Un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Republica Moldova, a fost reținut la Galați, după ce a încercat să treacă granița având pe urme poliția din Ucraina. Acesta a fost oprit din drum de polițiștii de frontieră de la Galați-Rutier, punct prin care a vrut să intre în România, după ce autoritățile au constatat că pe numele moldoveanului era emisă o alertă, prin care acesta era dat în urmărire prin Interpol de către autoritățile ucrainene, care îl suspectează de ind ...
Tineretul Național Liberal a demarat campania "Din inimă, pentru România", în cadrul căreia peste 700 de membri ai TNL au donat 316 litri de sânge - cât ar fi nevoie pentru a salva peste 2100 de vieți! Această campanie este o tradiție de succes a TNL, cei 3357 de donatori care s-au implicat în ultimii ani salvând peste 10.000 de vieți.        Ca în fiecare an, organizația TNL Galați a participat cu plăcere și deschidere la una dintre cele mai importante campanii TNL. ...
Pe 20 ianuarie 2024, în jurul orei 13,00, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Matca au oprit pentru control în trafic, pe DJ 251 C, în interiorul localității Valea Mărului, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 43 de ani, din comuna Vârlezi, județul Galați. Cu ocazia verificărilor, polițiștii au găsit pe bancheta din spate a autoturismului un număr de 10.000 țigarete de proveniență Republica Moldova. Acestea au fost ridicate în vederea confiscării ...
Cu noile autobuze electrice, Galațiul devine unul dintre puținele orașe din România care a investit masiv pentru înnoirea flotei de transport public, pentru asigurarea unor condiții moderne de călătorie și un transport prietenos cu mediul. Iar asta s-a întâmplat în decurs de numai câțiva ani. Dar cum s-a ajuns aici?! Ziarul nostru vă prezintă pe scurt o analiză obiectivă a transportului public în comun. Ani de zile în orașul nostru s-au cumpărat numai autobuze second-hand, ...

Tehnologie video AI pe trei aeroporturi românești

Joi, 18 Ianuarie 2024 16:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ipsotek, o companie lider mondial în soluții de analiză video bazată pe inteligență artificială, a câștigat trei contracte pentru implementarea tehnologiei de ultimă generație pe aeroporturile din Cluj, Sibiu și Satu Mare. Tehnologiile instalate pe cele trei aeroporturi vor permite detectarea bagajelor abandonate, intrarea neautorizată a vehiculelor în zone cu restricții, identificarea vehiculelor abandonate și alte soluții de analiză video. Ipsotek și partenerul său UTI Cons ...

România continuă "sprijinul ferm" pentru Ucraina

Marți, 09 Ianuarie 2024 17:04 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Administrația Prezidențială anunță că președintele României, Klaus Iohannis, a avut marți o discuție telefonică cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, informează Mediafax. Cu prilejul convorbirii, cei doi lideri "au avut un schimb aprofundat de opinii și evaluări cu privire la situația de securitate din Ucraina și din regiune, în special la Marea Neagră, iar președintele României l-a asigurat pe președintele Volodimir Zelenski de continuarea sprijinului ferm al ță ...

2023, cel mai călduros an din istoria României

Marți, 02 Ianuarie 2024 15:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Anul 2023 a fost cel mai călduros an din istoria României, cu o temperatură medie de 12,5 grade şi o abatere termică de 2,3 grade față de normalul perioadei 1981-2010. Totodată, intervalul 2012-2023 devine cea mai caldă perioadă de 12 ani consecutivi din istoria măsurătorilor meteorologice, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, citate de Hotnews. Cel mai cald an din istorie a avut şi cel mai călduros Crăciun. Maxima zilei din 25 decembrie 2023 a fost de 17 grade Cels ...
Ţările membre ale Uniunii Europene au aprobat sâmbătă, în unanimitate, intrarea graduală a României şi Bulgariei în spaţiul Schengen de liberă circulaţie, după ce Austria, ultima ţară din UE-27 care se opunea acestei măsuri, şi-a ridicat veto-ul, transmite EFE. Decizia înseamnă că, începând din martie, controalele la frontierele interne aeriene şi maritime cu aceste două ţări - care au aderat la UE în 2007 - vor fi ridicate, Austria, Bulgaria şi România angajându- ...

