Maria Stanciu

Maria Stanciu

Întâlnire regională a coordonatorilor UZPR

Joi, 19 Iunie 2025 10:00 | Publicat în SOCIETATE
În perioada 19-21 iunie 2025, la Roman, județul Neamț, se va desfășura o întâlnire regională a coordonatorilor de filiale ale Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), în prezența și coordonarea lui Sorin Stanciu, președintele organizaţiei. Gazda manifestării este părintele Cornel Paiu, președintele Filialei UZPR „Filip Brunea Fox” Roman. Sunt așteptați ziariști de la filialele din Roman, Iași, Constanța, Galați, Bacău, Neamț, Brăila, Focșani, Suceav ...

Sfântul Luca al Crimeii, Chirurgul și Savantul, cinstit la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Galați

Duminică, 15 Iunie 2025 16:00 | Publicat în SOCIETATE
11 iunie este o zi aparte pentru credincioșii din vechea Parohie „Sfinții Trei Ierarhi” din Galați, pentru că îl prăznuim pe Sfântul Ierah Luca al Crimeii (1877-1961), ocrotitor și inspirator primit în anul 2012, cu ocazia aducerii la Galați a Sfintelor sale Moaște.Cine este acest mare doctor, savant și, deopotrivă, Sfânt făcător de minuni, într-o vreme în care Imperiul Țarist era spulberat de bolșevici?Considerat Doctor fără de arginți, încă din timpul vieții, Sfâ ...

Popas în calea trecătorilor prin Câmpia Covurlui. Schitul "Mogoş" din Frumușița, ridicat pe un teren donat

Duminică, 15 Iunie 2025 16:00 | Publicat în SOCIETATE
În ziua prăznuirii Sfântului Luca al Crimeii, din 11 iunie 2025, Schitul din localitatea Frumușița, aparținător Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” din Cudalbi, a adunat la rugăciune creștini din amintita așezare și din satele vecine. Pelerinii s-au bucurat de Sfânta Liturghie arhierească, săvârșită de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, alături de un sobor de preoţi din Protopopiatul Covurlui, judeţul Galaţi. Nu au lipsit &nbs ...

„Catedrala cu icoane vii” din pădurea de la Buciumeni

Luni, 09 Iunie 2025 17:00 | Publicat în SOCIETATE
Câteva mii de pelerini, între ei peste o mie de elevi și studenți din județele Galați și Brăila, aflate în jurisdicția Eparhiei Dunării de Jos, au luat drumul către sihăstria din pădurea Buciumeni. Smerita Biserică a Sfintei Treimi este o bijuterie de patrimoniu, fiind ridicată - în stil moldovenesc - pe un vechi schit, zidit cu dragoste (în secolul al XVIII-lea) de serdarul Manolache Radovici, care avea în Buciumeni o moșie. Cele mai vechi urme ale vetrei sihăstrești sunt ...

Hram la Mănăstirea „Sfânta Treime” de la Buciumeni

Duminică, 08 Iunie 2025 18:30 | Publicat în SOCIETATE
Duminică, în Sfintele Biserici, Arhiereul Dunării de Jos și preoții au reiterat unul dintre marile evenimente ale creștinătății - Pogorârea Duhului Sfânt. Evenimentul a revelat omenirii Duhul Mângâietor promis pământenilor de Fiul lui Dumnezeu - Cuvântul Întrupat după Pătimirea, Răstignirea, Învierea și Înălțarea Sa la Cer. La Catedrala Galaților, rugăciunea și predica au invocat Duhul de viață dătător, care s-a așezat în viețile noastre încă de la Sfântul ...

Prima promoție a Seminarului Teologic „Sf. Andrei” din Galați, din nou acasă

Joi, 05 Iunie 2025 09:00 | Publicat în SOCIETATE
Prima promoție de absolvenți ai Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Andrei“ din Galaţi, din anul 1995, s-a reîntors în bănci, după 30 de ani de la absolvire. Seminarul de la Galați s-a redeschis, imediat după evenimentele din decembrie 1989, după o „tăcere” de jumătate de veac. Înființată în 1864, la Ismail, instituția a fost mutată la Galați, din cauza vitregiilor istorice, fiind numit la conducere arhimandrutul Nicodim Munteanu, al doilea patriarh al României, ...

