În ţara demenţilor, depresivu-i împărat

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

N-am făcut decât să adaptez cunoscutul proverb „În ţara orbilor, chioru-i împărat” la situaţia mintală a noastră, a tuturor: un popor stresat de tranziţie, de nedreptăţi, de minciuni politico-administrative, de nesiguranţa nu numai a zilei de mâine, ci chiar şi a zilei de… ieri!

În ultima vreme, întâlnesc pe stradă tot mai mulţi oameni, altfel decenţi, cu aspect normal, unii chiar de intelectual, care mormăie ori chiar vorbesc singuri! Şi aceasta este partea liniştitoare a lucrurilor, căci alţii îşi manifestă violenţa verbală, ba chiar şi fizică, prin autobuze, strigând ceea ce citesc în presă ori văd la televiziuni, amplificând, adăugând durerea lor şi mai ales lipsa de speranţă, ori manifestându-şi nebunia într-un sat fără câini: poliţiştii nu acţionează şi în autobuze... Şi ne e frică!

În schimb, mulţi lideri, mulţi şefi-de-şefi parcă sunt nebuni: râd atunci când ar trebui să manifeste puţină compasiune pentru noi, confundă termopanul propriu cu imaginea de ţară, anunţă reforme care să taie în carne vie, care nu fac decât să ne umple de sânge, nu au vreun rost practic…

S-a mai propus, de altfel, ca aleşii, puşii şi interpuşii noştri să dea examen „la cap” înainte de a fi unşi, însă mă gândesc că foarte puţini ar mai trece testul. Şi, atunci, cine ne-ar mai conduce? Dacă în locul celor tiranici, violenţi, care sar la gâtul altor şefi, din alte partide, sau îşi calcă în picioare supuşii, vor rămâne depresivii care ştiu însă ca să-şi ascundă binişor obsesia de a-şi tăia venele într-o pauză? Dar măcar ăia şi-ar tăia venele lor, nu vâna noastră! Cu cât ştim mai multe, ştim mai tragice!

Dacă am trăi vremuri normale - şi, de câteva mii de ani, vremurile nu sunt defel normale, parcă-i din rău în mai rău - poate că nici n-am avea nevoie de doctori „de cap”. Oricum, se pare că şi medicul acumulează, în timp, psihoze de la tot felul de pacienţi agresivi, aşa cum se ia gripa de la bolnavul care ţi-a pus mâna pe clanţă. Oricum, numărul psihiatrilor noştri, citeam chiar în ziarul de ieri şi mă îngrozeam, este nesemnificativ: doar 16 la peste 600.000 de oameni, cât are judeţul! Al treilea ca densitate - deci, logic, şi ca… nebunie din România! Şi numărul bolnavilor din orice domeniu creşte, cel al medicilor scade în ţară… Chiar dacă românului îi este ruşine să se ducă la psihiatru şi se tratează cu „calmante” la îndemână - urlă la vecin peste gard, înjură în cârciumă, îşi bate copiii, nevasta, ia gâtul vecinului antipatic cu coasa, sparge măcar nişte pahare - numărul medicilor este mult, mult prea mic faţă de nebunia noastră!

Este stupid să constat însă că, în măsura în care, de exemplu, nu mai există vagoane restaurant pe CFR, s-a interzis, „european”, fumatul în toate vagoanele şi, în momentul în care economia se mai târâie măcar în domeniul cârciumăresc, se va eradica fumatul şi în baruri. În schimb, nu ne-am aliniat european chiar la una dintre cerinţele pe care trebuia să le îndeplinim înainte de intrarea în UE, dar nu am putut, din cauza lipsei de medici: realizarea „unui plan şi a unei strategii naţionale de sănătate mintală”! Dar, de ce mă mai mir, avem noi vreun plan viabil pentru ceva?

Citit 1159 ori Ultima modificare Joi, 14 Martie 2013 18:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.