Victor Cilincă

Victor Cilincă

Porto-Franco, de 200 de ori şi două decenii!

Joi, 28 Martie 2013 15:00 | Publicat în CULTURA
A apărut numărul 200 – cifră rotundă! – al „Porto-Franco”, revistă a Societăţii Scriitorilor „C. Negri” Galaţi. Numărul omagiat se bucură de saluturi omagiale de la academicianul Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija – redactor-şef la „Literatura şi Arta” de la Chişinău, cunoscuţi editori şi scriitori din ţară, dar şi cel al primarului municipiului, Marius Stan. Din poezia publicată aici nu putea lipsi cea a lui Nichita, aniversat la 80 de ani de la naştere, alătur ...

GALERIE FOTO / Arta de a pune capac... la stradă. Blazoane, soluţii onorabile şi cârpeli

Joi, 28 Martie 2013 11:00 | Publicat în SOCIETATE
Arta pe care... călcăm, „fleacurile” pe care nici măcar nu le băgăm în seamă, ne definesc în schimb bunul-gust, statutul de gospodari, confortul vizual… Şi misterioasele canale din filmele cu vampiri încep cu rotundele capace metalice, peste tot în lume cam ca şi cele de la Galaţi. Capace de canalizare, de reţele telefonice, de gaze etc., unele mici opere de artă, altele doar obiecte pragmatice, fără suflet, ori chiar improvizaţii meschine. Iată măcar câteva dintre zec ...

De Ziua Poeziei, versuri şi muzică la Salonul „Axis libri”

Luni, 25 Martie 2013 06:00 | Publicat în CULTURA
Salonul literar „Axis libri” al Bibliotecii „V.A. Urechia” a dedicat o parte însemnată din sesiunea sa de joi Zilei mondiale a Poeziei. Astfel, împreună cu filiala S-E a Uniunii Scriitorilor din România, a organizat un recital de poezie la care au fost ascultaţi de către publicul numeros poeţi din filială, în această ordine: A. G. Secară, brăileanca Diana Corcan, Iulian Grigoriu, Ruxandra Anton, tecuceanul Constantin Oancă (care în aceeaşi seară şi-a lansat în cadrul S ...

Un american la Galaţi. Fundaţia Gates, cucerită de „V. A. Urechia”!

Duminică, 24 Martie 2013 11:00 | Publicat în CULTURA
 30.000 dolari câştigaţi pentru 70 biblioteci din judeţ Paul Andre-Baran, directorul pentru România al Programului Biblionet / IREX, program naţional, finanţat de Fundaţia Bill şi Melinda Gates, găsea miercuri, la sediul Bibliotecii „V. A. Urechia” că este curajos ce au făcut bibliotecarii gălăţeni, adresându-se adică unui public matur, dar încă nededat la Internet şi nu copiilor, cum s-a mai făcut prin ţară. „Ce aţi făcut aici nu este numai un lucru fantastic: ...

Artă şi funcţionalitate din Epoca fierului. „Exponatul lunii” la Muzeul de Istorie: un vas de lut unicat

Joi, 21 Martie 2013 12:30 | Publicat în CULTURA
„O piesă extraordinară, face parte din patrimoniul naţional, vine din perioada străveche a noastră”, ne-a îmbiat ieri la admirat directorul Muzeului de Istorie, prof. Cristian Căldăraru, vorbind despre şansa oferită de programul „Exponatul lunii” unor piese deosebite, care altfel şi-ar pierde din atenţia cuvenită în aceeaşi vitrină cu altele. Studenţi la Istorie, mulţi participanţi la cercetările arheologice din judeţ, în special cele din zona Negrileşti, reprezent ...

Întreţinute, băncile de lemn din Galaţi ar ţine mai mult!

Joi, 21 Martie 2013 04:00 | Publicat în SOCIETATE
Au ţinut ele, dar… până când? Băncile din lemn, de tip „Oxford”, protejate împotriva intemperiilor şi soarelui, montate pe susţinători din fontă artistic turnată, au ţinut mai mult chiar decât altele dinainte, făcute din beton armat sau din metal, mai mult timp decât ne-am fi aşteptat, căci nu erau protejate şi împotriva… toporului! Dar orice lucru se usucă şi moare, chiar şi… frunza verde din melodiile populare: mai lipseşte câte-o scândură (ca pe str. 1 Dece ...

