Raluca Ichim

Raluca Ichim

Înainte de Paște, alături de vârstnicii singuri

Vineri, 10 Aprilie 2026 08:30 | Publicat în SOCIETATE
O activitate de suflet, cu tema „Astăzi cui zâmbești? Flori de Florii pentru bunici”, coordonată de preotul Ionuț Furtună, s-a desfășurat, recent, la Centrul multifuncțional de servicii sociale „Speranțe pentru vârsta a treia” - Biserica „Pogorârea Sfântului Duh și Cuvios Stelian Paflagonul”. Acţiunea a fost organizată într-un parteneriat între Liceul "Emil Racoviță" și Colegiul Național ,,Al. I. Cuza”, care s-a dorit a fi crescut cu noi proiecte și iniți ...

Elevii de clasa a XII-a au primit rezultatele simulării la Bacalaureat

Joi, 09 Aprilie 2026 17:20 | Publicat în EDUCAŢIE
Deși elevii sunt în vacanța de Paște, viitorii absolvenți de liceu au primit, joi, 9 aprilie, la cerere, rezultatele la simularea examenului de Bacalaureat. Ministerul Educației a comunicat rezultatele simulării după termenul inițial, care a fost depășit din cauza întârzierilor în procesul de corectare. Aproximativ 3% dintre lucrări nu au fost evaluate până la data-limită stabilită inițial, 3 aprilie, ceea ce a impus extinderea perioadei până pe 9 aprilie.Rezultatele au ca ...

Hocheiştii de la „Gladiators” Dunărea Galați, pe podium în Olanda

Miercuri, 08 Aprilie 2026 18:30 | Publicat în SPORT
Sezonul 2025-2026 se încheie pentru echipa de hochei pe gheaţă „Gladiators” Dunărea Galați nu doar cu rezultate, ci şi cu amintiri, emoții și pași importanți în drumul fiecărui copil, după un parcurs greu, lung și plin de provocări, care a însemnat drumuri multe, oboseală, sacrificii, dar și bucurii care au făcut ca fiecare moment să merite.Dincolo de scoruri, acest sezon a însemnat creștere, curaj și o echipă care a învățat să lupte împreună. „Finalul ne-a g ...

Depistarea cancerelor şi a bolilor genetice, mai accesibilă la Galaţi

Joi, 09 Aprilie 2026 13:00 | Publicat în SOCIETATE
Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Genomică, în calitate de lider de proiect, anunță începerea „Programului Național Pentru Acces Echitabil la Testare Genetică și Genomică (Genetică Echitabilă)”, implementat în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și unități sanitare din fiecare zonă a țării, printre care şi una din Galaţi. Se contribuie astfel la dezvoltarea unui cadru național prin care screeningul, testarea gene ...

Donaţie de echipament performant pentru Spitalul de Copii

Sâmbătă, 11 Aprilie 2026 09:00 | Publicat în SOCIETATE
Fundația „Dăruiește Viață”, cu sprijinul ENGIE, dotează Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Ioan” din Galați cu un sistem performant de videoendoscopie, pentru a crește capacitatea de diagnosticare a Compartimentului de Gastroenterologie, din cadrul Secției Pediatrie II. Noul echipament asigură creșterea numărului de diagnostice rapide și de înaltă precizie pentru copii. Spitalul din Galați este singurul spital de urgență cu specific de pediatrie din sud-est ...

„Regina nopții”, din nou pe scenă, tot cu casa închisă

Miercuri, 08 Aprilie 2026 13:30 | Publicat în UNDE MERGEM
Joi, 9 aprilie, de la ora 19.00, se va juca cu casa închisă „Regina nopții”, al treilea spectacol din "Proiect 9. Teatru Românesc Contemporan", după „Vrabia” și „Bujor”, pe care Leta Popescu și Bogdan Spătaru îl montează la Galați. „Regina nopții” face parte din programul de regie de teatru popular contemporan la care Leta Popescu lucrează din 2021. Într-un sat anonim dintr-o zonă anonimă dintr-o țară anonimă, un străbunic își cheamă întreaga familie al ...

