Maria Stanciu

Maria Stanciu

Părintele Dumitru Stăniloae a urcat în icoană

Luni, 06 Octombrie 2025 16:00 | Publicat în SOCIETATE
Sâmbătă, 4 octombrie 2025, pe o zi cernită, la Mănăstirea „Cernica”, a fost proclamarea locală a Sfântului Părinte Mărturisitor Dumitru Stăniloae, în prezența membrilor Sfântului Sinod, a Părintelui Patriarh Daniel, fiu duhovnicesc al părintelui Stăniloae. Sfintele Moaște au fost depuse în istorica mănăstire ce amintește de numele vornicului Cernica Știrbei, care ridica în codrii Vlăsiei, la începutul veacului al XVII-lea, în 1608, un schit de călugări, pe un lo ...

Duminica iubirii vrăjmașilor, la Catedrala din Galați

Marți, 07 Octombrie 2025 12:00 | Publicat în SOCIETATE
Liturghia arhierească din cea de-a 19-a duminică după Rusalii, de la Catedrala Arhiepiscopală din Galați, a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în prezența credincioșilor, mari și mici, de toate vârstele tinereții. Cel care i-a întâmpinat - întâia dată - din Sfânta Icoană a fost Părintele Mărturisitor Dumitru Stăniloae, proclamat sâmbătă, 4 octombrie, la Mănăstirea „Cernica”, în prezența Preafericitului Pări ...

„Clinică a speranței” pentru reabilitarea și integrarea socială a tinerilor dependenţi

Vineri, 03 Octombrie 2025 16:00 | Publicat în SOCIETATE
Un centru pentru reabilitarea și integrarea socială a tinerilor afectați de adicții (alcool, droguri, jocuri de noroc etc.) va fi construit, în județul Galați, la inițiativa Arhiepiscopiei Dunării de Jos, în parteneriat cu Facultatea de Medicină și Farmacie din Galați, Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie din Galați și Centrul de Detenție Tichilești din Brăila. În prima zi a lunii octombrie, când am cinstit Acoperământul Maicii Domnului, obștea monahală de la sc ...

Proclamarea canonizării Sfântului Dumitru Staniloae

Vineri, 03 Octombrie 2025 13:30 | Publicat în SOCIETATE
Sâmbătă, 4 octombrie, la Mănăstirea „Cernica” din apropierea Bucureștiului, va avea loc proclamarea canonizării Sfântului Dumitru Staniloae (1903-1993), „cel mai mare teolog al ortodoxiei din veacul XX”, potrivit mitropolitului Kallistos Ware (1934-2022). Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a sfințit, joi, la Paraclisul istoric „Sfântul Mc. Gheorghe” din cadrul reședinței patriarhale, racla părintelui mărturisitor. Proclamarea canonizării va avea loc ...

Trei stareţe din Galaţi au primit "Crucea Sfântului Apostol Andrei"

Marți, 30 Septembrie 2025 10:30 | Publicat în SOCIETATE
Una dintre bucuriile oferite gălățenilor în cei 16 ani de arhierie din cei peste 35 de ani de la întâlnirea cu Dunărea de Jos a Înaltpreasfințitului Părinte Casian este zidirea de Sfinte Altare - biserici și mănăstiri. Printre cele mai noi și mai tinere așezări monahale, închinată Sfântului Trifon și Sfântului Ioan Evanghelistul, se află şi cea din comuna Șendreni, în coasta Galaților. Așezarea monahală - care are mai puțin monahi decât degetele de la o mână - es ...

Duminica pescuirii minunate, la Catedrala din Galați. Rugăciune arhierească pentru Părintele Patriarh Daniel

Duminică, 28 Septembrie 2025 17:00 | Publicat în SOCIETATE
În Duminica pescuirii minunate, a 18-a de la Rusalii, rugăciunea de mulțmire și de recunoștință adusă lui Dumnezeu s-a ridicat la cer, cu bucurie și speranță într-un mâine mai luminos, mai așezat în Duhul ceresc. A fost o duminică într-un an, al 16-lea an de la unul dintre momentele pline de încărcătură istorică și emoțională, când în 27 septembrie 2009,  în prezența Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Episcopia Dunării de Jos devenea arhiepiscopie. În fap ...

