Cine donează trei ore pe săptămână unui copil?
Luni, 07 August 2023 20:00 | Publicat în APEL UMANITAR
Cel mai mare program educațional pentru copiii instituționalizați din România, intitulat ”Ajungem Mari”, începe o nouă campanie de recrutare de voluntari care să vină în sprijinul celor 70 de copii din Galați pe care echipa îi susține. Este nevoie de 30 de oameni cu care copiii să se împrietenească și care să le devină modele.
Conform datelor Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, peste 42.000 de copii se aflau în sistemul de prote ...
Cum licențierea pentru cluburile din Liga I de fotbal presupune ca acestea să aibă și echipe de fotbal feminin, cei de la Oțelul au reușit să ajungă la o înțelegere printr-un parteneriat cu AFC Universitatea Galați. Astfel, aceasta din urmă a intrat sub tutela Oțelului, purtând același nume pentru echipa de fotbal feminin în competițiile naționale.”SC Oțelul Galați are bucuria de a anunța startul unui parteneriat cu AFC Universitatea Galați, colaborare prin intermediul c ...
Astăzi, 8 august, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Frunzei, 1 Decembrie 1918 și Portului. Șoferii care au drum în județ vor fi monitorizați, pe DN 25, în zona localităților Șendreni și Tudor Vladimirescu, iar pe DJ 251, radare vor fi la Schela și Slobozia Conachi. Pe De 581, un radar va fi prezent la Munteni. ...
Polițiștii locali de la Serviciul Rutier vor fi pe străzi cu efective sporite și marți, 8 august. Echipajele se vor afla în următoarele zone: strada Basarabiei/strada Traian (Baia Comunală); strada Traian, de la Baia Comunală până în Bariera Traian; bulevardul George Coșbuc, între strada Brăilei și bulevardul Marea Unire; strada Domnească, între strada Brăilei și strada Cezar; strada Brăilei, între strada Traian și bulevardul Siderurgiștilor; strada Gheorghe Doja, între ...
Cu doi gălățeni printre cei mai importanți jucători ai echipei (David Brăilescu și Cosmin Buboiu), România Under 16 a reușit să strângă trei victorii din tot atâtea partide, asigurându-și calificarea în sferturile de finală ale Campionatului European. În meciurile disputate în noua sală de sport din Pitești, micii ”tricolori” au câștigat astfel: 72-50 cu Austria, 90-88 cu Islanda și 66-62 cu Georgia. România U16 mai are de jucat un meci în faza grupelor, marți, de ...
BerbecSunteți într-o puternică legătură cu sentimentele și exprimați ceea ce simțiți cu intensitate.TaurDacă sunteți lipsiți de siguranță de sine, vă puteți regăsi în situații care necesită încredere.GemeniEste o zi bună pentru a vă articula nevoile, deoarece veți avea parte de susținere morala și financiară.RacSentimentele dvs. calde sunt contagioase și veți arăta și vă veți simți mai atractivi decât de obicei.LeuDacă echilibrați bravada cu o bună planifica ...
Scriitorul francez Francois Fenelon s-a născut pe 6 august 1651, în Castelul Febelonen-Querey, într-o familie de nobili. A făcut studii la Universitatea din Cahors, apoi la Colegiul Du Plessis și la Seminarul Saint-Sulpice. Hirotonisit la 24 de ani, a fost numit în anul 1695 arhiepiscop de Cambrai.În anul 1699, Fenelon a publicat romanul epic în proză ”Aventurile lui Telemac” prelucrare în spiritul modern a ”Odiseei” lui Homer, urmat de "Dialogues des morts", "Examen de conscie ...
Muzeul de Artă Vizuală - Expoziţia personală a plasticianului Victor Ceban.Sala "Nicolae Mantu" a Galeriilor de Artă - "ALEGORII" - expoziţie colectivă de Iulia-Diana Grecu, Cornelia-Luminița Nicolau, Mihai-Emanuel Răileanu și Adrian Vasile. Casa Artelor - Expoziţia "Atestat", cu lucrări semnate de elevii secţiei Grafică de la Liceul de Artă "D. Cuclin".Muzeul de Istorie şi Lapidarium - expoziția temporară "Aripi românești"; Expozițiile: "Ceramică Colibaba donată d ...
Astăzi, potrivit meteorologilor, cerul va fi parţial înnorat. Temperatura va atinge valoarea maximă de 29 de grade Celsius, iar pe timpul nopții, mercurul în termometre va coborî până la circa 15 grade Celsius. Sunt 82 la sută șanse de precipitații. Vântul va atinge o viteză de până la 15 kilometri pe oră. Presiunea atmosferică va oscila în jurul valorii de 760 mm coloană de mercur, iar umiditatea nu va depăși valoarea de 81 la sută. (Informaţii preluate din surse online) ...
Oameni de seamă. Constantin D. Chiriță, pedolog, academician
Marți, 08 August 2023 13:20 | Publicat în MAGAZIN
Constantin D. Chiriță s-a născut pe 8 august 1902, în București. A urmat studii universitare în domeniul silviculturii la Școala Politehnică din București. Și-a continuat pregătirea la Universitatea din Giessen, apoi la Tharardt și Eberswalde; în anul 1931 a obținut titlul de doctor în științe, specialitatea pedologie forestieră. Revenit în țară, a înființat primul laborator de soluri forestiere. S-a numărat printre fondatorii Institutului de Cercetări Forestiere. Și-a ...