"Nici nu mă mai gândeam de spaima că moare băiatul"

"Nici nu mă mai gândeam de spaima că moare băiatul"
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

* Escroci. „Fata mea e grav bolnavă şi să îi dau bani, să îi dau aur. Şi îmi spune: «Uite, poţi să vorbeşti şi cu dânsa», şi era exact vocea ei. Și zice «Mamă, dă tot ce ai acum, mamă, dă tot ce ai, că mor aici!», dar vocea ei adevărată era!”, povestea, printre lacrimi, frângându-şi mâinile bătrâne de grijă, una dintre victimele noii înşelăciuni - “metoda COVID-19”. Aproape că mă frigeau vorbele victimei de 89 de ani, care i-a oferit peste 13.000 de lei unui individ care a păcălit-o că fiica ei este infectată cu noul coronavirus şi că fără bani nu va supravieţui. Nu e singura, după cum am aflat de la Ştirile Pro Tv. „«Nu îl pot salva decât dacă îi pun ventilator şi un ventilator costă 10 mii de euro». Zic, «Vai de mine, domn doctor, ce e de făcut?» şi atunci, doctorul a zis, «Doamnă, ia vedeţi câţi bani aveţi că măcar cât de cât să daţi, câteva sute». "Nici nu mă mai gândeam de spaima că moare băiatul”, mărturisea o altă victimă a înşelătoriei care ia amploare în România.

Pe scenariul „Accidentul”, bătrâni singuri sunt sunaţi de escroci care îi mint că au copiii în stare gravă, în spital, iar ca să îi salveze, trebuie să dea bani, pentru aparate de ventilaţie. Mă întreb dacă nu cumva Codul Penal este prea blând şi dacă indivizii care săvârşesc asemenea fapte n-ar trebui să plătească mai scump…

Citit 1469 ori Ultima modificare Vineri, 11 Decembrie 2020 19:13

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.