16 ani de la ridicarea la rangul de Arhiepiscopie a Eparhiei Dunării de Jos

Vineri, 26 Septembrie 2025 14:30 | Publicat în SOCIETATE
Eparhia Dunării de Jos împlinește în 27 septembrie, 16 ani de la ridicarea în rang de la statutul de Episcopie la cel de Arhiepiscopie, simultan, Arhiereul Dunării de Jos fiind ridicat la rang de Arhiepiscop. Evenimentul a venit ca o împlinire și o recunoaștere firească a străduinței cu care generații de vlădici, începând cu Ctitorul Melchisedec Ștefănescu (1823-1892) și toți cei care au urmat până în prezent au  zidit, au restaurat, au alinat suferințele,  s-au bucura ...

Cinci ani fără ziaristul și omul de cultură Radu Macovei

Miercuri, 24 Septembrie 2025 12:00 | Publicat în SOCIETATE
Pe 24 septembrie 2025, se împlinesc cinci ani de când ziaristul și omul de cultură Radu Macovei a plecat la ceruri. Născut pe 1 martie 1943, la Roman, județul Neamț, Radu Macovei a fost darul de Crăciun adus de providență Galațiului, în iarna anului 1965, după absolvirea Facultății de Filologie din Iași. A slujit cuvântul scris și comunitatea gălățeană, cu timp și fără timp, mai bine de jumătate de veac, în vremuri bune, dar mai ales în vremuri de prigoană. La înce ...

Dan Constantin, noul președinte al UZPR

Duminică, 21 Septembrie 2025 16:30 | Publicat în SOCIETATE
După trecerea la cele veșnice a lui Sorin Stanciu, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), Consiliul Director al organizaţiei a votat ca Dan Constantin să preia responsabilităţile de şef al UZPR, până la următoarele alegeri. Dan Constantin este unul dintre cei trei vicepreședinți aleşi şi președinte al Comisiei de atestare profesională. Deși este născut la Călărași (în 1948), Dan Constantin are amintiri din copilărie cu Galațiul. „Aici a ...

Sărbătoarea Sfintei Cruci, moment de bucurie sufletească la Galați (GALERIE FOTO)

Duminică, 14 Septembrie 2025 18:00 | Publicat în SOCIETATE
Biserica „Sfânta Cruce” din Galați și-a sărbătorit hramul în Ziua Înălțării Sfintei Cruci din 14 septembrie. Rugăciunea a început în preziua Înălțării Sfintei Cruci, cu slujba vecerniei, cu litie, la care a fost prezent Înaltpreasfințitul Părinte Casian,  Arhiepiscopul Dunării de Jos, însoțit de un sobor de preoți din Galați și de la amintita biserică. Astfel, pe 13 septembrie, credincioșii prezenți au primit binecuvântarea arhierească, alături de bucuria î ...
Pagina 5 din 199

Galațiul a marcat Ziua Imnului Național în Piața Tricolorului

Ziua Imnului Național al României a fost marcată miercuri, 29 iulie, la Galați, printr-o ceremonie d ...

Ce servicii medicale sunt decontate de stat. Consultații și analize gratuite inclusiv pentru românii fără asigurare

Numărul consultațiilor gratuite diferă în funcție de vârsta pacientului. Persoanele între 18 și 39 d ...

Alertă cu bombă în Portul Constanța. Traficul navelor este oprit

Manevrele navelor maritime și fluviale în Portul Constanța Nord și Sud au fost suspendate, miercuri, ...

Sistemul informatic al penitenciarelor, atacat de hackeri

Miercuri, 29 iulie, Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a fost vizată de un atac ciberne ...

Creierul e o prioritate. Sistem de monitorizare a funcțiilor vitale, de ultimă generație, pentru pacienții cu AVC, la Spitalul Județean Galați

Secția Clinică de Neurologie a Spitalului Județean Galați a fost dotată cu un sistem modern de monit ...

Deșeuri colectate în sistem talmeș-balmeș

Un operator economic din satul Umbrărești-Deal, din comuna gălățeană Umbrărești, care desfășoară act ...

ANALIZĂ. În ultimele ședințe, euro a pierdut un ban

La sfârșitul acestei săptămâni, agenția de evaluare Fitch urmează să anunțe dacă păstrează ratingul ...

Cu permisul suspendat, a încercat să treacă frontiera cu un automarfar

Recent, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați - Rutier, s-a prezentat pentru efectuarea formalit ...

Poza zilei. Dunăre, Dunăre... mal plin de gunoaie

„Dunăre, Dunăre, drum fără pulbere” – versul din tulburătorul cântec popular al Ilenei Constantinesc ...

Finanţare pentru becuri LED, pe mai mult de 50 străzi din Galați

Datorită unui nou contract de finanțare, semnat cu Administrația Fondului pentru Mediu, Primăria mun ...

