M-am întrebat adesea de ce nu prea are orașul nostru, atât de important și de bogat în ultimul veac, clădiri de patrimoniu, rămășițe ale trecutului care să-i dea parfum de epocă, așa cum există la Brăila, spre exemplu. Răspunsul se află mai jos.
Războiul din Ucraina v-a familiarizat deja cu obiectivele principale ale unui război: căi de transport, depozite de combustibili și armament, cazărmi, puncte fortificate. În cel de-Al Doilea Război Mondial, mai precis în august 1944, au fost declanșate mai multe atacuri aeriene asupra Galațiului. Veneau din două direcții: nemți și ruși. Iar Galațiul a fost undeva la mijloc, între germani, ca foști aliați, și ruși, ca viitori aliați. Primele distrugeri au vizat nodurile de transport feroviar, aeroportul, apoi comandamentul german din oraș, apoi întreaga urbe, dărâmată de nemții în retragere.
16 aprilie 1944 - Iepurașul sovietic de Paște
Armata nazistă, aflată în retragere pe toate fronturile, a stabilit linia frontului pe Nistru, dar a pierdut-o pe două direcții, Iași și Galați, care treceau prin Basarabia. Eram încă aliați ai germanilor când, în aprilie, de Paște, avioanele sovietice (lansate de la 200-300 de kilometri distanţă) au bombardat zonele-țintă, anunțând "Faceți voi cozonaci, că ouăle le aducem noi" - adică bombele. Pagubele nu au fost devastatoare pentru oraș.
6 iunie 1944 - frații noștri de azi, americanii
După ce au efectuat câteva raiduri majore (sute de bombardiere implicate) asupra Bucureștilor (sediul comandamentelor român și german) și Ploieștilor ("inima" industriei petroliere), o flotă aeronautică aliată decolată din Italia a distrus o bună parte din aeroportul gălățean. Acesta se afla la nord de Cimitirul "Eternitatea", pe actualul teritoriu al cartierului "Aeroport". Deși precis, bombardamentul a dus şi la distrugerea câtorva case de pe Lozoveni, ca și a unei părți a actualului Spital de Infecțioase.
23 august 1944 - între ciocan și nicovală
După semnarea tratatului cu Aliații, la 23 august 1944, situația militară a României se complică: trupele germane se află încă în țară, la Galați, iar cele sovietice sunt la o aruncătură de praștie. Nemții ne consideră trădători, iar rușii - probabil la fel, chiar dacă le eram proaspăt "tovarăși".
În zilele premergătoare întoarcerii armelor, autoritățile române au început să-și retragă funcționarii și arhivele din calea Armatei Roșii. La fel se grăbeau și naziștii, de teama sovieticilor. Dar și civilii gălățeni s-au urcat în trenuri și ambarcațiuni, cu direcția Brăila, pentru a se pune la adăpost de ruși, faimoși pentru jafurile, violurile și cruzimile cu care intrau în teritoriile "eliberate".
24 august 1944 - ultimul bombardament rusesc
Aflate la "cap de pod", la intrarea pe teritoriul românesc, adică la Giurgiulești, trupele terestre sovietice solicită intervenția aeriană pentru anihilarea ultimei rezistențe germane. Sute de bombe rusești cad din cer asupra orașului, având drept țintă comandamentul german, aflat la ora aceea în clădirea Comisiei Europene a Dunării (azi, Biblioteca "V. A. Urechia"); din edificiu rămân doar zidurile.
Sunt bombardate, însă, totodată, gara și portul, pentru a împiedica retragerea germană. Refugiații de la Brăila relatau că întregul Galați era luminat ca ziua de incendiile izbucnite!
25 august 1944 - dinamitarea orașului
Martorii vremii au povestit că, începând din ziua de 24 august, soldații germani au început să dea găuri în zidurile caselor din centrul Galaților. În găuri băgau cartușe de dinamită. Majoritatea imobilelor vechi, negustorești ori de locuit, se aflau pe cele opt străzi care se întindeau ca o pânză de păianjen din Piața Regală (centrul vechi). Până a doua zi, rând pe rând, au fost demolate cu explozii o mulțime de imobile care, astăzi, ar fi fost considerate "monumente istorice", "clădiri de patrimoniu".
Spartă, statuia pârcălabului Costache Negri, aflată în mijlocul Pieței Regale, a rămas sus pe soclu. Câteva zeci de metri mai departe, statuia lui Mihai Eminescu a scăpat neatinsă. În apropierea Pieței, au scăpat clădiri pe care le-am apucat în copilărie: cofetăria Corso (în spatele actualului Winmarkt), cofetăria Macul Roșu (vizavi de Universitate), fostul hotel Grand (fosta Primărie), Palatul "Simion Gheorghiu" (ruina cu trei etaje aflată vizavi de Biserica Greacă) și altele.
Peste încă o zi, pe 27 august, nemții dispăruseră din oraș. Cu satisfacția că s-au răzbunat pentru trădarea suferită.