Elena Alistar, prima femeie deputat în Sfatul Țării din Basarabia

Duminică, 04 Mai 2025 09:30 | Publicat în DIASPORA
„Din Basarabia vă scriu, Dulci frați de dincolo de Prut. Vă scriu cum pot și prea târziu, Mi-e dor de voi și vă sărut”. ("Scrisoare din Basarabia", Grigore Vieru) Joi, 27 martie 2025, am trecut Prutul și am ajuns în comuna Roșu, raionul Cahul, din Moldova dintre Prut și Nistru, unde am participat la dezvelirea bustului unei mari românce - Elena Alistar (1873/75 - 1955), medic, pedagog, singura femeie deputat în Sfatul Țării, care pe 27 martie 1918 a cerut - alături de ceil ...

„E nevoie de presă scrisă ca de aer” - concluzia dezbaterii „Ziarul, o carte deschisă”

Duminică, 13 Aprilie 2025 14:00 | Publicat în MAGAZIN
Întâlnirea „Ziarul, o carte deschisă”, organizată de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), Filiala „Radu Macovei” Galați, a adunat marți, 18 martie 2025, la Casa-muzeu „Cuza Vodă”, elevi, studenți, profesori şi ziariști. În debutul întâlnirii, am precizat că întâlnirea este un gest de recunoștință pentru cei ce prin profesionalism, jertfă și curaj, în după amiaza zilei de 22 decembrie 1989, au tipărit primul cotidian regional din România p ...

Radio UZPR, în vizită la Tecuci

Luni, 07 Aprilie 2025 11:00 | Publicat în SOCIETATE
Jurnalista Mădălina Corina Diaconu, secretar general al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, ctitorul Radio UZPR - București, se află, în aceste zile, la Tecuci, județul Galați, unde a întâlnit și a vorbit cu oamenii locului, despre istoria și faptele lor. Doi dintre interlocutori sunt jurnaliștii Iancu Aizic și ziaristul și poetul Dan Vîță, președintele Cenaclului literar „Calistrat Hogaș” - Tecuci. Ziaristul Iancu Aizic a făcut o trecere în revistă a ju ...

Pe urmele Smarandei Brăescu, la Tecuci, cu Radio România Cultural

Vineri, 04 Aprilie 2025 16:00 | Publicat în EVENIMENT
O echipă de redactori de la Radio România Cultural din București se află, în aceste zile, la Tecuci, de unde culege informații, date, istorii și povești despre provincialul Tecuci, pentru emisiunea - „CU...MINTE DE WEEKEND”. Indiferent de vreme, sâmbătă și duminică, 5-6 aprilie 2025, între orele 10,00-12,00, să ne așezăm cuminți, în ascultare, pentru a ne întâlni cu oamenii, locurile și poveștile tecucenilor de ieri, de astăzi și de mâine. Se vor afla în Tecuci d ...
Pagina 8 din 199

Începe săptămâna radarelor pe șoselele din Galați. Șoferii grăbiți, în vizorul poliției

Șoferii care obișnuiesc să apese mai tare pedala de accelerație au toate șansele să se întâlnească, ...

Fațada unui bloc din oraș, cuprinsă de flăcări

Duminică seară, gălățenii care locuiesc în zona Tribunalului au trăit momente de panică, după ce ele ...

CANICULĂ. Au fost reactivate centrele de prim-ajutor

Primăria municipiului Galați informează că au fost reactivate cele opt centre pentru primul ajutor ș ...

Bărbat de 43 de ani, rănit după explozia unei butelii

În cursul zilei de astăzi, 2 august, echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General ...

Mănăstirea din Toflea susţine sute de familii defavorizate. Hrană, îmbrăcăminte și medicamente oferite săptămânal

De doi ani, Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi şi Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” din localitatea Tof ...

Brăila Plaza. Un nou mall se construiește în orașul vecin

Grupul imobiliar românesc NestPlus, prin divizia NestPlus Plaza, a semnat cu Exim Banca Românească u ...

Ministerul Sănătății activează măsurile pentru caniculă. Recomandări pentru populație

Județul Galați se află sub avertizare Cod galben de caniculă, iar Ministerul Sănătății a activat măs ...

Trupurile a doi tineri dispăruți în zona barajului Călimănești, descoperite în apele Siretului

Doi tineri de aproximativ 18 ani care au intrat în apă să se răcorească au dispărut în zona barajulu ...

