Sălbaticele Chei ale Buţii - o comoară a Parcul Naţional Retezat

Sălbaticele Chei ale Buţii - o comoară a Parcul Naţional Retezat
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Frumoasele Chei ale Buţii reprezintă una dintre atracţiile principale din Valea Jiului de Vest. Locul este foarte accesibil, de la asfalt se merge până la intrarea în chei cam 1 km pe un drum de pământ care este foarte bun. În aval de chei este un complex turistic (vezi coloană N.Red.) unde se oferă cazare, masă. Nu aş putea să vă spun cum sunt preţurile, fiindcă nu am intrat nici măcar la restaurant. Urcăm uşor pe un drum care merge pe lângă cabană, de-a lungul apei. Puţin mai sus apare marcajul banda albastră care duce la Cabana Buţa. Noi mergem pe lângă apă şi ajungem la un mic baraj unde apa este direcţionată pe o conductă mare. De aici poteca se îngustează drastic, iar în câţiva metri dispare.

Rămâne de reţinut faptul că în aceste chei nu există niciun fel de amenajări (potecă, marcaj, cabluri, balustrade). Aşadar accesul se face pe răspundere proprie şi presupune ceva pregătire psihica pentru udat picioare şi contact cu apa rece. La început reuşesc să trec râul şi chiar să scap relativ uscat, pentru că merg din piatră în piatră. De sus vin nişte turişti care au luat-o de-a dreptul prin apă. Pereţii sunt foarte apropiaţi unul de altul, cerul de abia se vede, locul e destul de întunecos. După ce am trecut râul, am găsit o zonă în care stânca are culoare roşiatică. Puţin mai sus, o stâncă imensă, căzută de sus cine ştie când, pare că blocheaza accesul. Dar nu e aşa. O ocolim prin partea stângă, pe unde admirăm în treacăt nişte şuvoaie de apă care cad prin iarbă. Cheile sunt presărate, aşa cum este şi normal, cu căderi de ape mai mici sau mai mari. Ajungem într-o zonă mai dificilă. Se pare că aventura s-a terminat. Pe stânga e o stâncă foarte înclinată şi are un culoar strâmt. Pe dreapta e râul unde printre câteva pietre apa cade formând un lăcuşor mic şi adânc, de culoarea smaraldului. Până la urmă, încerc să fac echilibristică şi reuşesc să depăşesc zona dificilă. Ramona renunţă şi îmi spuen că mă va aştepta în acest loc. Mai merg câţiva metri. Iar dau de o cascadă. Nu se mai poate înainta pe malul acesta, aşa ca ma descalţ şi trec apa. Pe malul opus pare a fi un fel de potecă. Urmează cea mai frumoasă porţiune din Cheile Buţii. Urc câţiva metri deasupra apei. Poteca coboară apoi uşor, ducându-mă la o arcadă. În stânga arcadei e o grotă scurtă. După ce treci de arcadă, se vede intrarea din amonte în chei. Jos, apa oferă spectacolul ei: cade în doua cascade, intră în locuri unde e strânsă de stânci. Ai impresia că apa curge dintr-un recipient într-altul, iar culoarea..culoarea asta a apei e greu de descris. De aici încolo nu se mai poate înainta fără echipament specific. Dar pentru mine este suficient. Stau minute în şir pe o mică prispă şi privesc spectacolul cu ape şi stânci.

Vine şi vremea întoarcerii, că mă gândesc că Ramona începe să îngheţe aşteptându-mă. De data asta nu mai traversez apa. Ajung în zona culoarului strâmt, mărginit de un bolovan înclinat şi ascuţit. Îi dau aparatul Ramonei şi încep treaba. Reuşesc să mă strecor printre stânci şi să ajung în sfârşit într-un loc mai puţin alunecos. De aici e simplu să ne întoarcem. În mare încercăm să urmăm acelaşi drum însă nu ne iese, findcă la un moment dat e de coborît o porţiune alunecoasă şi lipsită de prize. Aşa că o luăm prin apă şi traversăm râul până la poteca, iar apoi coborîm pe lângă baraj. Toată distracţia asta a durat cam o oră, însă am stat şi am savurat tot ceea ce am văzut. Cei care se grăbesc sunt sigur că pot face acest traseu şi în jumătate din timpul nostru. Dacă alegeţi să intraţi în Retezat pe Valea pârâului Buţa merită să vă abateţi din drum şi să vă înarmaţi cu atenţie pentru a vedea un loc cu totul deosebit.

Cum ajungem şi posibilităţi de cazare

Pârâul Buţa izvorăşte din partea sudică a Munţilor Retezat şi se varsă în Jiul de Vest. Înainte de vărsare se află cheile spectaculoase: Cheile Buţii. Versanţii ei sunt foarte abrupţi, pereţii ajung până la 100 m înălţime, au numeroase surplombe şi marmite fluviale. Este paradisul alpiniştilor dar şi al speologillor,  un loc ideal şi pentru iubitorii sporturilor extreme.

Unde tragem

Complexul Turistic Cheile Buţii este aşezat la Poarta Sudică de intrare în Parcul National Retezat, rezervaţie naturală a biosferei, una dintre cele mai frumoase arii protejate ale Europei. Potrivit site-ului propriu, situată la o altitudine de aproximativ 900 m, în apropierea Cheilor Buţii şi a drumului naţional 66A (în construcţie) care va lega oraşul Petroşani de Băile Herculane, complexul este, pentru prietenii Retezatului (care aleg accesul sudic în Parc - dinspre Petroşani, Vulcan, Lupeni, Uricani, Valea de Peşti, Câmpu lui Neag, Cheile Buţii) primul popas pe traseul cel mai cunoscut: Cheile Buţii - Cabana Buţa - Lacul Bucura - Vf. Peleaga - Cabana Pietrele. De aici se poate ajunge foarte uşor şi la celălalt punct sudic de acces în Parcul Naţional Retezat : Câmpuşel.

 

Citit 2926 ori Ultima modificare Luni, 12 August 2013 17:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.