George Stângă: România este stat național, unitar și indivizibil!

Sâmbătă, 30 Decembrie 2023 12:42 | Publicat în Regional
  Acest lucru nu se va schimba niciodată! Președintele PNL Galați, deputatul George Stângă, a declarat, după respingerea de Camera Deputaților a proiectelor de lege depuse de UDMR privind autonomia, că "România este stat național, unitar și indivizibil! Acest lucru nu se va schimba niciodată!".   Deputatul George Stângă a votat împotriva a trei proiecte de lege propuse de doi parlamentari UDMR, care vizau autonomia unui presupus ținut secuiesc.   Aceste proiecte, în ...
Proiectul acordului juridic privind aderarea maritimă şi aeriană a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen se află la autorităţile austriece, care analizează documentul şi urmează să facă observaţii pe marginea acestuia, au precizat, joi, surse guvernamentale, citate de Agerpres. Conform acestora, nu există informaţii potrivit cărora partea austriacă ar urma să aibă obiecţii semnificative la acest proiect. Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, pe 27 decembrie, că românii ...
Pagina 41 din 53

BNS solicită anchetă parlamentară în domeniul energiei și gazelor

Blocul Național Sindical (BNS) trage din nou un semnal de alarmă, prin intermediul unui comunicat, c ...

Demisie din Consiliul Local al municipiului Galaţi

Social-democrata Silviana Ciupercă a demisionat din funcţia de consilier local al municipiului Galaţ ...

UPDATE: Accident grav între Movileni și Șendreni. Patru victime, printre care un copil de un an

  UPDATE: Au apărut noi detalii despre accidentul produs marți pe DN2B, în afara localității Șendre ...

Reparaţii pe Viaductul uitat al Galaţiului

„Viaductul uitat al Galaţiului”, aşa se intitula articolul publicat în ediţia din 2 iulie 2026 a zia ...

România și Republica Moldova, parteneriat pentru gestionarea manifestărilor publice

Inspectoratul de Jandarmi Județean „Dunărea de Jos” Galați a fost gazda celui de-al treilea workshop ...

8 septembrie, Nașterea Maicii Domnului

Prima mare sărbătoare de la începutul Anului nou bisericesc (1 septembrie) este Nașterea Sfintei Fec ...

AfD, cea mai puternică forță politică la nivel de land în Germania

Partidul „Alternativa pentru Germania” (AfD) a câştigat, duminică, alegerile pentru parlamentul regi ...

Misiune oficială a Consiliului Judeţean Galaţi în Franţa. Cine pleacă şi cât costă deplasarea

După turneul de promovare a județului Galați și de cooperare economică în Statele Unite, desfăşurat ...

Câţi elevi din Galaţi sunt relocaţi din cauza şantierelor din şcoli

Nu mai puţin de 68.100 de elevi sunt aşteptaţi luni, 7 septembrie, să treacă pragul unităţilor de în ...

Reparaţii de 5,6 milioane de lei, pe un sector al străzii Basarabiei

Veşti bune sau măcar dătătoare de speranţă pentru gălăţenii care străbat des strada Basarabiei, pe s ...

Poza zilei. Borna lui Cuza

Să mai spună unii că municipiul Galaţi nu este, cu adevărat, un reper pe harta României! Şi nu o spu ...

Dobânzile cresc la nivel mondial

Economia României nu se află în cea mai bună formă, iar 2027 se anunță și mai dificil, în condițiile ...

Vameșii români, instruiți de americani, la Galați

Galațiul a fost gazda unui stagiu de pregătire intensivă pentru vameșii români, în care aceștia „au ...

