Cine donează trei ore pe săptămână unui copil?

Cine donează trei ore pe săptămână unui copil?
Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

Cel mai mare program educațional pentru copiii instituționalizați din România, intitulat ”Ajungem Mari”, începe o nouă campanie de recrutare de voluntari care să vină în sprijinul celor 70 de copii din Galați pe care echipa îi susține. Este nevoie de 30 de oameni cu care copiii să se împrietenească și care să le devină modele.

Conform datelor Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, peste 42.000 de copii se aflau în sistemul de protecție specială la sfârșitul anului 2022. Dintre aceștia, aproximativ 12.000 de micuți cresc în afara unui mediu familial, în instituții de stat cum sunt centrele de plasament, căsuțele și apartamentele de tip familial și au nevoie cel mai mult de ajutor.

„Copiii din sistemul de protecție își trăiesc viața cu griji, frici și anxietate. Simt că nu au putere să meargă mai departe și să lupte cu traumele emoționale. Cu ajutorul unei rețele de voluntari din București și din alte 24 de județe din țară, programul  «Ajungem Mari» vine în sprijinul copiilor pentru a le oferi șansa unui viitor mai bun.

De nouă ani, peste 10.000 de voluntari și-au dedicat trei ore pe săptămână din timpul lor pentru a ajuta copiii instituționalizați să se integreze în societate, să aibă o viață mai bună. Îi ajută la teme, merg cu ei la muzeu, dau mai departe pasiunea lor, îi duc la antrenamente. Le oferă iubire, încredere și afecțiune. Am văzut copii care și-au descoperit pasiunea cu ajutorul voluntarilor, iar acum au transformat-o într-un job. Copii care au intrat la liceu sau la facultate cu note foarte bune, după ce fuseseră pe punctul de a nu trece clasa. Au învățat să aibă încredere în ei, doar pentru că cineva i-a ascultat, a stat de vorbă cu ei și i-a susținut. Avem copii care au ieșit din sistemul de protecție și au devenit ei înșiși voluntari. Pentru că au înțeles forța pe care o are acest «și tu poți» de a schimba viața unui copil mai puțin norocos. De la a fi abandonat, la a fi parte dintr-o comunitate. Este datoria noastră să facem bine ca să fim bine”, spune Vivianda Nicolae, vicepreședinte al echipei  „Ajungem Mari”.

Ce trebuie să ştii dacă vrei să devii voluntar Copiii au mare nevoie de implicare și stabilitate. E important ca voluntarii care se alătură programului să rămână cu ei o perioadă mai îndelungată, să nu dispară brusc din vieţile lor și să fie abandonați din nou. Orice modul de voluntariat dedicat copiilor şi tinerilor aflaţi în sistemul de protecţie și centre de plasament, centre de zi, centre în regim de urgenţă, apartamente de tip familial durează opt luni, din 15 noiembrie 2023 până în 30 iunie 2024, perioadă necesară pentru acomodare.

Voluntarii ar urma să-și petreacă trei ore pe săptămână cu copiii, în format fizic, oferindu-le ajutor la teme, meditații, șansa la o viață normală și viitor. Copiii au nevoie de pregătire școlară, consiliere vocațională, excursii și, mai presus de orice, de un prieten. Vârsta minimă de recrutare este de 16 ani, fără limită superioară de vârstă. Voluntarii sunt în general adulți, studenți sau liceeni care au în comun dorinţa de a ajuta copiii abandonați. Ei devin pentru copii nu doar profesori și prieteni mai mari, ci și modele în viață, pentru că vrem ca tinerii și copiii noștri să se simtă acceptaţi şi încurajați mereu. Oricine își dorește să se alăture poate aplica în programul de voluntariat până pe 1 octombrie pe https://www.ajungemmari.ro/devino-voluntar/. Voluntarii vor trece printr-un proces iniţial de selecţie şi pregătire necesar pentru toţi cei care ajung să lucreze cu copiii instituționalizați. Nu se dau teste de cultură generală, dar sunt etape menite să ajute în procesul de selecție a oamenilor potriviţi, care înţeleg angajamentul și sunt decişi să le fie alături copiilor pe termen lung. La finalul modulului, voluntarii pot alege să continue munca alături de copii.

Citit 9873 ori Ultima modificare Miercuri, 09 August 2023 06:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.