Teodora Miron

Teodora Miron

Cine va conduce instanţele şi parchetele gălăţene

Marți, 11 Decembrie 2012 06:00 | Publicat în EVENIMENT
Judecătorii şi procurorii gălăţeni care s-au înscris la examenul pentru ocuparea funcţiilor de conducere au susţinut şi ultima probă de examen, testarea scrisă privind managementul, comunicarea şi resursele umane. Deşi rezultatele finale se vor afişa abia pe 12 decembrie, notele obţinute de candidaţi pot spune care sunt magistraţii care vor ocupa funcţii de conducere în următorii trei ani. Pentru funcţia de vicepreşedinte la Tribunalul Galaţi au participat la concurs Lumin ...

Condamnarea ciobanilor din Scânteieşti a scos la iveală o nouă crimă

Marți, 11 Decembrie 2012 00:00 | Publicat în JURIDIC
Ciobanii din Scânteieşti, care în toamna lui 2010 l-au ucis în bătaie pe Ion Olteanu, un bătrân de 68 de ani, pe care-l “cumpăraseră” din Vaslui, achitându-i datoriile, s-au mai ales cu un dosar. Cazul a fost instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, care au dovedit că declaraţiile strânse în primul caz, care a şocat prin agresivitatea de care au dat dovadă cei trei, au dus la o altă bătaie soră cu moarte, căreia i-a căzut victimă Dănuţ ...

La secţia nr. 57 - Primul vot a fost dat la 7.01

Duminică, 09 Decembrie 2012 21:46 | Publicat în ALEGERI PARLAMENTARE 2012
Prima semnătură pe listele de votanţi de la secţia nr. 57 a fost dată la ora 7.01. Aceasta i-a aparţinut unui gălăţean de 28 de ani, care a aşteptat cu nerăbdare să se deschidă secţia. Bărbatul statea de câteva minute în faţa secţiei, iar membrii comisiei au presupus că venea din tura de noapte şi a profitat de ocazie să îşi exercite dreptul de vot. ...

Două persoane private de libertate au votat în Penitenciarul Galaţi

Duminică, 09 Decembrie 2012 19:14 | Publicat în ALEGERI PARLAMENTARE 2012
La Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi a fost amenajată o urnă specială pentru ca două persoane private de libertate să îşi poată exercita dreptul de vot. „Din cele 1.043 de persoane aflate în custodia Penitenciarului Galaţi, trei au îndeplinit cumulativ condiţiile prevăzute de lege pentru exercitarea dreptului de vot, una dintre ele fiind în arest preventiv. Persoana aflată în executarea unui mandat de arestare preventivă şi-a exprimat în scris refuzul de a vota” ...

Două persoane şi-au pierdut viaţa în urma unor incendii

Luni, 10 Decembrie 2012 06:00 | Publicat în EVENIMENT
Pompierii gălăţeni au intervenit sâmbătă noapte la locuinţa lui Costică Dumitrescu, din Barcea, primind alertă de incendiu prin Numărul Unic de Urgenţă 112. Două autospeciale ISU au ajuns la faţa locului şi au reuşit să salveze mai multe bunuri din locuinţă. Proprietarul casei a fost însă prins sub dărâmături, iar medicii sosiţi la Barcea nu au mai putut face nimic pentru bărbat, acesta fiind declarat decedat. „În timpul incendiului, plafonul locuinţei s-a prăbuşi ...

Are 78 de ani şi nu a lipsit niciodată de la vot pentru că mereu şi-a dorit o schimbare

Luni, 10 Decembrie 2012 02:00 | Publicat în ALEGERI PARLAMENTARE 2012
Pe Elena Dumitru am întâlnit-o la una dintre secţiile de votare din cadrul Şcolii Nr. 17. Am remarcat-o atunci când se chinuia să urce treptele pentru a ajunge la secţia de votare. Cu greu, a reuşit să intre în şcoală. Mândră, a mers spre cabina de vot unde şi-a exprimat dreptul constituţional. La ieşirea de la urne, ne-a spus că, deşi îi este greu, nu a vrut să rateze votarea, mai ales că acest lucru nu s-a întâmplat niciodată. „Am venit cu mare bucurie să votez, pen ...

Decizia Curţii Supreme: Aurica Luchiniuc rămâne în arest

Sâmbătă, 08 Decembrie 2012 10:21 | Publicat în JURIDIC
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au admis vineri seară recursul formulat de procurorii DIICOT împotriva deciziei de eliberare a Auricăi Luchiniuc, a lui Ştefan Lazăr şi a lui Carmen Mirică. Cei trei vor rămâne în arest preventiv, deşi săptămâna aceasta au primit de la Curtea de Apel Iaşi o decizie de eliberare. În acelaşi dosar a declarat recurs şi Lucian Sava Mirică, care a cerut Curţii Supreme eliberarea. Magistraţii bucureşteni nu au probat însă c ...

Cătălin Botezatu: Cel mai preţios cadou, donat în scop caritabil

Sâmbătă, 08 Decembrie 2012 10:00 | Publicat în MAGAZIN
Cătălin Botezatu a luat decizia ca cel mai preţios cadou primit de ziua lui să fie donat în această seară, în scop caritabil, în cadrul evenimentuluii “Împreună pentru un zâmbet”, iniţiat de Mihaela Borcea şi cunoscutul nutriţionist italian Gianluca Mech.... Designerul şi-a aniversat împlinirea celor 46 de ani printr-o petrecere organizată sâmbăta trecută în club Bamboo, ocazie cu care a fost răsfăţat de prieteni cu multe cadouri, simbolice sau, deopotrivă, scumpe. ...

VIDEO / Imagini incredibile de la demolarea Furnalului 1 din Combinatul Siderurgic

Miercuri, 05 Decembrie 2012 14:00 | Publicat în EVENIMENT
S-a încheiat demolarea Furnalului 1 din incinta Combinatului Siderurgic ArcelorMittal. Detonările controlate au început săptămâna trecută. Furnalul 1 a fost oprit imediat după privatizarea combinatului şi a fost demolat pe motiv că era foarte vechi şi nu mai prezenta siguranţă pentru muncitori. "Viaţa liberă" vă arată printr-un video cum a fost pus la pământ Furnalul 1. ...

Concursul "Cea mai frumoasă fotografie" s-a mutat pe facebook

Miercuri, 05 Decembrie 2012 10:00 | Publicat în MAGAZIN
Ţinând cont de faptul că am primit foarte multe fotografii frumoase pentru concursul organizat de Agro-Dunărea, nu ne-am putut decide care este cea mai reuşită. Acesta este motivul pentru care ne-am decis să vă lăsăm pe dumneavoastră să alegeţi. Intraţi pe adresa http://www.facebook.com/media/set/?set=a.397327800343800.94879.100001997503196&type=1 şi daţi like pentru cea mai frumoasă fotografie făcută de vizitatorii expoziţiei de ponei şi cai de rasă, organizată săpt ...
Pagina 627 din 761