urmă cu două săptămâni vă împărtăşeam povestea de viaţă dureroasă, a Mariei Şerban şi a fiului ei Călin Crinu, în vârstă de 35 de ani care este bolnav de cancer în ultimul stadiu. Astăzi, mama tânărului ne-a anunţat îndurerată că starea fiului s-a agravat şi că îi roagă disperată pe toţii oamenii să îi ajute oricât de puţin. „Este un strigăt de durere. Nu mai suport să îl văd aşa. Îl observ zilnic cum se luptă cu boala lipsit de puteri. Vă rog ...

Peste 340 de copii din Valea Mărului vor beneficia de CONSULTAŢII STOMATOLOGICE GRATUITE

Marți, 25 August 2015 02:00 | Publicat în SOCIETATE
Un grup de studenţi gălăţeni din cadrul Facultăţii de Medicină vor ajunge, în această săptămână, la Valea Mărului, pentru a oferi consultaţii stomatologice gratuite pentru peste 340 de copii, cu vârste de la 6 la 14 ani. Consultaţiile gratuite se vor desfăşura vor astăzi, 25 august, şi mâine, 26 august, când 346 de copii din cele trei sate componente ale comunei Valea Mărului (Valea Mărului, Mândreşti şi Coasta Văii) vor primi, gratuit, periuţe de dinţi, pastă de ...

BACALAUREAT 2015 - sesiunea de toamnă/ Luni încep probele scrise

Luni, 24 August 2015 06:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Peste 1.400 de absolvenţi de liceu din judeţul Galaţi s-au înscris la cea de-a doua sesiune de bacalaureat. Absolvenţii înscrişi vor susţine luni, 24 august, proba scrisă la Limba şi literatura română. La această probă s-au înscris în total 858 de candidaţi. Pentru problele scrise au fost stabilite patru centre în Galaţi, la Colegiul „Radu Negru”, Colegiul „Traian Vuia”, Colegiul „Aurel Vlaicu” şi Liceul „Mircea Eliade”, şi două la Tecuci, la Colegiul de Agr ...

Vernisajul "24 august - Ziua Ucrainei", luni, la Casa "Cuza Vodă"

Duminică, 23 August 2015 17:27 | Publicat în CULTURA
Muzeul de Istorie "Paul Păltănea", în parteneriat cu Serviciul Judeţean Galaţi al Arhivelor Naţionale şi Uniunea Ucrainenilor din România - Filiala Galaţi, organizează luni, începând cu ora 12,00, vernisajul expoziţiei "24 august - Ziua Ucrainei, Identitate Naţională şi Recunoaştere Culturală". Expoziţia este organizată de muzeograful Mariana Delia Pohrib şi aduce în atenţia publicului gălăţean documente reprezentative referitoare la una din cele mai mari personalită ...

Caravana Filmelor TIFF continuă. Ce filme pot fi vizionate în weekend

Vineri, 21 August 2015 12:00 | Publicat în MAGAZIN
Început joi, 20 august, festivalul de film TIFF, organizat de Asociaţia Pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, se va încheia duminică, 23 august, după patru seri (de la ora 21,30, când este mai răcoare şi suficient de întuneric pentru proiecţie) de film artistic românesc şi străin. După ce, joi, gălăţenii au putut viziona filmul de acţiune „Gunoi” („Trash”), regizat de Stepehn Daldry, premiat la British Academy Film A ...

CE NU VĂ PLACE ÎN ORAŞUL GALAŢI? Buruienile sunt mai mari decât în junglă

Vineri, 21 August 2015 09:00 | Publicat în SOCIETATE
Dacă în urmă cu o săptămână scriam despre spaţiile verzi de lângă blocurile de pe strada Saturn, crescute până la brâu, joi, 20 august, am constatat că prin spatele blocului I5 nu se mai poate trece sub nicio formă. Într-adevăr, se poate observa din fotografii că iarba a crescut şi mai mult în jurul blocului, locul arătând ca jungla amazoniană şi nu ca o grădină îngrijită. E vorba şi de nepăsarea locuitorilor, dar şi de lipsa de responsabilitate a autorităţilor. ...

