ne uităm la moartea poeziei şi parcă suntem nişte păreri ale neputinţei, parcă suntem viitori înmormântaţi de ieri suntem osândiţi la libertatea şi la nenorocul de a fi nişte mari şi mici marionete, cabotini de noapte şi de zi ţafandachi ai feeriei false printre ticăloşi de soi şi rang, huruim idei nevertebrate şi nutrim ambiţii de bigbang nu ne doare nici în pălărie, nici în alte locuri din sistem, ne uităm la moartea poeziei... doar aşa-ndemnare mai avem       ...

Nu-mi pot scoate livada din minte!/ şi nici de pe deal n-o pot scoate!/ e cea mai deşteaptă şi frumoasă şi încăpăţânată dintre toate!// Şi nu pot smulge livada din fotografie,/ n-o pot da afară din dicţionare,/ n-o pot şterge din cărţi, din suflet şi din memorii,/ din greşeală sau din întâmplare!// Ceasta-i livada în care am intrat şi n-am mai ieşit Niciodată,/ chiar dacă-s departe de ea, foarte-foarte departe de ea!/ Ceasta-i livada despre care se spune că-i Mama tu ...

Îmi stă fireşte în bocancii mei, în pielea mea şi-n locul meu de bază, nu zic nici aoleu, nici alelei, sunt pur şi simplu anonim de vază! Merg pe alături mult... chiar înconjur desfăşurarea zilei, gunoioasă, pipăi adâncul nopţii pe contur şi luna pe tăcere şi pe rază! Nu am nimica-n plus... dar mă feresc din pricina chezaşilor la greaţă, trec pe sub zebră... şi regret şi ştiu că nesimţirea nu se mai dezvaţă! Ce măscărie-n toi şi-n valvârtej îmi scurmă dr ...

Mai am vro câţiva paşi până ajung unde începe cercul înc-o dată şi unde totul stă-ntr-un absolut nici alb, nici negru, fără nici o pată! Unde nimic nu are înapoi, unde nimic nu are înainte şi-unde nu ştiu că (n)-are rost să ştiu măcar aceste câteva cuvinte! Mai am un pas, şi nici măcar un pas, şi mă primeşte înc-o încercare de-a suferi şi de a fi convins că niciodată sufletul nu moare! Iată, se-ntâmplă, gata, (m)-am ajuns: aici e-acolo şi acum e-atuncea... ...

Oare tu vezi ce văd eu? oare tu auzi ce aud eu?.../ [Ca să vedem şi să auzim la fel, în acelaşi spaţiu şi în acelaşi timp, ştii că avem poruncă şi dezlegare de la Dumnezeu!?/ ştii că nu oricui îi este dat să poată intra în rezonanţă cu o vioară,/ cu o apă, cu-n pai de grâu, cu o pasăre des-cântătoare!?/ ştii că nu oricine poate fi martor al iubirii-tămăduirii (dar şi al deşertăciunii) când acestea se adună şi se hotărăsc şi pogoară/ printre noi? şi cân ...

În fiecare zi şi-n fiecare noapte.../ (care-i cea mai neagră zi/ şi cea mai neagră noapte/ dintre toate zilele şi dintre toate nopţile ultimilor (noştri) două mii de ani).../ se întâmplă Moartea Poeziei!/ această Frumuseţe fără contur,/ această Delicateţe fără margini,/ această Mireasă a Inefabilului/ nu cere nici o milă,/ nu cere nici o clemenţă,/ nu se ia la sfadă cu Veşnicia,/ cu flămânzii şi însetaţii de Veşnicie!/ este cea mai supusă dintre toate condamnate ...

E cea mai curată-ntâmplare din nordul acestei secunde, e cea mai deşteaptă părere... dar nu ştiu de ce nu răspunde la strigătul meu din adâncul cuvântului dat înainte, hăt-hăt, la stârnirea luminii din beznă, cu primul părinte! E cea mai frumoasă-ndurare această-ndărătnică joacă din sudul cuvintelor mele... s-o strig într-adins şi să tacă mai mult decât ţine o viaţă, mai mult decât ţine o moarte a celui înalt ca o şoaptă senină: mai mult nu se poate! ...

N-am mai fost de mult... să văd ce face,/ să-i ascult cuvintele blajine/ despre ce înseamnă-(n astă viaţă)/ greu, uşor, candoare, rău şi bine.../ despre ce se poate-nu se poate/ întâmpla-ntr-această lume largă,/ într-această lume-ngustă, despre/ cum să plâng, să râd, să tac... să meargă/ totul fără patimă şi sfadă,/ fără spaimă şi nelegiuire.../ trup şi suflet, vis şi priveghere/ să nu plece din dumnezeire.../ să rămână totul numai pace/ şi iubire-n iast ...

Mă uit în jos: e clar e foarte clar... (n-am mai văzut atâta hotărâre şi-atât preludiu fals în „la” minor)... urc să ascult...urc pe la coborâre! Nu mi se pare: da, sigur că da... m-apropii, dar se face mai departe, se face prea devreme mai târziu decât a fost vreodată-n altă parte! Şi dau peste ruina unui vis uitat lângă o stea întunecată, peste o clipă-n faşă... mă opresc şi văd cum orizontul stă să cadă! Mă uit în sus: e cinic şi banal, e limpede şi se ...

Şi doar am jurat cinstit şi pe cele mai sfinte substantive din lume să nu mai trec în veci de veci pe lângă locul unde oamenii azvârle gunoaie la întâmplare! Parol, acest loc „minunat” se află taman lângă biserică, aşa, poate se-ndură preabunul Dumnezeu şi suie mintea la cap celui credincios care, vorba scriitorului Tudor Octavian, caută cu îndârjire un locşor mai curat, unde să-şi arunce resturile sale din preaplinu-i modern şi contemporan, din greaţa-i „majestoas� ...