România, codaşă în Europa la ocuparea hotelurilor pe vară şi ponderea turiştilor străini

România, codaşă în Europa la ocuparea hotelurilor pe vară şi ponderea turiştilor străini
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Hotelurile din România sunt pe penultimul loc în Europa după gradul de ocupare în timpul verii şi deţine detaşat ultima poziţie în clasamentul privind ponderea străinilor în totalul turiştilor, cauzele fiind fluxul slab de turişti de afaceri, imaginea externă proastă, tarifele mari şi evaziunea.

"Ponderea mică a străinilor în numărul total de turişti şi gradul slab de ocupare reflectă clar imaginea României în străinătate. Suntem mult în urmă în ceea ce priveşte imaginea externă chiar şi comparativ cu Bulgaria, faţă de care nu suntem departe ca servicii. Sectorul privat s-a mişcat, a mai investit, dar statul a rămas în urmă, ocupat cu altele", a declarat Mohammad Murad, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) şi unul dintre cei mai mari hotelieri la nivel naţional.

El spune că România nu este cunoscută în lume, iar puţinul pe care îl ştiu străinii este negativ. Potrivit lui Murad, imaginea externă a României este zero.

Doar Lituania stă mai prost decât România

Potrivit datelor Eurostat, în perioada iunie-septembrie a anului trecut, gradul de ocupare al unităţilor de cazare din România a fost de 32,9%, iar singura ţară europeană care stă mai prost la acest capitol este Lituania, cu 31,6%.

Hotelurile din Bulgaria au fost pline în proporţie de 45,7%, iar cele din Ungaria au avut un grad de ocupare de 40%. Cel mai bine stau Cipru şi Croaţia, ale căror hoteluri au fost ocupate în proporţie de 81,6%, respectiv 80%.

Şi Malta are un grad bun de ocupare (76,5%), precum şi Grecia (72,1%) sau Muntenegru (66%). În Belgia, gradul de ocupare a fost de 44,6%, în Cehia, 43,7%, Danemarca - 52,3%, Germania - 46,5%, Estonia - 56,3%, Irlanda - 55%, Spania - 65,3%, Franţa - 58,9%, Italia - 52,6%, Lituania - 43,9%, Ungaria - 40%, Olanda - 52,9%, Polonia - 39,6%, Portugalia - 56,8%, Slovenia - 54,1%, Slovacia - 33,3% şi Marea Britanie - 58%.

Ultimul loc la numărul de turişti străini

Cu o rată de 14,7% a nerezidenţilor în totalul turiştilor, România ocupă detaşat ultimul loc în Europa. Penultima poziţie este ocupată de Germania, cu 21,3%, înaintea căreia se situează Suedia, cu 27,2%.

Bulgaria are o rată a turiştilor străini de 79%, iar Grecia de 82,9%. Malta ocupă primul loc, cu 96,9%, urmată de Lituania (93,9%), Muntenegru şi Croaţia, ambele cu 92,3%. În Belgia, 62,3% din turişti sunt străini, în Cehia - 63,9%, în Danemarca - 50%, în Estonia - 79,3%, în Spania - 62,8%, în Franţa - 37,2%, în Italia - 43,1%, în Letonia - 76,1%, în Lituania - 68,2%, în Ungaria - 53,5% şi în Polonia - 31,3%.

Mult mai bine decât România stau şi Portugalia (64,9% străini în total turişti), Slovenia (70,2%), Slovacia (48,5%), Marea Britanie (58%) şi Muntenegru (66%).

Citit 1519 ori Ultima modificare Joi, 19 Iulie 2012 17:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.