Cordoba, Spania | Mezquita, moscheea-catedrală

Cordoba, Spania | Mezquita, moscheea-catedrală

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Oraşul andaluz Cordoba este, după standarde moderne, un oraş mic. A fost o vreme însă, cu mai bine de 1.000 de ani în urmă, când era nu doar cel mai mare oraş din Europa, dar şi un centru cultural deosebit. Cordoba era din anul 711 un oraş maur, devenit în 766 capitala emiratului al-Andalus (tranformat ulterior în califat). În perioada de apogeu a acestui califat, Cordoba era cel mai avansat oraş din Europa, atât demografic, cât şi economic şi cultural. Se ştie, desigur, că în acele vremuri arabii erau mult mai cultivaţi decât europenii, dovadă vastele biblioteci din oraşele orientale şi numărul mare de învăţaţi arabi (cărora le datorăm, apropo, salvarea scrierilor antice). În atare condiţii, nu e de mirare că la Cordoba se afla cea mai bogată bibliotecă din lume, care găzduia sute de mii de volume.

În această epocă de aur a Cordobei, în oraş existau nenumărate palate, 300 de băi publice, biblioteca deja menţionată şi 3.000 de moschei. Între ele, şi Mezquita: cea mai mare moschee din oraş, din califat, din peninsulă şi, de fapt, din aproape întreaga lume islamică, căci era întrecută atunci doar de moscheea de la Mecca.

Povestea moscheii din Cordoba începe pe locul unei biserici ridicate de vizigoţi în onoarea Sf. Vincenţiu. După cucerirea peninsulei iberice, spaţiul de rugăciune a fost împărţit, o perioadă, între creştini şi musulmani, până când califul Abd al-Rahman a cumpărat jumătatea de biserică ce revenea comunităţii creştine şi a început lucrările pentru o nouă moschee. Califul dorea să ridice la Córdoba un loc de rugăciune care să se poată compara cu marile temple din Orient. A reuşit.

Maurii nu s-au zgârcit deloc când a venit vorba de acest edificiu, fapt ce explică splendoarea construcţiei. Mii de muncitori, sculptori şi tâmplari au muncit la ridicarea şi decorarea moscheii, al cărei plan a fost opera unui arhitect de origine siriană. Însuşi califul s-a mutat de la reşedinţa sa din afara oraşului chiar în apropierea şantierului pentru a supraveghea personal evoluţia construcţiei. De-a lungul timpului moscheea a trecut mai multe modificări, inclusiv o extindere semnificativă, iar clădirea aşa cum o vedem noi astăzi, sub forma sa finală, datează din anul 987.

Intrarea se face printr-o curte interioară, element tradiţional în arhitectura moscheilor şi frecvent întâlnit în Andaluzia. La Mezquita, această curte este cunoscută drept Patio de los Naranjos datorită portocalilor plantaţi aici, copaci care oferă vizitatorilor un adăpost la umbră pe timpul canicularelor veri andaluze.

Mezquita este faimoasă pentru arhitectura sa interioară, dominată de cele 856 de coloane realizate din granit, marmură, jasp sau onix. Spaţiul interior este dominat de această pădure de coloane şi arcade aparent nesfârşite, o inovaţie arhitectonică a celor care au construit moscheea, adoptată ulterior şi în alte zone ale Islamului, când faima Mezquitei s-a răspândit dincolo de graniţele Europei.

La fel de impresionant este Mihrabul, acea nişă semicirculară din peretele qibla al oricărei moschei. În mod tradiţional, acest perete ar trebui să fie îndreptat către Mecca, deci către sud-est. Mezquita este însă o excepţie: aici, mihrabul, splendid decorat, este îndreptat către sud. 

Mezquita a scăpat de distrugerile din timpul Reconquistei, când multe alte moschei au fost dărâmate. A salvat-o, poate, tocmai frumuseţea ei, căreia nu i-au rezistat nici creştinii. Moscheea a fost însă transformată în biserică: în interior a fost construită o capelă, iar minaretul a devenit clopotniţă. Apoi, în secolul XVI, construcţia a suferit modificări mai severe: în mijlocul fostei moschei a fost ridicată o navă de catedrală în stil renascentist. 

Se pare că Regele Carol Quintul, care aprobase anterior modificările aduse edificiului, a fost nemulţumit de rezultat; el ar fi spus că a fost distrus ceva unic în lume pentru a construi ceva ce poţi găsi în orice oraş. Regele avea dreptatea lui: şi astăzi, pentru mulţi trecerea bruscă de la arhitectura moscheii la spaţiul catedralei este deranjantă. Însă chiar dacă ne place sau nu, transformarea moscheii în catedrală a fost un moment definitoriu în istoria monumentului şi surprinde poate cel mai bine transformările culturale prin care a trecut Andaluzia atunci când cultura creştină a înlocuit-o pe cea maură.

sursa: historia.ro        

Citit 2461 ori Ultima modificare Miercuri, 05 Octombrie 2016 15:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.