Damen Galați va avea un nou director general. Actualul director, Doru Gaibăr, părăsește șantierul gălățean

Șantierul Naval Damen Galați va avea, începând din octombrie, un nou director general, al zecelea no ...

Șantier din Tecuci, amendat „din mers” de Garda de Mediu Galați

Un șantier din municipiul Tecuci s-a ales cu amenzi de 46.000 de lei, pentru mai multe nereguli cons ...

Din sportul gălățean. Doar o victorie în Liga a III-a de fotbal

FOTBAL. Eșalonul al treilea de fotbal a programat meciurile etapei cu numărul doi. O etapă încheiată ...

Oțelul, învinsă dramatic de Rapid. Gol marcat de oaspeți la ultima fază

Oțelul a pierdut dramatic confruntarea cu Rapid București, scor 0-1, după un gol înscris de Alexandr ...

Pregătirile CSM Arcada continuă. Lotul gălățean va urca la Cheile Grădiștei

Cu aproape două săptămâni în urmă au început pregătirile jucătorilor de la CSM Arcada Galați pentru ...

Oțelul a oficializat transferul lui Rafael Brito. Un internațional canadian, aproape de Galați

SC Oțelul Galați continuă să-și întărească lotul înaintea închiderii perioadei de transferuri. Grupa ...

Jandarmii gălățeni, misiuni zilnice în zona școlilor și liceelor

De luni, 7 septembrie, odată cu începerea noului an școlar, jandarmii gălățeni vor fi alături de ele ...

Când începe cazarea în căminele UDJG

Studenții Universității „Dunărea de Jos” din Galați își pot pregăti bagajele. A fost stabilit calend ...

Trei gălăţence, premiate la „Gala Performanței Elevilor de Nota 10”

Maria Lavinia Tudose, absolventă a Colegiului Național „Vasile Alecsandri”, Ana Maria Neagu, absolve ...

Sprijinul de 500 de lei pentru elevii din familii defavorizate va fi acordat și în noul an școlar

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) anunță că a finalizat alimentarea cardurilor ...

Gălăţeni, la capătul răbdării: „Nu mai putem tolera îngrămădirea pe rutele ocolitoare, lungi și costisitoare”

„Conștienți de eforturile de modernizare pe care le face municipalitatea, am așteptat, cu înțelegere ...

Poveste poliţistă în Cartierul Dunărea. O gălăţeancă a câştigat concursul organizat de Ministerul de Interne

Aurelia Ledaru, plutonier în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, a fost desemn ...

„Loggia di Galazzi”, prima lojă masonică din spațiul românesc. Aspecte istorice ale francmasoneriei la Dunărea de Jos

Dintr-o perspectivă ştiinţifică, francmasoneria reprezintă și acum o latură a istoriei autohtone și ...

Din Jorăşti, la performanţa sportivă şi şcolară. Povestea de succes a Larisei şi a lui Roberto Tufă

„Larisa Tufă este o tânără handbalistă care a fost remarcată pentru calitățile sale la nivel naționa ...

„Mădălinii”, din Piscu şi Focşani, în lumea largă. Povestea familiei de vloggeri din „Călătorind pe Roți”

Nu mai puţin de 30.000 de abonaţi au sărbătorit, în urmă cu doar câteva zile, Mădălina şi Mădălin Al ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

25 de voluntari au încheiat cursul introductiv „Salvator din pasiune”, la ISU Galați

O nouă serie de 25 de voluntari a încheiat, pe 3 septembrie, cursul introductiv din cadrul programul ...

Fantasticii Down Galați, șapte medalii la Jocurile Naționale Special Olympics România

Șase sportivi ai Asociației Fantasticii Down Galați au plecat la Jocurile Naționale Special Olympics ...

Apel disperat pentru gălățeanul ars în explozia din zona Viaduct. Familia caută un loc într-un centru specializat pentru mari arși

La o săptămână după explozia care a distrus o garsonieră într-un bloc de pe strada Nicolae Deleanu d ...