CE NU VĂ PLACE ÎN ORAŞUL GALAŢI? Gunoaie lăsate lângă coşurile stradale

Miercuri, 19 August 2015 13:00 | Publicat în SOCIETATE
Fără nicio jenă faţă de vecini, de trecători şi evident fără nicio legătură cu bunul simţ, unii gălăţeni îşi aruncă gunoiul la voia întâmplării, deşi coşul de gunoi se află la doar doi paşi de ei. "Viaţa la bloc, la comun cu alţi oameni care au apucături şi tabieturi diferite, i-a obişnuit pe unii locatari să creadă că spaţiul din spatele şi din faţa blocului sunt ale nimănui. Un loc unde îţi poţi arunca resturile menajere oricând. În alte ţări, amenz ...

Vineri, la Teatrul Dramatic, SPECTACOL CARITABIL pentru Costel

Joi, 13 August 2015 17:00 | Publicat în SOCIETATE
Vă reamintim cazul dureros al tânărului Constantin Sîrbu, în vârstă de 25 de ani, care suferă de cancer limfatic în ultimul stadiu. Singura lui salvare este speranţa că oamenii vor avea bunăvoinţa de a dona o sumă de bani pentru a-l ajuta să facă, în Italia, tratamentul de care are mare nevoie. Până în momentul de faţă, Costel, aşa cum îi spun prietenii, a strâns aproximativ 8.000 de euro, dar până la suma de 60.000 de euro mai este mult, iar timpul se scurge în defa ...
Pagina 94 din 110

O gălățeancă a ajuns la închisoare într-un dosar de grup infracțional organizat

O femeie de 38 de ani din Galați a fost găsită de polițiști și dusă la închisoare, după ce Tribunalu ...

Galațiul, sub Cod galben de caniculă până marți. Trei județe sub Cod roșu

Galațiul a intrat, începând de astăzi, sub Cod galben de caniculă. Avertizarea emisă de Administrați ...

Săptămâna tainelor marinărești, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

Copiii și adolescenții din Galați sunt așteptați, între 3 și 7 august, la Biblioteca Estivală din Gr ...

Stradă blocată pentru câteva ore, în Centrul Galaţiului

Circulația autovehiculelor pe strada Alexandru Ioan Cuza, tronsonul cuprins între Muzeul Casa Cuza V ...

Când copilăria urcă pe munte. Povestea taberelor „Inimă de Copil”

Ca în fiecare an, și în această vară, Fundația Inimă de Copil a organizat trei serii de tabără în ju ...

Șofer cu permisul suspendat, oprit la frontieră

Joi după-amiază, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat pentru efectuarea actelor ...

Inteligența artificială, tot mai des folosită în escrocherii online. Avertismentul DNSC

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenția că, odată cu dezvoltarea rapid ...

Primul primar din judeţul Galaţi care anunţă măsuri de economisire a energiei electrice

Primarul municipiului Tecuci, liberalul Lucian Costin, a anunţat, în această seară, măsuri de econom ...

Primăria anunţă ultimul weekend cu acces liber pe Faleză, înainte de şantier. Gălăţenii strâng semnături pentru revizuirea proiectului de modernizare

În vreme ce Primăria a anunţat că acesta este ultimul weekend cu acces liber pe Faleza Dunării, pent ...

Accesul pe Faleza Dunării, restricţionat. De când se aplică măsura

Începând de luni, 3 august 2026, pentru siguranța tuturor, accesul pe Faleza Inferioară a Dunării va ...

Două asocieri de firme îşi dispută Valea Ţiglinei

„Cel mai bun raport calitate – preţ” va da câştig de cauză uneia dintre cele două oferte depuse pent ...

UPDATE. Plaja „Dunărea”, în criză de clienţi. Tarifele pentru luna august, votate de aleşii locali

Aleşii locali au aprobat noile tarife cerute de administratorul Plajei „Dunărea”, societatea Gospodă ...

Analiza financiară. Euro a crescut cu un ban

Leul a pierdut toate câștigurile din ședințele precedente, după creșterea cererii de valută ceea ce ...

Amenzi de la inspectorii de muncă gălățeni, după controale în unități alimentare din județ

În perioada 20-24 iulie, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați a derulat acțiuni de control ...

