Maria Fabian

Maria Fabian

Asistentele au primit câte un an de puşcărie cu suspendare

Joi, 26 Aprilie 2012 00:00 | Publicat în JURIDIC
Curtea de Apel s-a pronunţat în dosarul celor două asistente acuzate de dare de mită. Atât Gabriela Luminiţa Tirim, cât şi Adriana Ionescu au primit câte un an cu suspendare. Este cea de-a doua instanţă care dă un verdict în acest caz instrumentat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Structura Centrală, inculpaţii, dar şi instituţia mai având calea recursului la Înalta Curte. Tribunalul le-a dat celor două inculpate câte un an de puşcărie, dar cu execut ...

Declaraţii în "lotul Boldea": "Îmi dau foc, mă tai, intru în refuz de hrană"

Joi, 26 Aprilie 2012 00:00 | Publicat în EVENIMENT
La Curtea de Apel s-au prezentat ieri trei dintre cei opt arestaţi în „dosarul Boldea”. Carmen Mirică, Sava Lucian Mirică şi Alexandru Bogdan Boza au solicitat instanţei să fie lăsaţi în libertate.Judecate în săli separate, cele două dosare, ale lui Boza şi ale soţilor Mirică, au avut ca obiect o cerere de înlocuire a măsurii arestării, cu obligaţia de a nu părăsi Bucureştiul, respectiv de eliberare sub control judiciar. Boza a precizat că îndeplineşte toate condiţ ...

Punct final în dosarul Marianei "Cur de Fier"

Miercuri, 25 Aprilie 2012 00:00 | Publicat în JURIDIC
Dosarul celebrei prostituate Mariana Baboş, supranumită „Cur de Fier”, a ajuns la final. Decesul ei, petrecut acum aproape cinci luni, i-a făcut pe magistraţii Înaltei Curţi să dispună încetarea procesul penal în ceea ce o priveşte. Două instanţe de judecată i-au dat pedepse foarte diferite una de alta: Tribunalul - nouă ani de puşcărie, iar Curtea de Apel - trei ani cu suspendare.Pentru ceilalţi inculpaţi, însă, judecătorii Curţii Supreme au dispus astfel: Ascanio Bab ...

Unul dintre cei arestaţi în dosarul "Ţigareta de Galaţi" a fost pus în libertate

Duminică, 22 Aprilie 2012 13:52 | Publicat în JURIDIC
Jencă Bujoreanu, arestat în dosarul “Ţigareta de Galaţi”, a fost pus în libertate vineri, în urma recursului pe care l-a declarat împotriva deciziei Judecătoriei Târgu Bujoru de prelungire a mandatului. Decizia Tribunalului Galaţi vine după ce unul dintre inculpaţi, Daniel Maricel Sârghe, a ales să-şi recunoască fapta şi a primit o condamnare de trei ani de puşcărie. Imediat, dosarul s-a disjuns, rămânând ca la Judecătoria Târgu Bujoru să se judece numai Bujoreanu ...

Cele două asistente acuzate de dare de mită sunt libere

Vineri, 20 Aprilie 2012 00:00 | Publicat în JURIDIC
În dosarul asistentelor medicale trimise în judecată pentru dare de mită, Înalta Curte a pus-o în libertate şi pe cea de-a doua inculpată, Gabriela Luminiţa Tirim.Pe 18 ianuarie 2012, Bucureştiul a decis ca Adriana Ionescu să fie judecată în stare de libertate. Reamintim că Ionescu şi Tirim erau cercetate de procurorii Parchetului Tribunalului pentru întocmirea unor dosare de pensionare de invaliditate bazate pe nişte acte false. De altfel, cei de la Casa Judeţeană de Pensii ...

Boldea a început să-şi toarne complicii din "afacerea Aviasan"

Joi, 19 Aprilie 2012 00:00 | Publicat în EVENIMENT
* Potrivit unor prime informaţii, deputatul a dat în vileaag mai multe nume grele din politica şi administraţia locală, precum şi sumele de bani plătite acestora pentru a i se asigura protecţia * Interesant este şi scenariul de tip "lover boy" cu care ar fi atras în afacerile ilegale câteva dintre femeile care i-au devenit complici * Informaţia cum că deputatul a început să le spună anchetatorilor tot ce ştie despre "afacerea Aviasan" a început să circule prin oraş încă di ...

