Cetatea de la Aiţa Mare se află pe cel mai înalt punct al localităţii, într-un loc care se numea Cuibul Corbului. În sat ne atrage atenţia o poartă pe care scris Tourist Info. Intrăm şi stăm de vorbă cu un domn care s-a dovedit a fi preotul comunităţii unitariene, după care ne îndreptăm către cetate. Mai întâi intrăm pe o poartă de metal, iar o alee strajuită de brazi ne conduce spre poarta cetăţii. Pe partea dreaptă se află o sculptură interesantă, ce-i reprezintă pe conducătorii celor şapte triburi maghiare. Pătrundem în interior pe o uşă aflată la nivelul cel mai de jos al unui turn. Zidurile ce înconjoară biserica s-au păstrat bine, dar exteriorul bisericii nu e chiar în cea mai bună stare. Înăuntru, ca în toate bisericile gotice, ne întâmpină un aer rece. Mobilierul e aproape tot vopsit în albastru. Ne atrage atenţia amvonul din piatră şi cu balustradă.
De asemenea, biserica e organizată mai special: o parte din bănci se află în cor, unde e poziţionată şi orga. Altar nu există. Preotul slujeşte într-un perimetru care îi permite să fie urmărit şi din partea estică, dar şi din cea vestică a bisericii. Preotul ne descrie în amănunt biserica. Vorbeşte bine româneşte, dar din când în când uită unele cuvinte, iar noi îl mai ajutam. Ne mulţumeşte de fiecare dată.
Stăm lângă turn. Acest turn s-a dărâmat la un mare cutremur ce a avut loc în anul 1802. Sătenii l-au reclădit, dar l-au făcut cu un etaj mai scund. O parte din materialele turnului sfărâmat au fost folosite pentru construcţia nouă. Părintele Levente ne arată câteva blocuri imense de piatră aşezate pe cant pentru consolidarea turnului. Ele au fost sculptate şi au mici şanţuri longitudinale.
Intrăm din nou în biserică. Preotul ia toate elementele pe rând. Ne arată mai întâi balconul din lemn dinspre vest, decorat cu flori pictate pe fond albastru. Acestuia i se opune un alt balcon, decorat asemănător, amplasat în cor şi unde este instalată orga. Aceasta funcţionează, soţia preotului este şi organist şi o foloseşte la fiecare slujbă.
Apoi ni se prezintă tavanul. Acesta este decorat cu reţea de nervuri. Tavanul corului este însă diferit de cel al sălii. Nervurile din cor sunt construite în relief. Cele din sală sunt pur şi simplu lipite de tavan. Acest fapt are drept cauză tot acel cutremur din anul 1802. Atunci tavanul sălii s-a prăbuşit în interior, fiind refăcut ulterior. Preotul e de părere că meşterii care s-au ocupat de reconstrucţia bisericii nu au ştiut (sau poate nu au putut, n-au avut materialele necesare) să decoreze tavanul cu nervuri identice cu cele din cor. Tot în partea de sus, aproape de tavan, observăm o serie de bare metalice care au menirea de a consolida contraforturile de pe exterior.
În cor, deasupra mesei atârnă un candelabru mare, din lemn decorat cu motive florale tot pe fond albastru. În vecinătatea mesei se mai află două scaune frumos decorate şi o vază mare.
Mândria acestei biserici e amvonul. Părintele ne vorbeşte entuziast despre modul în care acesta a fost demontat piatră cu piatră în vederea restaurării. Amvonul şi coroana de deasupra datează din 1710, conform inscripţiilor din piatră. Această construcţie are un aer de vechi, de autentic. Amvonul e compus din patru casete sculptate în piatră. Unul conţine o emblemă cu un pelican pe ea, pe celalate trei au fost sculptate citate din Biblie. Preotul ne traduce inscripţia de sub pelican. Aflăm astfel că amvonul a fost construit pe cheltuiala lui Donath Gyorgy. Stema îi aparţine şi, în semn de preţuire, el şi familia lui au fost înmormântaţi în biserică. Preotul ne arată un loc în care podeaua sună a gol sub greutatea paşilor. Pe aici se face accesul în criptă.
În vecinătatea amvonului se află un portal frumos decorat. Aici a fost o sacristie (cameră a preotului) pe care sătenii au decis mai demult să o demoleze şi să-i zidească uşa. Şi acest portal a fost restaurat relativ recent. Părintele regretă demolarea acestei încăperi, fiindcă un astfel de spaţiu era util pentru depozitarea diverselor obiecte bisericeşti: steaguri, cărţi, straie.
Ne îndreptăm apoi atenţia spre cele două scaune pictate. Cu acest prilej dezlegăm şi misterul vopselei albastre. de pe mobilier: în anii '60, sătenii au comandat unui pictor local să picteze galeriile şi au ales această culoare albastru deschis. Însă aceasta nu se potrivea cu culoarea lemnului băncilor. Atunci s-a hotărât şi vopsirea lor în albastru. Acel pictor a donat la final cele două scaune pictate bisericii din Aiţa Mare.
Ieşim din biserică înfriguraţi şi privim zidurile. Cămările de provizii nu mai există. Au rămas însă turnurile. Pe timpuri era şi un drum de strajă. Am înconjurat cetatea şi pe exterior. Vechiul şanţ de apărare care era umplut cu apă exista şi astăzi. Găsim aproape de turnul cu intrare niste stâlpi de lemn pe care i-am mai văzut prin diverse locuri din Covasna. Părintele ne-a povestit semnificaţia lor, una extrem de simplă: în fiecare an, cuplurile care împlinesc 50 de ani de căsătorie aduc lângă biserică un astfel de stâlp. Pe acesta sunt inscriptionaţi anii, iar diferenţa dintre ei este întotdeauna 50.
Fortificaţie din 1222
Biserica este înconjurată cu un zid de cetate în formă pătrată cu trei bastioane. Despre această fortificaţie se aminteşte pentru prima oară în 1222. Se poate stabili zidirea mai târzie a bastionelor. La toate cele pentru colţuri a cetăţii se află câte un loc de uşă zidită care probabil serveau ca porţi înaintea construirii bastioanelor. Astăzi se poate intra în cetate numai prin poarta bastionului nordic. În mijlocul părţii de est, pe lemnul unei rame de uşi zidite se poate citi anul 1622. Aceasta ar putea se păstreze amintirea unei mari renovări, mai ales că pe exteriorul cetăţii se pot găsi inscripţii de nume din secolele XVII-XVIII. Cetatea i-a apărat în timp pe locuitorii satului. Pe exterior, zidurile sunt înconjurate de un şanţ care era umplut cu apă.
Locuitorii cetăţii şi-au păstrat provizii de hrană şi diverse alte valori în câteva construcţii aflate în interiorul cetăţii. Aceste cămări nu mai există.
Bastionul din partea de nord-vest a servit în timp şi ca locuinţă pentru paznicul cetăţii, care avea datoria de a patrula noaptea în jur. Pe partea interioară exista un drum de strajă de jur împrejur. Gurile de tragere şi meterezele s-au păstrat intacte.
Cum se ajungela Aiţa Mare. Satul se află în judeţul Covasna, pe şoseaua Brasov - Baraolt, la 40 de kilometri de Braşov.
