Ceramica alb-albastră numită azulejos este un unicat portughez, mânăstirea Madre de Deus din Lisabona găzduind, din 1971, Museu Nacional do Azulejo, dedicat conservării artei ceramicii, scrie BBC, într-o prezentare turistică a Portugaliei.
Azulejos a apărut pentru prima dată în Portugalia în secolul al XV-lea, când părţi din Peninsula Iberică s-au aflat sub dominaţie maură. Deşi mulţi presupun că acest cuvânt este o derivare de la "azul" ("albastru", în portugheză), cuvântul este de origine arabă şi vine de la "az-zulayj", care înseamnă "piatră şlefuită".
Parte a clădirilor
"Multe alte ţări au o artă a ceramicii, care este folosită ca decor, ca o tapiserie. Dar, în Portugalia, ea a devenit o parte a clădirilor. Gresia decorativă este atât un material de construcţie, cât şi o decoraţiune", a declarat directorul muzeului, Maria Antónia Pinto de Matos, citată de BBC.
Clădirile din Lisabona placate cu azulejos se întâlnesc pretutindeni, dar acestea nu au toate o vechime de sute de ani. De fapt, la începutul secolului XX, tehnica placării cu azulejos a încetat să mai fie agreată. 'Elitele culturale o dispreţuiau, considerând că este pentru săraci', spune Nuno Pereira, şeful relaţiilor internaţionale în cadrul administraţiei metroului din Lisabona.
Şi în subteran
Tehnica azulejo a revenit în actualitate începând cu deceniul al şaselea al secolului trecut, când artiştii decoratori ai primei staţii de metrou din Lisabona au dorit să introducă o metodă mai comodă şi uşor de întreţinut de a decora incintele.
Staţiile de metrou Parque şi Restauradores, exemplele cele mai impresionante dintre cele şapte staţii construite la început, sunt îmbrăcate cu plăcuţe de faianţă având modele geometrice, multe dintre acestea fiind opera prolificei artiste portugheze Maria Keil, al cărei soţ, Francisco Keil do Amaral, era arhitectul care a proiectat staţia. Măiestria ei decorativă poate fi admirată în 19 dintre staţiile metroului din Lisabona, scrie BBC.
Când dreptul de a găzdui Expo-98 a fost adjudecat de oraşul Lisabona, autorităţile municipale au decis că perimetrul cândva delabrat de pe malul râului este locul ideal pentru amplasarea unui sit memorabil de talie internaţională şi că era necesară o linie de metrou pentru a face legătura cu oraşul propriu-zis, asigurând astfel câteva locaţii suplimentare în care artiştii specializaţi în tehnica azulejo să-şi poată demonstra talentul. În locul figurilor geometrice ale Mariei Keil au apărut astfel decoraţiunile cu fir narativ.
De atunci, arta plăcuţelor ceramice pictate s-a instalat în multe alte staţii de metrou. În staţia Cais Do Sodre, tunelul de trecere a garniturilor este placat cu iepuri uriaşi inspiraţi din 'Alice în ţara minunilor'. În staţia Alto do Moinhos se văd ţapi care se iau în coarne, scribi cu pana în mână, un măgăruş care dă din copite.
O nouă formă de exprimare
Multe dintre cele mai noi lucrări din jurul Lisabonei şi din restul Portugaliei sunt colaborări cu Galeria Ratton, deschisă în 1987, care organizează numeroase expoziţii ale artiştilor locali şi internaţionali specializaţi în arta ceramicii şi facilitează amplasarea lucrărilor în noile staţii de metrou din această ţară.
"Obiectivul principal a fost de a reduce decalajul dintre arta contemporană şi pictura tradiţională pe ceramică", a declarat coproprietarul galeriei, Tiago Monte Pegado. "Este vorba despre a descoperi o nouă formă de exprimare. Noi nu luăm niciodată un desen deja existent, ci avem întotdeauna unul nou pentru a fi pictat pe ceramică", a adăugat acesta.
La Praça do Comércio, scuarul uriaş care leagă centrul oraşului Lisabona de malul mării, Muzeul da Cerveja dispune de o pictura murală veselă creată de Júlio Pomar: un iepure intră perfect într-un pepene verde, un om are o mandolină şi tot felul de alte ciudăţenii fuzionează într-un tot ireal.