Competiţii naţionale de gimnastică, în Sala Sporturilor. Proiectul „Nadia 10” ajunge şi în Galaţi

Galaţiul a fost selectat între cele zece oraşe din ţară în care Federaţia Română de Gimnastică şi Co ...

Stradă blocată pentru câteva ore, în Centrul Galaţiului

Circulația autovehiculelor pe strada Alexandru Ioan Cuza, tronsonul cuprins între Muzeul ”Casa Cuza ...

Cu ce „scor” s-au votat finanţările nerambursabile pentru cluburi sportive

Câte 32 de voturi „pentru” şi o abţinere, acesta a fost, de patru ori la rând, „scorul” cu care au f ...

Restricţii de trafic şi trasee deviate şi în acest weekend

Vă reamintim că strada Domnească va fi pietonală şi în acest final de săptămână, însă doar pe tronso ...

Mamele pot ieși mai devreme la pensie. Cu cât se reduce vârsta, în funcție de numărul copiilor

Femeile care au crescut copii pot beneficia de o reducere a vârstei standard de pensionare, dacă înd ...

UMB a adus o macara-gigant de 700 de tone pentru podul peste Siret de pe Drumul Expres Brăila – Galați

O macara de mare capacitate (700 de tone) a fost adusă de constructorul UMB, controlat de omul de af ...

O nouă plată parțială, de 1.000 de lei, pentru fiecare siderurgist activ din Liberty

Conducerea Combinatului Liberty Galați anunță, printr-o comunicare internă distribuită astăzi, 31 iu ...

Analiza financiară. Euro a crescut cu un ban

Leul a pierdut toate câștigurile din ședințele precedente, după creșterea cererii de valută ceea ce ...

Atacantul de la care gălățenii așteaptă golurile. Când ar putea debuta la Oțelul

Cel mai așteptat transfer al verii la Oțelul a fost prezentat oficial. Zé Turbo, atacant cu un CV im ...

Unirea Braniștea, succes categoric în Cupa României

Unirea Braniștea a jucat miercuri, în prima etapă națională a Cupei României la fotbal, debutând ofi ...

Din sportul gălăţean. Încă un voleibalist sloven la CSM Arcada

VOLEI. CSM Arcada și-a înregimentat al zecelea jucător (al patrulea străin) în lotul ce va evolua în ...

Oțelul - Dinamo 1-1. Patrick și Pedro Nuno continuă startul excelent de sezon

Oțelul a rămas neînvinsă și după etapa a treia a Superligii, remizând, scor 1-1, pe teren propriu, c ...

Săptămâna tainelor marinărești, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

Copiii și adolescenții din Galați sunt așteptați, între 3 și 7 august, la Biblioteca Estivală din Gr ...

Preşedintele României, Nicuşor Dan, deplânge moartea unui matematician gălăţean – profesorul universitar Florian Luca

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a publicat, sâmbătă seară, pe pagina sa de Facebook, un mesaj em ...

Programul de stagii „Cartea albastră”, deschis și absolvenților de școli profesionale

Comisia Europeană a adoptat un nou set de reguli pentru programul de stagii „Cartea albastră”, care ...

Cât valorează o diplomă

Tânărul cu diplomă care livrează mâncare sau conduce pe Uber a devenit o figură atât de obișnuită în ...

Rochii de poveste, printre opere de artă din patrimoniul gălăţean

Veritabile opere de artă – materializate în rochii – au putut fi admirate printre valoroase lucrări ...

Grădina Sfântului Ilie din cartierul gălăţean Ada Marinescu. Comunitatea, expresie a speranţei, credinţei şi dragostei

În 20-a zi a lui Cuptor, curtea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie” din Galați s-a transfigurat într-o g ...

Cum a fost prima ediţie D’n’Bike & Run Galați

Energie, ritm şi o comunitate în mişcare. Pe două roţi, pe trotinete sau în pantofi sport, peste 200 ...

UPDATE. Trafic îngreunat pe strada Brăilei din cauza unui accident de teren

Echipe ale operatorului Apă Canal şi ale Primăriei municipiului Galaţi intervin în continuare la acc ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

Când copilăria urcă pe munte. Povestea taberelor „Inimă de Copil”

Ca în fiecare an, și în această vară, Fundația ”Inimă de Copil” a organizat trei serii de tabără în ...

