Vasile Onuț, de la decesul căruia s-au împlinit 30 de ani, s-a manifestat în tripla ipostază de sculptor, pictor și grafician, după absolvirea în 1963 a Institutului de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" din Bucureşti, unde l-a avut profesor pe Constantin Baraschi. S-a stabilit, a trăit, a activat şi a creat în oraşul Galaţi, lăsând urme adânci în cultura şi arta cetăţii dunărene. Născut la Iaşi, pe 2 octombrie 1932, el este cel care în anii 1966-1967 a conceput şi r ...

Sculptorul Alexandru Pamfil - rigoarea construcției

Sâmbătă, 06 Iulie 2024 08:00 | Publicat în CULTURA
În contextul mișcării plastice gălățene, Alexandru Pamfil este unul dintre reprezentanții de frunte ai acesteia, el aducându-și din plin contribuția la dezvoltarea și consolidarea domeniului sculpturii, domeniu aprofundat prin studii la Institutul de Arte Plastice "Ion Andreescu" din Cluj-Napoca și în care a ajuns la realizări remarcabile, vizibile atât pe plan local, cât și național sau internațional. Stau mărturie în acest sens lucrările prezentate în expozițiile person ...
Așteptat cu interes, Salonul de vară al Filialei Galați a UAPR reunește pe simezele Galeriilor de Artă "Nicolae Mantu" 50 de lucrări de pictură, sculptură, grafică, artă decorativă și instalație, semnate de tot atâția plasticieni din toate generațiile, de la octogenarii Teodor Vișan, Ioan Murariu-Neamț şi Nicolae Cărbunaru, până la masteranzii Xenia Botea, Andreea Gabriela Tudor, Gabriel Moldoveanu, Cornelia Luminița Nicolau, Lucia Crenguța Telibașa, studentul în anul I ...
În ultimii ani, Filiala Galați a Uniunii Artiştilor Plastici din România (UAPR) a crescut numeric și valoric datorită admiterii în rândul membrilor săi a unor absolvenți ai Facultății de Arte din cadrul Universității "Dunărea de Jos", facultate înființată în toamna anului 2008. Printre aceștia se numără și pictorița Xenia Paraschiv Botea, căreia îi consacrăm aceste rânduri.Artista s-a născut pe 12 august 1991, în orașul Tecuci, fiind întâiul copil din cei șase a ...

Salonul de vară al artiştilor plastici

Duminică, 16 Iunie 2024 04:53 | Publicat în CULTURA
Luni, 17 iunie, la ora 18.00, va avea loc vernisajul expoziţiei "Salonul de vară al artiştilor plastici din Galaţi", organizat de Uniunea Artiştilor Plastici - Filiala Galati, la Galeria de Artă "Nicolae Mantu", din strada Domnească nr. 22. Expoziţia va rămâne deschisă în perioada 17 iunie - 8 iulie 2024. ...

Album de artă dedicat lui Cornel Corcăcel

Miercuri, 05 Iunie 2024 13:40 | Publicat în CULTURA
Vineri, 7 iunie, de la ora 18.00, la Casa Artelor (str. Domnească nr. 58), este programată lansarea albumului de artă "Constantin-Adrian (Cornel) Corcăcel", scris de istoricul şi criticul de artă Corneliu Stoica. Albumul reprezintă o incursiune în viața și opera unuia dintre cei mai activi membri ai filialei Galați a Uniunii Artiştilor Plastici din România, artist cu o bogată activitate artistică şi academică (lector la Facultatea de Arte a Universității "Dunărea de Jos" şi ...
Uniunea Artiştilor Plastici din România - filiala Galaţi invită iubitorii artelor vizuale la deschiderea expoziţiei de pictură "Timpul Creaţiei", cu lucrări ale artistului Mihai Coţovanu. Vernisajul va avea loc  joi, 9 mai 2024, începând cu orele 18,00, la Galeria de Artă "Nicolae Mantu" din Galaţi. Expoziţia va fi deschisă până pe 27 mai 2024, putând fi vizitată între orele 9,00 şi 17,00.  Referitor la arta sa şi la expoziţia de faţă, artistul spune că, "în operele ...

