Destinaţii spirituale: Biserica fortificată de la Dârjiu

Destinaţii spirituale: Biserica fortificată de la Dârjiu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Dârjiu este un sat bine ascuns între dealuri. Oficial, satul se află în judeţul Harghita, însă localităţile apropiate se găsesc în judeţele Mureş şi Braşov. Drumul până acolo e unul cu peripeţii, de vreo două ori am rătăcit calea. Ce este aşa special în satul acesta? Aţi ghicit: biserica cetate Dârjiu nu e una oarecare, ci una ce face parte din Patrimoniul UNESCO alături de încă şase biserici fortificate: Biertan ( jud. Sibiu ), Câlnic (jud. Alba), Valea Viilor (jud. Sibiu) , Prejmer ( jud. Brasov ), Saschiz ( jud. Mures) şi Viscri( jud. Brasov).

Casa parohială e aproape lipită de cetate. Aici trebuie să vă adresaţi dacă vreţi să faceţi o vizită. O doamnă ne deschide o poartă joasă prin care intrăm în cetate pe lângă nişte lăzi imense ce adăpostesc şi astăzi grânele sătenilor. Clopotniţa e separată de navă. Mergem pe o alee flancată de flori spre intrarea în biserică. Primii care am intrat am fost eu şi Ramona, iar reactia noastră, în cor, a fost un scurt: UAU! Dar ce văzusem: un zid, netencuit, din care care se mai vedeau vechile pietre. Deasupra lui, fresce peste care au trecut sute şi sute de ani şi care, din păcate, nu se păstrează integral. Una dintre fresce îl reprezintă pe Sf. Apostol Pavel, o alta pe Arhanghelul Mihail; o alta pe Sf. Anton. În partea din spate există un balcon la care ajungem urcând trepte pe un coridor îngust. De sus, parcă toată atmosfera poartă o altă încărcătură, locul e mult mai impresionant. Lângă amvon ne atrage atenţia o machetă în miniatură, lucrată la scară, cu biserica cetate în care ne aflăm.

Pe un perete din dreapta, în vecinătatea altarului, este dezvelită o cărămidă inscripţionată cu caractere runice. Biserica fortificată de la Dârjiu este dominată, în zona altarului, de culoarea albastru deschis. Stranele, băncile şi altarul au pictate motive populare. Pe băncuţe stau, având coperţile protejate de broderii alb-albastre, cărţile de rugăciune. De altfel albul şi albastrul sunt culorile ce domină biserica. Inclusiv amvonul este decorat cu o broderie asemănătoare celor de pe cărţi la care se adaugă scrierea Egy Az Isten (dicţionarele online spun că expresia s-ar traduce ca un Dumnezeu, Dorin mă corectează ulterior: Unul este Dumnezeu).

Ieşim şi pe afară să explorăm fortificaţia. Zidurile adăpostesc multe camere. Acestea au servit drept adăpost în vremurile grele pe care le-au traversat locuitorii de aici. Acum adăpostesc un mic muzeu cu bănci şcolare, care, unelte de dulgher, de fierar, mobilier vechi. Fântâna cetăţii este funcţională şi e adăpostită şi ea sub acoperiş. Fortificaţia de la Dârjiu are bineînţeles şi un turn al slăninii, folosit şi astăzi de către localnici. Mărturie stau multe şi solide table de preparat slănina. De asemenea, este amenajată şi o sală de mese. Urmează porţia de senzaţii tari: clopotniţa. Urcarea se face la început pe scări cu trepte solide. Se continuă pe scări de lemn aproape verticale. E cam întunecos, dar şi asta face parte din reţeta de vizitare a bisericilor cetate. În turn încercăm să ne deplasăm pe rama de piatra sau pe scheletul din lemn ce susţine cele două clopote mari. Priveliştea asupra satului, bisericii şi zidurilor ce o înconjoară este încântătoare.

Cum ajungem

- Cu trenul. La Dârjiu este o haltă unde opresc toate trenurile de persoane. Halta se află pe magistrala Braşov - Sighişoara, cam la 20 km de Sighişoara. Consultaţi www.infofer.ro.

- Cu maşina sunt mai multe variante. O recomand pe cea mai bună din punctul de vedere al calităţii drumului, chiar dacă asta înseamnă un ocol consistent: Pe drumul Braşov - Sighişoara la Vînători (cam 8km de Sighişoara) există un indicator spre Odorheiul Secuiesc. În satul Murgeni avem indicator spre Beia. Urmăm drumul spre Beia până în satul Ulies, unde un indicator ne arată drumul spre Dârjiu. Drumul e asfaltat şi e în stare bună până la 2 km de Dârjiu.

Puţină istorie

Biserica fortificată Dârjiu aparţine astăzi comunităţii unitariene şi a fost iniţial construită în stil roman în secolele XIV-XV şi transformată ulterior în stil gotic. A fost fortificată în sec. al XVI-lea şi are o incintă dreptunghiulară, întărită cu şase turnuri. Turnul de poartă păstrează înfăţişarea originală, cu zidărie masivă, străpunsă de ferestre de tragere protejate cu închizători de lemn. Frescele din interiorul ei, considerate cele mai impresionante creaţii medievale din Transilvania, au fost pictate în aceeaşi perioadă şi reprezintă legenda Sfântului Ladislau al Ungariei. Din păcate picturile murale au fost deteriorate în mare parte în timpul Reformei protestante. Fortificaţia: curtea bisericii cetate de la Dârjiu este pătrată. Zidurile sale au o înălţime de 5 metri şi sunt prevăzute cu bastioane dispuse oblic situate în afara zidurilor în cele patru colţuri. Pe turnul sud-vestic se găseşte amplasat un ceas solar din anul 1622. Un astfel de ceas, însă de dimensiuni mult mai mari, se găseşte şi pe unul din pereţii exteriori de la Biserica Sf. Bartolomeu din Braşov.

 

Citit 3048 ori Ultima modificare Marți, 02 Iulie 2013 15:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.