Rodica Mişcalencu

Rodica Mişcalencu

Staţie în sensul giratoriu!

Luni, 22 Noiembrie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Mijloacele de transport în comun fac staţie într-o intersecţie cu sens giratoriu! Se întâmplă în Piaţa Energiei, în direcţia de mers către Inelul de rocadă de la „Ultimul leu”. Staţia, care era fixată pe strada Siderurgiştilor, la ieşirea din intersecţia cu sens giratoriu, a fost mutată chiar în rondou, în bucla dintre străzile Combinatului şi Siderurgiştilor, pe prima bandă de circulaţie. Municipalitatea, care a participat la luarea deciziei, susţine că indiscipl ...

Investiţie „verde” la Electrocentrale

Sâmbătă, 20 Noiembrie 2010 02:00 | Publicat în ECONOMIE
Producătorul de agent termic Electrocentrale Galaţi intenţionează să monteze arzătoare cu gaz metan cu NOX redus, prietenoase cu mediul. „Noi avem 8 cazane, dintre care 3 sunt în conservare. Dintre celelalte cinci, trei sunt deja modernizate, iar la cele două care au rămas de modernizat vrem să înlocuim arzătoarele de gaz metan clasice cu unele cu NOX redus. O dată instalate, acestea vor genera o scădere a nivelului de emisii în atmosferă”, a declarat, vineri, directorul gene ...

Ajutor de la ICMRSG pentru familia muncitorului mort

Joi, 18 Noiembrie 2010 02:00 | Publicat în ECONOMIE
Întreprinderea de Construcţii, Montaj şi Reparaţii Siderurgice (ICMRS) suportă toate cheltuielile de înmormântare a angajatului care a murit, marţi, în urma unui accident de muncă petrecut la Furnalul 5 din combinatul ArcelorMittal Galaţi. „ICMRS acoperă cheltuielile de înmormântare a fostului nostru coleg, precum şi pomana”, a declarat, ieri, vicepreşedintele sindicatului din întreprindere, Toader Ţebreanu.De asemenea, societatea îi acordă familiei îndoliate compensaţi ...

Câinii şi pisicile de curte, vaccinate antirabic

Miercuri, 17 Noiembrie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE
* Imunizarea, efectuată de medicii veterinari, este gratuită şi obligatorie * Anul trecut, medicii veterinari din judeţul Galaţi au vaccinat împotriva turbării aproape 146.000 de câini şi pisici de curte. Anul acesta, în teritoriu au ajuns 160.000 de doze cu ser imunizator, potrivit coordonatorului campaniei de vaccinare antirabică, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA). Directorul instituţiei, dr. Viorel Gheorghiţă, spune că imunizarea a încep ...

Colectarea selectivă de vise

Miercuri, 17 Noiembrie 2010 02:00 | Publicat în EDITORIAL
Am câştigat la loto şi, când să sparg şi eu banii pe rochiţe şi pantofiori ca orice femeie cumpătată, aud un „TRRRRR!” şi lătrături de câini şi gata, se duc naibii rochiţele, pantofiorii, banii, visul, tot. Este 7:00. Ştiu că este 7:00 pentru că la ora asta ajung la tomberonul din faţa blocului meu cetăţenii aflaţi în goana după plastic. Cetăţeanul opreşte tacticos căruţa lângă tomberon, blocând aleea de acces în parcare, iar cetăţeanca sare sprintenă în ...

Zăpadă la Galaţi!

Marți, 16 Noiembrie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE
Ieri, când termometrul indica 23 de grade Celsius la Galaţi, un mic munte de zăpadă trona pe unul dintre trotuarele bulevardului Henry Coandă, la doi paşi de intersecţia cu bulevardul George Coşbuc. Zăpadă adevărată! Dar nu căzută de sus. „Omătul” este produs de Patinoarul Artificial Galaţi. O dată la câteva ore, suprafaţa de gheaţă este refăcută, iar pelicula deteriorată de patinele hocheiştilor sau ale patinatorilor amatori este frezată şi evacuată… pe trotuar ...

