Iulian Voicu

Iulian Voicu

Cei mai zdruncinați monarhi ai lumii (2). De la „cel iubit” la „nebunul”

Sâmbătă, 08 Aprilie 2023 12:00 | Publicat în Regional
Carol al VI-lea al Franței (rege între 1380-1422)Bietul rege, monarh al Sfântului Imperiu Roman, a intrat în istorie cu ambele picioare odată, pentru că a rămas în memoria cronicarilor drept „Carol Nebunul”. Asta după ce la începutul domniei fusese supranumit „cel iubit”.Primul episod cunoscut al bolii sale mintale s-a petrecut la vârsta de 24 de ani, pe când se afla la o cavalcadă prin pădure. El a devenit agitat și dezorientat, ba, mai mult, și-a atacat suita cu sabia, ...

Biata limbă română... Cât de curând vs cât mai curând

Vineri, 07 Aprilie 2023 06:08 | Publicat în Campanii VLG
Mă exasperează viteza cu care biata limbă română se transformă într-un grai al agramaților și faptul că liderii semi-alfabetizaților sunt "vedeții" zilei de azi.De foarte multe ori am văzut la tv, am auzit la radio sau am citit că vreun eveniment oarecare (încerc să redau contextul, nu să dau exemple exacte) se va repeta cât de curând. De cele mai multe ori, autorii "licenței" sunt niște sărmani ziariști agramați!Să vedem și să analizăm!În limba română, de curân ...

Sărbătoarea Floriilor în lumea creștină și în România

Duminică, 09 Aprilie 2023 13:21 | Publicat în Regional
În urmă cu două milenii, Isus intra în Ierusalim călare pe un măgar, însoțit de apostoli și întâmpinat de mulțime ca rege spiritual al iudeilor, cu ramuri de finic - o specie de palmier.Mântuitorul mergea să-Și întâlnească destinul, pentru că aceeași gloată care Îl primea cu bucurie avea să-L piardă câteva zile mai târziu.Duminica Floriilor marchează începutul Săptămânii Patimilor, dar tradiția precreștină atribuie acestei zile semnificația renașterii naturii ...

Cei mai zdruncinați împărați ai lumii (1). Puterea, drogul celor puternici

Sâmbătă, 01 Aprilie 2023 13:09 | Publicat în MAGAZIN
Puterea absolută le-a dat „liber” la cele mai aberante fantezii. Milioane de oameni le-au căzut victime. Nu le-a păsat de „popor”, ci doar de posibilitățile infinite de a-și face de cap, în ciuda „prostimii”. Există oare o lege karmică a „noroadelor” fără minte, a „dobitoacelor” pierite în abatoarele istoriei, a monștrilor cocoțați pe cadavre? Se pare că da. Suntem „carne de tun” prin definiție. Și iată doar câteva exemple (sumare). Qin Shi Huang (221 ...

Etimologii chiznovatice. Baftă!

Vineri, 24 Martie 2023 06:43 | Publicat în Campanii VLG
În mod cu totul greșit, urarea „baftă!” este transmisă atunci când cineva îți dorește să ai noroc. Expresia a intrat în vocabularul curent: elevii și studenții își spun așa înainte de examene, adulții își spun așa în loc de „la revedere!”, ba l-am văzut și pe Măruță dorind invitaților „multă baftă”.Cuvântul vine din țigănește (s-ar putea să aibă origine turcă sub forma baht) și înseamnă „sănătate”. În limba originală, este utilizat în ...

Când nu existau telefon sau calculator. Jocurile uitate ale copilăriei

Sâmbătă, 25 Martie 2023 11:00 | Publicat în MAGAZIN
Nu eram gheboși, nu eram obezi, nu purtam ochelari de mici, puteam sprinta, știam să ne cățărăm în copaci, nu sufeream de psihoze, răceam foarte rar, iarna intram în casă cu încălțările și hainele leoarcă. Știam de frica părinților, ne respectam dascălii, spuneam "săru-mâna" vecinelor și ne distram pe ruptelea afară. Adică în aer liber. Mai toate jocurile noastre pline de viață au fost înlocuite cu telefonul, tableta ori calculatorul. Iar consecințele se văd...P ...

