Articole filtrate după dată: Iulie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

AJOFM Galaţi/ Noi cursuri de calificare, abia în primăvară

Duminică, 26 Ianuarie 2014 13:00 | Publicat în SOCIETATE

AJOFM Galaţi/ Noi cursuri de calificare, abia în primăvară
În 2014, cursurile de calificare şi recalificare pentru şomerii gălăţeni nu vor debuta înainte de luna martie. Aşa cum am aflat de la purtătorul de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Galaţi, consilier Magdalena Hâncu, în această perioadă se desfăşoară examinările în cadrul a două cursuri derulate în 2013, însă pentru organizarea licitaţiilor pentru noi cursuri trebuie aprobat bugetul instituţiei pe anul acesta. ...

File de istorie: La pas pe vechea stradă Domnească

Duminică, 26 Ianuarie 2014 12:00 | Publicat în MAGAZIN

File de istorie: La pas pe vechea stradă Domnească
Studiul cărţilor poştale ilustrate (vechi şi moderne), coroborat cu lectura diferitelor texte literare - memorii, amintiri, descrieri etc. - despre trecutul sau despre prezentul unor localităţi, ca şi al unor personalităţi, ne pot dezvălui elemente surprinzătoare, inedite chiar, pentru cei tineri (mai ales) şi vârstnici deopotrivă.Tocmai cu asta se ocupă ramura de colecţionare denumită cartofilie: strângerea, studierea, colecţionarea şi expunerea după anumite criterii temati ...

Ce ajutoare suplimentare au primit săracii Galaţiului în 2013

Duminică, 26 Ianuarie 2014 11:00 | Publicat în SOCIETATE

Ce ajutoare suplimentare au primit săracii Galaţiului în 2013
Pe parcursul anului trecut, 18 gălăţeni, beneficiari ai venitului minim garantat (VMG), au solicitat şi au primit şi un ajutor pentru înmormântare, în valoare totală de 6.600 de lei. Alte 94 de persoane au primit un ajutor de urgenţă, pe lângă venitul minim garantat încasat lunar, ajutoare al căror cuantum total a fost de 41.570 de lei. Acest ajutor se acordă celor aflaţi în situaţii de necesitate cauzate de calamitaţi, incendii, accidente sau pentru alte situaţii deosebite. ...

"Castelul de vată" din Turcia, o minune naturală desprinsă din basme

Duminică, 26 Ianuarie 2014 10:00 | Publicat în MAGAZIN

"Castelul de vată" din Turcia, o minune naturală desprinsă din basme
Terasele naturale de la Pamukkale, din Turcia, supranumite "Castelul de vată" şi incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO, oferă o privelişte impresionantă prin acumulările de minerale lăsate de cursurile de apă. Situată în provincia Denizli, din sud-vestul Turciei, aşezarea naturală Pamukkale pare scoasă dintr-un basm, datorită peisajului format din păduri minerale, cascade pietrificate şi izvoare cu apă fierbinte în care se poate chiar înota. Calcarul a fost “modelat”, în ...

Cabral şi Andreea Ibacka: Vacanţă de vis în Dubai

Duminică, 26 Ianuarie 2014 09:00 | Publicat în MAGAZIN

Cabral şi Andreea Ibacka: Vacanţă de vis în Dubai
Cabral şi frumoasa lui soţie, Andreea Ibacka, abia au revenit din vacanţa pe care au petrecut-o în Dubai şi Abu Dhabi, meleaguri de care s-au declarat de-a dreptul impresionaţi. Au vizitat locuri superbe, au făcut o mulţime de fotografii şi s-au bucurat de activităţi diverse, de la plajă şi până la schi sau shopping. Cabral, prezentatorul emisiunii “Povestiri de noapte”, şi soţia lui, Andreea Ibacka, actriţa din telenovela “Regina”, ambele producţii difuzate de postul ...
Urmărire ca în filme prin viscol. Un contrabandist de țigări a zburat cu mașina de pe dig
Misiune plină de pericol a jandarmilor gălățeni care au încercat să dea un sfat de șofat preventiv unui conducător auto care se deplasa haotic în traficul de la marginea orașului. Sâmbătă după-amiază, oamenii legii au observat că autoturismul Opel Zafira avea o traiectorie ciudată, fiind condus cu o viteză nefiresc de mare pentru starea carosabilului și condițiile meteo și au încercat să-i atragă atenția șoferului. La vederea echipajului, bărbatul aflat la volan a acce ...
Sub asediul viscolului/ Ministerul Educaţiei ia în calcul sistarea cursurilor din  şcolile gălăţene
În funcţie de situaţia vremii, înregistrată pe parcursul zilei de duminică, 26 ianuarie, inspectoratele şcolar judeţene din judeţele aflate sub incidenţa codului portocaliu de viscol, printre care şi Galaţiul, vor hotărî dacă şi unde se va dispune sistarea cursurilor pentru ziua de luni, 27 ianuarie. În prezent, Ministerul Educaţiei Naţionale monitorizează situaţia unităţilor şcolare din judeţele afectate, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei. „Inspec ...
Trenuri anulate între Galaţi şi Bucureşti: Viscolul a perturbat şi traficul pe calea ferată
Ninsorile şi viscolul puternic au afectat serios şi traficul feroviar. Potrivit situaţiei operative a Ministerului Transporturilor, zeci de trenuri din sudul şi estul ţării au fost anulate, în timp ce altele înregistrează întârzieri ce pot ajunge şi la câteva ore. Afectaţi au fost şi călătorii care veneau sau plecau din Galaţi. Astfel, printre trenurile anulate s-au numărat trenul nr.15072 ce ar fi trebuit să plece de la Galaţi la 6.50 cu destinaţia Bucureşti. De asemenea, ...

Prognoza ANM: În orele următoare va ninge pe arii extinse

Sâmbătă, 25 Ianuarie 2014 14:49 | Publicat în EVENIMENT

Prognoza ANM: În orele următoare va ninge pe arii extinse
În următoarele ore va ninge pe arii extinse, fiind de aşteptat să se depună un strat consistent de zăpadă, se arată în diagnoza meteorologică a Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) pentru zona Moldovei. „Vântul va prezenta intensificări locale de până la 60 km/h, în județele Vrancea și Galați, viscolind şi troienind zăpada”, precizează ANM. În zona Moldovei a nins în ultimele ore pe arii extinse, stratul de zăpadă măsurat pe platforma staţiilor meteoro ...

Negocieri eşuate/ GFR ratează privatizarea companiei croate, HZ Cargo

Sâmbătă, 25 Ianuarie 2014 14:00 | Publicat în ECONOMIE

Negocieri eşuate/ GFR ratează privatizarea companiei croate, HZ Cargo
Tratativele dintre Grup Feroviar Român (GFR), patronată de omul de afaceri gălăţean Gruia Stoica, şi autorităţile croate, privind o posibilă privatizarea a companiei feroviare de marfă HZ Cargo, au eşuat. Potrivit agenţiei Reuters, Ministerul Transporturilor croat a declarat, la sfârşitul săptămânii trecute, că potenţialul cumpărător, GFR, a schimbat anumite condiţii pentru achiziţionarea companiei faţă de oferta iniţială şi că, în actualele condiţii, procedura de ...