Strada Domnească, pietonală şi în primul weekend de toamnă

Strada Domnească, pe tronsonul cuprins între arterele Navelor și Brăilei, va fi pietonală şi în prim ...

Proiectul-unicat al Galațiului care poate „repara” Dunărea navigabilă. „Hub-ul” gălățean de la malul fluviului, ignorat de autorități

Fără nicio îndoială, Galațiul are cea mai mare concentrație din țară de specialiști în navigație, în ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Artist gălăţean, premiat de Ministerul Culturii din Republica Moldova

Pentru lucrarea „Despre rocadă”, artistului plastic gălăţean Constantin-Adrian (Cornel) Corcăcel i-a ...

Carnet cultural gălăţean. Ultima zi a expoziţiei „acasă”

Pe 2 septembrie este ultima zi în care puteţi vizita expoziţia „acasă” a pictorului Neluș Oană. Iată ...

Dramaticul gălăţean aniversează 71 de ani

Cu monumentalul sediu proaspăt eliberat din schele, Dramaticul gălăţean are un motiv în plus de sărb ...

UPDATE. Trei actriţe din Galaţi, la Gala HOP

Gala HOP - Gala Tânărului Actor îşi va desemna câştigătorii în această seară de duminică, 30 august ...

O grădină de bloc și șase polițiști locali. Reclamaţii de hărţuire şi abuz privind spaţiile verzi

În aceeaşi zi de 13 august, la interval de numai o oră, o gălăţeancă din cartierul I.C Frimu s-a tre ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Un adolescent s-a ales cu dosar penal după o plimbare cu mopedul

Un adolescent de 17 ani din Galați a fost prins în noaptea de joi spre vineri, pe strada Roșiori, în ...

De la arest la domiciliu, la arest preventiv, pentru minorul care a înjunghiat un tânăr în Micro 20

Minorul care, la sfârșitul lunii august, ar fi înjunghiat un tânăr într-un parc din Micro 20 a ajuns ...

Un gălățean s-a dus peste fosta iubită cu un cuțit și a atacat-o

Un bărbat de 30 de ani, din Frumușița, a ajuns în arest preventiv pentru 30 de zile, după ce și-ar f ...

Percheziții și în Galați într-un dosar de pornografie infantilă. Cinci persoane au fost reținute

Cinci persoane au fost reținute într-un dosar de pornografie infantilă, după ce anchetatorii au stab ...

China: Tinerii care devin „copii” pentru vârstnicii singuri

China a găsit o soluţie inedită pentru singurătatea vârstnicilor: compania unor tineri care merg în ...

Brăileanul Cristian Ciauşu, abonat la Premiul al II-lea la Mamaia

Pentru al doilea an la rând, brăileanul Cristian Ciauşu a câştigat Premiul al II-lea la secţiunea So ...

Trafic intens la frontiera Galațiului. Poliția de Frontieră ia măsuri pentru evitarea cozilor

Sfârșitul sezonului estival vine cu trafic mai intens la granița de est, iar polițiștii de frontieră ...

Înghețată „made in Galați”, la Nibiru

Krantz, producătorul de îngheţată artizanală din Galaţi, şi-a deschis primul sau spaţiu fizic în Nib ...

Implant dentar Straumann și adiție osoasă: când pot fi necesare ambele proceduri

Un implant are nevoie de os suficient în poziția în care urmează să fie inserat, însă pierderea unui ...

Picioarele mici au nevoie de alegeri mari

  Există o diferență uriașă între a cumpăra încălțăminte pentru un copil și a cumpăra încălțăminte ...

Ruptura de stoc la cutii de pizza în weekend: cât costă și de ce afectează doar distribuitorii fără importator

Lipsa stocului în vârful de sezon nu este un accident - este o consecință directă a structurii lanțu ...

Schimbarea pe care nu o vei regreta peste ani

Renovarea unei locuințe pornește adesea de la o nevoie imediată: o cameră pare învechită, finisajele ...