Vernisaj la Galeria "Nicolae Mantu"

Marți, 26 Martie 2024 18:20 | Publicat în CULTURA
Uniunea Artiştilor Plastici din România - filiala Galaţi îi aşteaptă pe iubitorii de arte plastice din oraş miercuri, 27 martie 2024, de la ora 18,00, la Galeria "Nicolae Mantu". Va fi vernisat, în prezenţa multora dintre plasticienii ale căror lucrări le puteţi admira pe simeze, "Salonul de primăvară al artiştilor plastici din Galaţi". Potrivit organizatorilor, expoziţia va putea fi vizitată până pe 13 aprilie 2024. ...

Album de artă consacrat graficianului Cornel Corcăcel

Sâmbătă, 20 Ianuarie 2024 16:00 | Publicat în CULTURA
Cunoscutul istoric și critic de artă Corneliu Stoica este prezent pe piața cărții la începutul acestui an cu un nou album de artă, consacrat graficianului gălățean Constantin-Adrian (Cornel) Corcăcel, unul dintre cei mai activi membri ai filialei locale a Uniunii Artiştilor Plastici din România (UAPR), doctor în arte vizuale al Universității Naționale "George Enescu" din Iași cu teza "Tehnica pastelului între tradiție și contemporaneitate", lector universitar la Facultatea d ...

Expoziție Mihaela Brumar, la Muzeul de Artă Vizuală

Luni, 11 Decembrie 2023 13:00 | Publicat în CULTURA
Muzeul de Artă Vizuală Galați vernisează miercuri, 13 decembrie, la ora 18,00, expoziția personală "Câmp deschis", a Mihaelei Brumar, în prezența artistei.Mihaela Brumar a absolvit Universitatea de Arte din București, Facultatea de Arte Decorative și Design, secția Modă și este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România, secțiunea Grafică, din 2012. Artista se remarcă printr-o activitate bogată, constând în expoziții de grup în țară și peste hotare, premii și ...
Pagina 6 din 7

Suflă vântul la Galaţi. Cod galben instituit de meteorologi

După arşiţă şi instabilitate atmosferică, judeţul Galaţi a intrat sub un alt Cod galben, instituit d ...

CNAIR schimbă sistemul de tarifare rutieră. De când se aplică noile reguli

Șoferii care circulă pe autostrăzile, drumurile expres și drumurile naționale din România vor avea p ...

Avertizare hidrologică imediată: Cod portocaliu la Galaţi

Galaţiul se află sub Cod portocaliu - o avertizare hidrologică imediată, valabilă până pe 8 august, ...

Victorie în instanță pentru Valentin Boldea. Fostul director al DSP Galați revine în instituție și primește drepturile salariale

La aproape zece ani de când a fost suspendat din funcție și la trei ani după ce a fost achitat defin ...

Colebil și Panzcebil dispar temporar de pe rafturile farmaciilor

Două dintre medicamentele utilizate frecvent pentru afecțiuni digestive nu mai pot fi comercializate ...

Peste 100 de jandarmi vor fi mobilizați la Iarmarocul Moldovenesc din Tecuci

Peste 100 de jandarmi din Galați, sprijiniți de colegi de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, vor ...

CNAIR avertizează șoferii asupra unui portal neautorizat de vânzare a rovinietei

Șoferii care cumpără rovinieta online trebuie să fie atenți la site-urile prin care fac plata. CNAIR ...

Almira Urban Village, oază de lux în inima Galațiului

„Cartierul celor 10” – propunerea de proiect pe care „Viața liberă” a lansat-o atât în cotidianul on ...

Şase cluburi sportive gălăţene ar putea primi bani de la bugetul local

Cum se împart 5 milioane de lei la şase cluburi sportive vor stabili consilierii locali ai Galaţiulu ...

UPDATE. A venit Garda la Primăria Galaţi, pentru Faleza Dunării. Povestea conferinţei de presă a primarului Ionuţ Pucheanu

De aproape o săptămână, nemulţumirile, temerile şi acuzaţiile gălăţenilor cu privire la modernizarea ...

