Marius Ţuca

Marius Ţuca

Victor Ponta afirmă că sprijinul pentru ArcelorMittal Galaţi depinde de Bruxelles

Marți, 21 Mai 2013 12:00 | Publicat în ECONOMIE
România va încerca să sprijine ArcelorMittal Galaţi, dar se află "între ciocan şi nicovală", respectiv între interesul de a menţine investitorii şi respectarea regulilor europene, afirmă premierul Ponta, precizând că Lakshmi Mittal a evocat varianta retragerii din Europa din cauza preţului la energie. Premierul Victor Ponta spune că Guvernul sprijină toate companiile din România, dar că este nevoie ca aceste măsuri să fie agreate şi de Comisia Europeană. „Întreaga comp ...

Cum îşi bate joc Ecosal de gălăţeni: Gropi lăsate de izbelişte luni întregi

Marți, 21 Mai 2013 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Iată cum funcţionează la Galaţi reparaţiile la reţelele subterane: se remediază problema, iar apoi gropile rămân neasfaltate luni întregi * Unii sapă, iar ceilalţi promit că toarnă covor asfaltic * În realitate, nu se întâmplă nimic Pornind de la o serie de sesizări ale cititorilor noştri, care ne-au adus la cunoştinţă diverse gropi lăsate neastupate de autorităţile publice, "Viaţa liberă" a încercat să afle care este modul de lucru în cazul reparaţiilor la re ...

Cupa presei la pescuit. Jurnalişti duşi cu pluta

Luni, 20 Mai 2013 17:00 | Publicat în SOCIETATE
Fotograful "Vieţii libere" Vasile Caburgan dă bine cu băţul în baltă. La propriu, nu la figurat pentru că, duminică, s-a clasat pe locul al treilea la Cupa Presei la Pescuit, eveniment organizat de Societatea Jurnaliştilor "Dunărea de Jos", prin realizatorul TV Gicu Caraman. Din păcate, primele două locuri ale competiţiei au fost inaccesibile jurnaliştilor de la "Viaţa liberă", care au trebuit să recunoască supremaţia colegilor din televiziune. Locul întâi a fost ocupat Ioni ...

"INTERVIURI DE TOP" - Răzvan Theodorescu: "Mitocănizarea ţării s-a datorat televiziunilor"

Marți, 21 Mai 2013 00:00 | Publicat în SOCIETATE
"Am fost norocos că am fost dat afară din facultate" * "Ion Iliescu a făcut în aşa fel ca eu să merg pe şantier să leg fiare şi să nu merg în puşcărie" * "Televiziunile s-au mitocănizat pentru că poporul român are gusturile pe care le are" Chiar dacă nu îi împărtăşeşti neapărat convingerile politice, nu se poate ca Răzvan Theodorescu să nu te farmece. Are acel aer de intelectual de rasă, cu care e capabil să te transporte într-un alt timp, într-o altă lume.- Fac ...

Dedeman oferă un cadou la inaugurare. Materiale de construcţii de 30.000 de lei pentru o şcoală

Duminică, 19 Mai 2013 11:00 | Publicat în ECONOMIE
Colegiul Economic "Virgil Madgearu" este primul beneficiar al deschiderii Dedeman la Galaţi. La deschiderea oficială a hipermarketului, preşedintele companiei, Dragoş Pavăl, i-a înmânat primarului Marius Stan un cec simbolic în valoare de 30.000 de lei pentru renovarea unui spaţiu de învăţământ din Galaţi. "Dorim să mulţumim comunităţii din Galaţi pentru faptul că ne-a primit şi vom oferi produse în valoare de 30.000 de lei pentru renovarea unei instituţii de învăţăm ...

Mittal face lobby pe lângă Ponta şi Băsescu în problema preţului energiei

Sâmbătă, 18 Mai 2013 06:00 | Publicat în ECONOMIE
* Mittal le-a prezentat premierului şi preşedintelui României problemele de la Galaţi şi aşteaptă soluţii pentru domeniul energiei Proprietarul ArcelorMittal, Lakshmi Mittal, s-a întâlnit ieri cu premierul Victor Ponta şi cu preşedintele Traian Băsescu, în încercarea de a găsi soluţii sustenabile în domeniul energiei. Potrivit unui comunicat al Guvernului, în contextul analizei privind activitatea grupului ArcelorMittal în Europa, au fost discutate unele propuneri privind ...