De ce nu mai avem case vechi în Galați

Sâmbătă, 25 Martie 2023 14:10 | Publicat în Regional
  M-am întrebat adesea de ce nu prea are orașul nostru, atât de important și de bogat în ultimul veac, clădiri de patrimoniu, rămășițe ale trecutului care să-i dea parfum de epocă, așa cum există la Brăila, spre exemplu. Răspunsul se află mai jos. Războiul din Ucraina v-a familiarizat deja cu obiectivele principale ale unui război: căi de transport, depozite de combustibili și armament, cazărmi, puncte fortificate. În cel de-Al Doilea Război Mondial, mai precis în aug ...

Etimologii chiznovatice. Cogeamite/ coșcogeamite

Sâmbătă, 25 Martie 2023 08:06 | Publicat în Campanii VLG
Doar cei născuți mai alt an își mai aduc aminte adjectivul; odată cu ei va muri și acest nume, care a fost, altădată, o legendă mondială. La 14 iulie 1914, în Mârșani, Dolj, s-a născut un copil care va duce faima boxului românesc în toată lumea, dar care va apune apoi tragic, la doar 22 de ani. Potrivit istoricilor, acest "erou național" s-ar fi numit Gogu Ștefănescu sau Dumitru Goagă, fiind primul dintre cei 11 copii ai unei familii sărace, care se îndeletnicea cu agricu ...

Etimologii chiznovatice. Boala lu’ Calache

Joi, 16 Martie 2023 09:20 | Publicat în Campanii VLG
Foarte puțini cunosc semnificația expresiei "boala lu’ Calache". Cei pe care i-am întrebat, ne-au spus ba că ar fi vorba de nebunie, ba despre epilepsie, ba de schizofrenie, ba de vreo boală de piele. De fapt, legenda spune că, în veacul al 17-lea, a existat un hangiu-negustor care strânsese o avere considerabilă. Mihai cel bogat - autobotezat Mihalache, după moda grecizării numelor în timpul fanarioților, avea un singur fiu - Calache, pe care-l considera ochii și sufletul său. ...

Etimologii chiznovatice. Rus

Sâmbătă, 18 Martie 2023 15:03 | Publicat în Campanii VLG
Dacă ați avut vreodată ocazia să analizați cu atenție figura unui lipovean sau, mai degrabă, a unui rus „clasic” din Rusia, Ucraina, Belarus, ați fi observat câteva trăsături absolut definitorii pentru o rasă pe care eu aș defini-o drept arianăros. Ce caută ei în populația slavă în care locuiesc acum și ale cărei tipare rasiale le-au impus?!Ei poartă, de-a lungul istoriei, denumirile de rusi, ruși sau ruteni kieveni. Rădăcina cuvântului s-a păstrat în Rus, Belar ...
Pagina 11 din 16

Motocicliştii şi bicicliştii dau startul sezonului pe două roţi în acest weekend

Galaţiul turează motoarele sâmbătă, iar duminică pedalează anunţând startul sezonului pe două roţi. ...

Campioni ai „sportului rege”. Glorii Sportive Gălățene 1976-2026 (X)

Iată-ne ajunși, deja, la episodul zece al epopeii marilor succese repurtate de sportivii gălățeni pe ...

Vaccinul antirabic este din nou disponibil pe plan local

Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Cuv. Parascheva” Galați a anunțat oficial că vaccinurile antirabic ...

Un bărbat de aproape o sută de ani a ars de viu în casă

A fost o noapte de foc în județul Galați, după incendiul violent care a făcut victime la o societate ...

Galaţiul, sub Cod galben de vânt în cursul zilei de sâmbătă

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunţă intensificări ale vântului şi a emis o atenţion ...

Un service auto a luat foc în această seară. O persoană a suferit arsuri grave (VIDEO)

Un service auto aflat în apropiere de Galați a luat foc în cursul serii de joi, 16 aprilie. În aces ...