"Lotul Boldea" rămâne după gratii

Marți, 17 Aprilie 2012 00:00 | Publicat în JURIDIC
  "Lotul  Boldea" a pierdut recursul declarat împotriva deciziei de prelungire a mandatelor de arestare, dată de judecătorii Curţii de Apel. Vineri, 13 aprilie, Aurica Luchiniuc, Bogdan Alexandru Boza, Ştefan Lazăr, Sava Lucian Mirică, Carmen Mirică şi Tudorel Vrânceanu s-au aflat la Înalta Curte, unde li s-a judecat calea de atac. După o şedinţă de judecată de 63 de dosare, în jurul orei 21.30, completul Curţii Supreme a respins recursurile inculpaţilor de la Gala ...

Deciziile arbitrale date de Luchiniuc erau motivate şi redactate de Boldea

Sâmbătă, 14 Aprilie 2012 00:00 | Publicat în JURIDIC
Pentru a doua oară, Curtea de Apel Galaţi a prelungit mandatele de arestare ale celor care sunt cercetaţi în dosarul deputatului Mihail Boldea. Fostul subprefect al Galaţiului, Aurica Luchiniuc, secretara parlamentarului, Elena Petrea, Bogdan Alexandru Boza, Tudorel Vrânceanu, Sava Lucian Mirică, Carmen Mirică şi Ştefan Lazăr, zis Bidigă, sunt cei despre care procurorii spun că au participat la întreaga „combinaţie” pusă la cale de parlamentarul gălăţean de pe urma căreia ...

Membrii "Lotului Boldea" cer din nou eliberarea

Vineri, 13 Aprilie 2012 00:00 | Publicat în JURIDIC
  În afară de secretara lui Mihail Boldea, Elena Petrea, ceilalţi şase inculpaţi care sunt cercetaţi în dosarul parlamentarului gălăţean se vor afla astăzi la Înalta Curte, unde li se va judeca recursul declarat împotriva deciziei prin care li s-au prelungit mandatele de arestare. Fosta subprefectă a Galaţiului, Aurica Luchiniuc, Alexandru Bogdan Boza, Ştefan Lazăr, zis Bidigă, Carmen Mirică, Sava Lucian Mirică şi Tudorel Vrânceanu au atacat decizia dată la început ...

Două instanţe au decis că francezul Poujol a fost înşelat

Miercuri, 11 Aprilie 2012 00:00 | Publicat în JURIDIC
  Curtea de Apel Galaţi a respins apelurile declarate de Alexandra Diana Hatvani şi Cristian Lazăr, astfel că până la acest moment există două decizii judecătoreşti care-i obligă să facă puşcărie şi să-i returneze banii lui Claude Francois Poujol. Acesta a rămas fără 195.000 de euro, obţinuţi din vânzarea casei sale din Franţa. Deşi iniţial în presă s-a vorbit despre o relaţie amoroasă care ar fi existat între Poujol şi Diana Alexandra, luni, la Curtea de Ap ...
Pagina 92 din 133

Primăria Galaţi caută specialist în comunicare pentru Compartimentul Documente Secrete

Da, chiar aşa se numeşte: Compartiment Documente Secrete, Agendă Primar, Raport Primar, Transparență ...

Accident rutier pe DN 22B, din cauza nerespectării distanţei regulamentare între autoturisme

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați au intervenit, luni, 31 august 2026, la un eveniment ...

Poza zilei. Cât au costat noile jardiniere din Centrul Galaţiului

N-au fost tocmai ieftine! Ba chiar putem spune că, dintre toate ghivecele şi jardinierele stradale p ...

Gălățenii care rămân fără curent în perioada următoare

Gălățenii din mai multe localități ale județului vor rămâne temporar fără energie electrică în perio ...