ANALIZĂ. Euro a crescut după șase ședințe de scădere

În așteptarea deciziei de politică a Rezervei Federale americane, investitorii au luat poziții de pr ...

„Acolo unde profitul realizat în România este diminuat artificial, statul are obligația să acționeze”. Ce face ANAF

Statul începe să se uite mai atent la profiturile care se fac în România, dar ajung să fie raportate ...

Din sportul gălăţean. Încă un voleibalist sloven la CSM Arcada

VOLEI. CSM Arcada și-a înregimentat al zecelea jucător (al patrulea străin) în lotul ce va evolua în ...

Oțelul - Dinamo 1-1. Patrick și Pedro Nuno continuă startul excelent de sezon

Oțelul a rămas neînvinsă și după etapa a treia a Superligii, remizând, scor 1-1, pe teren propriu, c ...

Viorel Tănase, un antrenor mulțumit. Cantonamentul montan și-a atins scopul pentru gălățenii de la Oțelul II

Conducerea clubului Oțelul s-a dovedit a fi inspirată când a ales localitatea Tărlungeni ca loc de p ...

Fanii Oțelului, invitați să vină îmbrăcați în alb la duelul cu Dinamo

Oțelul revine pe teren propriu pentru unul dintre cele mai atractive şi importante meciuri ale încep ...

Cât valorează o diplomă

Tânărul cu diplomă care livrează mâncare sau conduce pe Uber a devenit o figură atât de obișnuită în ...

CATEDRA. Povestea de succes care continuă: Școala Gimnazială Nr. 16, pe podium şi la Boovie 2026

„CATEDRA”, rubrica în care le oferim cadrelor didactice şi instituţiilor de învăţământ posibilitatea ...

Universitatea „Dunărea de Jos” prelungește înscrierile la masterat

Vești bune pentru absolvenții interesați să urmeze un masterat. Universitatea „Dunărea de Jos” din G ...

Galațiul, locul I național la Definitivat 2026, înainte de contestații

După afișarea, marți, a rezultatelor inițiale ale Examenului Național de Definitivare în Învățământ, ...

Rochii de poveste, printre opere de artă din patrimoniul gălăţean

Veritabile opere de artă – materializate în rochii – au putut fi admirate printre valoroase lucrări ...

Grădina Sfântului Ilie din cartierul gălăţean Ada Marinescu. Comunitatea, expresie a speranţei, credinţei şi dragostei

În 20-a zi a lui Cuptor, curtea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie” din Galați s-a transfigurat într-o g ...

Cum a fost prima ediţie D’n’Bike & Run Galați

Energie, ritm şi o comunitate în mişcare. Pe două roţi, pe trotinete sau în pantofi sport, peste 200 ...

UPDATE. Trafic îngreunat pe strada Brăilei din cauza unui accident de teren

Echipe ale operatorului Apă Canal şi ale Primăriei municipiului Galaţi intervin în continuare la acc ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

Când şi unde poposeşte Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam

Procesiunea cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam este deja o tradiţ ...

Începe postul Adormirii Maicii Domnului

Mâine, 31 iulie, începe postul Adormirii Maicii Domnului (Uspenia, în slavă), o perioadă frumoasă și ...

Continuă protestele în spitale

Reprezentanții Uniunii Sindicale Sanitas Galați anunță că, deși două dintre doleanțele lor par să se ...

Pregătiri de şantier. Şi Faleza Superioară va rămâne fără bănci

Faleza Inferioară a Dunării a fost „debarasată” de bănci, coşuri de gunoi şi de aparatele de fitness ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Gălăţeancă absolventă de Harvard, pe scenă în opera „Nunta lui Figaro”. De la fizică şi matematică, la pian, cor şi canto clasic

Ce legătură ar putea exista între studiile de licență în matematică și fizică, plus un masterat în f ...

Zborul infinit al Luizei şi al lui Momo. Viziunea lui Brâncuși, onorată la Galați (FOTO)

„Sărutul”, „Zbor” şi „Coloana fără sfârșit” - trei dintre operele-simbol ale lui Constantin Brâncuși ...