Aplicaţia de bilete 24Pay - indisponibilă până săptămâna viitoare

Începând din noaptea de 17 aprilie 2026, serviciul de achiziționare a biletelor de călătorie prin ap ...

Pădurea Gârboavele, reinventată printr-un proiect ambițios de agrement. Bob și piste de biciclete, noul magnet pentru gălățeni (FOTO+VIDEO)

Pădurea Gârboavele a prins viață, joi, 16 aprilie, odată cu inaugurarea zonei de agrement „Bob & ...

Avem bani europeni pentru păduricea de pe Valea Ţiglinei

O pasarelă pietonală din lemn, realizată la nivelul coronamentului copacilor, un amfiteatru verde şi ...

Anunt Public - SC HOOPEKS INTERNATIONAL

  Anunț Public   S.C. Hoopeks Internațional S.R.L. anunță publicul interest asupra depunerii Rapo ...

Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”- Comuna Rădești

  COMUNICAT DE PRESĂ   „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” privind finalizare ...

Licitație pentru renovarea unei grădinițe din Valea Orașului

Construită în urmă cu aproape o sută de ani, clădirea în care funcționează Grădinița Nr. 12 din Vale ...

Viitoarele păduri urbane din Galaţi au început să prindă rădăcini

Plantările pentru amenajarea pădurilor urbane au ajuns la final, anunță Primăria Galați. Este vorba ...

Pânzarul Moldovenesc moare pe malul Dunării, uitat de toată lumea

Dacă era construit din metal, ar fi ajuns probabil la fier vechi. Fiind din lemn, mai mult ca sigur ...

Epava portului de ambarcațiuni își caută din nou chiriaș

Portul de ambarcațiuni situat în zona Trecere Bac își caută din nou chiriaș, de această dată pentru ...

Acorduri cu agenţi economici pentru modernizarea Falezei, între demolări şi procese

În vreme ce a ajuns în instanţă cu doi agenţi economici pentru a le demola construcţiile de pe Falez ...

Primul atac complet robotizat al ucrainenilor

Președintele Volodimir Zelenski a susținut că armata ucraineană a capturat recent o poziție a trupel ...

Reducerea producției de petrol a Rusiei este iminentă

Reducerea producției de petrol din Rusia este iminentă, deoarece atacurile Ucrainei asupra infrastru ...

Zelenski propune Rusiei un armistițiu energetic

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a îndemnat luni Rusia să accepte o încetare reciprocă a at ...

Ucraina acceptă ajutorul UE pentru redeschiderea oleoductului Drujba

Uniunea Europeană (UE) va ajuta la redeschiderea oleoductului Drujba, care transportă petrol rusesc ...

Donaţie de echipament performant pentru Spitalul de Copii

Fundația „Dăruiește Viață”, cu sprijinul ENGIE, dotează Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. ...

Fonduri europene pentru prevenirea, diagnosticarea și tratarea cancerului la Galaţi

Specialiști din domeniul medical - anatomie patologică și oncologie, reprezentanți ai autorităților ...

Depistarea cancerelor şi a bolilor genetice, mai accesibilă la Galaţi

Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Genomică, în calitate de lider de proiect, anunță începerea „P ...

Tuberculoza, cazuri mai puţine, dar mai greu de tratat

24 martie este Ziua Mondială de luptă împotriva turberculozei. Cu această ocazie, la Galați, vineri, ...

Moneda naţională, în așteptarea rezultatului disputei PSD - Bolojan

Joia aceasta, nivelul redus al aversiunii față de risc a asigurat o evoluție stabilă a monedei națio ...

60.000 de găini infectate cu Salmonella vor fi sacrificate în judeţul Galaţi

Un focar de Salmonella a fost confirmat într-o fermă din localitatea Bucești, județul Galați, unde a ...

A patra ședință consecutivă de scădere a cursului euro

De la începutul săptămânii trecute, pe piețele internaționale s-a manifestat o revenire a apetitului ...

Euro și dolarul au coborât la minimul ultimelor două luni

La redeschiderea pieței locale, după minivacanța de Paște, leul s-a apreciat față de euro și dolar, ...

