Am câştigat la loto şi, când să sparg şi eu banii pe rochiţe şi pantofiori ca orice femeie cumpătată, aud un „TRRRRR!” şi lătrături de câini şi gata, se duc naibii rochiţele, pantofiorii, banii, visul, tot. Este 7:00. Ştiu că este 7:00 pentru că la ora asta ajung la tomberonul din faţa blocului meu cetăţenii aflaţi în goana după plastic.
Cetăţeanul opreşte tacticos căruţa lângă tomberon, blocând aleea de acces în parcare, iar cetăţeanca sare sprintenă în tomberon şi începe să selecteze materia primă. Ce respectă standardele de calitate este aruncat pe jos, ca să fie adunat mai târziu şi încărcat în căruţă.
PET-urile salvate de la un sfârşit în mizerie la Tirighina îşi strigă bucuria de fiecare dată când dau cu dopul de ciment: Poc! Poc! Poc! O, viaţă crudă!
Deodată, pocniturile scurte şi dese încetează – cetăţeanca încarcă PET-urile în căruţă. Câteva clipe mai târziu, liniştea este spartă de un nou zgomot, care îmi este, însă, drag – cetăţeanul îi dă bice calului.
În sfârşit, linişte! Zic să mai dorm un pic. Mă întorc pe partea cealaltă, închid ochii şi… ZDRANG! S-a făcut deja 8:00? Da, e 8:00, căci au venit băieţii de la salubritate.
Băieţi, cetăţenii v-au luat-o înainte şi astăzi şi au pus mâna pe marfa de calitate. Ca şi cum ar auzi că îi iau în balon, băieţii pornesc silenţioasele maşinării, urându-mi un călduros „Somn uşor!”.
Cel puţin voi nu lăsaţi balegă în urmă. Mă refugiez în baie şi mă gândesc: oare cetăţenii mei le dau deşteptarea şi consilierilor locali? Dacă nu, atunci e de înţeles de ce pe mine continuă să mă trezească în fiecare dimineaţă. Dar dacă da, atunci de ce nu pun capăt acestei practici vulgare?
Avem o hotărâre de Consiliu Local care interzice accesul căruţelor în oraş. Poliţia Comunitară susţine că nu trece săptămână în care să nu îi amendeze pe căruţaşi.
Cu toate astea, de ce mişună încă prin oraş? Pentru că nu le pasă că sunt amendaţi. Ei nu plătesc amenzile, iar autorităţile nu pot recupera banii căci nu au ce să execute. Cât despre munca în folosul comunităţii, lungă-i a lui Toderică!
Consilierii locali au privilegiul şi responsabilitatea de a iniţia o lege cu aplicare locală, o lege care să corecteze un cusur al comunităţii şi care să-i aducă pe membrii ei un pic mai aproape de civilizaţie.
În Baia Mare, de exemplu, nu ai voie să te lungeşti cu petrecerea de nuntă sau de botez după ora 23:00, iar în Alba Iulia nu îţi este permis să fumezi sau să spargi seminţe pe stradă ori să scuturi covoare de la balcon.
Taximetriştilor din Cluj-Napoca le este interzis să asculte manele în timpul programului de lucru, în timp ce în Moscova este prohibită vânzarea de vodcă şi coniac pe timpul nopţii şi la primele ore ale dimineţii.
Iar dacă cineva încalcă aceste legi locale trebuie să plătească sume înspăimântătoare, în bani sau în ore de muncă în folosul comunităţii executate fără exces de politeţuri, căci consilierii legiuitori au ştiut că sancţiunile-glumă, sancţiunile care sunt mai mici decât costul aplicării şi recuperării lor ori sancţiunile pe care nu le pot aplica nici ajutoarele lui Moş Crăciun nu îi descurajează pe cei predispuşi să încalce normele.
Tot ce vreau este o dimineaţă în care să mă trezească doar alarma agasantă a telefonului. Hai, fie, şi băieţii de la salubritate.
Vreau o dimineaţă în care să nu regret că aseară am aruncat la tomberon PET-urile alea care deveniseră o formă de relief în balcon, care acum îmi fac „Poc! Poc! Poc!” în creier şi care un pic mai târziu vor face paradă prin oraş pe banda transportoare formată din cai şi căruţe.
Vreau o dimineaţă în care reciclarea plasticului să se facă în condiţii civilizate.
Vreau o dimineaţă în care să ies din bloc şi să păşesc într-un municipiu, nu într-un grajd.
