Simptome și semne că pisica e bolnavă. Şcoala iubitorilor de animale

Duminică, 19 Octombrie 2025 10:00 | Publicat în SFATURI
Animalele, în general, încearcă să-şi disimuleze starea de rău sau disconfortul, iar pisicile, în special, sunt maestre la aşa ceva. Iată, totuşi, câteva simptome de bază ale bolii la pisici la care trebuie să fim atenţi. Felul în care se comportă pisica poate spune multe despre sănătatea ei. Dacă aveţi suspiciuni că pisica e bolnavă, iată câteva semne de boală pe care să le reperaţi: Nivel mai scăzut de energie. Pisica s-ar putea să doarmă mai mult, să pară ...

Ce înseamnă pentru unii oameni ”fidelitatea conjugală”

Sâmbătă, 06 Septembrie 2025 19:00 | Publicat în MAGAZIN
La multe popoare, fidelitatea conjugală este un pricipiu sacru. Societatea îi blamează, iar legea îi pedepsește cu asprime pe cei ce o nesocotesc. La altele, predomină poligamia. Dar, nici în acest al doilea caz, adulterul nu este tratat cu îngăduință. Chiar și posesorii de haremuri sunt considerați adulterini, dacă "pățesc strâmb", respectiv își fac relații în afara haremului. În secole de existență, civilizația umană a experimentat tot felul de trenduri privind fidel ...

Ce nu e bine să facem de Sf. Maria

Vineri, 15 August 2025 18:30 | Publicat în MAGAZIN
Sfânta Maria, Adormirea Maicii Domnului, cunoscută popular ca Sfânta Maria Mare, aduce cu cine, ca mai toate sărbătorile religioase, o serie de obiceiuri, tradiții și superstiții. În Transilvania, femeile măritate duc la biserică struguri şi prune, pentru ca fructele, sfinţite de către preoţi, să fie împărţite apoi credincioşilor. Fetele nemăritate culeg flori din grădină, pe care le duc la biserică, la icoane, pentru ca familiile să fie protejate de boli şi de necazur ...

Chifteluțe de pește pentru mesele de sărbătoare

Sâmbătă, 16 August 2025 15:00 | Publicat în UTILE
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare este cel mai marele praznic închinat Maicii Domnului. Acestei sărbători i se mai spune și „Paștele din mijlocul verii” și face trecerea dintre anotimpul călduros și toamna, deoarece odată cu trecerea acestei zile (15 august), vremea începe să se strice, apărând ploile și furtunile. Ca de orice sărbătoare mare, există și câteva obiceiuri culinare pe care românii le practică de Sfânta Maria Mare. Cu ocazia Ado ...

Cum este serbată iubirea în jurul lumii

Duminică, 23 Februarie 2025 10:30 | Publicat în MAGAZIN
Aşa cum noi, românii, avem, în tradiţiile noastre, o sărbătoare specială dedicată dragostei, aşa şi alte ţări din întreaga lume celebrează iubirea cu propriile zile speciale. Argentina. Pentru argentinieni, iubirea se celebrează o dată pe 14 februarie, apoi timp de o întreagă săptămână - numită Săptămâna Dulceţii - între 1 şi 7 iulie, moment festiv care se încheie cu Ziua Prieteniei. Cu prilejul acestei sărbători, se dau cadouri dulciuri şi ciocolată prietenil ...
Năvalnic și nestatornic, Dragobetele se diferențiază de blajinul Sfânt Valentin din tradiția catolică și este închipuit ca fiind un flăcău voinic, chipeș și iubăreț, care sălășluieşte mai mult prin păduri. Dragobetele - sărbătoarea românilor din data de 24 februarie - este echivalentul autohton al zilei Sfântului Valentin sau Valentine’s Day.  În unele zone, această sărbătoare românească a iubirii este marcată pe 28 februarie, 1, 3 sau 25 martie, iar Dragobet ...

Lăsata Secului de carne. Tradiții și obiceiuri

Sâmbătă, 22 Februarie 2025 07:30 | Publicat în MAGAZIN
Conform tradiției populare, în această zi, toate bisericile din România îi pomenesc pe cei adormiți și care nu au avut parte de slujbe rânduite la înmormântare. Datul de pomană în Sâmbăta morților este unul dintre cele mai importante obiceiuri ale zilei. Creștinii duc la biserică, spre a fi slujite de către preoți, colivă, colaci, vin și pachete cu plăcinte, brânzeturi, piftie, carne, sarmale, mere şi alte fructe. Se spune că tot ceea ce rămâne nemâncat în Sâmb ...