Abia intrat în PNL, şi e deja vicepreşedinte la organizaţia municipală Galaţi

Antreprenor de succes, cu o bogată implicare civică şi socială, gălăţeanul Constantin Cojocaru a dev ...

Facilităţi pentru elevi, studenţi şi pensionari, la Plaja „Dunărea”

Administratorii Plajei „Dunărea” anunţă că luni, 27 iulie, baza de agrement va fi deschisă. Iar ziua ...

Studiu de fezabilitate pentru electrificarea completă a căii ferate Iași – Tecuci

Sucursala Regională Căi Ferate (SRCF) Iași a semnat, recent, contractul de studiu de fezabilitate pr ...

ANALIZĂ. Scade cererea de titluri de stat

Trezoreria a organizat, luni, o licitație de titluri de stat, cu scadența în iulie 2031. Ofertele d ...

O delegație a Vămii Galați, întâlnire cu omologii ucraineni pentru întărirea colaborării pe Dunăre

O delegație a Direcției Regionale Vamale (DRV) Galați, condusă de directorul executiv adjunct Valent ...

146 de locuri vacante, prin AJOFM Galați. Este nevoie de muncitori în construcții

146 este numărul locurilor de muncă declarate vacante la AJOFM Galați de agenții economici din județ ...

Explicațiile lui Tomas după egalul dramatic de la Arad: „L-am lăsat pe secund să fie în față și să susțină echipa”

Oțelul a fost foarte aproape să obțină a doua victorie consecutivă din actualul sezon al Superligii, ...

Luptători pe nisip din Tecuci, medaliați la Costinești. Din sportul gălăţean

LUPTE. Stațiunea Costinești a găzduit Campionatul Național de lupte pe nisip pentru juniorii Under 1 ...

Pregătiri pentru noul sezon. „Satelitul“ Oțelului, în cantonament la munte

Echipele gălățene din Liga a III-a se află în plină perioadă de pregătire pentru startul noului sezo ...

UTA - Oțelul 2-2. Gălățenii au scăpat victoria printre degete în prelungiri

Oțelul a obținut un punct dintr-o deplasare dificilă, scor 2-2, cu UTA Arad, însă gălățenii au toate ...

CATEDRA. Povestea de succes care continuă: Școala Gimnazială Nr. 16, pe podium şi la Boovie 2026

„CATEDRA”, rubrica în care le oferim cadrelor didactice şi instituţiilor de învăţământ posibilitatea ...

Universitatea „Dunărea de Jos” prelungește înscrierile la masterat

Vești bune pentru absolvenții interesați să urmeze un masterat. Universitatea „Dunărea de Jos” din G ...

Galațiul, locul I național la Definitivat 2026, înainte de contestații

După afișarea, marți, a rezultatelor inițiale ale Examenului Național de Definitivare în Învățământ, ...

Titularizare la Galaţi. 773 de candidați și doar 89 de posturi didactice pe durată nedeterminată

După ce absolvenții de gimnaziu și liceu au trecut prin emoțiile examenelor de final de ciclu, a ven ...

Grădina Sfântului Ilie din cartierul gălăţean Ada Marinescu. Comunitatea, expresie a speranţei, credinţei şi dragostei

În 20-a zi a lui Cuptor, curtea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie” din Galați s-a transfigurat într-o g ...

Cum a fost prima ediţie D’n’Bike & Run Galați

Energie, ritm şi o comunitate în mişcare. Pe două roţi, pe trotinete sau în pantofi sport, peste 200 ...

UPDATE. Trafic îngreunat pe strada Brăilei din cauza unui accident de teren

Echipe ale operatorului Apă Canal şi ale Primăriei municipiului Galaţi intervin în continuare la acc ...

Băiatul de la „Cuza”. Virgil Tănase – aşa cum l-am cunoscut

Veche colaboratoare a „Vieţii libere”, doamna profesoară Ioana Stoian ne-a propus să ne amintim de c ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

UPDATE. Membrii SANITAS Galaţi anunţă grevă generală: „Acest conflict nu este între angajații spitalelor și cetățenii județului Galați

„Începând cu 28 iulie 2026, membrii SANITAS Galați vor intra în grevă generală, ca formă legală de p ...

PROGRAM. Științescu Galați caută idei pentru proiecte care îi apropie pe copii de știință

Profesorii, specialiștii din domenii tehnice, antreprenorii, studenții sau pasionații de știință car ...

UPDATE: Tragedie la Ionășești. Copilul de un an și două luni lovit de mașina tatălui său a murit

Durere fără margini într-o familie din Ionășești, comuna Nicorești. Un copil de un an și două luni a ...

