O zonă mai puţin umblată, ideală pentru excursii de weekend, este Valea Slănicului (de Buzău). Aceasta a reprezentat, în vechime, un drum comercial des circulat, un drum al lemnului, al sării, oilor şi fructelor, care asigura legătura între munte, deal şi câmpie. Pârâul Slănic se formează pe povârnişul sudic al Masivului Furu şi pe versantul estic al Muntelui Nehârna Mică. Cursul montan al văii delimitează la apus marginea Munţilor Buzăului, separînd pe acest sector Culmea Ivăneţului de Muntele Furu.
Din oraşul Buzău, după ce trecem podul de la Mărăcineni, ne încadrăm în stânga pe DJ 203K, iar după 15 km ajungem la Săpoca, unde pârâul Slănic se varsă în râul Buzău. Continuăm pe valea Slănicului, urmând ruta Beceni-Vintilă Vodă-Mânzăleşti-Lopătari-Terca.
În localitatea Cernăteşti, atestată documentar în anul 1487, descoperim monumentul istoric de interes local „Zidul Mut” – un rest dintr-o veche biserică creştină (sec.IV-VI). Tot de aici, în sezonul înfloririi liliacului, putem urca în Muchia Săpocii pe „Dealul cu Lilieci”, rezervaţie botanică desfăşurată pe 3 ha. Trecem de Manasia şi Izvorul Dulce, ajungând în comuna Beceni, unde, la o altitudine de 670 m în mijlocul pădurii, se află tabăra şcolară Arbănaşi, de unde se ajunge la Vulcanii Noroioşi pe un drum petrolier. Aici se întâlnesc cele mai vechi instalaţii de exploatare a petrolului din judeţul Buzău (1905). La Vintilă-Vodă, vedem ruinele primei cetăţi mânăstireşti din Ţara Românească, ctitorită de Vintilă-Vodă Voievod (1532-1535). Din comună se ajunge la Rm. Sărat pe DJ 203A şi la Bisoca pe DJ 204H.
Urmează comuna Mânzăleşti, o bogată zonă turistică, unde s-au conservat portul popular şi o serie de meşteşuguri ca olăritul, rotăritul şi morăritul.
La 55 de km de Buzău, la confluenţa Slănicului cu pârâul Jgheab, descoperim monumentul natural „Muntele Alb-Grunj”, un bloc piramidal de culoare albă-cenuşie-galbenă, format din cenuşă vulcanică, cu suprafaţa de 25 mp la bază şi o înălţime de 13 m. La 11 km de satul Jgheab se află Mănăstirea Găvanu, întemeiată în anul 1707. După ce admirăm, pe versantul vestic al Slănicului, „Malu cu Sare”, unde apar blocuri de sare îngropate în argilă şi marne sărăturoase, la intrarea în comuna Lopătari urmăm drumul spre dreapta pentru a ajunge pe ”Platoul Meledic”, rezervaţie geologică şi speologică desfăşurată pe o suprafaţă de 62 ha. Aici este protejat relieful carsto-salin format din peşteri, doline, lapiezuri şi lacuri. Lacul Meledic este unic în lume, având apă dulce, în ciuda faptului că este aşezat pe un masiv de sare, şi în subteranul căruia se află „Peştera 6S” considerată, de unii speologi, cea mai lungă peşteră de sare din lume, cu o lungime a galeriilor de 3.234 m. În vecinătatea lacului Meledic a luat fiinţă o tabără de sculptură, unde sunt expuse în aer liber 25 de statui din lemn.
Aşezată în depresiunea cu acelaşi nume, comuna Lopătari ocupă o parte din zona montană a văii Slănicului la poalele Dealului Bocu şi la N-E de Culmea Ivăneţu. Despre denumirea acestor locuri există o legendă care spune: „În timpuri vechi locuiau aici tătarii. Negru Vodă cu trei căpitani, Beşliu, Goidea şi Lopătărea, i-a alungat şi a împărţit pământul luat de dânşii astfel: căpitanului Beşliu i-a dat teritoriul comunelor Mânzăleşti şi Măneşti, lui Goidea teritoriul comunei Goideşti, iar lui Lopătărea, teritoriul comunei Lopătari”. Din centrul comunei se desprinde o potecă marcată cu cruce albastră (marcaj vechi şi rar) care ne scoate pe malurile lacului Mociaru (lac de formă circulară cu adăncime redusă cu o suprafaţă de 1 ha, format într-o depresiune de tasare apărută în urma prăbuşirii unei cavităţi subterane formată prin dizolvarea unui bloc subteran de sare), de aici continuă prin satul Plaiul Nucului, Vf. Ivăneţu (1191 m), valea Fulgeriş, ajungând în comuna Gura Teghii, pe valea Bâscăi dupa 6 ore de la plecare.De asemenea, putem traversa culmea Ivăneţului tot pe DJ 203K până în Gura Teghii pe un drum nemodernizat. Din Lopătari ne continuăm excursia spre satul Terca pe un drum comunal, trecând prin satul Luncile, aflat la 11 km distanţă. În prima parte, drumul urcă deasupra defileului Slănicului, de unde admirăm un versant abrupt de 350 m, denumit „Malu Roşu”, alcătuit din roci diferite dispuse în strate cutate. Ajungem în satul Terca, şi după punctul de confluenţă al Slănicului cu pârâul Smoleanu, traversăm o punte peste gârla Smoleanului, ţinem stânga, mergem pe o potecă ocolind gardul ultimei case şi începem să urcăm susţinut printr-o livadă de pruni, ajungem la fundaţia unei sonde vechi cu structură de lemn, pe care se observă un marcaj rătăcit de bandă roşie, şi în câteva minute ajungem într-o poiană unde descoperim „Focul Viu de la Terca”, numit de localnici şi „Cloaja”. Este un fenomen geologic care constă din emanaţia gazelor prin fisurile scoarţei şi autoaprinderea acestora la suprafaţă. Flăcările pot avea înălţimi de până la 1,5 m. Din satul Terca se poate urca către izvoarele Slănicului sau se poate ieşi pe drumuri şi poteci de munte cunoscute de către localnici pe valea Bâscăi Mici în zona Vadu Oii-Secuiu. Drum bun şi iubiţi natura!
Legendă şi istorie
Numele comunei Mânzăleşti are la bază o legendă: „Cândva, pe aceste meleaguri a trăit un moş care avea doi feciori. Pe unul îl chema Manea, de la care se trage numele satului Măneşti (fostă comună), iar de la celălalt nume a rămas porecla de Mânzăleşti, de la mânjeală (un amestec de flori de nalbă cu tărâţe de grâu, cu care se ungeau firele de ţesătură să nu se rupă).” Cea mai veche menţiune o găsim într‐o poruncă din 1522, februarie, 3, a voievodului „Ţării Muntene-Româneşti” Radu de la Afumaţi, care „întăreşte lui Negru Braga, fraţilor şi fiilor lui, stăpânire peste plaiul Peceneaga şi de la Menedic în sus până la Cheie”. În denumirea Menedic pe care o menţionează documentul găsim toponimul de astăzi Meledic. Până în anul 1939, la Mânzăleşti, în satul Buştea, prin două staţii se captau ape minerale, se îmbuteliau în sticle ca de şampanie şi se exportau în Franţa ca „apă feruginoasă fosfatată de Meledic - Izvorul Întineririi”. Astăzi, apele minerale curg pe pârâul Ruginii şi se varsă în Jgheab la Gura-Bădicului.
