Zona ce se învecinează cu oraşul Rupea e plină de aşezări interesante. Şi de oameni speciali. Plecat-am într-o dimineaţă de martie cu gîndul de a ajunge la Jimbor. De departe, zărim pe un deal ziduri de cetate. O să ajungem acolo, dar hai să intrăm în sat să vedem pe unde. Ajungem în centru, în zona cu biserica evanghelică. După cum arată se pare că şi pe aici a existat o biserică fortificată. Clopotniţa e separată de biserică însă zidurile cele înalte lipsesc.
La casa de lângă biserică scrie în trei limbi: Parohia Evanghelică Luterană Jimbor. Batem timid la uşă. Suntem întâmpinaţi de preotul Kunos Ludovic, care ne va însoţi la biserică. De la el aflăm că Jimborul este un sat cu populaţie majoritar maghiară şi că saşii au dispărut de aici. Credincioşii evanghelici fac mari eforturi să întreţină biserica şi după cum am văzut fac o treabă foarte bună.
Incinta este interesantă, dar simplă totodată. Stranele sunt pictate cu motive săseşti, însă altarul este împodobit cu simboluri maghiare. Clădirea a fost avariată, iar o parte din zidul sudic s-a deplasat. De aceea, prima inpresie pe care o ai când intri e că altarul e strâmb. Din fericire, în anii '70, înainte de cutermur, s-au făcut ample lucrări de consolidare care au oprit deplasarea zidurilor şi au salvat practic această biserică.
Pe altar găsim o casetă pictată cu mult talent de o doamnă din sat. Preotul ne-o arată şi o deschide. Pe capacul interior e pictat satul, în evidenţă ieşind dealul cu cetatea şi clopotniţa bisericii.
Domnul Kunos ne povesteşte câteva lucuri legate de viaţă satului, de populaţie şi de colegii săi ortodocşi şi unitarieni. Ne spune că în această perioadă îi pregăteşte pe câţiva tineri pentru confirmare, un eveniment extrem de important în cadrul acestei culturi. Ne spune şi cum se desfăşoară ritualul unitarian, punctând diferenţele faţă de ritul evanghelic.
Slujbele au loc în perioada de iarnă într-o casă aflată vizavi de biserică. Tot aici, preotul a înfiinţat un fel de club pentru bătrâni, prilej de întâlniri şi discuţii. Îmi spune că va încerca să reînvie tradiţia Împuşcării Cocoşului. Nu prea ştiu ce înseamnă asta şi din păcate nu e vreme de explicaţii suplimentare, căci părintele trebuie să-şi intre în rolul de profesor: îşi aşteaptă învăţăceii.
Ne invită să parcurgem drumul spre cetate direct prin grădina sa. Poteca oficială pleacă pe sub o poartă de lemn aflată lângă şcoală. Ieşim din grădina preotului direct în cimitir şi de acolo într-un drum noroios pe alocuri, care urcă domol printre pini. Ajungem pe coama dealului. Celălalt versant e lipsit de pădure. Mai avem un pic până la cetate.
Domnul Kunos ne spunea că un investitor a luat în urmă cu câţiva ani cetatea în concesiune, însă nu a reuşit să facă prea multe pentru ea. Acum, primăria caută un alt concesionar. Şi sper să găsească repede pentru că trebuie să se apuce serios de treabă. Urgenţă e acoperişul, unde lipsesc o parte din ţigle, iar acest lucru a dus în timp şi la deteriorarea scândurilor, bârnelor. Preotul aprecia că acoperişul va mai rezista anul acesta.
Cetatea de Jimbor e micuţă ca suprafaţă. Actualmente are un singur zid aflat în stare destul de bună. Pe colţul sudic au existat câteva încăperi dispuse pe două nivele, probabil destinate proviziilor şi adăpostirii sătenilor în vremuri grele. Mai există un turn, pe partea opusă cămărilor, însă una din laturile sale este complet distrusă. Se pare cetatea a beneficiat în trecut de încă un zid de apărare, dispus pe exteriorul a ceea ce există acum.
Revenim în sat după, cum i-am promis domnului Kunos, urmând să facem schimb de adrese de mail şi numere de telefon. Ne strângem mâinile de parcă ne-am fi cunoscut de multă vreme şi părăsim satul. Ne oprim pe câmp aproape de un şorecar ce stă cocoţat pe un stâlp, veghindu-ne calea. Întoarcem capul spre bătrâna cetate, cu speranţa că va avea o soartă mai bună.
Cum se ajunge la Jimbor
Din şoseaua Braşov - Sighişoara, în localitatea Rupea Gară se desprinde un drum (semnalizat cu săgeată şi asfaltat) spre satul Homorod. La ieşirea din Homorod, după ce trecem calea ferată există o ramificaţie: la stânga, pe lângă calea ferată este drumul spre comuna Caţa; înainte se merge spre Mercheasa şi Jimbor. Pentru a vizita biserica trebuie să va adresaţi Parohiei Evanghelice Luterane Jimbor. Cetatea este deschisă tot timpul (a se citi: nu mai are porţi).
Menţiune documentară din secolul XIV
Prima menţiune documentară a Jimborului are loc în perioada 1385-1553, într-o însemnare a Fraternităţii Capitalului de la Saschiz, din care rezultă că aşezarea aparţine acestei congregaţii religioase. În secolul al XV-lea se construieşte o biserică-sală în stil gotic. În partea de sud-est se află poarta şi turnul-clopotniţă.
În anul 1663, potrivit lui Heinrich Muller, soldaţii voievodului moldovean Eustratie Dabija atacă şi pradă aşezarea Jimbor, locuitorii refugiindu-se în cetate. În 1705 are loc un incendiu la Jimbor, iar în 1779 parohia săsească se află aproape de pieire. În 1784 se realizează noua clădire a bisericii evanghelice. În biserică se găsea un altar cu două aripi, creat în anul 1520. În anul 1909, altarul jimborean a fost mutat la Muzeul Naţional de Artă din Cluj.
Ceea ce aduce unic această fortificaţie este faptul că diferă de altele din zonă, în sensul că biserica este înconjurată de o incintă de tip oval şi nu poligonal. Construită în secolul al XIV-lea, cetatea ţărănească din Jimbor avea rol de apărare. În urma invaziei tătarilor din 1690, cetatea a fost avariată, fiind restaurată în anul 1692, iar în anul 1818 zidul exterior al cetăţii a fost dărâmat.