China: Tinerii care devin „copii” pentru vârstnicii singuri

China a găsit o soluţie inedită pentru singurătatea vârstnicilor: compania unor tineri care merg în ...

Modernizarea semnalizării feroviare din Regionalele Iași și Galați poate începe

Sucursala Regională Căi Ferate (SRCF) Iași a anunțat un pas important pentru proiectul de modernizar ...

Toamna începe cu instabilitate atmosferică

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare valabilă pentru 1 septembrie, între orele ...

Brăileanul Cristian Ciauşu, abonat la Premiul al II-lea la Mamaia

Pentru al doilea an la rând, brăileanul Cristian Ciauşu a câştigat Premiul al II-lea la secţiunea So ...

Poza zilei. Noile semafoare de pe strada Stadionului, în probe

Galben intermitent, aşa arătau, în dimineaţa de vineri, 28 august, semafoarele nou-instalate pe stra ...

Strada Domnească, pietonală şi în ultimul weekend al verii. Trasee de transport deviate

Strada Domnească, pe tronsonul cuprins între arterele Navelor și Brăilei, va fi pietonală şi în aces ...

Finanțarea United Galați, retrasă de pe ordinea de zi a Consiliului Local

Proiectul de hotărâre privind finanțarea de la bugetul local a United Galați a fost retras de pe ord ...

Un nou consilier judeţean se pregăteşte să depună jurământul

Fost candidat pe locul al patrulea la Senat, social-democratul Ionuț Cătălin Movileanu se pregăteşte ...

România e în criză energetică, dar capacități noi de producție și stocare sunt blocate. BNS cere convocarea de urgență a conducerii ANRE

Blocul Național Sindical (BNS) solicită Parlamentului să convoace, de urgență, conducerea Autorități ...

Cât timp mai poate fi lăsat Liberty Galați să se stingă?

O uzină nu se pierde numai atunci când este închisă oficial. Se pierde și atunci când este lăsată pr ...

ANALIZĂ. August s-a transformat în luna deprecierii pentru leu

Leul s-a aflat sub presiune, consecință a semnelor de întrebare care planează asupra deciziei din oc ...

Doar cinci firme din Galați anunță oficial că au locuri de muncă vacante

98 de locuri de muncă vacante erau înregistrate vineri, 28 august, în evidența Agenției Județene pen ...

Cinci meciuri tari pentru voleibaliștii ”tricolori”. Patru jucători de la Arcada, în lot

Selecționata României se află în febra pregătirilor în vederea participării la jocurile Campionatulu ...

Oțelul a revenit de două ori și a plecat cu un punct de la Voluntari. Bordun, decisiv după intrarea pe teren

Oțelul Galați a încheiat la egalitate, scor 2-2, partida disputată în deplasare cu FC Voluntari, în ...

În etapa a șaptea din Superligă, Oțelul caută prima victorie în deplasare, pe terenul nou-promovatei FC Voluntari.

Oțelul Galați deschide etapa a șaptea din Superligă cu o deplasare pe terenul formației FC Voluntari ...

Tenismene gălățene, la un turneu internațional în Iași

TENIS. Un turneu internațional de tenis are loc în aceste zile la Iași. Meciurile sunt rezervate jun ...

Rechizite pentru un început de școală cu șanse egale. „Primul Clopoțel” dedicat copiilor din Hanu Conachi

Fundația Dicor Academy a lansat campania „Primul Clopoțel”, prin care strânge fonduri și rechizite p ...

500 de lei pentru rechizite și haine de școală. Cine poate primi banii în noul an școlar

Copiii din familii cu venituri mici pot primi și în anul școlar 2026-2027 un sprijin de 500 de lei p ...

„Micul naturalist”. Trei zile de joacă și descoperiri la Complexul Muzeal de Științele Naturii

25 de copii au fost, pentru trei zile, mici naturaliști la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ră ...