Matematica, fără secrete pentru mai mulți elevi din județul Galați

Miercuri, 08 Aprilie 2026 08:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Județul Galați se mândrește cu rezultalele remarcabile pe care elevii din comuna Umbrărești le-au obținut la faza internațională a Olimpiadei de aritmetică mentală, care a avut loc în Republica Moldova. Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 1 din Umbrărești au reprezentat cu succes comunitatea la „Anniversary International Olympiad”, desfășurată, pe 28 martie, la Bălți. După luni de pregătire intensă și mii de calcule, rezultatele au fost pe măsură: Adelina Maria Iancu a ...

Pască cu brânză fără aluat, cremoasă, fină și rapidă

Sâmbătă, 11 Aprilie 2026 11:00 | Publicat în MAGAZIN
Pasca cu brânză fără aluat este o prăjitură extrem de cremoasă, fină și rapidă, asemănătoare unui cheesecake, care se prepară în aproximativ 10 minute și se coace într-o tavă de 24-26 cm timp de 50-60 minute. Ingredientele-cheie includ brânză de vaci, ouă, unt, smântână, griș/făină și arome. Pasca era la început o pâine nedospită, realizată din făină obținută din cinci cereale, cunoscută drept „pâinea săracilor”, dar, odată cu trecerea timpului, a dev ...

Piept de pui cu foitaj, aperitiv pentru cei care nu mănâncă miel

Sâmbătă, 11 Aprilie 2026 13:00 | Publicat în MAGAZIN
Pentru cei care nu mănâncă preparate de miel, propunem o rețetă ușoară din piept de pui, apreciată și de cei mari, și de cei mici, care are și un aspect plăcut pe platourile cu aperitive tradiționale. Pentru aluat se folosește aluat foitaj din comerț, lăsat la decongelat complet. Se unge foitajul cu ou bătut înainte de coacere pentru a obține o culoare aurie. Pentru coacere, temperatura cuptorului poate fi între 180 şi 190 de grade, pentru 20-30 de minute. Aceste preparate ...

Cum aranjăm masa în ziua de Paște. Idei, sugestii şi trucuri

Duminică, 12 Aprilie 2026 08:00 | Publicat în MAGAZIN
Sărbătorile pascale sunt așteptate cu nerăbdare de fiecare dintre noi. Indiferent că te bucuri de Paște alături de întreaga familie sau împreună cu prietenii, modul în care aranjezi masa va scoate în evidență preparatele delicioase pe care le pregătești. Fața de masăFața de masă este accesoriul de bază, care nu poate lipsi din cadrul aranjamentului de Paște. Îmbinând latura practică cu cea elegantă, poți da tonul întregului aranjament al mesei cu ajutorul acesteia. ...
Pagina 29 din 328

50 de ghiozdane complet utilate, donații pentru copii fără posibilități din județ

Momentul începerii unui nou an școlar ar trebui să fie, pentru orice copil, un moment de bucurie și ...

Transport public suplimentat pentru suporterii care vor fi prezenți la meciul Oțelul – FC Argeș

Primăria municipiului Galați anunță că vine în sprijinul suporterilor echipei Oțelul și că va modifi ...

ITM Galați, campanie pentru combaterea hărțuirii la locul de muncă. Ce trebuie să știi dacă ești victimă

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați anunță că desfășoară, până la finalul acestui an, o c ...

Bonurile „Euro 200” ajung la elevi și studenți. Când pot fi cumpărate calculatoarele

Peste 2.300 de elevi și studenți cu venituri reduse vor primi, în acest an, sprijinul de 200 de euro ...

Întâlnire între polițiștii gălățeni și locuitorii din Cudalbi

PrevenţieDuminică, 23 august, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați, în colaborare cu Primă ...