Obiceiurile celor mai depravate popoare antice

Duminică, 15 Decembrie 2024 10:00 | Publicat în MAGAZIN
Locuitorii Egiptului antic au avut un mod aparte de a populariza sexul oral, în timp ce femeile din Grecia antică erau renumite pentru folosirea jucăriilor sexuale. Şi alte popoare au uimit prin obiceiuri bizare. O mulţime de mărturii păstrate din Antichitate dezvăluie ciudăţeniile vieţii intime ale popoarelor antice. Iată câteva dintre obiceiurile prin care acestea deveniseră faimoase. Templele sexului din Babilon Arta erotică a fost găsită în numeroase temple, morminte şi ...

Ce e bine și ce nu e bine să faci de Sfânta Maria Mare

Miercuri, 14 August 2024 20:00 | Publicat în Prima Pagina
15 august - Adormirea Maicii Domnului este trecută în calendarul ortodox cu cruce roșie și este numită în termeni populari Sfânta Maria Mare. Dacă unii români ce poartă numele de Maria sau derivate ale acestuia preferă să nu sărbătorească în această zi, ci pe 8 septembrie, la naşterea Sfintei Maria, majoritatea vor primi însă daruri şi vor petrece. Iată, în cele ce urmează, unele tradiţii şi obiceiuri de Sfânta Maria Mare. Tradiția spune că Maica Domnului a fost în ...

Discuțiile lungi și dese, inamicii bolilor sexuale

Sâmbătă, 03 August 2024 13:38 | Publicat în MAGAZIN
Subiectele legate de sex și sănătate sexuală sunt încă tabu în România atât acasă, cu părinții, la școală, la medic, cât și în cuplu, în multe cazuri Aceasta este una dintre concluziile celui mai recent studiu privind comportamentul sexual al românilor cu vârste între 16 și 35 de ani, solicitat de o companie privată care furnizează servicii de sănătate. În același timp, aproape 14 la sută din totalul cancerelor depistate în România sunt asociate unei infecții ...
Pagina 2 din 3

Fundația Konrad Adenauer finanțează studenții activi

Fundația Konrad Adenauer România (KAS) a deschis sesiunea de candidaturi pentru programul de burse „ ...

Trupa de la „Gulliver” joacă la Festivalul Internațional de Teatru Oradea

În acest weekend, Teatrul pentru Copii și Tineret „Gulliver” nu va susține reprezentații la Galați, ...

Concert de excepţie în grădina Muzeului Spiritualităţii Creştine

Grădina Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine la Dunărea de Jos va găzdui, în sear ...

Poza zilei. Atenție, se numără bani!

Mulți cunoaștem acest gest clasic, căruia se pare că nici pandemia nu i-a venit de hac. Primești un ...

Leroy Merlin a deschis primul său magazin din Brăila, în urma unei investiții de 14 milioane de euro

Leroy Merlin, retailer specializat în construcții, decorațiuni și grădinărit, a inaugurat astăzi, 16 ...

CFR Călători, 257 de zile fără buget. „Circulația trenurilor s-ar putea opri complet”

CFR Călători funcționează de mai bine de opt luni fără un buget de venituri și cheltuieli aprobat pe ...

Gălățenii, adunați în jurul Altarului „Sfintei Cruci”

La Galați, la praznicul Înălțării Sfintei Cruci, credincioșii s-au bucurat de rugăciunea arhierească ...

Scandal într-un magazin din Ivești. A încercat să fure, apoi a spart geamul cu stingătorul

Un bărbat de 49 de ani, din Ivești, a ajuns în arest preventiv după ce ar fi încercat să fure mai mu ...

Pozele zilei. În câte locuri s-a surpat Galaţiul după ploile abundente

În Galaţi, expresia „au răsărit precum ciupercile după ploaie” ar putea fi actualizată în varianta „ ...

În plină toamnă, o nouă dezinsecţie în Galaţi

Luni, 14 septembrie 2026, în intervalul orar 06:00 – 12;00, se va desfășura acțiunea de larvicidare ...