Start în semifinalele Diviziei A1, cu CSM Arcada printre protagoniste

Actuala ediție a primului eșalon de volei masculin, Divizia A1, are o desfășurare mai animată ca alt ...

Zi de meci la Galați. Ce reguli sunt impuse pentru confruntarea Oțelul - UTA

Vineri după-amiază, începând cu ora 17,30, pe Stadionul "Oțelul", se va disputa partida de fotbal di ...

Echipele de junioare, la momentul turneelor semifinale și finale

HANDBAL. În sportul juvenil ne aflăm în perioada în care sunt programate meciurile ce stabilesc iera ...

Universitatea joacă în Capitală. Din sportul gălățean

VOLEI. Echipele feminine fruntașe din Divizia A2 participă în acest weekend la meciurile fazei a dou ...

Faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, desfășurată la Galați

Pe 16 aprilie 2026, la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Galați s-a desfășurat faza județeană ...

Delegație universitară gălățeană la Nisa

O echipă formată din studenți și cadre didactice de la Facultatea de Litere a Universității „Dunărea ...

România, reprezentată internaţional de trei elevi gălățeni

Sunt adolescenți, dar preocuparea lor principală este școala, iar răsplata o reprezintă performanțel ...

Burse suplimentare pentru studenții Erasmus+

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat un apel de proiecte în valoare de peste 16 ...

Gălățenii au stat la coadă ca să-și plătească impozitele locale

În ciuda gerului pătrunzător, prima zi de plată la ghișeele Direcției de Impozite și Taxe Locale a î ...

Cum a fost petrecerea publică de Revelion 2026 la Galaţi (FOTO & VIDEO)

Mai puţin numeroşi decât în anii trecuţi, sute de gălăţeni au salutat intrarea în 2026 la petrecerea ...

Mii de gălăţeni, la Festivalul de Datini şi Obiceiuri. Emoţie, credinţă şi colinde, la Dunărea de Jos

Cea mai frumoasă colindă a copilăriei noastre, „O, ce veste minunată!”, s-a înălţat din glasurile un ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Între baletul prin noroi și „vânătoarea” de brânză de peste Prut

Dacă privim această imagine fără context, am crede că e un instantaneu dintr-o zonă de conflict sau ...

Maia Sandu exclude o candidatură în România

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a respins ferm speculațiile privind o posibilă candidatur ...

Primarul din Cahul, lecție pentru politicienii români, într-o vizită la Galaţi

Nicolae Dandiș, primarul municipiului Cahul, a lansat un atac dur la adresa clasei politice de pe am ...

Florentina Ţuchel Matei s-a întors în Dubai: „Viața te duce exact acolo unde ai nevoie să fii” (FOTO)

Florentina Ţuchel Matei - gălăţeanca stabilită în Dubai care a făcut spectacol la „Vocea României”, ...

Asigurările obligatorii de locuință vor fi verificate de polițişti şi pompieri

Conform unui proiect de lege aflat în lucru, polițiștii și pompierii ar putea primi ca atribuții ver ...

Cât costă să fii șofer în Galați în 2026. Mașina, un lux greu de suportat

Viața devine, pe zi ce trece, din ce în ce mai scumpă - un lucru pe care îl auzim tot mai des, indif ...

„Maratonul faptelor bune”, lumină și speranță în comunitate

Sub coordonarea fondatorului Fundației „Fapte Bune” Galați, Adrian Pîrvu, întreaga Săptămână Mare a ...

Gălăţenii de la case, luaţi la puricat pentru plata taxei de salubrizare

După ce au descoperit aproximativ 13.000 de gălăţeni care locuiesc la bloc şi nu au plătit niciodată ...

Cristina Bleandură, mesaj de unitate şi un colind pentru cititorii „Vieţii libere” (VIDEO)

Redacția „Viața liberă” a avut pe 22 decembrie o invitată specială: Cristina Bleandură, solistă și a ...

