Eurovision cu chiloţii (pe) candelabru

Eurovision cu chiloţii (pe) candelabru
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

* Fără prejudecăţi! Doi bărbaţi sărutându-se a fost, cred, cea mai… neaşteptată imagine pe care am putut-o vedea ieri-noapte, la TVR1, la finalul unul show uluitor şi grandios: prima semifinală a Eurovision din Israel. Ca să fiu sinceră, era al treilea sărut gay dintr-un şir de săruturi mai pătimaşe sau mai timide, surprinse în public, în timp ce Dana International cânta fabulos pe scenă „Just The Way You Are”. Eu mi-aş fi dorit să cânte „Viva la Diva”, una dintre piesele mele preferate, dar nu mi-a cerut nimeni părerea.

Între noi fie vorba, după momentul spectaculos al islandezilor, care m-a dus cu gândul la cluburile sado-maso văzute prin filmele ieftine, nu credeam că mă va mai surprinde ceva la Eurovision. Nici măcar chiloţii tip candelabru ai cipriotei! În ceea ce priveşte vestimentaţia, culoarea albă şi renunţarea la fuste sau rochii în favoarea unor body-uri sau pantalonaşi minimalişti a fost regulă generală. Aş mai spune că show-ul Australiei m-a dat pe spate, deşi dansatoarele în voaluri negre, plutind prin aer, semănau de dementorii lui Harry Potter. Mi-a plăcut Serbia şi n-am înţeles de ce s-a calificat în finală San Marino. Dar mai presus de toate, îmi doresc ca Ester Peony să ajungă în finală! Hai România!

Citit 1985 ori Ultima modificare Miercuri, 15 Mai 2019 17:21

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.