Săptămâna bunelor maniere, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

După „Ştiinţă distractivă”, „Sport, nutriţie şi sănătate”- temele săptămânilor anterioare - Bibliote ...

Fiică a meleagurilor gălățene, pe o monedă de argint emisă de BNR

Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 27 iulie, o m ...

Încă un spectacol gălățean selectat pentru Festivalul Național de Teatru

După „A douăsprezecea noapte” a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, un alt spectacol gălăţean, pus în ...

„O vară zvăpăiată”, la Complexul Muzeal de Științele Naturii

Lansarea cărţii „O vară zvăpăiată”, semnată de autoarea gălățeană Alina Diaconu și ilustrată de Geor ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Ce nu are acum Faleza Dunării şi ar putea avea în 2028. O tiroliană, pe lista dorinţelor

O Faleză a Dunării modernizată şi accesibilă, stabilă şi ferită de inundaţii, cu o zonă pietonală „u ...

UPDATE. Sălile de jocuri de noroc rămân în oraş. Vot final în Consiliul Local

Cu 14 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi 4 abţineri, Regulamentul privind autorizarea, amplasarea și ...

„Găurile negre” din Spitalul Județean de Urgență. Cele mai grave probleme din domeniul medical, semnalate de gălățeni

Publicarea sondajului „Vieții libere” despre schimbările pe care gălățenii le-ar dori la Spitalul Cl ...

Primele arestări în dosarul fraudelor cu pensii care a vizat și Galațiul. Gaură de peste 12 milioane de lei în banii publici

Trei dintre inculpații din dosarul în care ani de muncă ar fi fost „fabricați” pe hârtie pentru pens ...

30 de ani de închisoare pentru criminalul care a ucis o gălățeancă pentru banii de înmormântare

Tânărul care a ucis cu o secure o femeie de 80 de ani din Băleni, după care i-a furat banii puși deo ...

UPDATE: Gălățeanul care și-a împușcat rivalul după un scandal la bar a fost arestat preventiv

UPDATE: Tânărul de 22 de ani care a împușcat un bărbat cu o armă cu aer comprimat a fost arestat pre ...

8 ani de închisoare pentru soțul piroman care a terorizat două localități. Mașini lovite și incendiate după un conflict în familie

Bărbatul din Barcea care, în ianuarie 2024, a declanșat un adevărat scandal în două localități din j ...

Când Viena câştigă în faţa Las Vegasului. La numai 7 ani, gălăţeanca Iliana Ioana Stanciu cucereşte lumea cu acorduri de pian

La numai 7 ani, Iliana Ioana Stanciu, elevă în clasa a II-a la Școala Gimnazială Nr. 28 din Galați, ...

Alina Diaconu și „O vară zvăpăiată”, întâlnire cu cititorii la Galați

Copii, părinți și iubitori ai lecturii s-au întâlnit la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsva ...

Eleganță, muzică și bune maniere, într-o seară regală la Grădina Müller din Galați

Gălățenii au avut parte, recent, de o seară dedicată eleganței, muzicii clasice și bunelor maniere, ...

Actriţa Adela Mărculescu s-a stins din viaţă. Va fi înmormântată la Cimitirul Bellu

S-a stins din viață marea actriță Adela Mărculescu, o figură de o distincție aparte, ale cărei elega ...

Pastile slăbit - cât de mult ajută într-o dietă VLCD?

Mulți oameni ajung la un moment dat să caute o scurtătură - ceva discret, simplu, care să rezolve pr ...

All inclusive în Turcia: cele mai frumoase locuri de vizitat și stațiuni pentru 2026

Turcia are un avantaj pe care puține destinații din jurul Mediteranei îl mai păstrează: reușește să ...

Oboseală inexplicabilă sau fluctuații de greutate: Află cum îți controlează tiroida întregul organism

Ritmul alert al vieții moderne ne face adesea să ignorăm semnalele subtile pe care corpul ni le tran ...

Dr. Jakub Wiącek explică: ce este microbiomul intestinal și de ce influențează sănătatea?

Termenul „microbiom” desemnează totalitatea microorganismelor care trăiesc într-un anumit mediu, împ ...