GALERIE FOTO / Vineri se deschide primul magazin Dedeman la Galaţi

Joi, 16 Mai 2013 20:23 | Publicat în ECONOMIE
Dedeman inaugurează vineri, la Galaţi, un magazin de 16.000 de metri pătraţi, dedicat clienţilor interesaţi de materiale de construcţii, instalaţii termice, sanitare şi electrice, mobilă, decoraţiuni interioare şi alte tipuri de produse necesare locuinţei. Deschiderea oficială are loc la ora 8.00, hipermarketul fiind situat pe strada Combinatului, nr. 9. Este al 31-lea magazin al reţelei, realizat cu o investiţie de circa 15 milioane de euro. Peste 45.000 de produse de profil vor ...

Branşamentele individuale la apă sunt legale! ANRSC afirmă că Apă Canal Galaţi este în gravă eroare

Vineri, 17 Mai 2013 00:00 | Publicat în ANALIZĂ
ANRSC susţine, în scris, că "legislaţia în vigoare permite adoptarea soluţiei de individualizare a consumurilor de utilităţi" * Totuşi, de aproape un an, Apă Canal SA refuză să mai facă astfel de branşamente, iar autorităţile locale întârzie să ia măsuri pentru ca drepturile consumatorilor să fie respectate Branşările individuale la Apă Canal sunt posibile. E drept, permisiunea este mai degrabă teoretică, pentru că, practic, e mai uşor să îţi faci o casă de vac ...

ANALIZĂ IMOBILIARĂ / Cât mai costă apartamentele în Galaţi

Miercuri, 15 Mai 2013 00:00 | Publicat în ECONOMIE
Familiile tinere care apelează la credite ţin în viaţă piaţa imobiliară * Preţul mediu pe care îl plătesc gălăţenii pentru un apartament este de 135.000 de lei Pentru mulţi dintre gălăţeni, în special cei tineri, visul de a avea o proprietate, fie că este vorba despre un apartament sau despre o casă, rămâne încă greu de atins. Deşi preţurile au scăzut cu 20-25 la sută faţă de perioada de vârf din 2008, cumpărătorii sunt încă destul de puţini, mai ales din c ...

Paradox de Galaţi: Industria moare, oraşul se umple de supermarketuri

Miercuri, 08 Mai 2013 00:00 | Publicat în ECONOMIE
* În Galaţi există în acest moment 22 de mari magazine, iar dezvoltarea reţelelor comerciale continuă * Strategiile diferă, dar toţi retailerii vor să ne scoată banii din buzunar La aproximativ zece ani de la deschiderea primului magazin de retail, Galaţiul a ajuns unul dintre cele mai bine "acoperite" oraşe din ţară la capitolul supermarketuri. În ciuda faptului că industria locală se duce de râpă. Cu 22 de puncte comerciale deja deschise (am numărat aici de la magazinele ...
Pagina 29 din 137

Marş şi protest împotriva defrişărilor de pe Faleza Dunării

O nouă acţiune de protest este anunţată pentru duminică, 30 august 2026, de la ora 18,00, de grupul ...

UPDATE. Trei actriţe din Galaţi, la Gala HOP. Unde şi cum le putem vota

Gala HOP - Gala Tânărului Actor îşi va desemna câştigătorii în această seară de duminică, 30 august ...

UPDATE. Explozie urmată de incendiu, într-un bloc de locuinţe din Galaţi

În această seară, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General ...

A început Campionatul Reciclării în Galați și Brăila, cu premii totale de 10.000 de lei

Ai în casă echipamente electrice și electrocasnice – unele chiar grele, gen frigider sau mașină de s ...

Vreme călduroasă şi instabilitate atmosferică până duminică seara

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare valabilă până pe 30 august, ora 21. Sunt ...