„Dacă am avea iar premier de la Galaţi sau Brăila, lucrurile s-ar schimba fantastic”. Interviu cu primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu

Despre Galaţi şi dezvoltarea lui, despre banii pentru investiţii şi lucrările afectate, despre locur ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Un gălăţean are nevoie de ajutorul semenilor

În preajma Paştelui, când mulţi dintre gălăţeni sunt preocupaţi ce să pună pe masa de sărbătoare, al ...

Dăruiește din suflet, pentru Mihai! Iniţiativă studenţească de Buna Vestire

Echipa „Dăruiește cu suflet” ne invită miercuri, 25 martie, de Buna Vestire, între orele 12,30 şi 15 ...

Un tată rămas pe drumuri cu un fiu de șase ani cere ajutor

Sebastian Apostol, în vârstă de 50 de ani, trăiește momente de coșmar alături de fiul său de doar şa ...

Gălățenii pot salva vieți donând pentru kilometrii parcurși de ambulanță

Drumul către spital reprezintă, pentru mulți copii cu afecțiuni grave, o etapă dificilă în lupta pen ...

„Ursul păcălit de vulpe” cu ”zmeie, basme și fantasme”

La Teatrul pentru Copii și Tineret "Gulliver" este din nou timpul pentru magie de poveste, într-un s ...

„Poetul se începe acolo unde se termină cuvintele”, la Cenaclul „Noduri şi Semne”

Motto: "Pentru că voi, eu" (Iulian Mardar) Vineri, 3 aprilie, la Facultatea de Litere din cadrul Un ...

Balerinul gălățean Horia Bucur, în premieră pe scena „Leonard”. Eveniment cultural unic la Galați

Solist al Operei Naționale București, balerinul Horia Bucur revine acasă, la Galați, pentru a evolua ...

Mărturii despre un PROFESOR şi o viaţă dedicată elevilor săi

IN MEMORIAM Virgil Nistru Țigănuș (1941-2026) După vestea tristă a despărţirii de cel care a fost p ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Gălăţeni campioni mondiali la modelism. Glorii Sportive Gălățene 1976-2026 (VIII)

În campania noastră care precede evenimentul "Glorii Sportive Gălăţene", ce va fi organizat pe 5 iun ...

Pugilişti „fabricaţi” la Galaţi. Glorii Sportive Gălățene 1976-2026 (VII)

Vom încheia, astăzi, frumoasa poveste a marilor pugiliști gălățeni care au reprezentat România la ce ...

Boxul gălăţean, o poveste fără sfârşit! Glorii Sportive Gălățene 1976-2026 (VI)

Astăzi, continuăm prezentarea marilor pugiliști gălățeni care au scris istorie în cele mai important ...

Ringul - prea mic pentru boxerii gălăţeni. Glorii sportive gălățene 1976-2026 (V)

Sportivii gălățeni au reprezentat cu onoare România în marile competiții ale lumii, având rezultate ...

Gălățeni răniți după ce au căzut cu ATV-ul de la 8 metri înălţime

Doi gălățeni în vârstă de 20 de ani au fost răniți după ce au căzut cu ATV-ul de la o înălţime de ap ...

Faleza Dunării din Galaţi, promovată la Viena de Alexandra Căpitănescu

Faleza Dunării din Galaţi n-o fi încă modernizată, dar e promovată la Eurovision de Alexandra Căpită ...

Startul sezonului Via Dobrogeana, între Galați și Jurilovca

Asociația Via Dobrogeana a deschis înscrierile pentru prima acțiune turistică din acest an, un tur m ...

Călătorii gratuite prin Europa pentru tinerii de 18 ani

Tinerii care doresc să descopere Europa în această vară se pot înscrie în programul "DiscoverEU", pa ...

Jaf la o sală de jocuri din Galați. Un individ mascat a fugit cu banii de pariuri

Un atac soldat cu furtul unei sume importante de bani a avut loc puțin după miezul nopții de luni sp ...

Traficul cu aur, noua afacere veche a micilor speculanți din Galați

Galațiul bifează un nou punct pe harta afacerilor ilicite și se înscrie într-un dosar penal de mare ...

Filmul și urmările violențelor stradale de pe Domnească. De la fițe, la huliganism (VIDEO)

Trei dintre bătăușii care au încins spiritele pe strada Domnească la finele săptămânii trecute, după ...