Vânzătorii ambulanţi nu mai sunt verificaţi de DSV

Marți, 16 Noiembrie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Comercianţii de produse alimentare care vor sosi la Galaţi la sfârşitul acestei luni pentru a participa la serbările oraşului nu vor mai trece prin filtrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) din judeţul nostru. Ei vor merge direct la Primărie, pentru a primi spaţiul de comercializare. Obligativitatea obţinerii avizului DSVSA, care a fost o constantă până acum, a fost eliminată în urma unei modificări legislative, a anunţat directorul Direcţ ...

Premieră - Legea 175, folosită împotriva executării silite

Marți, 16 Noiembrie 2010 02:00 | Publicat în JURIDIC
O asociaţie de proprietari din cartierul gălăţean Ţiglina 1, ameninţată cu executarea silită de distribuitorul de apă caldă şi căldură Apaterm pentru nişte penalităţi de întârziere neachitate, intenţionează să conteste titlul executoriu în instanţă, invocând Legea 175 din 2010 privind ştergerea penalităţilor acumulate la întreţinere de populaţia cu venituri lunare mai mici de 1.000 de lei pe membru de familie. Acţiunea, care este o premieră pentru oraşul nostru, ...

Ultimele centrale termice din Tecuci, scoase la licitaţie

Luni, 15 Noiembrie 2010 02:00 | Publicat în ECONOMIE
* Clădirile, cu suprafeţe construite de 235 şi 370 mp, au preţuri de pornire de 12.600 şi 19.600 de euro *Ultimele două centrale termice de cartier ale fostei societăţi de termoficare din municipiul Tecuci, Termsal SA, aflată în lichidare judiciară, sunt scoase la licitaţie de firma lichidatoare Sierra Quadrant SRL. Licitaţia se va desfăşura pe 26 noiembrie, la ora 13.00, în Tecuci, pe strada 13 septembrie, nr. 5, potrivit anunţului de licitaţie publicat pe site-ul www.executar ...

S-au mărit tarifele pentru 6 tipuri de călătorii cu bacul

Joi, 11 Noiembrie 2010 02:00 | Publicat în EVENIMENT
* Începând de luna aceasta, traversarea Dunării cu bacul pe la Galaţi costă mai mult pentru semiremorci şi rulote, pentru microbuze şi pentru autovehiculele de transport marfă cu capacităţi de două până la 8 tone * Şi cursele speciale cu bacul mare sunt mai scumpe * Tarifele pentru pasageri şi pentru autoturisme rămân, însă, neschimbate * Operatorul Navrom Bac, care efectuează curse cu bacul pe Dunăre între municipiul Galaţi şi localitatea I. C. Brătianu din judeţul Tul ...
Pagina 63 din 99

Atenţionare hidrologică pentru judeţele Galaţi şi Vaslui

O atenţionare hidrologică privind fenomene imediate a fost emisă pentru judeţene Galaţi şi Vaslui şi ...

Două transporturi agabaritice, cu lungimi de peste 80 de metri, spre Tulucești

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, începând cu după-amia ...

Ziua Inginerului Român, sărbătorită la Galați prin povești de familie

Ziua Inginerului Român va fi sărbătorită luni, 14 septembrie, la Galați, printr-un eveniment dedicat ...

În plină toamnă, o nouă dezinsecţie în Galaţi

Luni, 14 septembrie 2026, în intervalul orar 06:00 – 12;00, se va desfășura acțiunea de larvicidare ...

Nuntă în lumea politică. Alexandru Nazare s-a căsătorit

„Mulțumim tuturor pentru urări şi gândurile bune! Duminică binecuvântată!”, acesta este mesajul pe c ...

Zboruri la joasă înălțime și deplasări de tehnică militară, în toată țara, între 14 și 25 septembrie

Forțele Aeriene Române desfășoară, în perioada 14-25 septembrie, exercițiul militar „Burebista 26”, ...

Summitul Național al Porumbului, încheiat cu concursul „Mămăliga de Aur”

Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (APPR) organizează, pe 22 septemb ...

Câteva ore de toamnă la Galați. Cod galben de averse și instabilitate atmosferică până duminică dimineață

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben de vreme instabilă și a ...

Strada Eroilor: ieri s-a redeschis traficul, azi este spartă din nou

Marţi a început asfaltarea, miercuri a fost anunţată finalizarea lucrărilor de reparaţii, joi s-a re ...

Cine nu îşi prelungeşte abonamentul pierde locul de parcare

Începând din 23 septembrie 2026, ora 08:00, până pe 4 octombrie 2026, ora 24:00, se va desfășura ses ...