Atelier de siguranță digitală organizat de compania Alewijnse

În zilele de 27 și 28 august, între orele 16:00 și 18:00, la sediul companiei Alewijnse din Galați, ...

Tinerii din Galați pot deveni ambasadori ai regiunii lor la nivel european

Tinerii din Galați care vor să vorbească despre problemele comunității lor și despre provocările din ...

3.300 de ghiozdane complet echipate pentru copiii din Galaţi şi Brăila. Sprijin din partea Bisericii, la început de an şcolar

Nu mai puţin de 3.300 de ghiozdane complet echipate cu rechizite şcolare (caiete, penare, stilouri, ...

Strada Domnească, pietonală şi în ultimul weekend al verii. Trasee de transport deviate

Strada Domnească, pe tronsonul cuprins între arterele Navelor și Brăilei, va fi pietonală şi în aces ...

Finanțarea United Galați, retrasă de pe ordinea de zi a Consiliului Local

Proiectul de hotărâre privind finanțarea de la bugetul local a United Galați a fost retras de pe ord ...

Un nou consilier judeţean se pregăteşte să depună jurământul

Fost candidat pe locul al patrulea la Senat, social-democratul Ionuț Cătălin Movileanu se pregăteşte ...

Lucrări finalizate la Sala Sporturilor

Primăria municipiului Galaţi anunţă finalizarea lucrărilor de renovare a Sălii Sporturilor. Clădirea ...

Doar cinci firme din Galați anunță oficial că au locuri de muncă vacante

98 de locuri de muncă vacante erau înregistrate vineri, 28 august, în evidența Agenției Județene pen ...

Gospodărire Urbană Galați reduce la jumătate, în septembrie, prețul abonamentelor și permiselor anuale de parcare

„Un an de parcare, la jumătate de preț. Septembrie este luna bună pentru reînnoire!”, afirmă repreze ...

Regionala CFR Galați vrea să reabiliteze podul feroviar dintre Lacu Sărat și Brăila

Sucursala Regională de Căi Ferate (SRCF) Galați a publicat în SEAP anunțul de licitație pentru proie ...

Trei parcuri eoliene din județul Galați au obținut avizele tehnice de racordare

Eurowind Energy România anunță că a obținut avizele tehnice de racordare (ATR) pentru 2.307,4 MW de ...

În etapa a șaptea din Superligă, Oțelul caută prima victorie în deplasare, pe terenul nou-promovatei FC Voluntari.

Oțelul Galați deschide etapa a șaptea din Superligă cu o deplasare pe terenul formației FC Voluntari ...

Tenismene gălățene, la un turneu internațional în Iași

TENIS. Un turneu internațional de tenis are loc în aceste zile la Iași. Meciurile sunt rezervate jun ...

Rugbiștii pregătesc sezonul de toamnă

RUGBY. Sportul cu balonul oval se apropie de startul returului Diviziei Naționale de seniori (eșalon ...

Cupa României. Sporting Liești – Dinamo se joacă la Galați, pe Stadionul „Oțelul”

Partida dintre Sporting Liești și Dinamo București, din prima etapă a grupelor Cupei României, se va ...

Rechizite pentru un început de școală cu șanse egale. „Primul Clopoțel” dedicat copiilor din Hanu Conachi

Fundația Dicor Academy a lansat campania „Primul Clopoțel”, prin care strânge fonduri și rechizite p ...

500 de lei pentru rechizite și haine de școală. Cine poate primi banii în noul an școlar

Copiii din familii cu venituri mici pot primi și în anul școlar 2026-2027 un sprijin de 500 de lei p ...

„Micul naturalist”. Trei zile de joacă și descoperiri la Complexul Muzeal de Științele Naturii

25 de copii au fost, pentru trei zile, mici naturaliști la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ră ...

