Cine-i, de fapt, fermiera anului 2020?

Cine-i, de fapt, fermiera anului 2020?
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

* Revanşa. "Sângele şiroia pe coada toporului. Mănuşile i se îmbibaseră şi ele de sânge, iar stropii săreau în jurul lui, dar nu se oprea! Dădea cu sete, iar lama ascuţită a toporului spinteca, înfigându-se în butuc", aşa relatam, tot la rubrica Tv Mania, scena sângeroasă petrecută în mai 2015, în finala concursului "Ferma Vedetelor" de la Pro TV. Protagonist: Augustin Viziru, care intrase în ring aproape într-un picior, pentru că era deja rănit, apoi şi-a nenorocit mâna cu toporul şi a fost nevoit să abandoneze, ca să ajungă la spital.

Joi seara, Viziru şi-a luat revanşa, câştigând trofeul în faţa unei adversare de doar 18 ani, Elena Chiriac, o veritabilă războinică, călită în dueluri în care le-a învins pe Anisia Gafton, Anda Adam, Ana-Maria Ababei, Andreea Antonescu şi Anna Lesko.

Să mai pun la socoteală şi faptul că Viziru a intrat în joc la jumătatea concursului sau că probele finalei au fost eminamente bărbăteşti? Mai bine nu. Mai ales că învingătorul a reuşit să termine finala tot însângerat, dar la picior, rănindu-se în geamul pe care l-a spart pentru a pune mâna pe trofeu. Un trofeu pe care a ţinut, totuşi, să-l împartă cu Elena Chiriac: "E al nostru! Amândoi suntem câştigători, împreună am câştigat acest trofeu!", a exclamat Viziru. Banii sunt însă ai lui: 50.000 de euro!

Citit 4276 ori Ultima modificare Vineri, 04 Decembrie 2020 20:53

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.