Valencia, locul unde s-a născut paella

Valencia, locul unde s-a născut paella
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Valencia este al treilea oraş ca mărime din Spania şi din punct de vedere turistic nu se poate spune că are un obiectiv turistic atât de cunoscut încât poate doar cu acesta să atragă mulţimi de turişti din întreaga lume. Valencia nu dispune de o Sagrada Familia sau de un muzeu Prado şi nici ca număr de atracţii turistice nu se poate lua la întrecere cu principalele oraşe turistice ale Spaniei, Madrid şi Barcelona. Atunci, vă veţi întreba, de ce aţi vizita Valencia? Iată doar câteva motive...

Deşi pentru mulţi se află cumva în umbra altor oraşe cum ar fi Madrid, Barcelona sau Sevilla, Valencia este cu siguranţă un oraş care merită să fie vizitat. Se află la mai puţin de două ore distanţă de Madrid, însă pentru a ajunge aşa de repede trebuie să luaţi trenul de mare viteză care leagă cele două oraşe, ceea ce poate însemna un efort considerabil pentru portofel. Motivele care pot convinge turiştii să facă o vizită în Valencia nu sunt deloc puţine. Şi dintre toate, arhitectura cu adevărat deosebită este cu siguranţă unul care poate convinge multă lume. O serie întreagă de piaţete ce pornesc de la gară spre partea nordică a centrului vechi poartă vizitatorii printr-o gamă largă de stiluri arhitectonice, de la cea modernistă, la renascentism şi apoi spre stilul gotic. În zona dinspre plajă, se găseşte o lume cu totul nouă, cea a arhitecturii moderne, contemporane.

Valencia este şi locul unde se găsesc câteva dintre cele mai interesante muzee din întreaga Spanie. Printre ele se numără Muzeul de Arte Frumoase din Valencia, Institutul Valencian de Artă Modernă sau Muzeul de Ştiinţă Prinţul Felipe din cadrul Oraşului Artelor şi Ştiinţei.

Şi dacă arhitectura sau artele frumoase nu se numără neapărat printre motivele care v-ar putea determina să vizitaţi Valencia, atunci poate arta culinară ar putea-o face. Dacă este aşa atunci trebuie să ştiţi că Valencia este oraşul unde a luat naştere celebra mâncare spaniolă paella. Şi dintre toate varietăţile acestui fel de mâncare, paella valenciana este cea clasică, originală. Această mâncare delicioasă se prepară cu pui sau iepure şi legume. Desigur nu lipseşte orezul asezonat cu şofran, condimentul care îi conferă acea culoare aurie extrem de plăcută.

Deşi se află pe ţărmul Mediteranei, despre Valencia se spune că este un oraş care trăieşte cu spatele spre mare. Acest lucru arată că spiritul oraşului nu este neapărat în comuniune cu plaja, iar centrul şi cele mai atractive zone ale Valenciei nu se află prea aproape de plajele sale.

Valencia este un oraş vibrant cu o viaţă de noapte foarte activă şi locul unde se organizează diferite festivaluri care pot constitui în sine motive pentru un scurt city-break. Un festival celebru este Fallas, ce are loc în luna martie şi care este un mare motiv de sărbătoare, ce transformă oraşul, timp de o săptămâna, într-o adevărată zonă de război, în principal datorită artificiilor care nu mai contenesc. Un alt festival este Tomatina, care se organizează de fapt în Bunol, un oraş din afara Valenciei. Tomatina este un festival devenit celebru în întreaga lume, în cadrul căruia participanţii iau parte la o bătaie cu roşii de mari proporţii. Din 2013, oficialităţile au introdus bilete (la preţul de aproximativ 10 euro) pentru participanţii dornici să ia parte la bătălia epică cu roşii organizată pe străzile oraşului.

Valencia este un oraş care are şi o istorie foarte interesantă, iar o parte dintre obiectivele sale turistice demonstrează acest fapt. Un oraş cu un trecut interesant, dar şi cu clădiri parcă desprinse din viitor, cu o viaţă agitată şi oameni frumoşi, Valencia este un loc interesant pentru orice turist care doreşte să vadă şi altceva în Spania şi să cunoască mai bine cultura acestor locuri.

Sursa: tvl.ro

Citit 4413 ori Ultima modificare Duminică, 23 Septembrie 2018 12:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.