Cum a scăpat de procesul de delapidare un fost rector al Universității ”Dunărea de Jos”

Fostul rector al universității de stat din Galați a ieșit basma-curată în fața primei instanțe care ...

Festivalul „Sărbătorile primăverii” revine la Suhurlui

Muzeul de Istorie "Paul Păltănea" din Galați organizează vineri, 17 aprilie, cea de-a XII-a ediție a ...

Programul „Masă sănătoasă”, la şcoala şi grădniţa din Cuca

Primăria comunei Cuca anunță implementarea unui program vital pentru comunitatea locală. De miercuri ...

Alertă pentru apicultorii din comuna Tulucești

Primăria comunei Tulucești a emis o avertizare publică destinată cetățenilor și crescătorilor de alb ...

Mobilizare pentru o acţiune de plantare la Tulucești

Comuna Tulucești găzduiește joi, 16 aprilie, la ora 10,00, o amplă acțiune de plantare, în cadrul că ...

DOR (dosarele XYZ)

Ce nalt este dorul de mama,/ oriunde, oricum şi oricând aş fi!... nu-i nimica (în lumea/ aceasta) ma ...

E GATA! (pastel de sezon)

Vezi bine?... gutuiul acesta/ e-n floare şi-i gata să-(ţi) spună că tace şi face, e gata/ să-şi mut ...

ASTFEL [altfel (s)pus]

Tu nu (m)-ai visat niciodată/ că-s mort după tine, pe vale, că-s drumul (şi sensul) pe unde/ merg to ...

Eu, Acum (buletin de ştiri)

Eu, acum, vreau să scriu cel mai frumos poem pentru tine, întru memoria celor o mie şi unu de plâns ...

HAI SĂ FACEM GUTUI!!!

Doamna mea ne(mai)văzută Livadă, te rog să mă ierţi pentru că nu ţi-am scris de mult! Nu ţi-am mai s ...

AŞA mi-a ZIS

Sunt cu Prăpăd  și Mutelcă pe malul Dunării, în noaptea de Anul Nou! Primul chiar stârneşte invidia ...

Gheorghe Bujor

Supranumit Violonistul fără de Arginţi, omul din titlu des/cânta la toate nunţile şi botezurile şi b ...

Mic... Tratat de Iertare (V)

Iată ce i-a dictat poetul Marcel Măzăriche lui Vasile Vindereu, pentru ca să scrie pe lespedea şi pe ...

Cariere. Stere Popescu, artist de o rară profunzime spirituală

Coregraful avangardist Stere Popescu s-a născut pe 17 aprilie 1920, la Galați. A urmat studiile lic ...

Remember. Luis Sepúlveda, autor tradus în 40 de limbi

Scriitor, scenarist, regizor și politician chilian, Luis Sepúlveda s-a născut pe 4 octombrie 1949, l ...

Cariere. Gheorghe Grigurcu, important critic literar postbelic

Poetul, criticul literar și eseistul Gheorghe Grigurcu s-a născut pe 16 aprilie 1936, la Soroca (Bas ...

Remember. Sabba S. Ștefănescu, formatorul primilor geofizicieni români

Geofizicianul Sabba S. Ștefănescu s-a născut pe 20 iulie 1902, la București. A urmat cursurile Lice ...

Sfaturi practice pentru adaptarea rapidă a ceasului biologic la schimbarea orei

Trecerea la ora de vară reprezintă pentru mulți dintre noi mai mult decât o simplă modificare a ceas ...

6 avantaje pe care ți le oferă un cazinou de top

Ori de câte ori îți propui alegerea unui cazinou online, este important să nu faci o alegere întâmpl ...

Cum te ajută eucaliptul să scapi de nasul înfundat

Deși nu crește în grădinile noastre și suntem obișnuiți să-l asociem cu locuri îndepărtate, eucalipt ...

Gustarea de seară poate opri migrena de dimineață

Dacă te trezești frecvent cu dureri de cap sâcăitoare, cauza ar putea fi mai simplă decât crezi: o p ...