Sfârşit cumplit pentru o bătrână din Băleni

O nonagenară din comuna Băleni, judeţul Galaţi, şi-a găsit sfârşitul într-o fântână, duminică seara. ...

Peste 80 de tineri din comunele gălățene au participat la Festivalul MATCATHON

Peste 80 de tineri din mediul rural gălățean s-au întâlnit, în perioada 14-16 august, la Matca, pent ...

Cine şi de ce lasă luminile aprinse în miezul zilei

Luminile „uitate” sau lăsate aprinse în miezul zilei, în diverse cartiere sau zone ale oraşului cons ...

Ce evenimente închid traficul rutier pe strada Domnească şi deviază traseele de transport public

Strada Domnească va fi din nou pietonală în acest weekend. Traficul rutier va fi restricţionat pe se ...

Operatorii de jocuri de noroc, aşteptaţi cu dosarele şi banii la Primăria Galaţi

După cum au decis aleşii locali, pentru desfășurarea activităților de jocuri de noroc, pe raza munic ...

Speranţe pentru „Păpădia” abandonată. Contract de proiectare pentru reparaţiile de care are nevoie arteziana

Veşti bune pentru gălăţenii care încă nu şi-au pierdut speranţa că, una dintre cele mai îndrăgite fâ ...

Poza zilei „se întoarce”. Prinde Tesla, scoate-i... banii!

Povestea stației de încărcare pentru mașini electrice de la blocul A8 de pe strada Brăilei, care a f ...

Fraudă transfrontalieră cu mașini second-hand, cu implicații și la Galați

În urma unor verificări complexe în mai multe județe ale țării (Alba, Argeș, Galați, Neamț și Sibiu) ...

ANALIZĂ. Euro se apropie de 5,25 lei

Evoluția monedelor de la marginea zonei euro a fost influențată de majorarea cererii de dolari, care ...

Cota Dunării la Galați, la minimul ultimilor 30 de ani. Cât este diferența față de nivelul mării

Cota Dunării la Galați, conform datelor publicate pe site-ul Administrației Fluviale a Dunării de Jo ...

Sporting Liești continuă parcursul excelent în Cupa României

Parcursul excelent din sezonul trecut al echipei Sporting Liești în Cupa României continuă și în act ...

Din sportul gălățean. Gălățeni la „Europenele” de badminton

BADMINTON. În această perioadă (18-27 august), orașul ungar Tatabanya găzduiește o importantă compet ...

Lipsa banilor și folosirea tinerilor, invocate după Concordia – Oțelul 5-1

Oțelul a părăsit Cupa României după eșecul categoric, scor 1-5, suferit pe terenul Concordiei Chiajn ...

Un nou început pentru CSM Arcada

După încheierea unui ciclu de opt campionate, CSM Arcada se află în fața unui nou început de drum. A ...

Pro sau contra schimbării metodologiei de admitere la liceu? Ce spune directoarea unui colegiu de top din municipiul Galaţi

Cu doar trei săptămâni înainte de revenirea elevilor în bănci, Ministerul Educaţiei a lansat în cons ...

Bacalaureatul de toamnă. Care sunt cele mai mari trei medii pe judeţ

Nu mai puţin de 8,38 este cea mai mare medie obţinută în judeţul Galaţi la sesiunea de toamnă a exam ...

Începe selecția directorilor de școli. 190 de posturi vacante în județul Galați

După ce aspiranții pentru un post de profesor titular sau suplinitor au trecut prin emoțiile examenu ...

32 de localități gălățene, incluse în programul „Start în educație”, dedicat educației timpurii

În perioada octombrie 2025 – septembrie 2026, 32 de comunități vulnerabile din județul Galați sunt i ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Tânărul tenisman gălățean Mateo Andrei Bocăneală, medaliat cu aur la Strasbourg

Echipa masculină U12 a României a devenit campioană europeană la prestigioasa competiție de profil i ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

EDUPLAY BB aduce educația și joaca mai aproape de copiii din familii vulnerabile

Un nou spațiu dedicat copiilor se deschide oficial, joi, 20 august, la Galați. Potrivit unui comunic ...

