Puţini ştiu că la numai două ore şi jumătate distanţă de mers cu maşina de Galaţi se află un munte de peste 1.600 de metri, cu păduri umbroase şi pajişti verzi, cu izvoare puternice şi râuri repezi, cu chei de o frumuseţe aparte şi turnuri de piatră, cu o cascadă minunată a cărei cădere depăşeşte 20 de metri. Muntele se cheamă Coza şi face parte din unul din cei mai întinşi munţi din ţara noastră - Munţii Vrancei, iar povestea noastră de astăzi reprezintă o invitaţie către tine, cititorule, de a călători la propriu sau virtual împreună cu noi prin acest minunat munte.
Intrarea în traseu se face în comuna Tulnici, la capătul satului Coza, de unde porneşte şi marcajul care ne va însoţi o bună parte din drum, marcajul “de creastă” al Munţilor Vrancei - bandă roşie. După câteva traversări ale năvalnicului râu Coza, intrăm într-o zonă foarte interesantă, intitulată La Strâmtură sau Strâmtura Cozei - un fel de chei săpate în roca sedimentară friabilă (fliş) caracteristică munţilor Vrancei. În urma acţiunii apelor repezi ale râului, cursul acestuia de-a lungul timpului s-a adâncit, rămânând la suprafaţă roca sedimentară dispusă pe straturi şi culori diferite, asemenea unei fresce.
După ce depăşim această zonă cu peisaje suprarealiste şi ieşim din Strâmtură, traseul continuă printr-o zonă foarte frumoasă pe interfluviul între râul Coza şi pârâul Dumbrăvanu. De altfel, şi acesta din urmă a săpat adânc prin roca moale, iar printre crengile copacilor admirăm micile dar spectaculoasele cascade formate de-a lungul cursului său tumultos. Traseul foarte pitoresc urmăreşte culmea, asemenea unui tunel verde, ce oferă din când în când perspective asupra munţilor din jur.
După două ore de la plecare ajungem la stana Cârnituri, unde găsim placa indicatoare montată de noi cu un an în urmă, în calitate de voluntari la acţiunea de remarcare a Munţilor Vrancei organizată de Salvamont Vrancea, în bună stare. Mare ne-a fost bucuria atât aici, cât şi pe parcursul întregului traseu, să vedem că munca noastră nu a fost în zadar şi că ceea ce am făcut anul trecut a rezistat cu brio vicisitudinilor iernii. Este acea bucurie pe care o ai când vezi că ceea ce faci are un rost, că laşi ceva în urma ta, că şi lucrurile mici pe care le faci contează.
Încă zece minute de mers, şi ajungem într-una din cele mai frumoase zone ale Muntelui Coza, turnurile Cozei. De aici se desprinde traseul triunghi roşu care coboară prin Golul Roibului şi Cheile Tişiţei spre Lepşa, dar noi coborâm pe un mal abrupt de pământ spre stânga şi ajungem în dreptul unui loc magic, unde nu unul, ci patru izvoare dau năvală dintr-o dată din pământ - La Uluce.
După o binemeritată pauză şi reîncărcarea bateriilor, traseul parcurge o porţiune pe curbă de nivel printr-o zonă întinsă de gol alpin, intitulată Golul Cozei. De aici, drumul nostru părăseşte traseul de creastă şi porneşte la vale pe lângă stâna Hăuleştenilor, către Stâna Izvor, de unde vom intra în marcajul punct galben. După ce ne odihnim lângă apa rece de la uriaşul izvor, de unde provine şi numele stânei, pornim la vale către ultima destinaţie importanta a zilei - Cascada din Horn.
De la cantonul silvic Alunu, cotim spre stânga pe drumul forestier Dălhauţaş şi după 40 de minute revenim în marcajul bandă roşie. De aici urmează coborârea pe unde am urcat azi dimineaţă: pădure, poieni, pârăul Dumbrăvanu, Strâmtura Cozei, traversarea râului Coza.
După mai bine de douăsprezece ore şi circa 30 de kilometri de mers, admirat, glumit, povestit şi respirat aer curat de munte, a luat sfârşit aventura noastră în lumea verde a Cozei, munte unde, cu siguranţă, vom mai reveni şi altă dată cu plăcere.
Munţii Vrancei - Ţinut de legendă
Ţinutul Vrancei este păstrătorul unora din cele mai vechi şi frumoase legende româneşti. Poate cea mai cunoscută dintre acestea este legenda babei Vrâncioaia. Se spune că Ştefan cel Mare, fiind biruit după o luptă cu ungurii, care trecuseră munţii, a luat-o prin codrii, ajungând pe Valea Putnei. Aici, cu ajutorul unei femei, Tudora Vrâncioaia, şi a celor şapte fii ai săi a adunat oaste formata din ciobani, “a buciumat din vârful Cozei, de pe vovârghia Cristianului (vârful cel mai înalt al Muntelui Coza) şi a trecut valea pe la Tulnici; apoi, izbind pe unguri, i-a risipit la gura Lepşei, unde tăbărâseră cu prada”. După aceasta izbândă, fiecare din cei şapte fii ai Vrâncioaiei a primit câte un munte, satele din această zonă purtând şi astăzi numele lor: Nistoreşti, Bârseşti, Negrileşti, Păuleşti, Bodeşti, Spulber, Spireşti.
Tot din ţinuturile Vrancei provine şi prima variantă publicată a baladei Mioriţa, culeasă, se pare, de Alecu Russo în Munţii Sovejei şi publicată de Vasile Alecsandri în secţiunea Cântece poporale româneşti din gazeta "Bucovina" din Cernăuţi, în anul 1850.