Până unde (mai) este deschisă Faleza Inferioară a Dunării. Continuă mobilizarea pentru salvarea arborilor

„Vor să taie copacii!”, „… taie copacii!”, acestea au fost cuvintele pe care le-am auzit cel mai des ...

Autoritățile gălățene nu au identificat sursa mirosului neplăcut semnalat în mai multe cartiere din oraș

„Comisia mirosului” înființată de Prefectura Galațiului, așa cum am numit-o într-un articol publicat ...

ANALIZĂ. Piața locală este prudentă înainte de decizia Moody's

Vineri seară, agenția de evaluare Moody's urmează să anunțe decizia sa în privința ratingului Români ...

UPDATE. Tren blocat pe raza Regionalei CFR Galați, după ce un cablu rupt a căzut peste linia de contact

Circulația trenului IR 1661 București Nord – Iași este temporar întreruptă în stația Mizil, pe raza ...

Piața auto pierde teren. Înmatriculările de mașini noi au scăzut cu aproape 30% în iulie față de anul trecut

Românii au cumpărat mai puține autoturisme noi în luna iulie a acestui an, comparativ cu aceeași per ...

ANALIZĂ. Euro a urcat la 5,25 lei

O tendință de apreciere a monedelor față de euro s-a manifestat, marți, la nivel regional. BNR a an ...

Alți doi foști jucători ai Oțelului și-au găsit echipe

Doi dintre fotbaliștii care s-au despărțit în această vară de Oțelul și-au găsit noi angajamente, du ...

Djordje Pejici, antrenor secund la echipa de volei CSM Galați

Djordje Pejici se alătură proiectului CSM Arcada Galați, în calitate de secund al noului antrenor pr ...

Derbi adjudecat de Sporting Liești. Meci cu 6 goluri în Cupa României

Mijlocul acestei săptămâni a programat o nouă etapă în populara competiție națională „Cupa României“ ...

Din sportul gălățean. Jucătoare de tenis din Galați, primul loc la un turneu brăilean

TENIS. Gălățeanca legitimată la Clubul Dacia, Carolina Ciobotaru (foto), a dominat meciurile turneul ...

”ByteForce”, în semifinalele unei competiții internaționale de robotică

La doar câteva săptămâni după câștigarea celei mai prestigioase distincții din cadrul FIRST Tech Cha ...

CATEDRA. Premiul I și mențiune pentru Colegiul Național „Costache Negri” la Boovie 2026

Boovie 2026, Ediția a XI-a, a adus Colegiului Național „Costache Negri” (CNCN) din Galați premiul I, ...

Săptămâna tainelor marinărești, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

Copiii și adolescenții din Galați sunt așteptați, între 3 și 7 august, la Biblioteca Estivală din Gr ...

Preşedintele României, Nicuşor Dan, deplânge moartea unui matematician gălăţean – profesorul universitar Florian Luca

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a publicat, sâmbătă seară, pe pagina sa de Facebook, un mesaj em ...

Jurământul lui Hipocrate, pe 430 de voci. Ceremonia absolvenţilor Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi - promoţia 2026

Emoții mari, dar şi bucuria reuşitei, a unor speranțe și visuri împlinite! Asta au trăit din plin ab ...

Spital duhovnicesc, oază de pace și de liniște. Mănăstirea din staţiunea Lacu Sărat, după 30 de ani

Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din stațiunea Lacu Sărat, judeţul Brăila, a primit,  în ...

Rochii de poveste, printre opere de artă din patrimoniul gălăţean

Veritabile opere de artă – materializate în rochii – au putut fi admirate printre valoroase lucrări ...

Grădina Sfântului Ilie din cartierul gălăţean Ada Marinescu. Comunitatea, expresie a speranţei, credinţei şi dragostei

În 20-a zi a lui Cuptor, curtea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie” din Galați s-a transfigurat într-o g ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

UPDATE. Codul portocaliu de caniculă care vizează și Galațiul, prelungit până vineri

UPDATE. Galațiul va rămâne în zilele de miercuri, joi și vineri (5, 6 și 7 august) sub cod portocali ...

