România, la degetul mijlociu

România, la degetul mijlociu
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

* Obscen. Ştiţi pirandele acelea care, când descind în forţă mascaţii în ţigănie, îşi ridică fustele colorate şi-şi arată dosurile şi intimităţile goale. Ei bine, fix la obscenitatea lor isterică m-au dus cu gândul cele două degetele mijlocii (era să spun mojicii), erecte către tavanul Parlamentului, pe care ni le-a arătat social-democratului Florin Iordache. Gestul obscen a fost reluat la infinit de postul Realitatea Tv pe refrenul de la "Parazitii": "Când toţi prefăcuţii se prefac că ştiu,/ Ridică doar degetu’ mijlociu".

Faptul că un fost ministru al Justiţiei ne-a arătat explicit că România e la degetul lui nu mic, ci sexual-mijlociu, e pură sinceritate politică. Obscenitatea face parte din CV-ul politicianului de tip nou sau mai vechi. În fond, unde în altă parte decât în Parlamentul României premierul Adrian Năstase a putut sugera să i se numere ouăle, un deputat fost preşedinte de Consiliu Judeţean, medicul anestezist Nicolae Bacalbaşa, urlă către o colegă: "Dă cu labele, vezi că faci fractură şi dup-aia nu mai poţi să votezi", simulând, obscen, sexul manual, iar un alt deputat constata că scriitorului Bacalbaşa nu i-a spart nimeni rozeta…

Citit 1624 ori Ultima modificare Joi, 15 Noiembrie 2018 18:01

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.