Articole filtrate după dată: August 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Ce spun şefii de asociaţii agricole despre noul PNDR

Miercuri, 16 Aprilie 2014 06:00 | Publicat în SATUL

Ce spun şefii de asociaţii agricole despre noul PNDR
La prezentarea de luni a Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR) pentru perioada 2014-2020, din Aula Magna a Universităţii "Danubius", au fost prezenţi mai mult funcţionari din instituţiile dedicate administrării agriculturii la nivel local şi mai puţini fermieri, fie ei cu exploataţi mari sau mici. Am întâlnit, însă, şi preşedinţi de asociaţii agricole din judeţ."Nu putem spune că este un PNDR bun sau rău până când nu vedem cum îi va ajuta el pe micii ferm ...
Banii şi măsurile din PNDR 2014-2020. Forma trimisă Comisiei Europene
Forma finală a Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală pentru perioada 2014-2020, cea care a ajuns pe masa Comisiei Europene, este întrucâtva diferită faţă de versiunile anterioare, chiar şi de cele prezentate presei. Iată cum arată planul, în detaliu. Sunt 14 măsuri, cu o valoare totală de 7.432.216.806 euro. Cele 14 măsuri au şi 16 submăsuri.Măsura 1. Investiţii în active fizice, în valoare de 2.057.028.000 euro. Modernizarea fermelor implică fonduri nerambursabile ...

Două gălăţence, la internaţionala de neogreacă

Miercuri, 16 Aprilie 2014 05:00 | Publicat în EDUCAŢIE

Două gălăţence, la internaţionala de neogreacă
Deşi neogreaca nu este o limbă inclusă în programa şcolară, sunt elevi gălăţeni care, sub îndrumarea unor profesori inimoşi, au reuşit să obţină performanţe remarcabile la faza naţională a olimpiadei care s-a desfăşurat săptămâna trecută la Bucureşti. Ofelia Popescu, elevă în clasa a X-a la CNVA a obţinut premiul al III-lea, iar Claudia Ciolacu, în clasa a XI-a la CNMK, s-a clasat pe locul al II-lea. Mai mult decât atât, ambele s-au calificat pentru faza internaţi ...

În Țiglina III, maşini incendiate din răzbunare (VIDEO)

Miercuri, 16 Aprilie 2014 05:00 | Publicat în EVENIMENT

În Țiglina III, maşini incendiate din răzbunare (VIDEO)
Două maşini de lux au fost incendiate, luni noaptea, într-o parcare din cartierul Ţiglina III. Locatarii blocurilor din zonă au fost cei care i-au alertat pe pompieri."S-a intervenit prompt. Totul a pornit de la un autoturism marca SAAB, iar flăcările s-au extins repede şi la o altă maşină, marca Audi, parcată în apropiere. Din primele cercetări efectuate la faţa locului, a reieşit faptul că a fost vorba despre o acţiune intenţionată. Se pare că focul a fost pus în spatele ...
Raport ministerial privind abuzul asupra copiilor: Încălcări ale legii şi procedurilor la Centrul de Plasament nr. 3
Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei, Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) a finalizat raportul privind controlul de la Centrul de Plasament nr. 3 din Galaţi. În urma controlului efectuat, s-au constatat „deficienţe de aplicare a legislaţiei în ceea ce priveşte stabilirea unor proceduri clare de intervenţie în caz de abuz/neglijare a copilului şi pregătirea personalului din respectivul Centru, în ceea ce priveşte sesizarea/intervenţia în astfel de situaţii", arată m ...

Gest mai rar întâlnit: Portofel cu bani, returnat proprietarului

Miercuri, 16 Aprilie 2014 04:00 | Publicat în SOCIETATE

Gest mai rar întâlnit: Portofel cu bani, returnat proprietarului
Doina Săvăstru a pierdut săptămâna trecută un portofel în care avea o copie după actul de identitate şi 150 de lei, bani pe care gălăţeanca deja-i considera pierduţi. Întâmplarea a făcut ca obiectul pierdut să fie găsit într-un microbuz de doi tineri serioşi, Laura şi Claudiu Bucşă, care l-au dus la Poliţie în perfectă stare, aşa cum ar trebui să facă orice cetăţean. Portofelul a ajuns în final la proprietara impresionată de faptul că mai există oameni corecţi ...

Vom avea Facultate de Inginerie la Galaţi

Miercuri, 16 Aprilie 2014 03:00 | Publicat în EDUCAŢIE

Vom avea Facultate de Inginerie la Galaţi
Aşa cum aţi putut afla, săptămâna trecută, din „Viaţa liberă”, două facultăţi din domeniul tehnic, Mecanica şi Ingineria Materialelor şi a Mediului, se vor uni sub numele de Facultatea de Inginerie. Propunerea a fost aprobată de toate forurile de la nivelul Universităţii "Dunărea de Jos" şi a fost înaintată Ministerului Educaţiei şi Cercetării. „Este cel mai important eveniment din istoria universităţii, de după ’91, atunci când exista o singură Facultate de ...

România are la dispoziție 370 de milioane de euro pentru irigaţii

Miercuri, 16 Aprilie 2014 03:00 | Publicat în SATUL

România are la dispoziție 370 de milioane de euro pentru irigaţii
„Avem, pentru calendarul de finanţare 2014-2020, nu mai puţin de 370.000.000 de euro pentru refacerea infrastructurii secundare pentru irigaţii. Suma pe care am stabilit-o, folosită corect, ne va ajuta să refacem infrastructura secundară pe toată suprafaţa ţării”, a precizat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. ...

Daruri, zâmbete şi speranţă pentru copiii cu nevoi speciale

Miercuri, 16 Aprilie 2014 02:00 | Publicat în EVENIMENT

Daruri, zâmbete şi speranţă pentru copiii cu nevoi speciale
La sediul Asociaţiei Filantropice „Sf. Vasile cel Mare”, aproximativ 70 de copii cu nevoi speciale sau cu dizabilităţi au simţit că se apropie cu adevărat sărbătorile pascale. Primarul Marius Stan le-a oferit daruri în cadrul acţiunii caritabile „Primiţi lumina Învierii”. Înainte de a împărţi cadourile, edilul a vizitat sediul Asociaţiei, pentru a vedea care sunt condiţiile oferite copiilor şi tinerilor nevoiaşi. Beneficiarii au la dispoziţie o bibliotecă completă, ...
Analiză VL/ Cum îşi bat joc autorităţile de Galaţi şi de Dunăre
* Deşi este esenţial în strategia de transport pe apă a UE, autorităţile române refuză să includă Galaţiul pe lista zonelor prioritare pentru investiţii în infrastructură * În Europa se vorbeşte deja despre un culoar de transport pe apă Dunăre-Galaţi-Baltica De-a lungul istoriei, Galaţiul a depins în mod absolut de Dunăre, iar România a depins fundamental de porturile de pe fluviu. După ce, în primele două decenii de după Revoluţia din 1989, strategia europeană a ...