Vrei să ajuți un copil să înceapă școala cu ghiozdanul pregătit? A revenit „Clopoțelul Prieteniei”

O mie de copii care au nevoie de rechizite și alte lucruri necesare pentru școală ar putea primi aju ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Tânărul tenisman gălățean Mateo Andrei Bocăneală, medaliat cu aur la Strasbourg

Echipa masculină U12 a României a devenit campioană europeană la prestigioasa competiție de profil i ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

O nouă platformă pentru beneficiarii de asistență socială

Solicitarea unor beneficii de asistență socială, cum ar fi alocația de stat pentru copii, indemnizaț ...

De ce se aud aeronave militare deasupra Galațiului

Zgomotele elicopterelor militare și vederea aeronavelor pe cer le pot provoca emoții gălățenilor în ...

Somalez fără acte, ridicat de polițiștii gălățeni, noaptea, din zona străzii Vânători

Vineri, 28 august, în jurul orei 4:15, polițiștii din cadrul Secției 5 Galați au intervenit în urma ...

Gălăţeni înarmaţi, depistaţi de poliţişti în toiul nopţii trecute

În cursul nopții de 27 spre 28 august 2026, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Galați au depist ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

Vernisaj: Ambient cotidian din prima jumătate a secolului al XX-lea

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea" Galați, organizează miercuri, 26 august, începând de la ora 11.00, ...

Expoziția „Acasă” a lui Neluș Oană, o sărbătoare a culorii

Plasticianul româno-australian Neluș Oană, noul expozant de la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”, pr ...

Tezaurul monetar de la Buciumeni, clasat în patrimoniul cultural național

La inițiativa Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci, tezaurul monetar de la Buciumeni a fost ...

Scena lirică, în doliu. A încetat din viaţă una dintre gălăţencele care au uimit lumea

Soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai importante voci românești ale secolului XX și un reper ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Pieton imprudent și cu alcool „la bord”, acroșat de o mașină pe bulevardul Henri Coandă

Joi după-amiază, 27 august, o șoferiță de 20 de ani din Vrancea, care circula pe bulevardul Henri Co ...

Un biciclist prins beat și amenzi de 20.000 de lei în 24 de ore, la Galați

Nici mai mult, nici mai puțin de 160 de sancțiuni, în valoare de aproximativ 20.000 de lei, au fost ...

Cetăţean spaniol cu permis emis în Columbia, oprit la frontiera gălățeană

În dimineața zilei de 25 august, în jurul orei 6,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați s-a p ...

UPDATE. Arest la domiciliu pentru minorul de 15 ani care a înjunghiat un tânăr în Micro 20

UPDATE: Minorul de 15 ani, care a înjunghiat un tânăr într-un parc din Micro 20, a fost plasat în ar ...

Înghețată „made in Galați”, la Nibiru

Krantz, producătorul de îngheţată artizanală din Galaţi, şi-a deschis primul sau spaţiu fizic în Nib ...

UPDATE. Observațiile astronomice din Galați ale eclipsei de Lună din noaptea aceasta, anulate

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, printr-o postare pe pagin ...

Partydul Kiss FM revine la Galați. Petrecere în aer liber, pe terasa Shopping City

Gălățenii sunt așteptați vineri, 28 august, la o nouă ediție Partydul Kiss FM, organizată pe terasa ...

Legendara Dolly Parton s-a stins din viaţă

Dolly Parton, una dintre cele mai mari cântărețe și compozitoare din muzica country, apreciată și pe ...

Mitul ascuns despre jocurile video ca hobby solitar

Stereotipul gamerului izolat este deja unul cunoscut, însă nu surprinde felul în care se desfășoară ...

Grătare de grădină: cum alegi modelul potrivit

Un grătar bine ales poate transforma o terasă, o pensiune sau o zonă de evenimente într-un spațiu de ...

Papuci de interior copii – siguranță și confort pentru pașii celor mici

Pașii mici pe care îi fac copiii noștri prin casă sunt un spectacol plin de energie, dar și o respon ...

În ce situații merită să alegi un credit rapid online în locul unui împrumut bancar tradițional?

Un credit online pe termen scurt și un credit de consum oferit de o bancă pot răspunde unor nevoi si ...