Fabrica de… râme. O afacere neobişnuită, care-i umple de bani pe americani

Miercuri, 20 Martie 2013 00:00 | Publicat în ECONOMIE
 Anul trecut, la Galaţi nu prea au „mers” râmele * Are însă trecere hrana pentru… tarantule, şopârle şi ţestoase: viermişorii de făină Humusul produs de râme este cel mai bun îngrăşământ organic cunoscut, în timp ce gunoiul fetid, purtător de boli, ne cotropeşte! Americanii apelează la râme ca să se salveze de gunoi, transformându-l în îngrăşământ în agricultură, horticultura, eco-cultură, silvicultura, legumicultură! La Galaţi, râmele lui Florin Con ...

Daniel Lungu a trecut Oceanul pe scenă! „Novecento”, pusă de un regizor gălăţean

Marți, 19 Martie 2013 10:30 | Publicat în CULTURA
„Fiecare poveste are muzica ei”, spunea chiar Alessandro Baricco, autorul copleşitoarei monodrame „Novecento”, jucată vineri pe scena Casei de Cultură a Studenţilor de o trupă tânără bucureşteană, în regia gălăţeanului Daniel Lungu. Un public foarte tânăr, puţin format, cam rece în sală şi totuşi, două ore şi jumătate n-a respirat nimeni la one man show-ul actorului Mihai Costache, multipremiat, care a urcat pe mai multe scene din ţară, chiar un rol principal, d ...

Mozaic literar la "Axis libri": "Romanul vieţii lui Jula"

Luni, 18 Martie 2013 03:00 | Publicat în CULTURA
Jula, strict gălăţean (născut însă la Sălaj), una dintre atracţiile Salonului literar "Axis libri" de joia trecută la „V. A. Urechia”, ne-a în/cântat în calitate de personaj al cărţii-dialog „Lacrămă Ardealul - Romanul vieţii lui Alexandru Jula”. Carte scoasă la Constanţa de Carmen Aldea Vlad, manager al unui hotel din Mamaia, autoare de versuri cântate de Angela Similea, Corina Chiriac (în '83, premiată la Mamaia), Monica Anghel, Aurelian Temişan, Fuego etc., memb ...

În ţara demenţilor, depresivu-i împărat

Vineri, 15 Martie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
N-am făcut decât să adaptez cunoscutul proverb „În ţara orbilor, chioru-i împărat” la situaţia mintală a noastră, a tuturor: un popor stresat de tranziţie, de nedreptăţi, de minciuni politico-administrative, de nesiguranţa nu numai a zilei de mâine, ci chiar şi a zilei de… ieri!În ultima vreme, întâlnesc pe stradă tot mai mulţi oameni, altfel decenţi, cu aspect normal, unii chiar de intelectual, care mormăie ori chiar vorbesc singuri! Şi aceasta este partea linişti ...
Pagina 337 din 499

Două transporturi agabaritice, cu lungimi de peste 80 de metri, spre Tulucești

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, începând cu după-amia ...

Bărbat de 61 de ani, prins la volan fără permis

Un bărbat de 61 de ani, din județul Vaslui, a fost prins la volan fără permis de conducere, pe DN24D ...

Ziua Inginerului Român, sărbătorită la Galați prin povești de familie

Ziua Inginerului Român va fi sărbătorită luni, 14 septembrie, la Galați, printr-un eveniment dedicat ...

În plină toamnă, o nouă dezinsecţie în Galaţi

Luni, 14 septembrie 2026, în intervalul orar 06:00 – 12;00, se va desfășura acțiunea de larvicidare ...

Nuntă în lumea politică. Alexandru Nazare s-a căsătorit

„Mulțumim tuturor pentru urări şi gândurile bune! Duminică binecuvântată!”, acesta este mesajul pe c ...

Zboruri la joasă înălțime și deplasări de tehnică militară, în toată țara, între 14 și 25 septembrie

Forțele Aeriene Române desfășoară, în perioada 14-25 septembrie, exercițiul militar „Burebista 26”, ...

A ieșit cu mopedul la plimbare, fără permis

Un tânăr de 27 de ani din Umbrărești s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins, în weekend, la vo ...

Summitul Național al Porumbului, încheiat cu concursul „Mămăliga de Aur”

Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (APPR) organizează, pe 22 septemb ...

Strada Eroilor: ieri s-a redeschis traficul, azi este spartă din nou

Marţi a început asfaltarea, miercuri a fost anunţată finalizarea lucrărilor de reparaţii, joi s-a re ...

