„Cât e Siriul de mare,/ N-are drumuri mergătoare/ Numai apă curgătoare/ Apa curge printre dealuri/ Dorul mândrii-l duce-n valuri/ Şi-ai Buzău, Buzău…”. Aşa sună cântecul care a consacrat zona frumoasă a Siriului şi pe interpretul care l-a purtat prin lume - artistul de muzică populară care s-a născut în acest spaţiu folcloric - Benone Sinulescu sau, mai nou, Nea Beni. După celebrii Vulcani Noroioşi, despre care aţi putut citi în pagina trecută a Itinerariilor, vom vorbi astăzi despre o zonă la fel de spectaculoasă şi de vizitată din judeţul Buzău – Siriul. Existenţa lui este o dovadă vie că omul nu produce doar stricăciuni, poluare şi mizerie în natură, şi că împletind potenţialul uman cu un relief ofertant se poate naşte un loc minunat – valea Siriului.
De neratat
Priveliştea lacului Siriu, imens, culcuşit între colinele verzi care par să-l ocrotească asemenea unui hamac, te vrăjeşte pur şi simplu. Nici nu contează dacă soarele pune străluciri de cristale Swarovski pe undele lacului sau dacă norii grei de ploaie se sprijină pe creştetele arborilor. Mai important este că intervenţia omului a transformat locul cu aspect obişnuit, înconjurat de păduri verzi, într-o zonă de o frumuseţe care-ţi taie răsuflarea şi un obiectiv turistic de neratat.
Mai ales că, spre bucuria şoferilor, drumurile buzoiene sunt destul de bune şi de bine marcate, astfel încât să nu-ţi strici maşina şi nici să te rătăceşti chiar şi fără GPS. Tot ce trebuie să faci este că urmezi indicatoarele din Buzău spre Braşov. Şi imaginea desprinsă parcă dintr-un tărâm de poveste abia aşteaptă să ţi se întindă la picioare.
CITEŞTE ŞI: DECOR demn de HOLLYWOOD la Buzău/ La Vulcanii Noroioşi te simţi ca pe ALTĂ PLANETĂ
Comuna mamă a acelor locuri este Lunca Jariştei, dar fiecare sătuc al ei Caşoca, Colţu Pietrii, Gura Siriului şi Muşceluşa are farmecul lui, întemeiat tocmai pe simplitate. Nu vei găsi aici aglomerarea de pensiuni turistice care mai de care mai sofisticate din zona Lepşa, dar te vei putea bucura de liniştea şi de simplitatea traiului patriarhal. La asta contribuie din plin pensiunile cu aer agroturistic, dar şi cele cu atmosferă şi confort de cămin studenţesc. Sfatul meu ar fi să vă opriţi măcar o noapte la Caşoca. Pentru că priveliştea de vis de la Siriu merită savurată pe îndelete.
Cascada
Şi dacă tot îmi urmaţi sfatul şi faceţi popas în satele din preajma Barajului Siriu, bucuraţi-vă de spectacolul numeroaselor căderi de apă presărate de-a lungul drumului către Cascada Caşoca. Drumul e destul de lung, în funcţie de punctul de la care porniţi, dar uşor de parcurs chiar şi cu piciorul, pentru că e unul forestier, şi nu vă pune prea greu la încercare cu urcuşul. Marcajele special făcute vă vor confirma la fiecare porţiune străbătută că nu v-aţi rătăcit. Nu vă lăsaţi păcăliţi de zgomotul căderilor de apă crezând că aţi ajuns, în sfârşit, la destinaţie pentru că veţi avea surprize neplăcute. Atenţie la coborârea treptelor către cascadă, sunt destul de abrupte! Ca să nu vă simţiţi dezamăgit sau păcălit, vă spunem din start că obiectivul pe care îl vizitaţi nu se compară cu cascada Putna ori Urlătoarea! Dar are farmec de netăgăduit. Perdeaua de apă rapidă, neliniştită, zgomotoasă, străluceşte în lumina soarelui, iar vara vă puteţi scălda în apele reci. Există şi un loc special, amenajat ca o grotă răcoroasă unde poţi mânca, şi tot ce-ţi vei dori este ca turiştii care au fost înaintea ta să fi fost mai puţin nesimţiţi şi să nu fi lăsat mizerie în urma lor. Pentru că nu are cine s-o strângă! Mai ales că accesul este gratuit.
Privelişte de vis
Părăsiţi Caşoca admirând din toate unghiurile Barajul Siriu, cu o înălţime de 122 de metri şi o lungime coronament de 570 de metri, construit pe râul Buzău, între masivul Siriu şi masivul Podu Calului, din rocă, steril şi miez din argilă. Ar fi fost şi mai frumos dacă pe „toboganul” lui ar fi curs apa, dar şi aşa, sec, este interesant. Trebuie să ştiţi, tot la capitolul date tehnice, că din cauza barajului DN 10 şi-a schimbat ruta fiind construite nenumărate viaducte pentru a se ocoli Lacul Siriu. Cel mai spectaculos este Viaductul Giurca, sprijinit pe piloni de susţinere înalţi de 46 m. Lacul Siriu este un lac de acumulare amenajat pe cursul superior al râului Buzău şi pare nesfârşit. Are însă, o suprafaţă de 500 de hectare, o lungime de 11,5 kilometri şi un volum de 155 milioane metri cubi. Marele lui avantaj este că din orice punct l-ai privi imaginea e la fel de spectaculoasă, iar pozele n-au nevoie de retuş!
O viaţă pe scenă
Benone Sinulescu s-a născut pe 24 mai 1937, la Siriu, Buzău şi este un interpret român de muzică populară. De-a lungul carierei sale, a colaborat cu diverşi artişti de muzică populară printre care cea mai cunoscută şi mai fructuoasă colaborare a fost cu Irina Loghin. După 1989, a abordat şi stilul etnodance, colaborând cu succes cu trupele „Ro-Mania” sau „Româncuţele”.