Grădina de Vară „Central” a scăpat din „jungla urbană”

De nerecunoscut, aşa ni s-a părut Grădina de Vară „Central” sau… ce-a mai rămas din ea. Dovadă imagi ...

Trasee de transport deviate și restricții de trafic pe două artere importante

Restricții temporare de circulație vor fi instituite pe bulevardul Marea Unire și pe strada Domneasc ...

Ce urmează după PNRR. Viitorul sectorului construcțiilor, „radiografiat” la Galați

Patronatul Societăților din Construcții (PSC) Filiala Galați organizează, luni, 14 septembrie, o con ...

Licență de exploatare pentru parcul eolian din Galați care are contract cu Apple

Parcul eolian Green Breeze din județul Galați a primit licența de exploatare comercială de la ANRE, ...

„Angajații Liberty muncesc fără salarii. Statul nu mai poate privi pasiv”. Cartel ALFA cere intervenția de urgență a Guvernului

Confederația Națională Sindicală Cartel ALFA solicită Guvernului României să intervină de urgență pe ...

Mașinile care își pierd cel mai repede valoarea în România. Studiu carVertical

Atunci când se decid să facă o investiție importantă și cumpără o mașină, mulți șoferi nu iau întotd ...

Câți bani publici primește Oțelul în comparație cu rivalele din Superligă

Finanțarea cluburilor profesioniste din bani publici continuă să producă diferențe importante între ...

Weekend plin de fotbal pentru echipele gălățene

Acest sfârșit de săptămână aduce noi meciuri pentru echipele gălățene. Programul competițional cupri ...

31 de goluri în etapa de debut a Ligii a IV-a la fotbal

Campionatul Județean de fotbal a debutat cu meciurile Ligii a IV-a, în care s-au înregistrat rezulta ...

Rugbiștii gălățeni, la startul returului

Echipele participante în Divizia Națională de seniori (al doilea eșalon de rugby) se întorc la meciu ...

Fosta directoare a Liceului Tehnologic Nr. 1 Corod îl acuză de hărţuire pe primarul comunei

Început de an școlar cu scandal la Liceul Tehnologic Nr. 1 din comuna Corod, județul Galați. Prof. A ...

Un nou început, la Seminarul Teologic „Sfântul Andrei” - Galați

535 de elevi s-au întâlnit, luni -  7 septembrie 2026, la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei ...

Cum a fost, la Galaţi, prima zi din anul şcolar 2026-2027

Emoțiile unui nou început sau bucuria revederii, cam așa poate fi definită ziua de luni, 7 septembri ...

Bursele elevilor în anul școlar 2026-2027. Câți bani primesc și cine poate beneficia

Elevii ar urma să primească și în anul școlar 2026-2027 burse după aceleași reguli ca anul trecut. M ...

Gălăţeni, la capătul răbdării: „Nu mai putem tolera îngrămădirea pe rutele ocolitoare, lungi și costisitoare”

„Conștienți de eforturile de modernizare pe care le face municipalitatea, am așteptat, cu înțelegere ...

Poveste poliţistă în Cartierul Dunărea. O gălăţeancă a câştigat concursul organizat de Ministerul de Interne

Aurelia Ledaru, plutonier în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, a fost desemn ...

„Loggia di Galazzi”, prima lojă masonică din spațiul românesc. Aspecte istorice ale francmasoneriei la Dunărea de Jos

Dintr-o perspectivă ştiinţifică, francmasoneria reprezintă și acum o latură a istoriei autohtone și ...

Din Jorăşti, la performanţa sportivă şi şcolară. Povestea de succes a Larisei şi a lui Roberto Tufă

„Larisa Tufă este o tânără handbalistă care a fost remarcată pentru calitățile sale la nivel naționa ...

„Mădălinii”, din Piscu şi Focşani, în lumea largă. Povestea familiei de vloggeri din „Călătorind pe Roți”

Nu mai puţin de 30.000 de abonaţi au sărbătorit, în urmă cu doar câteva zile, Mădălina şi Mădălin Al ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Poza zilei. Gălăţenii, aşteptaţi sub cupola circului

Începând din 11 septembrie, gălăţenii sunt aşteptaţi sub cupola Circului Espinol, la spectacolul „Ev ...