Mai puțină birocrație și acces mai ușor la servicii medicale. Ce schimbări pregătește CNAS

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat în transparență decizională proiecte de ac ...

Când şi unde poposeşte Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam

Procesiunea cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam este deja o tradiţ ...

Începe postul Adormirii Maicii Domnului

Mâine, 31 iulie, începe postul Adormirii Maicii Domnului (Uspenia, în slavă), o perioadă frumoasă și ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Gălăţeancă absolventă de Harvard, pe scenă în opera „Nunta lui Figaro”. De la fizică şi matematică, la pian, cor şi canto clasic

Ce legătură ar putea exista între studiile de licență în matematică și fizică, plus un masterat în f ...

Clubul de vacanță al Bibliotecii „V. A. Urechia” revine în august

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați organizează, în perioada ...

Săptămâna bunelor maniere, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

După „Ştiinţă distractivă”, „Sport, nutriţie şi sănătate”- temele săptămânilor anterioare - Bibliote ...

Fiică a meleagurilor gălățene, pe o monedă de argint emisă de BNR

Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 27 iulie, o m ...

Încă un spectacol gălățean selectat pentru Festivalul Național de Teatru

După „A douăsprezecea noapte” a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, un alt spectacol gălăţean, pus în ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Ce nu are acum Faleza Dunării şi ar putea avea în 2028. O tiroliană, pe lista dorinţelor

O Faleză a Dunării modernizată şi accesibilă, stabilă şi ferită de inundaţii, cu o zonă pietonală „u ...

UPDATE. Sălile de jocuri de noroc rămân în oraş. Vot final în Consiliul Local

Cu 14 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi 4 abţineri, Regulamentul privind autorizarea, amplasarea și ...

Șofer cu un permis prea „mic” pentru un ansamblu rutier atât de mare

Marți dimineață, 28 iulie, în jurul orei 9.00, un echipaj al poliției de frontieră de la Foltești, a ...

Primele arestări în dosarul fraudelor cu pensii care a vizat și Galațiul. Gaură de peste 12 milioane de lei în banii publici

Trei dintre inculpații din dosarul în care ani de muncă ar fi fost „fabricați” pe hârtie pentru pens ...

30 de ani de închisoare pentru criminalul care a ucis o gălățeancă pentru banii de înmormântare

Tânărul care a ucis cu o secure o femeie de 80 de ani din Băleni, după care i-a furat banii puși deo ...

UPDATE: Gălățeanul care și-a împușcat rivalul după un scandal la bar a fost arestat preventiv

UPDATE: Tânărul de 22 de ani care a împușcat un bărbat cu o armă cu aer comprimat a fost arestat pre ...

Peste 130 de copii cu dizabilități din Galați vor beneficia de terapii și servicii de recuperare printr-un nou proiect

Un nou proiect destinat copiilor cu dizabilități din județul Galați își propune să aducă mai aproape ...

George Nica, fotograful care vrea să lase Galațiului o moștenire în imagini

De mai bine de 20 de ani, Galațiul este privit prin obiectivul lui George Nica. Străzi, clădiri, oam ...

Când Viena câştigă în faţa Las Vegasului. La numai 7 ani, gălăţeanca Iliana Ioana Stanciu cucereşte lumea cu acorduri de pian

La numai 7 ani, Iliana Ioana Stanciu, elevă în clasa a II-a la Școala Gimnazială Nr. 28 din Galați, ...

Alina Diaconu și „O vară zvăpăiată”, întâlnire cu cititorii la Galați

Copii, părinți și iubitori ai lecturii s-au întâlnit la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsva ...

Rutina de styling care chiar economisește timp și păstrează părul îngrijit

Când programul devine aglomerat, iar oglinda cere soluții rapide, rutina de coafat trebuie să fie ma ...

Pastile slăbit - cât de mult ajută într-o dietă VLCD?

Mulți oameni ajung la un moment dat să caute o scurtătură - ceva discret, simplu, care să rezolve pr ...

All inclusive în Turcia: cele mai frumoase locuri de vizitat și stațiuni pentru 2026

Turcia are un avantaj pe care puține destinații din jurul Mediteranei îl mai păstrează: reușește să ...

Oboseală inexplicabilă sau fluctuații de greutate: Află cum îți controlează tiroida întregul organism

Ritmul alert al vieții moderne ne face adesea să ignorăm semnalele subtile pe care corpul ni le tran ...