Nu ești acasă când vine poștașul cu pensia? Ce trebuie să faci ca să îți primești banii

Pensionarii care nu sunt găsiți acasă în ziua în care poștașul aduce pensia nu pierd banii care li s ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Gălăţeancă absolventă de Harvard, pe scenă în opera „Nunta lui Figaro”. De la fizică şi matematică, la pian, cor şi canto clasic

Ce legătură ar putea exista între studiile de licență în matematică și fizică, plus un masterat în f ...

Zborul infinit al Luizei şi al lui Momo. Viziunea lui Brâncuși, onorată la Galați (FOTO)

„Sărutul”, „Zbor” şi „Coloana fără sfârșit” - trei dintre operele-simbol ale lui Constantin Brâncuși ...

Săptămâna bunelor maniere, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

După „Ştiinţă distractivă”, „Sport, nutriţie şi sănătate”- temele săptămânilor anterioare - Bibliote ...

Fiică a meleagurilor gălățene, pe o monedă de argint emisă de BNR

Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 27 iulie, o m ...

Încă un spectacol gălățean selectat pentru Festivalul Național de Teatru

După „A douăsprezecea noapte” a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, un alt spectacol gălăţean, pus în ...

„O vară zvăpăiată”, la Complexul Muzeal de Științele Naturii

Lansarea cărţii „O vară zvăpăiată”, semnată de autoarea gălățeană Alina Diaconu și ilustrată de Geor ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Ce nu are acum Faleza Dunării şi ar putea avea în 2028. O tiroliană, pe lista dorinţelor

O Faleză a Dunării modernizată şi accesibilă, stabilă şi ferită de inundaţii, cu o zonă pietonală „u ...

UPDATE. Sălile de jocuri de noroc rămân în oraş. Vot final în Consiliul Local

Cu 14 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi 4 abţineri, Regulamentul privind autorizarea, amplasarea și ...

„Găurile negre” din Spitalul Județean de Urgență. Cele mai grave probleme din domeniul medical, semnalate de gălățeni

Publicarea sondajului „Vieții libere” despre schimbările pe care gălățenii le-ar dori la Spitalul Cl ...

Va fi introdus un nou sistem național de prevenire a traficului de minori

Un nou sistem de prevenire a traficului de minori va fi aplicat la nivel național, după ce Autoritat ...

Loverboy ridicat de mascați după ce a obligat o minoră cu handicap să se prostitueze

Un tânăr de 23 de ani este acuzat că ar fi manipulat o adolescentă de 16 ani, aflată într-o situație ...

Un gălățean a fost arestat după ce și-a bătut soția într-un loc public

Un gălățean de 29 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce și-ar fi bătut soția. D ...

Șoferul beat care a fugit după accidentul de pe DN 26 și a furat o mașină a fost arestat

Un gălățean de 34 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după accidentul produs sâmbătă ...

Eleganță, muzică și bune maniere, într-o seară regală la Grădina Müller din Galați

Gălățenii au avut parte, recent, de o seară dedicată eleganței, muzicii clasice și bunelor maniere, ...

Actriţa Adela Mărculescu s-a stins din viaţă. Va fi înmormântată la Cimitirul Bellu

S-a stins din viață marea actriță Adela Mărculescu, o figură de o distincție aparte, ale cărei elega ...

Prezentare de modă la Muzeul de Artă Vizuală din Galați

Muzeul de Artă Vizuală din Galați va fi gazda unui eveniment spectaculos – prezentarea unei colecții ...

Concerte și stand-up comedy în aer liber, la Shopping City Galați

Gălățenii sunt așteptați, în zilele următoare, la două evenimente organizate pe terasa Shopping City ...

All inclusive în Turcia: cele mai frumoase locuri de vizitat și stațiuni pentru 2026

Turcia are un avantaj pe care puține destinații din jurul Mediteranei îl mai păstrează: reușește să ...

Oboseală inexplicabilă sau fluctuații de greutate: Află cum îți controlează tiroida întregul organism

Ritmul alert al vieții moderne ne face adesea să ignorăm semnalele subtile pe care corpul ni le tran ...

Dr. Jakub Wiącek explică: ce este microbiomul intestinal și de ce influențează sănătatea?

Termenul „microbiom” desemnează totalitatea microorganismelor care trăiesc într-un anumit mediu, împ ...

Antrenament tactic autentic și airsoftul — cum se antrenează profesioniștii în timpul liber

Există o diferență fundamentală între a ști cum să reacționezi și a reacționa corect în mod instinct ...