Matera, unul dintre cele mai fascinante orașe ale Italiei

Matera, unul dintre cele mai fascinante orașe ale Italiei
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Matera este unul dintre cele mai fascinante orașe ale Italiei, cu o poveste neobișnuită, rar întâlnită pe continentul european. Localitatea este faimoasă în primul rând pentru sassi (pietre), o rețea de peșteri neolitice în care oamenii au locuit până la mijlocul secolului trecut, apoi au fost evacuați din cauza condițiilor mizere, pentru ca, în cele din urmă autoritățile să înceapă un proces de transformare a orașului într-o destinație turistică. Orașul este situat în apropiere de locul în care se îmbină ”tocul și talpa” cizmei italiene. Cel mai apropiat aeroport este cel din Bari (la aproximativ 70km). Odată ajuns în Bari, există mai multe opțiuni de continuare a călătoriei.

În Matera nu există multe obiective turistice, orașul în sine fiind atracția principală, în special zona peșterilor. Așadar, acordați măcar o zi pentru plimbările pe străzile din Sassi. Peșterile nu sunt întotdeauna vizibile din afară, așa că trebuie să intrați înăuntru pentru a vedea exact cum se trăia acolo.

Pe de altă parte, există și mai multe biserici rupestre – chiesi rupestri – înființate de călugării basilicani care se adăposteau de persecuțiile din Imperiul Bizantin din secolele al optulea și al nouălea.

Multe dintre aceste biserici nu sunt deschise publicului, dar unele pot fi vizitate împreună cu un ghid, iar altele sunt accesibile cu bilet.

Una dintre cele mai frumoase biserici din Matera este San Pietro Caveoso, dar aceasta nu este o biserică săpată în stâncă. În schimb, Madonna dell’Idris și San Giovanni in Monterrone sunt biserici rupestre, care pot fi vizitate cu un bilet comun.

Case-peșteră, aranjate pentru a recrea atmosfera din perioada în care erau locuite

Principalul muzeu de istorie din Matera este Museo Nazionale Ridola, care conține exponate din diferite perioade istorice. În apropiere se află și Palazzo Lanfranchi care găzduiește Museo Nazionale d’Arte Medievale e Moderna della Regione Basilicata – un muzeu de artă care include Pinacoteca D’Errico, care conține multe picturi religioase ale unor artiști din Sudul Italiei.

Opere de artă contemporane pot fi văzute în galeria MUSMA (Museo della Scultura Contemporanea Matera), care expune sculpturi din secolul al XIX-lea încoace.

De asemenea, în Sassi pot fi vizitate câteva case-peșteră, care au fost aranjate în așa fel pentru a recrea atmosfera din perioada în care erau locuite. Casa Grotta di Vico Solitario se află în zona Sasso Caveoso, iar Eustachio Rizzi vă așteaptă la Casa Grotta del Barisano.

Chiar la intrarea în Sassi se află și poarta de acces către unul dintre cele mai mari rezervoare de apă ale orașului. Are în jur de 20 de metri înălțime și pentru explorarea lui au fost folosiți scafandri. Pentru a le vizita este nevoie, însă, de un ghid.

În momentul în care vă stabiliți programul luați în considerare faptul că la prânz multe biserici și atracții turistice sunt închise, iar în timpul iernii orele de vizitare sunt limitate.

Festa della Bruna, cel mai mare festival din oraș

Dacă mergeți în Matera vara, puteți lua parte la cel mai mare festival din oraș, Festa della Bruna, care are loc în fiecare an pe 2 iulie. Atunci au loc procesiuni, parade de costume și focuri de artificii.

Dacă ai făcut drumul până în Matera ar fi păcat să nu te cazezi într-unul dintre hotelurile deschise chiar în Sassi.

În oraș sunt nenumărate restaurante tradiționale unde se poate mânca foarte bine. Unul dintre cele mai bune este Trattoria Lucana (e și favoritul lui Mel Gibson care venea aici în perioada în care a filmat The Passion of the Christ) , care oferă o bogată selecție de paste și alte preparate locale.

Pentru Matera și peșterile sale ar fi bine dacă ați acorda în general 2-3 zile. Dacă vreți să stați mai mult și să descoperiți și zonele din afara orașului, puteți merge să vizitați Parcul Arheologic Storico Naturale delle Chiese Rupestri del Materano, dar veți avea nevoie de ghizi.

La câțiva kilometri de Matera poate fi vizitată și Cripta Păcatului Original, numită și ”Capela Sixtină” a picturilor rupestre.

Sursa: dailytraveller.ro

Citit 9297 ori Ultima modificare Miercuri, 05 Iunie 2019 19:02

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.