Legat de cultura chineză prin denumire, pentru că marfa transportată pe acest drum la un moment dat era mătasea produsă în China, drumul mătăsii a legat şi leagă China de Orientul Mijlociu, Europa şi Africa.
Prima menţionare în secolul II î.Hr. este doar o atestare a unei realităţi existente probabil cu sute de ani înainte şi anume o rută comercială între Extremul Orient şi lumea mediteraneeană. Probabil drumul era mai scurt iniţial şi lega China de imperiile din Orientul Apropiat. Dezvoltarea drumului mătăsii a fost favorizată şi de drumul regal din Imperiul Persan, dar şi de cuceririle lui Alexandru Macedon.
De partea cealaltă chinezii şi-au dat seama că stăpânirea unei bune părţi din această rută ar aduce venituri considerabile statului lor şi împăraţii au căutat să cucerească zone importante din Asia Centrală special pentru a controla drumul şi a încuraja comerţul. În acest context întâlnim pentru întâia oară menţionat Drumul Mătăsii. Dincolo de produsul principal, mătasea, deosebit de bine apreciat în lumea greco-romană, ulterior şi bizantină, numeroase alte bunuri erau transportate pe aceleaşi cale: pietre preţioase şi semipreţioase, porţelanuri, stofe de lână sau de in, ambră, fildeş, lac, mirodenii, sticlă, coral, metale preţioase şi arme, etc.
Trebuie spus că „Drumul Mătăsii” este de fapt o împletitură de drumuri de caravană, ruta principală legând bazinul Mării Mediterane cu estul Asiei, dar încrengăturile purtau mărfurile către peninsula arabică, către India sau chiar Africa.
De-a lungul vremii ruta a fost un punct de atracţie pentru mulţi cuceritori, iar oraşele care se găseau pe rutele principale au înflorit chiar şi în cele mai aride zone. Dacă în vest punctul terminus al drumului s-a modificat de multe ori în funcţie de realităţile politice (Roma, Constantinopol, Veneţia etc), la est lucrurile au rămas aceleaşi pentru sute de ani, Imperiul Chinez.
De aici într-un baston de bambus au fost aduşi primii viermi de mătase în Europa şi tot pe această rută a "călătorit" celebra ciumă bubonică, boală care a ucis un sfert din populaţia Europei.
Siguranţa acestei rute extrem de lungi, peste 6000 km, a fluctuat. În antichitate, în răsărit drumul comercial era asigurat de chinezi, dar în vest siguranţa comerţului a fost o vreme ameninţată prin conflictul dintre romani şi parţi. Prin iscusinţa diplomatică a lui Augustus pacea a fost asigurată pentru o anumită perioadă de timp. În timpul dinastiei chineze Tang a înflorit de asemenea comerţul, preluând de la perși controlul asupra drumului comercial. Al doilea împărat din dinastia Tang, Taizong a reușit să controleze cea mai mare parte a Asiei centrale, ca şi Tarim.
Mai târziu, Imperiul Bizantin a reuşit să recucerească o parte din teritorii din Asia şi să-şi asigure astfel contactul cu Drumul Mătăsii. După dinastia Tang, drumul comercial devine nesigur datorită atacurilor repetate şi prădarea caravanelor.
Un rol important în extinderea acestui drum comercial a fost asigurat de Imperiul Mongol, care în secolul al XIII-lea (dinastia Yuan) a asigurat ordinea şi siguranţa caravanelor. Imperiul mongol însă nu a fost unul de de durată îndelungată, pentru că deja în 1262 începe destrămarea acestuia. Doar partea sa răsăriteană, sub conducerea lui Khublai Khan, rămâne stabilă.
Dinastia Ming 1368 duce o politică agresivă împotriva triburilor mongole, recucerind teritoriile pierdute.
După marile descoperiri geografice din secolul XVI această rută îşi mai pierde din importanţa vitală, dar nu va muri niciodată.
De curând Drumul Mătăsii devine din nou reactivat prin zăcămintele de ţiţei, gaz natural, şi datorită turismului. Drumul Mătăsii a fost în permanenţă o arteră vie a lumii chineze, de fel una extrem de conservatoare, în ciuda invenţiilor care au schimbat lumea.
sursa: historia.ro
