În contextul mișcării plastice gălățene, Alexandru Pamfil este unul dintre reprezentanții de frunte ai acesteia, el aducându-și din plin contribuția la dezvoltarea și consolidarea domeniului sculpturii, domeniu aprofundat prin studii la Institutul de Arte Plastice "Ion Andreescu" din Cluj-Napoca și în care a ajuns la realizări remarcabile, vizibile atât pe plan local, cât și național sau internațional. Stau mărturie în acest sens lucrările prezentate în expozițiile personale, la saloanele Filialei Galați a UAPR, la manifestările de profil organizate în țară și în străinătate, sculpturile monumentale create în taberele de la Târgovişte, Sângeorz-Băi, Cluj-Napoca, Satu Mare, Oarba de Mureş şi Rohia (Maramureş), care înnobilează spaţiul localităţilor respective, includerea sa în cărți, albume de artă și dicționare de referință pentru cultura românească, precum și distincțiile cu care a fost onorat de-a lungul anilor: Premiul III la Bienala de sculptură mică "Dantesca", Ravenna - Italia (1992); Premiul "Constantin Popovici" pentru sculptură, Concursul Naţional "N. N. Tonitza", Bârlad (2001); Diploma şi Titlul de Cetăţean de Onoare, Primăria și Consiliul Local al comunei Holboca (2001); Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria C - Arte Plastice (2004); Premiul pentru sculptură, Bienala Artelor "Cezar Ivănescu", Galați (2009); Premiul "Camil Ressu", acordat de revista gălățeană "Porto-Franco" (2009); Premiul de Excelență pentru întreaga activitate, Uniunea Artiștilor Plastici din România, Filiala Galați, Gala Artelor (2017) etc.
Alexandru Pamfil - "Paul Păltănea"
Soluţii plastice moderne
În ciuda aparenţelor unui calm deosebit, exteriorizat de propriul chip, şi a vocii domoale, Alexandru Pamfil s-a dovedit de-a lungul parcursului său artistic un spirit neliniştit, frământat, care pe planul creaţiei a urmărit întotdeauna probleme majore ale existenței umane şi a căutat să găsească soluţii plastice moderne prin care să-şi materializeze gândurile, sentimentele, ideile, trăirile. "Reflexivitatea, afirmă criticul de artă Valentin Ciucă în prefaţa albumului publicat în 2009, îl determină să privească atent în istorie, dar şi în orizontul uman imediat cu o fervoare imaginativă demnă de aplicaţiile unui psiholog atras deopotrivă de fizionomii, cât şi de caractere.
Alexandru Pamfil - "Autoportret"
Sculptura îl face să vadă şi să înţeleagă tainele lumii şi să ajungă la cauze. Acest exerciţiu intelectual îi permite glose pe tema Omului, a caracterialului şi a dimensiunilor multiple ale spiritului. Este, altfel spus, un gânditor care simte cu antene extrem de fine diferenţa dintre aparenţă şi esenţă, dintre temeinic şi aleatoriu. Spectacolul existenţei este astfel o expresie a colocvialităţii, a meditaţiilor solitare, un pretext de dezbatere a dilematicilor enigme existenţiale".
Alexandru Pamfil - "Muza"
Sculptorul a fost atras de abordarea tuturor genurilor şi tehnicilor sculpturii. A cultivat cu consecvenţă portretul, compoziţia figurativă şi abstractă, statuara mică şi cea monumentală, toate realizate în ronde-bosse, relief, basorelief, altorelief. Modelează cu acribie lutul şi îşi toarnă singur lucrările în metal (bronz, zinc, alamă, aluminiu, duraluminiu, cupru), ciopleşte în lemn de esenţă tare (nuc, cireş, migdal, frasin), în piatră şi marmură. Îl satisfac deopotrivă şi modelajul, şi tăietura directă. Întreaga sa operă de până acum este strâns legată de om, de existenţa şi universul acestuia. Atelierul său de creaţie este plin de plăsmuirile unui imaginar fertil, hrănit cu lecturi de substanță, unele lucrări fiind prezentate deja în expoziţii, altele aşteptând întâlnirea cu iubitorii de frumos.