Strada Eroilor: ieri s-a redeschis traficul, azi este spartă din nou

Marţi a început asfaltarea, miercuri a fost anunţată finalizarea lucrărilor de reparaţii, joi s-a re ...

Cine nu îşi prelungeşte abonamentul pierde locul de parcare

Începând din 23 septembrie 2026, ora 08:00, până pe 4 octombrie 2026, ora 24:00, se va desfășura ses ...

Constructorii gălățeni nu mai vor ca statul să-i trateze ca finanțatori. „Suntem într-un moment critic”

PNRR-ul s-a încheiat cu bani aduși „de acasă” de constructori, iar un alt program important pentru a ...

ANALIZĂ. Instituțiile financiare ocolesc titlurile de stat românești

Cererea pentru titluri de stat românești s-a menținut și lunea aceasta la cote scăzute, cu trei săpt ...

Bugetul pe acest an al Programului „Anghel Saligny” a fost epuizat. Depunerea noilor solicitări, suspendată din 11 septembrie

Fondurile bugetare alocate pentru anul în curs Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny” a ...

Analiza săptămânii. Scăderea inflației nu a influențat parcursul leului

În urmă cu circa o lună, BNR și-a revizuit prognoza referitoare la creșterea prețurilor pentru final ...

Selecționata României – calificată în optimile de finală ale Campionatului European de volei masculin

Cu victoria de luni-seară, 3-1 (19, 21-20, 18) cu selecționata Turciei, naționala de volei masculin ...

Doar o victorie din trei meciuri pentru gălățeni, în Liga a III-a de fotbal

Etapa a treia nu a fost favorabilă echipelor gălățene din Liga a III-a, care au înregistrat două înf ...

Oțelul, învinsă categoric la Cluj. Gălățenii au încheiat meciul în inferioritate numerică

Oțelul Galați a pierdut fără drept de apel partida disputată pe terenul Universității Cluj, scor 0-3 ...

România, la un pas de o victorie istorică la Campionatul European de volei

”Tricolorii” au fost foarte aproape de un succes în al treilea meci, cu Germania, la Campionatul Eur ...

70 de absolvenți ai fostului Liceu Pedagogic, revedere după 55 de ani

Ziua de 8 septembrie a fost una memorabilă pentru promoția 1971 a fostului Liceu Pedagogic. Absolven ...

Peste 2.500 de calculatoare pentru școli și ONG-uri. Au început înscrierile

Școlile, ONG-urile și instituțiile sociale care au nevoie de calculatoare se pot înscrie, începând d ...

Cum arată Grădinița Nr. 36, modernizată cu fonduri europene

Grădinița cu program prelungit Nr. 36, situată în cartierul Țiglina I, a fost modernizată în cadrul ...

Dublă investiţie la o şcoală din Ţiglina I

Școala Gimnazială „Gheorghe Marinescu”, situată în cartierul Țiglina I, a fost modernizată în cadrul ...

Banii n-au miros, dar toaletele publice…

Probabil că ar trebui să încep cu un avertisment: acest articol nu este recomandat persoanelor cu st ...

Târgul de vechituri într-o lume nouă: Talciocul din Galați (VIDEO)

În fiecare weekend, talciocul din Galați adună comercianți și cumpărători din oraș, dar și din comun ...

Via Dobrogeana pornește din Galați. Un drum de sute de kilometri își începe povestea pe malul Dunării

Inaugurarea Bornei Zero a traseului Via Dobrogeana a avut loc sâmbătă, 5 septembrie, la ora 10:00, î ...

Gălăţeni, la capătul răbdării: „Nu mai putem tolera îngrămădirea pe rutele ocolitoare, lungi și costisitoare”

„Conștienți de eforturile de modernizare pe care le face municipalitatea, am așteptat, cu înțelegere ...

„Mădălinii”, din Piscu şi Focşani, în lumea largă. Povestea familiei de vloggeri din „Călătorind pe Roți”

Nu mai puţin de 30.000 de abonaţi au sărbătorit, în urmă cu doar câteva zile, Mădălina şi Mădălin Al ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Poza zilei. Câtă nesimţire poate încăpea într-o toaletă publică... înfundată

Articolul „Banii n-au miros, dar toaletele publice…”, publicat în „Viaţa liberă” atât în ediţia tipă ...

Echipa IPA Regiunea Galați, locul doi la ultramaratonul Autism 24h Marea Neagră

Echipa IPA Regiunea Galați s-a clasat din nou pe podium la ultramaratonul caritabil Autism 24h Marea ...

