File de istorie: La pas pe vechea stradă Domnească

File de istorie: La pas pe vechea stradă Domnească

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
3 comentarii

Studiul cărţilor poştale ilustrate (vechi şi moderne), coroborat cu lectura diferitelor texte literare - memorii, amintiri, descrieri etc. - despre trecutul sau despre prezentul unor localităţi, ca şi al unor personalităţi, ne pot dezvălui elemente surprinzătoare, inedite chiar, pentru cei tineri (mai ales) şi vârstnici deopotrivă.
Tocmai cu asta se ocupă ramura de colecţionare denumită cartofilie: strângerea, studierea, colecţionarea şi expunerea după anumite criterii tematice a cărţilor poştale ilustrate.
Odată cu apariţia primelor cărţi poştale ilustrate pe teritoriul ţării noastre, care diferă de la o provincie istorică la alta, sau chiar de la un oraş la altul, Galaţiul s-a impus din acest punct de vedere prin numărul foarte mare al ilustratelor editate, confirmând şi în acest mod dezvoltarea remarcabilă a oraşului nostru, importanţa şi rolul său primordial în comerţul interior şi exterior al ţării.

Galaţiul, în descrieri literare

Nu sunt prea multe descrierile literare despre Galaţi sau despre Dunărea la Galaţi, pentru că, aşa după cum afirmă Ionel Teodoreanu în romanul ”Lorelei”, ”Această Dunăre însă nu trecuse prin sufletul nici unui scriitor gălăţean (...), oraşele apar sufletului numai prin scriitorii lor; altminteri rămân pe pământ ca şi pe hartă, dincolo de suflet, în sicriul geografic”. Totuşi, autorul face în acest roman (”Lorelei”) câteva scurte referiri la oraşul nostru: Gară, Hotel ”Palace”, Restaurantul ”Sure”, Uliţa Domnească, Grădina Publică şi, dincolo de aceasta, un aşa-zis ”monument”.
Unii călători străini prin Ţările Române (în sec. al XIX-lea) - Alexandru Vlahuţă, Jean Bart şi Radu Tudoran - fac şi ei mici descrieri ale Galaţiului antebelic şi interbelic. Luând totuşi ca reper o lucrare apărută relativ recent (în două ediţii), cartea ”Lumea copilăriei mele” sau, cum îi mai spune autorul Crişan Muşeţeanu (1915-2006), ”Proiecţia unui necunoscut pe secolul în care a trăit”, am putea face o scurtă plimbare imaginară prin centrul vechi al oraşului, bineînţeles şi cu ajutorul cărţilor poştale ilustrate aşa-zise ”de epocă”.
Piaţa Regală sau Piaţa Negri, cu statuia lui Costache Negri în centru, pe un soclu înalt, descrisă de autor ca ”un fel de Place de l’Etoile”, din care plecau şase străzi: Braşoveni, Brăilei, Domnească, Mavramol, Strada Mare şi strada Pieţii Vechi (de fapt, strada Insurecţiei), aproape toate străbătute de tramvaie şi pline de prăvălii, hoteluri, restaurante, bordeluri.

Coloana vertebrală a oraşului

Strada Domnească, adevărată coloană vertebrală a oraşului din acea perioadă, un aşa-zis Corso gălăţean, în porţiunea dintre Piaţa Regală (zona hotelurilor ”Dunărea” şi ”Galaţi”) şi Biserica Grecească, cu parcul şi statuia lui Mihai Eminescu, băcănia şi restaurantul lui Sure (grec cu nume franţuzesc), cofetăriile lui Ettinger şi Manzavinatos (”Elizee”, recent reactivată), librăria lui Grosu, hotelul ”Bristol” - ”toate foarte serioase, foarte moral-burgheze, foarte frecventate de lumea bună a oraşului”. Descrierea acestei străzi, ca şi importanţa ei în viaţa oraşului sunt reluate şi subliniate în repetate rânduri de către autor.
Pensionul de fete ţinut de maicile franţuzeşti de la institutul ”Notre Dame de Sion” (catolic), situat ”în partea de sus a străzii Domneşti” (Facultatea de Mecanică), unde domnişoarele de familie bună, dar şi cele sărace ”învăţau să vorbească franţuzeşte, ba şi englezeşte, căpătau maniere şi bon-ton, toate cucoanele bine din Galaţi învăţaseră acolo”, chiar dacă ”din cînd în cînd se întîmpla şi o nenorocire, fetele treceau la catolicism, ba mai voiau să se facă şi călugăriţe. Dar drept e că asta se întîmpla rar şi numai cu cele urîte” (!...).

Pianistul preferat al lui George Enescu

Observator fin şi atent, autorul a ştiut să descrie, într-un mod remarcabil, atmosfera şi moravurile acelei perioade, evenimente şi personaje mai mult sau mai puţin cunoscute (de exemplu, dl. Fux, pianist şi acompaniator desăvârşit, preferat de George Enescu în recitalurile pe care acesta le dădea anual în sala cinematografului ”Central”), ca şi alte obiective importante din oraş, precum Biserica Catolică, Casa Balş, Casa Mantu, Liceul ”Vasile Alecsandri” ş.a., clădiri care încă mai există şi pe lângă care trecem aproape zilnic, fără a le acorda, poate, prea multă atenţie.
Trecutul, aşa cum a fost el, bun sau rău, nu o să-l mai putem aduce înapoi, decât prin intermediul ilustratelor şi fotografiilor vechi. Cu ajutorul lor putem restitui şi reconstrui adevărul istoric, dar nu neapărat în sensul strict al cuvântului. Expunerea acestora, cât mai des posibil, nu poate aduce decât multă bucurie şi încântare publicului larg - de toate vârstele.

Citit 3314 ori Ultima modificare Vineri, 24 Ianuarie 2014 12:34

3 comentarii

  • postat de George Milea Luni, 15 Decembrie 2014 12:46 5.13.231.*** Link la comentariu
    0
    0

    Cu mii de scuze, tardive, dar materialul meu s-a axat indeosebi pe cartea dlui Crisan Museteanu ''Lumea copilariei mele'' care, intre timp, a aparut in trei editii.

    Raportează
  • postat de spiridon Marți, 28 Ianuarie 2014 07:11 79.116.104.*** Link la comentariu
    0
    3

    Nu ar fi rau sa avem comentarii mai multe si cu detalii despre acele timpuri.Ar fi o placere pentru cei care iubesc orasul acesta.

    Raportează
  • postat de vasile cornea Duminică, 26 Ianuarie 2014 18:57 78.96.80.*** Link la comentariu
    0
    8

    Mai sunt si alte descrieri. Ethel Greening Pantazzi care a stat cu sotul ei, viitorul amiral Vasile Pantazzi un timp la Galati ]ntr-o frumoasa carte despre Romania, inca netradusa si Matila Ghyka, care ca ofiter de marina a fost cam trei ani locuitor al urbei, a amintit in memoriile sale despre Sure ("tinut de greci") si despre scolile de marina din oras.

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.