Personalităţi transpuse în metal, lemn şi ghips
Galeria de portrete este impresionantă. Întâlnim transpuse în metal, lemn şi ghips personalităţi care aparţin istoriei şi culturii româneşti („Mircea cel Bătrân”, „Petru Rareş”, „Episcopul Melchisedec Ştefănescu”, „Avram Iancu”, „Mihail Kogălniceanu”, „Tenorul Nae Leonard”, „Mihail Sadoveanu”, „Istoricul Paul Păltănea”), oameni care reprezintă o anumită categorie socială („Cărturar I şi II”, „Arlechin”, „Actor”, „Elev”, „Prințesă”), membri ai familiei şi persoane apropiate artistului („Sergiu”, „Doamna Neagu”, „Portret de femeie”, „Ancuța”, „Bunica”) sau exprimând anumite trăiri şi stări ale personajelor („Relaxare”, „Transfigurare”, „Veghe”, „Repaus”, „Meditaţie”, „Conflict”, „Conversație”). Alexandru Pamfil are darul şi ştiinţa de a pătrunde în psihologia modelelor, de a le dezvălui propriile sentimente şi trăiri sufleteşti, de a le individualiza. De multe ori modelajul accidentat, cu suprafeţe cu multe excrescenţe, trădează nelinişti şi tensiuni interioare şi o apropiere a artistului de limbajul expresionist.
Alexandru Pamfil - "Mircea cel Bătrân"
Compoziţiile sunt şi ele numeroase şi sunt învestite cu o bogată încărcătură ideatică şi emoţională. Includem în această categorie sculpturile ce-i înfăţişează pe protopărinţii omenirii („Adam şi Eva”, „Începuturi”), pe cele inspirate din „Divina Comedie” a lui Dante Alighieri („Prin Infern”, „Dialog”, „Enigmă”), axate pe ideea de sacrificiu şi sacralitate („Sacrificiu I, II”, „Altar I, II) sau în care ajunge la configurarea unor imagini metaforă-simbol („Catene”, „Compoziţie cu mâini”, „Metamorfoză I, II, III”, „Intersecţie”, „Urme”, „Conflict”, „Conversaţie”, „Umbre”). Construcţia unora este monolitică, dând impresia de greutate. Altele, dimpotrivă, au forme alungite, dematerializate, astfel că personajele par descărnate, traducând mai bine dramele fiinţei umane, anxietatea, nesiguranţa. Nu lipsesc din repertoriul său nici lucrările cu tentă folclorică („Şezătoare I, II”) şi nici grupurile statuare, care reluate la scară monumentală ar putea fi amplasate să decoreze spaţii publice („Ecvestră”, „Cavaler şi cal”).
Alexandru Pamfil - "Transfigurare"
Aspirând spre perfecţiune și puritate geometrică, Alexandru Pamfil construieşte de fiecare dată cu rigoare, simplifică, esenţializează, stabileşte raporturi echilibrate între volumele şi formele fiecărei lucrări, între plinuri şi goluri, între suprafeţele luminate şi cele umbrite, urmărește ca ansamblurile să fie dinamice, foloseşte cu pricepere potenţialul expresiv al materialului. Adesea, amputează părți ale corpului omenesc sau îmbină în aceeași lucrare formele ronde-bosse cu cele în relief („Meditație I, II”, „Paravan”).
Trecut cu puțin de 70 de ani, Alexandru Pamfil este un sculptor stăpân pe uneltele sale, deplin realizat, riguros, profund, cu respect pentru artă şi pentru lucrul bine făcut, creator al unei opere care înnobilează peisajul artei românești contemporane. Un sculptor din stirpea celor hărăziți să rămână.
Alexandru Pamfil s-a născut pe 24 februarie 1953, în satul Orzeni, comuna Holboca, judeţul Iaşi. A studiat la Liceul de Muzică și Artă Plastică din Iași (1970-1974), unde la sculptură i-a avut profesori pe Iftimie Bârleanu și Ion Buzdugan, iar în 1979, când a absolvit Institutul de Arte Plastice "Ion Andreescu" din Cluj, la clasa profesorului Koss Andras, a ales la repartizare Galaţiul, tentat de existenţa Muzeului de Artă Contemporană Românească, unic la acea vreme. Şi-a desfăşurat activitatea ca muzeograf la această instituţie până în 2018, când s-a pensionat. În perioada 1979-2012, a fost şi profesor la catedra de sculptură de la Şcoala de Arte din cadrul Centrului Cultural "Dunărea de Jos". Și-a organizat doar patru expoziţii personale, trei la Galaţi, la Galeriile de Artă "Nicolae Mantu" (1986, 1991, 1993), şi una la Iaşi, la Galeriile "Dana" (2009). În schimb, a fost prezent la peste 100 de expoziţii de grup, colective, naţionale şi internaţionale.
