Oraşul etern. Roma, o capitală europeană modernă şi cosmopolită

Oraşul etern. Roma, o capitală europeană modernă şi cosmopolită
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Situată pe malul fluviului Tibru, în partea centrală a ţării, Roma este capitala Italiei şi are o populaţie de peste 4 milioane de locuitori. Roma, cunoscută şi sub denumirea de Caput mundi (Capitala lumii), Citta Eterna (Oraşul etern) sau, pur şi simplu, l‘Urbe (Oraşul), este o capitală europeană modernă şi cosmopolită. Întregul centru istoric al Romei se află sub protecţia patrimoniului mondial UNESCO.

Conform legendei, Roma a fost întemeiată de gemenii Romulus şi Remus în anul 753 î.Hr., dar mai multe dovezi arheologice sprijină teoria conform căreia Roma s-a dezvoltat pornind de la aşezările pastorale aflate pe Dealul Palatin, construite în zona viitorului Forum Roman, şi care au stat la baza noului oraş în secolul VIII î.Hr. Roma istorică, întinsă pe cele şapte coline, a fost locuită încă din Epoca Bronzului (cca 1500 î.Hr.), iar cetatea a fost politic unificată pe la începutul secolului VI î.Hr. A fost capitala Imperiului Roman. Fiind capitală imperială, Roma avea să devină locul unor clădiri publice splendide, palate, temple, băi publice, teatre şi stadioane.

Oraşul a înflorit în timpul Renaşterii şi a fost capitala statelor Papale şi a Papalităţii. În 1870, a devenit capitala Italiei unite. A fost transformată într-o capitală modernă în anii 1920-1930, fiind centrul administrativ, cultural şi de transport al Italiei.

Printre monumentele istorice cele mai faimoase ale Romei şi Italiei, deopotrivă, se numără Colosseumul şi Columna lui Traian. "Il Colosseo" era cunoscut în antichitate sub numele de Amphiteatrum Flavium şi a fost ridicat între 70-82 d.Hr., în timpul domniei împăraţilor Vespasian şi Titus, din familia Flavia.

Termenul Colosseum a început să fie utilizat după secolul VIII d.Hr., datorită mărimii şi capacităţii sale impresionante (50.000 de spectatori). Spre deosebire de amfiteatrele mai vechi, care erau aproape toate săpate în deal pentru a fi mai rezistente, Colosseumul este o structură de piatră şi beton de sine stătătoare, de formă ovală, susţinută de coloane. A fost scena luptelor dintre gladiatori, dar şi a luptelor dintre oameni şi animale.

Colosseumul a fost avariat de incendii provocate de fulgere şi a fost distrus de cutremure în perioada medievală, dar cel mai rău a fost devastat de vandali. În anii 1990 au început lucrări de restaurare, iar în anul 2000 a găzduit pe scenă o serie de piese de teatru, primele spectacole cu public după 1.500 de ani. O nouă serie de lucrări de restaurare au început în 2013. Colosseumul fost declarat monument istoric încă din 1744, printr-un edict papal.

Columna lui Traian este un monument artistic de prim ordin, o mărturie a geniului artiştilor romani sau greco-romani de la începutului secolului II d.H. Monumentul inaugurat la 13 mai 113, a fost construit de arhitectul Apolodor din Damasc, la ordinul Senatului roman, fiind celebru pentru imaginile, sculptate în relief, înfăţişând cele două războaie dacice purtate de împăratul Traian (101-102 d.H. şi 105-106 d.H.). Coloana se înalţă deasupra unui soclu cu latura de 5,48 m şi e construit din patru rânduri de câte două blocuri mari de piatră.

Pe acest soclu se înalţă fusul, compus din 19 tamburi uriaşi din marmură de Carrara; din ei, 17 sunt împodobiţi cu reliefuri, unul în formă de cunună de lauri, serveşte drept bază pentru fusul coloanei, iar ultimul drept bază pentru capitelul ei doric. Înălţimea totală a Columnei Traiane, fără statuie, este de 39,83 m. Banda sculptată are o lungime de 200 m; pe ea sunt reprezentate 124 de episoade din războaiele dacice şi peste 2.500 de figuri.

Basoreliefurile Columnei prezintă detalii importante despre îmbrăcăminte, armament, fortificaţii, harnaşament, şi mai ales despre figurile personajelor. O copie în mărime naturală a Columnei, realizată între anii 1939-1943, se află expusă din 1972 în lapidariumul Muzeului Naţional de Istorie a României din Bucureşti.

Alte obiective turistice în Roma: Bazilica Santa Maria Maggiore, Bazilica Sf. Petru, Capela Sixtină, Fontana di Trevi, Panteonul, Fontana dei Fiori, Forul lui Augustus şi Forul lui Traian, Arcul lui Constantin, Piazza Venezia, Piazza Navona, Muzeul Capitoliului, Capitoliul, Palatul Montecitorio, Forul Imperial, Forumul Roman, Bazilica Santa Francesca Romana, Piazza di Spagna, Bazilica şi Piaţa Trinita dei Monti.

Sursa: dozadebine.ro

Citit 7476 ori Ultima modificare Duminică, 30 Septembrie 2018 12:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.