Cine nu îşi prelungeşte abonamentul pierde locul de parcare

Începând din 23 septembrie 2026, ora 08:00, până pe 4 octombrie 2026, ora 24:00, se va desfășura ses ...

Grădina de Vară „Central” a scăpat din „jungla urbană”

De nerecunoscut, aşa ni s-a părut Grădina de Vară „Central” sau… ce-a mai rămas din ea. Dovadă imagi ...

Trasee de transport deviate și restricții de trafic pe două artere importante

Restricții temporare de circulație vor fi instituite pe bulevardul Marea Unire și pe strada Domneasc ...

Licență de exploatare pentru parcul eolian din Galați care are contract cu Apple

Parcul eolian Green Breeze din județul Galați a primit licența de exploatare comercială de la ANRE, ...

„Angajații Liberty muncesc fără salarii. Statul nu mai poate privi pasiv”. Cartel ALFA cere intervenția de urgență a Guvernului

Confederația Națională Sindicală Cartel ALFA solicită Guvernului României să intervină de urgență pe ...

Mașinile care își pierd cel mai repede valoarea în România. Studiu carVertical

Atunci când se decid să facă o investiție importantă și cumpără o mașină, mulți șoferi nu iau întotd ...

ANALIZĂ. Lipsă de interes pentru titlurile de stat românești

Joia aceasta, s-a desfășurat ședința de politică monetară a BCE, unde s-a decis majorarea dobânzii l ...

Câți bani publici primește Oțelul în comparație cu rivalele din Superligă

Finanțarea cluburilor profesioniste din bani publici continuă să producă diferențe importante între ...

Weekend plin de fotbal pentru echipele gălățene

Acest sfârșit de săptămână aduce noi meciuri pentru echipele gălățene. Programul competițional cupri ...

31 de goluri în etapa de debut a Ligii a IV-a la fotbal

Campionatul Județean de fotbal a debutat cu meciurile Ligii a IV-a, în care s-au înregistrat rezulta ...

Rugbiștii gălățeni, la startul returului

Echipele participante în Divizia Națională de seniori (al doilea eșalon de rugby) se întorc la meciu ...

Fosta directoare a Liceului Tehnologic Nr. 1 Corod îl acuză de hărţuire pe primarul comunei

Început de an școlar cu scandal la Liceul Tehnologic Nr. 1 din comuna Corod, județul Galați. Prof. A ...

Un nou început, la Seminarul Teologic „Sfântul Andrei” - Galați

535 de elevi s-au întâlnit, luni -  7 septembrie 2026, la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei ...

Cum a fost, la Galaţi, prima zi din anul şcolar 2026-2027

Emoțiile unui nou început sau bucuria revederii, cam așa poate fi definită ziua de luni, 7 septembri ...

Bursele elevilor în anul școlar 2026-2027. Câți bani primesc și cine poate beneficia

Elevii ar urma să primească și în anul școlar 2026-2027 burse după aceleași reguli ca anul trecut. M ...

Gălăţeni, la capătul răbdării: „Nu mai putem tolera îngrămădirea pe rutele ocolitoare, lungi și costisitoare”

„Conștienți de eforturile de modernizare pe care le face municipalitatea, am așteptat, cu înțelegere ...

Poveste poliţistă în Cartierul Dunărea. O gălăţeancă a câştigat concursul organizat de Ministerul de Interne

Aurelia Ledaru, plutonier în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, a fost desemn ...

„Loggia di Galazzi”, prima lojă masonică din spațiul românesc. Aspecte istorice ale francmasoneriei la Dunărea de Jos

Dintr-o perspectivă ştiinţifică, francmasoneria reprezintă și acum o latură a istoriei autohtone și ...

Din Jorăşti, la performanţa sportivă şi şcolară. Povestea de succes a Larisei şi a lui Roberto Tufă

„Larisa Tufă este o tânără handbalistă care a fost remarcată pentru calitățile sale la nivel naționa ...

„Mădălinii”, din Piscu şi Focşani, în lumea largă. Povestea familiei de vloggeri din „Călătorind pe Roți”

Nu mai puţin de 30.000 de abonaţi au sărbătorit, în urmă cu doar câteva zile, Mădălina şi Mădălin Al ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Recensământul câinilor cu stăpân din zona Parc CFR. Microcipare şi sterilizare gratuită a patrupedelor

Recensământul câinilor cu stăpân și informarea cetăţenilor despre obligația de a-și microcipa și ste ...

