Evaluaţi acest articol
(49 voturi)
3 comentarii

Hotelurile plutitoare proiectate de compania GLO Marine, fondată de trei arhitecți navali din Galați, ar putea da o nouă față turismului practicat în Delta Dunării. Conceptul dezvoltat de ei oferă confortul unui hotel de patru stele, dar pe apă.

Alin Pohilcă, Liviu Gălățanu și Liviu Moise sunt trei foști absolvenți ai Facultății de Arhitectură Navală din cadrul Universității ”Dunărea de Jos” Galați, despre care ”Viața liberă” a mai scris și care au fondat împreună compania GLO Marine, cu birouri în Marea Britanie și România. Noul lor proiect, un hotel plutitor complet nou, construit de la zero și nu adaptat pe o navă deja existentă, ar putea schimba substanțial modul în care se face turism într-una dintre cele mai frumoase și căutate zone ale țării, Delta Dunării. Spațioase, elegante, noi, hotelurile plutitoare proiectate de ei ar oferi toate facilitățile unui hotel propriu-zis de pe uscat, dar amplasat pe apă. Turiștii ar avea la dispoziție șezlonguri pe punte, bar exterior, saloane de relaxare, chiar și o zonă de cinema. Ba chiar ar putea pleca, cu tot cu hotel, într-o microcroazieră. Hotelul plutitor al celor de la GLO Marine nu este un proiect exclusiv al arhitecților navali. La el a lucrat o echipă mixtă, fiind cooptați și un arhitect... clasic, să-i spunem, precum și un designer de interior.
Ideea de hotel plutitor nu e una nouă, există în Deltă la ora actuală peste 30 de astfel de construcții, numai că toate au fost adaptate pe structuri plutitoare deja existente. Iar interesul există în continuare, spune Liviu Gălățanu, director comercial al GLO Marine: ”Am observat un interes sporit în acest segment de piață în perioada 2018-2019, atât din partea turiștilor, al căror număr este pe un trend crescător, cât  și al investitorilor. Numai că majoritatea optează pentru convertirea unor structuri deja existente, iar rezultatul nu se ridică la nivelul așteptărilor. Capacitatea de cazare este limitată, apar probleme cu finisajele, care nu oferă un flow funcțional. Fostele camere ale marinarilor au fost transformate, dar sunt mici, greu de amenajat și cu prea puține spații comune. Ideea noastră este de a oferi un spațiu confortabil și perfect funcțional, unde turiștii să se simtă bine la bord, cu un spațiu intim care să ofere toate facilitățile: șezlonguri, bar exterior, jacuzzi, zonă de cinema, zonă de lounge, de relaxare. Prin proiectul nostru, noi oferim confortul unui hotel de patru stele, pe apă”, afirmă Liviu Gălățanu.
Proiectul arhitecților navali gălățeni cuprinde două concepte de nave, una cu propulsie electrică, cealaltă nepropulsată. Ambele au o lungime de 40 de metri și un spațiu suficient pentru un număr de până la 30 de pasageri ,plus echipajul. Designul primei nave este clasic, iar celălalt cuprinde și elemente specifice Deltei. Navele proiectate sunt dotate cu panouri solare, pentru asigurarea autonomiei întregului hotel plutitor, fără legare la mal, fără generatoare electrice. ”Sunt gândite pentru mâine, pentru că legislația se va schimba în următorii ani și ne îndreptăm către o Deltă în care vor fi din ce în ce mai multe restricții, cu limită de zgomot, fără combustibili fosili. Viitorul pentru proiectele noastre îl vedem pe piața românească. Există potențial de investiții în Deltă, turismul crește de la an la an și e tot mai dificilă realizarea unor construcții clasice în Deltă, acestea trebuind să aibă cel mult 15 la sută din suprafața existentă. Deci, dacă ai un teren de 2.000 mp, construcția nu trebuie să aibă mai mult de 300 mp. Nu mai este atrăgător venitul la pensiune și atât. Cu hotelul nostru plutitor se pot face micro-croaziere, un element inedit pentru noi și pe care turiștii români merg în străinătate să-l caute”, continuă fostul student navalist gălățean.
Proiectul hotelurilor plutitoare a trecut de jumătate, dar este, deocamdată, pus pe ”hold”, din cauza pandemiei. ”Suntem la 60 la sută din proiect. Construcțiile noastre se clasează ca nave și documentația trebuie trimisă către Autoritatea Navală Română pentru avizare. Proiectul ar mai dura 10-12 săptămâni, iar construcția nu ar trebui să depășească șase luni, în funcție și de disponibilitatea șantierului. Fie vom vinde conceptul, când proiectul va fi gata, fie vom face un joint-venture. Ne dorim un nou investitor în viața noastră”, încheie Liviu Gălățanu afirmând că, în funcție de confort și de amenajări, un hotel plutitor de 4 stele și cu 30 de locuri costă 800-900.000 de euro.

Citit 6193 ori Ultima modificare Sâmbătă, 07 Noiembrie 2020 00:17

3 comentarii

  • postat de Deltar Marți, 27 Octombrie 2020 18:54 89.137.230.*** Link la comentariu
    0
    6

    Daca costa atat va imaginati in cat timp ar trebui sa isi scoata investitorul banii ca nu poti sa pui 300-400 lei camera sau locul ca deja e ca la Monaco iar cum lumea e saraca si cu salariul minim nu o sa isi scoata banii decat in 30 ani poate. Plus de asta cine vine in Delta nu mai revine de n ori. Cei care revin sunt pescarii. Seara tantarii ataca. E Frumoasa delta dar plimbari cu barca pe canale si observarea pasarilor. Peste nu prea mai e cum era acum 30-40 ani. Canalele sunt colmatate si apa a scazut. Am mers in delta si am constatat ca nu am avut de unde sa mananc peste proaspat. la un restaurant. Nu stiti sa faceti turism in Delta! Nu aveti viziune!

    Raportează
  • postat de Colaborarea cu Vard Tulcea... Marți, 27 Octombrie 2020 10:18 192.71.166.*** Link la comentariu
    3
    13

    cum mai merge ?

    Raportează
  • postat de Sa-l acopere.... Marți, 27 Octombrie 2020 09:05 178.162.198.*** Link la comentariu
    6
    13

    ...si cu o plasa mare , contra țânțarilor.

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.