Vrei să ajuți un copil să înceapă școala cu ghiozdanul pregătit? A revenit „Clopoțelul Prieteniei”

O mie de copii care au nevoie de rechizite și alte lucruri necesare pentru școală ar putea primi aju ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Tânărul tenisman gălățean Mateo Andrei Bocăneală, medaliat cu aur la Strasbourg

Echipa masculină U12 a României a devenit campioană europeană la prestigioasa competiție de profil i ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

Somalez fără acte, ridicat de polițiștii gălățeni, noaptea, din zona străzii Vânători

Vineri, 28 august, în jurul orei 4:15, polițiștii din cadrul Secției 5 Galați au intervenit în urma ...

Gălăţeni înarmaţi, depistaţi de poliţişti în toiul nopţii trecute

În cursul nopții de 27 spre 28 august 2026, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Galați au depist ...

MApN avertizează: Hărțile online cu drone NU arată situația reală din spațiul aerian al României

Capturile de ecran de pe unele site-uri care urmăresc în timp real presupuse trasee ale dronelor au ...

Cine poate primi pensie de urmaș toată viața. Condițiile care îi pot lăsa pe mulți fără bani

Pensia de urmaș poate ajunge să fie plătită soțului supraviețuitor până la sfârșitul vieții, dar nu ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

Vernisaj: Ambient cotidian din prima jumătate a secolului al XX-lea

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea" Galați, organizează miercuri, 26 august, începând de la ora 11.00, ...

Expoziția „Acasă” a lui Neluș Oană, o sărbătoare a culorii

Plasticianul româno-australian Neluș Oană, noul expozant de la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”, pr ...

Tezaurul monetar de la Buciumeni, clasat în patrimoniul cultural național

La inițiativa Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci, tezaurul monetar de la Buciumeni a fost ...

Scena lirică, în doliu. A încetat din viaţă una dintre gălăţencele care au uimit lumea

Soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai importante voci românești ale secolului XX și un reper ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Pieton imprudent și cu alcool „la bord”, acroșat de o mașină pe bulevardul Henri Coandă

Joi după-amiază, 27 august, o șoferiță de 20 de ani din Vrancea, care circula pe bulevardul Henri Co ...

Un biciclist prins beat și amenzi de 20.000 de lei în 24 de ore, la Galați

Nici mai mult, nici mai puțin de 160 de sancțiuni, în valoare de aproximativ 20.000 de lei, au fost ...

Cetăţean spaniol cu permis emis în Columbia, oprit la frontiera gălățeană

În dimineața zilei de 25 august, în jurul orei 6,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați s-a p ...

UPDATE. Arest la domiciliu pentru minorul de 15 ani care a înjunghiat un tânăr în Micro 20

UPDATE: Minorul de 15 ani, care a înjunghiat un tânăr într-un parc din Micro 20, a fost plasat în ar ...

Înghețată „made in Galați”, la Nibiru

Krantz, producătorul de îngheţată artizanală din Galaţi, şi-a deschis primul sau spaţiu fizic în Nib ...

UPDATE. Observațiile astronomice din Galați ale eclipsei de Lună din noaptea aceasta, anulate

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, printr-o postare pe pagin ...

Partydul Kiss FM revine la Galați. Petrecere în aer liber, pe terasa Shopping City

Gălățenii sunt așteptați vineri, 28 august, la o nouă ediție Partydul Kiss FM, organizată pe terasa ...

Legendara Dolly Parton s-a stins din viaţă

Dolly Parton, una dintre cele mai mari cântărețe și compozitoare din muzica country, apreciată și pe ...

Papuci de interior copii – siguranță și confort pentru pașii celor mici

Pașii mici pe care îi fac copiii noștri prin casă sunt un spectacol plin de energie, dar și o respon ...

În ce situații merită să alegi un credit rapid online în locul unui împrumut bancar tradițional?

Un credit online pe termen scurt și un credit de consum oferit de o bancă pot răspunde unor nevoi si ...

Discret sau expresiv, mic sau amplu: cum compari modele de tatuaje pentru bărbați după stil și amplasare

Când compari modele de tatuaje pentru bărbați, diferența importantă nu este doar între un desen care ...

Mai puțină birocrație pentru permisul auto. Ce document nu mai trebuie dus la ghișeu

Gălățenii care se înscriu la examenul pentru permisul de conducere au un drum mai puțin de făcut. Ca ...