Sigur că da! Nu ştiu pe unde, nu ştiu când şi nu ştiu cum intrase în odaie, printre cele banale şi multe şi simple substantive mărunte. Şi cânta. Nu cânta foarte tare, dar nici foarte încet. Cânta foarte clar. Cânta de sfărâma liniştea sufletului meu adormit, dar şi liniştea sufletului tău treaz. Şi pe frunte îţi alunecau şi îţi cădeau visuri, parcă nici Dumnezeu nu voia să tulbure atâta frumuseţe devastatoare, parcă nici Dumnezeu nu mai voia să ia ce a dat din ...

Stau culcat cu ochii la cer, în hectarul de răsărită. Beţele în capătul cărora-s roţile cu seminţe mi se par foarte înalte, parcă-şi sprijină galbenul direct de bolta care desparte totul de nimic, totul de tot, nimicul de nimic. Blestemul pământului sau blestemul iubirii (sigur, trebuie să-i mulţumesc lui Ion al lui Liviu Rebreanu) nu (mai) lasă nici un nor să se apropie de tarla. Se aude cum totul se usucă. Se aude cum trosneşte şi cum scârţâie şi cum pârâie şi cum ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" (!) toată viaţa... se pregăteşte de plecare -crezi că nu se mai întoarce niciodată -şi nimeni nu-i dă nici o atenţie, dar fiecare zice:ducă-se naibii, e o traviată (!)(!) toată viaţa... cultivă şi îngrijeşte camelii -crezi că-i florăreasă oarecare, in/discretă -nimeni nu-i dă un strop de apă, dar şuşoteşte:ducă-se naibii, e o violet(t)ă (!)(!) toată viaţa, îşi drege glasul şi cântăpână dincolo de cer, ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" (!) seminţe de lumină pe-oglinzi orizontaletrec fără capăt, parcă s-ar duce nicăierisă stea, să încolţească, să nu le vadă nimenicând cresc şi-nnobilează tăceri peste tăceri (!) (!) și vin pe-aceeaşi cale seminţe de-ntunericşi se-ntâlnesc, surate, şi nu vorbesc nimic,iar oamenii se uită şi pleacă şi le uită –ele-şi plutesc menirea prin flăcări şi prin frig (!) (!) zici că-s altare negre şi albe – c ...

Aşa trebuia să-i fi spus, dar mereu am uitat. Aşa trebuia să-i fi spus, dar nu ştiu de ce uitam totdeauna, când venea. Când venea, îmi lua minţile. Şi venea în fiecare secundă. Acum, nu mai vine. Nu mai vine, însă îmi aduc aminte ce trebuia să-i fi spus. Aşa trebuia să-i fi spus: "Dimineaţa, după ce (mi se) deschid ochii, cu faţa spre răsărit (spre răsăritul meu) îmi fac semnul crucii (crucea mea) şi îi mulţumesc celui de Sus (ori de Jos, că-i tot Una) pentru că m- ...

Când îmi vorbea despre evoluţia artei, doamna profesoară Geta Teodoru considera că-i necesară depăşirea obişnuinţelor în fiecare clipă, că trebuie instituită starea de asediu asupra şabloanelor, libertatea de mişcare printre colţuri de neant, dar şi printre flori de colţ, că trebuie omologat urletul de durere în paradis, dar şi urletul de bucurie în infern. Şi-mi dădea şi multe exemple. Că avea destule. Fiindcă învăţase de la alţii. Că nu le ţinea doar pentru ea ...

Din colecția "Cele mai simple poezii rămase tablou" Ion în sat e poreclit Ion,/ și sapa lui e poreclită sapă,el nu visează garduri de beton,/ și linia din palme i se crapă!N-are fântână-n curtea de folos,/ abia-i încape câinele n-ogradă,e campionul mersului pe jos,/ necunoscut la vro olimpiadă!Din când în când blestemă, și înjură,/ și dă la câine fluierul de os,îngroapă sărăcia n-arătură,/ să n-o mai vadă fiul: făt-frumos!Adeseori mai zice ”doamne, iartă” ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" Motto:"oare cine eşti tu? oare cine sunt eu?/ - aşteptare şi dor ca o pasăre lungăhades numără flori, deghizat în orfeu!/ - ce spectacol infam într-o lacrimă ciungă!                                                                                                     (Iolanda Cremene)(!) m-a încercat, dar nu i-a mers... şi a fugit ...

Auzisem de la cei mai mari şi mai deştepţi şi mai daţi în 3,14 - cum zice Nichita, antrenorul de îngeri - că n-am ce căuta pe planeta asta - vai de cucurigu ei! - dacă nu-l citesc pe Edgar Allan Poe. Desigur, i-am ascultat pe aceşti modeşti inteligenţi şi, astfel, am intrat în macabrul şi în goticul şi în horrorul şi în disperarea celui care mi-a marcat adolescenţa şi sufletul, mai ales cu "Annabel Lee", "Corbul" şi "Aventurile lui Arthur Gordon Pym". Abia după această ...

E aproape ora cinci, după amiază. Nea Măzăriche se pregăteşte să plece la vecernie. Foarte bine. Că şi eu vreau să mă duc, dar nu la biserică. Vreau să văd până unde ţine Calea Zimbrului. Cică nu mai durează mult şi se va numi Fundătura Zimbrului. Sau, dacă autorităţile ţin cont de cultură, se va numi Bulevardul Măzăriche Prepeleac. Înainte de a pleca la vecernie, mă roagă să închei lectura scrierilor sale despre celebra lui Sosire. Sigur că da! =Mai are un pas, ...