Articole filtrate după dată: August 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Sute de credincioşi au participat la procesiune de Înălţarea Domnului
Vineri, 30 Mai 2014 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Sute de credincioşi, elevi şi maturi, dar şi peste 20 de reprezentanţi ai Bisericii au sărbătorit Înălţarea Domnului printr-o procesiune religioasă, care s-a deplasat, între orele 13.00 şi 13.30, de la Biserica „Înălţarea Domnului”, din Ţiglina II, până la Cimitirul „Eternitatea”. Procesiunea a fost însoţită atât de militari, cât şi de fanfara Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, iar aceasta a fost condusă de o maşină a Jandarmeriei, pe traseul strada Gheo ...
Invitata specială la redeschiderea Clubului Divino de vineri, 30 mai, este Vika Jigulina. Producătoare de muzică, cântăreaţă şi DJ, de cetăţenie moldovenească şi română, Vika Jigulina pe numele său adevărat Victoria Corneva, s-a născut pe 18 februarie 1986, în oraşul Cahul, din Republica Moldova. În anul 2000, s-a mutat în Timişoara. A lucrat în mai multe cluburi din Timişoara şi din Bucureşti, unde locuieşte în prezent. A obţinut postul de moderator al unei emisiuni ...
S-au stabilit datele pentru TESTAREA PSIHOLOGICĂ a candidaţilor la şcolile de poliţie
Vineri, 30 Mai 2014 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Gălăţenii care s-au înscris la concursul de admitere la şcolile de agenţi, respectiv la Academia de Poliţie, vor susţine, săptămâna viitoare, testarea psihologică. Verificarea pentru candidaţii la Academie se va susţine pe 2 iunie, la ora 12.15, iar pentru cei înscrişi la şcolile de agenţi de poliţie, pe 3 iunie, la ora 8.15. Testarea va avea loc la sediul IPJ Galaţi, din strada Brăilei nr. 200. ...
O lună de absenţă: Primăria caută toalete ecologice
Vineri, 30 Mai 2014 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Chiar dacă de multe ori nici nu îţi vine să treci pe lângă ele, darămite să mai şi intri să îţi rezolvi necesităţile fiziologice, Primăria municipiului Galaţi a scos la licitaţie închirierea şi întreţinerea a 75 toalete ecologice mobile, cât şi întreţinerea celor 12 toalete ecologice ale Primăriei. Pentru acest lucru, municipalitatea este pregătită să plătească între 185.666 de lei şi 289.778 de lei. Reamintim că, la începutul lunii mai, Galaţiul a rămas făr ...
EXCLUSIV/ Interviu cu Ambasadorul Olandei: "PORTUL GALAŢI ar trebui să ia exemplu de la Giurgiuleşti"
Vineri, 30 Mai 2014 00:00 | Publicat în ECONOMIE
* Declară Excelenţa Sa, dl.Matthijs van Bonzel, într-un interviu în exclusivitate acordat ziarului „Viaţa liberă”
Un declarat prieten al Galaţiului şi un atent observator al mediului economic gălăţean, Ambasadorul Olandei, Excelenţa Sa, dl. Matthijs van Bonzel, a avut amabilitatea de a acorda un interviu în exclusivitate ziarului „Viaţa liberă”. Ce îi motivează pe investitorii olandezi, care sunt punctele tari, dar şi punctele slabe ale mediului de afaceri gălăţea ...
Vot la foc automat/ Aleşii locali au aprobat CONCEDIERI la Transurb
Vineri, 30 Mai 2014 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Vor pleca acasă un şef de birou financiar, salariaţi TESA, contabili, secretare, tehnicieni, agenţi de pază, impiegaţi de mişcare şi vânzători de bilete
De 88 de ori au ridicat mâna aleşii locali pentru a aproba, contra cronometru, 88 de hotărâri, în şedinţa ordinară de ieri a Consiliului Local.Una dintre cele mai importante decizii luate de aleşi vizează concedieri la SC Transurb, proiect introdus pe ordinea de zi la solicitarea primarului Marius Stan. Totodată, Transu ...
PROGNOZA METEO pentru vara lui 2014/ Cum va fi VREMEA în Galaţi în următoarele trei luni
Vineri, 30 Mai 2014 00:00 | Publicat în SOCIETATE
În partea de sud-est a României, conform estimărilor meteorologice emise de Administraţia Naţională de Meterologie (ANM) pentru perioada iunie-august 2014, sunt aşteptate temperaturi peste pragul caniculei şi precipitaţii reduse cantitativ. Temperatura medie globală a Pământului se află într-o tendinţă de creştere uşoară. Lucrurile nu ar trebui să ne alarmeze momentan, deoarece, conform Administraţiei Naţionale a Oceanelor şi Atmosferei din SUA, între anii 1880 şi 2012, ...
IMPRESIONANT! Jurnalul ascensiunii finale spre EVEREST, transmis din Himalaya de alpiniştii români (FOTO)
Vineri, 30 Mai 2014 00:00 | Publicat în SPORT
După zile întregi în care a fost imposibilă comunicarea cu alpiniştii din echipa Everest România, după ce au coborât în Tabăra de Bază Chineză (5.200 metri) aceştia au transmis un e-mail în care relatează ce a însemnat ascensiunea finală pentru Adrian Fako, Tiberiu Pintilie şi cei doi şerpaşi: Lhakpa şi Lopsang. Adi Fako a povestit experienţă trăită pe cel mai înalt munte al planetei, fiecare moment important fiind însoţit de fotografii superbe, extrem de elocvente:
...
De astăzi, la Galaţi, începe Campionatul European de Karate Fudokan
Vineri, 30 Mai 2014 00:00 | Publicat în SPORT
* Vor fi prezenţi peste 700 de sportivi, ceea ce înseamnă că va fi competiţia de cea mai mare amploare din istoria oraşului
Eveniment sportiv de mare atracţie în acest weekend la Galaţi. La Sala Sporturilor „Dunărea” se va desfăşura, de astăzi până duminică seară, Campionatul European de Karate Fudokan, sport în care cele trei cluburi gălăţene de profil - Karate Club, Kodo şi Meikyo - excelează de mulţi ani la nivel internaţional. La ultima ediţia a Campionatului ...
Efect al schimbării sistemului competiţional, FCM Dunărea A SCĂPAT de retrogradare
Vineri, 30 Mai 2014 00:00 | Publicat în SPORT
Comitetul Executiv al FRF a aprobat în şedinţa de ieri un nou sistem competiţional al Ligii a II-a pentru sezonul următor (2014-2015), eşalon care va fi format din două serii a cate 14 echipe, fără play-off şi play-out. Astfel, în urma acestei decizii, din campionatul Ligii a II-a care se află încă în curs de desfăşurare nu va mai retrograda nicio formaţie. Conform actualului sistem, ar fi trebuit să retrogradeze la finalul sezonului 2013-2014 echipele aflate mai jos de locul ...