ISU Galați: Mesajele RO-Alert, menite să salveze vieți

Mesajele Ro-Alert sunt menite să salveze vieți și să reducă tragediile care s-ar produce în urma uno ...

Pește vândut „la sacoșă”, pe Calea Prutului. O femeie s-a ales cu dosar penal

O femeie de 29 de ani, din Republica Moldova, este cercetată penal după ce a fost prinsă, pe Calea P ...

Gunoiul din fața porții, motiv de amendă la Șendreni. Avertismentul Primăriei

Primăria Șendreni le atrage atenția locuitorilor comunei să nu mai scoată deșeurile înainte de ziua ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

„Culorile verii”, în acorduri de pian. Vernisaj la Muzeul Spiritualităţii Creştine

Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos anunţă o nouă expoziţie t ...

S-a stins din viaţă actriţa Corina Căpățână. A jucat 15 ani pe scena Dramaticului gălăţean

A încetat din viaţă actrița Corina Căpățână, care a jucat pe scena Teatrului Dramatic „Fani Tardini” ...

Poza zilei: „Jos schelele! Sus cortina!”

Recunoaştem cinstit, acesta a fost primul nostru gând la vederea constructorilor care demontau schel ...

Folk la Dunăre, ediţia a XII-a: seri de poveste şi de nostalgii la Grădina de Vară „Leonard”

Cu puţin noroc - dacă vă grăbiţi! - mai puteţi găsi abonamente la Festivalul Folk la Dunăre, evenime ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Doi gălățeni au ajuns după gratii. Unul era condamnat în România, celălalt era căutat în Italia

Doi bărbați din județul Galați au ajuns după gratii, după ce pe numele lor au fost emise mandate de ...

În arest preventiv, după ce ar fi încercat să omoare patru oameni cu un cuțit

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi încercat să omoare patru persoan ...

Bărbatul acuzat că a încercat să-și omoare soția cu mașina, arestat preventiv pentru 30 de zile

Bărbatul de 42 de ani, care și-ar fi lovit intenționat soția cu mașina pe o trecere de pietoni de pe ...

Trei gălățeni s-au ales cu dosare penale după ce au condus fără permis

Trei gălățeni au ajuns în vizorul polițiștilor, într-o singură zi, pe 17 august, după ce au fost pri ...

Eclipsă de Lună, la sfârșit de august. Listă de înscrieri la Observatorul Astronomic din Galați

Gălățenii pasionați de astronomie, dar și cei care vor să vadă un fenomen spectaculos pe cer sunt in ...

Observațiile astronomice de noapte, „poluate luminos” de Festivalul de Folclor

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, pe pagina de Facebook, că ...

O seară de stand-up cu TEO, pe terasa Shopping City Galați

Gălățenii care vor o seară de vară cu stand-up sunt așteptați, pe 20 august, pe terasa Shopping City ...

6.000 de spectatori, la concertul „Madrigal la Răsărit”

6.000 de spectatori din toate colțurile țării au participat, sâmbătă dis-de-dimineață, la concertul ...

Discret sau expresiv, mic sau amplu: cum compari modele de tatuaje pentru bărbați după stil și amplasare

Când compari modele de tatuaje pentru bărbați, diferența importantă nu este doar între un desen care ...

Mai puțină birocrație pentru permisul auto. Ce document nu mai trebuie dus la ghișeu

Gălățenii care se înscriu la examenul pentru permisul de conducere au un drum mai puțin de făcut. Ca ...

Ce diferențiază un brand profesionist de unul care improvizează

Un brand profesionist nu este definit doar de un logo bine realizat sau de un website modern. Difere ...

Ce înseamnă o vopsea lavabilă cu conținut scăzut de COV

Mirosul acela specific care rămâne în casă câteva zile după zugrăvit nu e doar un inconvenient trecă ...