Fundația „Fapte Bune” a început construcția unei case pentru o mamă care creşte singură doi copii

Adina este o mamă greu încercată de viață, dintr-o comună gălățeană. Femeia își crește singură cei d ...

Medicina de urgență își dă întâlnire la Galați. Patru zile de prezentări și workshopuri

Profesioniști din medicina de urgență se întâlnesc la Galați, în cadrul EMERGal, o conferință dedica ...

Aria tematică „PermaZumzăit”, inaugurată, miercuri, la Grădina Botanică

Asociația Parteneriatul Global al Apei din România și Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan ...

Proiectul-unicat al Galațiului care poate „repara” Dunărea navigabilă. „Hub-ul” gălățean de la malul fluviului, ignorat de autorități

Fără nicio îndoială, Galațiul are cea mai mare concentrație din țară de specialiști în navigație, în ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Scena gălățeană, în doliu. S-a stins din viață artistul Mihail Anton

S-a stins din viață Mihail Anton, un artist care și-a legat o parte importantă a vieții și carierei ...

Salonul de toamnă, o expoziție sub semnul lirismului

Așteptat cu interes de publicul iubitor de artă de la Dunărea de Jos, Salonul de toamnă al Filialei ...

Diversitate artistică la Galeria „Nicolae Mantu”: Salonul de Toamnă al UAPR - Filiala Galaţi

Noua ediție a „Salonului de Toamnă” adună pe simezele Galeriei de Artă „Nicolae Mantu” din Galați 39 ...

Artist gălăţean, premiat de Ministerul Culturii din Republica Moldova

Pentru lucrarea „Despre rocadă”, artistului plastic gălăţean Constantin-Adrian (Cornel) Corcăcel i-a ...

O grădină de bloc și șase polițiști locali. Reclamaţii de hărţuire şi abuz privind spaţiile verzi

În aceeaşi zi de 13 august, la interval de numai o oră, o gălăţeancă din cartierul I.C Frimu s-a tre ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Femeie din Galați, prinsă când ridica un colet în care era o armă

O femeie de 40 de ani, din comuna Gohor, județul Galați, a fost prinsă de polițiști în timp ce ridic ...

Bărbat acuzat de pedofilie după ce ar fi violat și bătut o minoră din Galați

Un bărbat de 34 de ani, din Nănești, județul Vrancea, a ajuns în arest preventiv după ce ar fi agres ...

Control judiciar pentru gălățeanul care și-a urmărit cumnatul, cu un cuțit, în trafic

Bărbatul de 44 de ani, din Pechea, reținut după scandalul izbucnit în trafic, la Cuza Vodă, a fost p ...

Tânăr prins beat la volan în miez de noapte

Un tânăr de 25 de ani din județul Vaslui a fost prins în noaptea de 7 septembrie, în timp ce conduce ...

Peste 1,6 milioane de vizitatori unici au ales să citească „Viața liberă” în luna august

Potrivit statisticilor de pe Trafic.ro, site-ul „Vieții libere” a înregistrat, pe parcursul lunii au ...

„Hoinari prin Munți” ajunge la Galați. Povestea aventurierilor care sfidează vârsta

Gălățenii vor putea vedea, din 11 septembrie, documentarul „Hoinari prin Munți”, povestea lui Dinu ș ...

Poza zilei. Dunărea continuă să scadă la Galați

Este a treia lună consecutivă în care Dunărea înregistrează debite aflate mult sub normalul perioade ...

Surorile Cristina şi Alexandra din Galaţi au întors patru scaune şi inimile tuturor celor de acasă, la „Vocea României” (VIDEO)

Surorile Cristina Boghici şi Alexandra Bordei, din Galaţi, au oferit finalul de senzaţie al primei e ...

Bijuteriile din argint rămân poate cel mai bun accesoriu pe care îl poți purta oricând

Există materiale care traversează epoci fără să-și piardă semnificația, iar argintul este, fără îndo ...

Boom-ul delivery-ului transformă industria ambalajelor din România

Comenzile de mâncare livrată la domiciliu au crescut constant în ultimii ani în România, iar acest t ...

Presiunea diferită între punți, detaliul care încurcă anvelopele de iarnă între sezoane

Schimbi roțile, pleci din vulcanizare și mașina pare brusc mai rigidă sau mai nesigură în viraje. De ...

Implant dentar Straumann și adiție osoasă: când pot fi necesare ambele proceduri

Un implant are nevoie de os suficient în poziția în care urmează să fie inserat, însă pierderea unui ...