Recensământul câinilor cu stăpân din zona Parc CFR. Microcipare şi sterilizare gratuită a patrupedelor

Recensământul câinilor cu stăpân și informarea cetăţenilor despre obligația de a-și microcipa și ste ...

Castraveți gratis la Matca. Cum a ajuns un fermier să-și dea marfa pe nimic celor care vin la cules

Un fermier din Matca, județul Galați, a ajuns să ofere gratis castraveții din solar, după ce prețul ...

Fundația „Fapte Bune” a început construcția unei case pentru o mamă care creşte singură doi copii

Adina este o mamă greu încercată de viață, dintr-o comună gălățeană. Femeia își crește singură cei d ...

Proiectul-unicat al Galațiului care poate „repara” Dunărea navigabilă. „Hub-ul” gălățean de la malul fluviului, ignorat de autorități

Fără nicio îndoială, Galațiul are cea mai mare concentrație din țară de specialiști în navigație, în ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Scena gălățeană, în doliu. S-a stins din viață artistul Mihail Anton

S-a stins din viață Mihail Anton, un artist care și-a legat o parte importantă a vieții și carierei ...

Salonul de toamnă, o expoziție sub semnul lirismului

Așteptat cu interes de publicul iubitor de artă de la Dunărea de Jos, Salonul de toamnă al Filialei ...

Diversitate artistică la Galeria „Nicolae Mantu”: Salonul de Toamnă al UAPR - Filiala Galaţi

Noua ediție a „Salonului de Toamnă” adună pe simezele Galeriei de Artă „Nicolae Mantu” din Galați 39 ...

De la muzeele Galațiului la tradițiile din Tulucești. Tur cultural pentru oaspeți din Republica Moldova

Galațiul și comuna Tulucești au fost, timp de două zile, puncte de întâlnire pentru cultură, istorie ...

O grădină de bloc și șase polițiști locali. Reclamaţii de hărţuire şi abuz privind spaţiile verzi

În aceeaşi zi de 13 august, la interval de numai o oră, o gălăţeancă din cartierul I.C Frimu s-a tre ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

A ieșit cu mopedul la plimbare, fără permis

Un tânăr de 27 de ani din Umbrărești s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins, în weekend, la vo ...

Șofer prins beat criță la volan, pe DJ 252

Un bărbat de 43 de ani, din Furcenii Vechi, a fost prins beat criță la volan, pe DJ 252. Bărbatul a ...

Țigări ascunse în cutii de dulciuri și cafea, descoperite la PTF Oancea

O echipă comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea a descoperit țigări d ...

Gălățean reținut după postări rasiste și antisemite pe rețelele sociale

Un bărbat de 35 de ani, din comuna Independența, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi publ ...

Alexandra Căpitănescu, duet de senzaţie cu un concurent la „Vocea României”

Un duet de senzaţie Alexandra Căpitănescu – Luca Măstăcan a încheiat cea de-a doua ediţie a audiţiil ...

Peste 1,6 milioane de vizitatori unici au ales să citească „Viața liberă” în luna august

Potrivit statisticilor de pe Trafic.ro, site-ul „Vieții libere” a înregistrat, pe parcursul lunii au ...

„Hoinari prin Munți” ajunge la Galați. Povestea aventurierilor care sfidează vârsta

Gălățenii vor putea vedea, din 11 septembrie, documentarul „Hoinari prin Munți”, povestea lui Dinu ș ...

Poza zilei. Dunărea continuă să scadă la Galați

Este a treia lună consecutivă în care Dunărea înregistrează debite aflate mult sub normalul perioade ...

Bijuteriile din argint rămân poate cel mai bun accesoriu pe care îl poți purta oricând

Există materiale care traversează epoci fără să-și piardă semnificația, iar argintul este, fără îndo ...

Informații online false, despre alimente retrase și boli la animale

Informații false despre presupuse retrageri sau rechemări de produse alimentare, dar și despre focar ...

Boom-ul delivery-ului transformă industria ambalajelor din România

Comenzile de mâncare livrată la domiciliu au crescut constant în ultimii ani în România, iar acest t ...

Presiunea diferită între punți, detaliul care încurcă anvelopele de iarnă între sezoane

Schimbi roțile, pleci din vulcanizare și mașina pare brusc mai rigidă sau mai nesigură în viraje. De ...