Mănăstirea din Toflea susţine sute de familii defavorizate. Hrană, îmbrăcăminte și medicamente oferite săptămânal

De doi ani, Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi şi Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” din localitatea Tof ...

Ministerul Sănătății activează măsurile pentru caniculă. Recomandări pentru populație

Județul Galați se află sub avertizare Cod galben de caniculă, iar Ministerul Sănătății a activat măs ...

Mai mult socializare decât protest. Viitorul Falezei a mobilizat, la Elice, aproximativ 200 de gălăţeni

„Mobilizare pentru viitorul Falezei”, evenimentul creat pe Facebook de PACT pentru Galaţi, a adunat ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Clubul umoriștilor gălățeni, în „VERVĂ” la 50 de ani. Antologie umoristică aniversară, lansată la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor

Recent, sub egida Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Galați și a Clubului Umoriștilor „VERVA” ...

Clubul de vacanță al Bibliotecii „V. A. Urechia” revine în august

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați organizează, în perioada ...

Săptămâna bunelor maniere, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

După „Ştiinţă distractivă”, „Sport, nutriţie şi sănătate”- temele săptămânilor anterioare - Bibliote ...

Fiică a meleagurilor gălățene, pe o monedă de argint emisă de BNR

Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 27 iulie, o m ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Ce nu are acum Faleza Dunării şi ar putea avea în 2028. O tiroliană, pe lista dorinţelor

O Faleză a Dunării modernizată şi accesibilă, stabilă şi ferită de inundaţii, cu o zonă pietonală „u ...

UPDATE. Sălile de jocuri de noroc rămân în oraş. Vot final în Consiliul Local

Cu 14 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi 4 abţineri, Regulamentul privind autorizarea, amplasarea și ...

Un gălățean a fost jefuit de soțul prostituatei pe care o vizitase pentru servicii sexuale

Ceea ce trebuia să fie o întâlnire cu o prostituată s-a transformat într-un coșmar pentru un gălățea ...

O gălățeancă a ajuns la închisoare într-un dosar de grup infracțional organizat

O femeie de 38 de ani din Galați a fost găsită de polițiști și dusă la închisoare, după ce Tribunalu ...

26 de noi polițiști la IPJ Galați, pregătiți pentru intervențiile din stradă

Cei 26 de agenți de poliție încadrați recent la Inspectoratul de Poliție Județean Galați au trecut d ...

Șofer cu un permis prea „mic” pentru un ansamblu rutier atât de mare

Marți dimineață, 28 iulie, în jurul orei 9.00, un echipaj al poliției de frontieră de la Foltești, a ...

Brăila Plaza. Un nou mall se construiește în orașul vecin

Grupul imobiliar românesc NestPlus, prin divizia NestPlus Plaza, a semnat cu Exim Banca Românească u ...

O gălăţeancă a câştigat „Trofeul Tinereții” la Amara

Gălăţeanca Briana-Ioana Gușu este marea câştigătoare a Festivalului „Trofeul Tinereții” Amara 2026. ...

Caravană de screening pulmonar gratuit în Galați. Numărul cazurilor de tuberculoză din județul nostru, peste media națională

Începând de marți, 4 august, locuitorii din mai multe comunități ale județului Galați vor avea acces ...

Scurtmetraje româneşti premiate, la Teatru pe Ţeavă

O seară dedicată cinematografiei românești contemporane va fi găzduită vineri, 7 august, începând cu ...

„Hidratare pentru pacienții seniori”, toată luna august, în farmaciile Dona

Lanțul de farmacii Dona prelungește până pe 31 august inițiativa „Hidratare pentru pacienții seniori ...

Spider Solitair – un joc de cărți relaxant care îți pune mintea la contribuție

Spider Solitair este varianta cea mai populară a jocurilor de solitaire. Este favorita oamenilor car ...

Ce se întâmplă în casă când afară sunt 38 de grade și tu setezi aerul la 18

August e luna în care aerul condiționat trece de la „moft" la „necesitate". Temperaturile depășesc f ...

Rutina de styling care chiar economisește timp și păstrează părul îngrijit

Când programul devine aglomerat, iar oglinda cere soluții rapide, rutina de coafat trebuie să fie ma ...