Cât costă asigurarea de sănătate pentru cei fără venituri, în 2026

Persoanele care nu au venituri și vor să fie asigurate în sistemul public de sănătate trebuie să plă ...

Primăria Smârdan anunță măsuri dure pentru cetățenii care aruncă ilegal deșeuri, după controlul Gărzii de Mediu

Un control al Gărzii Naționale de Mediu a pus din nou pe masă problema deșeurilor aruncate la întâmp ...

Proiectul-unicat al Galațiului care poate „repara” Dunărea navigabilă. „Hub-ul” gălățean de la malul fluviului, ignorat de autorități

Fără nicio îndoială, Galațiul are cea mai mare concentrație din țară de specialiști în navigație, în ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Câştigătoarele Galei HOP, invitate la Festivalul Naţional de Comedie de la Galaţi

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” continuă tradiţia de a aduce pe scena Festivalului Național de Comed ...

Scena gălățeană, în doliu. S-a stins din viață artistul Mihail Anton

S-a stins din viață Mihail Anton, un artist care și-a legat o parte importantă a vieții și carierei ...

Salonul de toamnă, o expoziție sub semnul lirismului

Așteptat cu interes de publicul iubitor de artă de la Dunărea de Jos, Salonul de toamnă al Filialei ...

Diversitate artistică la Galeria „Nicolae Mantu”: Salonul de Toamnă al UAPR - Filiala Galaţi

Noua ediție a „Salonului de Toamnă” adună pe simezele Galeriei de Artă „Nicolae Mantu” din Galați 39 ...

O grădină de bloc și șase polițiști locali. Reclamaţii de hărţuire şi abuz privind spaţiile verzi

În aceeaşi zi de 13 august, la interval de numai o oră, o gălăţeancă din cartierul I.C Frimu s-a tre ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Ucigașul care și-a omorât tatăl în Micro 40 a fost trimis în judecată

George Bineață, bărbatul acuzat că și-a ucis tatăl cu un cuțit, într-un apartament din Micro 40, a f ...

Judecătoarea din Galați care a amânat sute de dosare a fost exclusă definitiv din magistratură

Judecătoarea Daniela-Marilena Stoica, de la Judecătoria Galați, nu mai are cale de întoarcere în mag ...

Bărbat de 61 de ani, prins la volan fără permis

Un bărbat de 61 de ani, din județul Vaslui, a fost prins la volan fără permis de conducere, pe DN24D ...

A ieșit cu mopedul la plimbare, fără permis

Un tânăr de 27 de ani din Umbrărești s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins, în weekend, la vo ...

Ziua Inginerului Român, sărbătorită la Galați prin povești de familie

Ziua Inginerului Român va fi sărbătorită luni, 14 septembrie, la Galați, printr-un eveniment dedicat ...

Pozele zilei. Istorie pe patru roţi - maşini retro pe strada Domnească

Galați Auto Show (GAS), salonul auto care se desfăşoară pe Faleza Superioară, are parte de concurenţ ...

Alexandra Căpitănescu, duet de senzaţie cu un concurent la „Vocea României”

Un duet de senzaţie Alexandra Căpitănescu – Luca Măstăcan a încheiat cea de-a doua ediţie a audiţiil ...

Peste 1,6 milioane de vizitatori unici au ales să citească „Viața liberă” în luna august

Potrivit statisticilor de pe Trafic.ro, site-ul „Vieții libere” a înregistrat, pe parcursul lunii au ...

Funcții interesante în Apple Health pe care le poți folosi cu noile telefoane din seria iPhone 18

Aplicația Sănătate ajunge ușor într-un colț uitat al telefonului. O deschizi pentru pași, vezi câtev ...

Testul RSP – Răspunsul Simpatic al Pielii

Ce este, când este recomandat și cum se desfășoară investigația? Corpul nostru controlează permanen ...

Cât costă un implant dentar în Galați și ce influențează prețul final al tratamentului?

Întrebarea aceasta are un defect ascuns: compară implantul cu nimic. O sumă privită singură pare înt ...

Bijuteriile din argint rămân poate cel mai bun accesoriu pe care îl poți purta oricând

Există materiale care traversează epoci fără să-și piardă semnificația, iar argintul este, fără îndo ...